Rugăciune pentru
căutarea unui duhovnic
„Doamne, Tu care nu voieşti moartea păcătosului, ci ca
să se întoarcă şi să fie viu, Tu care Te-ai pogorât pe
pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină şi care sunt
morţi prin păcat şi spre a-i face vrednici să Te vadă
pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putinţă
omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l
şi supunându-mă lui din toate puterile mele, ca şi Ţie,
şi făcând voia Ta în a lui, să-Ţi plac Ţie, singurului
Dumnezeu, şi să mă învrednicesc şi eu, păcătosul,
de împărăţia Ta".
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cuvântări teologice şi etice, t 7,
437-445, în Basile Krivocheine, In lumina lui Hristos, Bucureşti, 1997, p.
84.
Rugăciune pentru
dobândirea cunoştinţei lui Dumnezeu şi a dragostei de El
„Invredniceşte-mă, Doamne, să Te cunosc pe Tine şi
să Te iubesc, nu prin cunoştinţa cea întru
împrăştierea minţii, care se naşte din trudă, ci
învredniceşte-mă de acea cunoştinţă prin care mintea,
văzându-Te, slăveşte cu vederea firea Ta, care
depărtează simţirea lumii din cugetare,
învredniceşte-mă să mă înalţ de la vederea prin
voinţă, care naşte năluciri, şi să Te văd
silit de legătura pusă asupra mea de cruce, prin răstignirea cea
de a doua a minţii, care se odihneşte de lucrarea gândurilor în
vederea Rugăciunii. Fă să crească în mine iubirea Ta, ca
să vin pe urmele iubirii Tale, ieşind din lume.
Sădeşte în mine înţelegerea smereniei Tale, întru care ai
umblat în lume, sub acoperământul pe care Ţi L-ai făcut din
mădularele noastre, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, ca, în amintirea
neîncetată şi neuitată a ei, să primesc cu bucurie smerenia
firii mele”.
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţâ. Cuvântul XVI. Filocalia,
vol. 10, pp. 85-86.