Despre casatorie si calugarie

Despre cei ce se retin de la carne: parintii sunt lezati deoarece copiii refuza efortul lor de a le oferi mancare buna. Este o necinstire a parintilor de catre copii? Sa nu mai tina post daca nu sunt de acord parintii?

- Draga, nu se poate spune ca ii necinstesti pe parinti cand nu-i asculti in chestiuni care sunt mai presus de parinti. Cinstirea parintilor nu inseamna totala supunere. Domnul Hristos are cuvantul: "Cel ce iubeste pe tatal sau si pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 37) si "Cel ce nu-si ia crucea ca sa-Mi urmeze, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 38). Sunt si situatii in care parintii trebuie sa inteleaga o atitudine a copiilor lor. Ar putea si copiii sa fie mai maleabili, dar nu renuntand la post.

In ceea ce priveste nemancarea de carne, aceasta este o chestiune facultativa. Totusi, daca cineva isi propune sa aiba si aceasta infranare, poate sa o aiba si trebuie sa gaseasca modalitatea sai convinga si trebuie ca si ei (parintii) sa inteleaga. La drept vorbind, nu copiii ii chinuiesc pe parinti, ci parintii se chinuiesc, pentru ca nu stiu sa se raporteze la copii, care sunt mai buni decat ei.

- In acelasi sens, parinte, in ce masura incalca cineva masura cinstirii parintilor daca se calugareste fara voia acestora?

- Calugaria, in general, nu este inteleasa de oamenii care nu au o inclinare religioasa deosebita. Sunt putini parintii care-si doresc sa fie copiii lor calugari. Nu s-ar putea zice ca numai atunci poti sa te faci calugar, cand parintii sunt de acord cu asta, pentru ca parintii nu sunt de acord. Pana la urma accepta o situatie, dar nu o doresc si, in cazul acesta, urmand lui Dumnezeu, ai putea zice ca esti pe o treapta superioara, nu se mai pune problema cinstirii parintilor, pentru ca ii cinstesti prin faptul ca esti calugar. A fi calugar este o cinste ce se rasfrange si asupra parintilor. Si chiar daca nu inteleg lucrul acesta, ei sunt cinstiti ca parinti ai unui calugar. Nu se face dintro razvratire pornirea la calugarie, nu se face dintr-o oponenta fata de parinti, ci se face dintr-o apropiere fata de Dumnezeu, dintr-o ravna pentru Dumnezeu si, in cazul acesta, parintii nu mai trebuie sa fie implicati, nu mai trebuie sa fie ca o piedica.

Undeva, se spune in psalm: "Asculta, fiica, si vezi si uita pe poporul tau si casa parintelui tau". Acesta pare un cuvant care nu s-ar potrivi cu ceea ce vrea Dumnezeu cand spune: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta", insa, cand e vorba de lucruri superioare relatiilor parinti copii, in sensul ca sunt relatii Dumnezeu - om, acolo, cred ca nu mai e cazul sa se aiba in vedere relatia a doua, in loc de relatia prima. Pana la urma ii va linisti Dumnezeu si pe parinti si daca nu, isi vor duce greutatea pe care le-o da - nu copilul care se duce la calugarie, ci lipsa lor de intelegere pentru calugarie.

- Parinte, cum poate fi privit regretul calugarului ca nu si-a ingrijit parintii pe patul de moarte, de exemplu? Ce poate cauza un astfel de regret: neimplinirea desavarsirii, urmarita in monahism, sau cerinta obiectiva a cinstirii parintilor?

- Draga, sunt atatia oameni care, fara sa fie calugari nu sunt in situatia de ai ingriji pe parinti pe patul de moarte. Sunt atatia oameni care nu pot sa-i ingrijeasca pe parinti la batranete, fara sa fie calugari. Asa incat, nu se pune problema aceasta. Dumnezeu trebuie sa gaseasca modalitatea de a fi ingrijiti si parintii celor care au copii calugari si care nu se mai pot ingriji de ei.

- Poate fi regretul acesta asemanator cu o "vale a plangerii" de care vorbeste basmul "Tinerete fara batranete"?

- Nu cred ca poate sa fie asemanat, daca esti hotarat pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu da nemultumire, ci Dumnezeu gaseste totdeauna modalitatea sa se implineasca toate, numai ca noi nu avem destula incredere in Dumnezeu, cand ne hotaram pentru Dumnezeu. Sunt multi calugari care, de fapt, sunt improvizatii si atunci sigur ca aceia pot avea si nemultumiri, reprosuri, framantari, nu numai pentru parasirea parintilor, ci pentru parasirea lumii, chiar si pentru o viata care nu este conforma cu ceea ce se cere calugariei. Cand sigur esti hotarat pentru Dumnezeu si esti coplesit de Dumnezeu, cand te uimesti de Dumnezeu, ajungi sa te uimesti si de purtarea de grija pe care o are Dumnezeu fata de cei lasati de tine in urma. Pentru ca la carma vietii nu-i omul, ci Dumnezeu, si daca credem in Dumnezeu, atunci credem si in interventia lui Dumnezeu acolo unde trebuie sa se intervina - si moral si material.

- Parinte, multi tineri sunt chinuiti de intrebari in legatura cu drumul pe care il au de ales si de multe ori consulta diferiti duhovnici, care le explica faptul ca importanta este apropierea de Dumnezeu, privitor la calugarie sau casatorie. Ei le recomanda rugaciunea, zicand: lasa sa se faca voia lui Dumnezeu. Deci, am putea deduce ca exista o voie a lui Dumnezeu ca unii, casatorindu-se, sa faca copii, iar altii sa se faca monahi?

- Da, s-ar putea sa fie, pentru ca Dumnezeu are nevoie si de oameni casatoriti, are nevoie si de oameni dezlipiti de lumea aceasta. Important este sa-ti gasesti tu locul, sa simti tu ce vrea Dumnezeu cu tine. In momentul in care te-ai hotarat pentru o cale, sa nu mai consideri ca mai exista pentru tine si o alta cale, iar calea pe care ti-o alegi, sa o alegi cu entuziasmul cuvenit, adica sa nu te casatoresti cu probabilitate, nici sa te faci calugar cu probabilitate, ci sa fii sigur ca asta este calea si atunci nu se mai discuta posibilitatea unei alte cai sau ca Dumnezeu ar fi avut un alt plan pentru tine. Noi nu stim sigur ce vrea Dumnezeu cu noi, dar stim ce putem face noi intr-o conditie sau alta.

- Si daca facem invers, nu se va repercuta asta...?

- Nu, nu se va repercuta, pentru ca Dumnezeu nu e o cantitate neglijabila, Dumnezeu nu e absent din viata noastra, ci e prezent, si fiind prezent, Isi face datoria, sa zicem asa, cand e vorba de un om care pentru Dumnezeu si-a ales una sau alta din caile pe care le-a avut in fata.

- Parinte, pentru o persoana care se hotaraste sincer sa faca voia lui Dumnezeu, apare necesara cunoasterea acestei voi. Deci, aflandu-se in lume, el trebuie sa discearna intre ispite de tot felul si parelnice lucruri bune si, in dorinta de a cunoaste dintre atatea lucruri, voia mantuitoare a lui Dumnezeu, mai intai va trebui sa se debaraseze de patimi. Adica sa se supuna, printre altele, unei lucrari pe care Parintii Bisericii o recomanda in special monahilor. Deci, practic, drumul ar trece prin calugarie...

- Da, eu asa si zic. Cineva care vrea sa devina calugar este bine sa traiasca acolo unde se gaseste, calugaria, pana cand ajunge sa se duca la manastire, adica sa fie calugar. Daca esti student, sa fii cum ar fi un calugar - student, daca esti muncitor, sa fii cum ar fi un calugar - muncitor, adica sa-ti faci datoria in conditiile calugariei, iar daca va fi sa ajungi la calugarie, ti-ai pregatit calugaria, iar daca va fi sa ajungi la casatorie, ti-ai pregatit si casatoria - prin viata superioara pe care ai dus-o inainte de casatorie. Important este sa ajungi tu personal sa simti care-ti este rostul, adica pana nu esti hotarat ce ai de facut, faci ce poti in conditiile tale.

- Parinte, este verosimil ca Dumnezeu, luminand pe omul curatit de patimi, acesta sa ocroteasca in inima lui dorinta de a se casatori?

- Da. De ce nu? Casatoria, de fapt, este o chestiune a firii si omul nu se leapada de fire nici cand se face calugar, ci are posibilitatea sa depaseasca firea. Dar firea ramane fire si atunci poti sa doresti sa te casatoresti si sa alegi intre casatorie si calugarie. Poti sa ai numai o directie, sa alegi calugaria pentru ca nu poti alege casatoria, asta depinde de om. Nu se stie niciodata ce anume are in sine omul care se hotaraste pentru una sau alta. Important este - cand ai de ales, sa alegi - si cand ai ales, sa stii de ce ai ales si sa nu mai alegi altceva.

- Parinte, cum se poate ca Dumnezeu, fiind un Dumnezeu gelos, sa vrea sa imparta pe robul sau cu o femeie?

- Nu se pune problema aceasta, pentru ca nu se imparte cu o femeie, ci cei doi se unesc ca sa fie una in slujirea lui Dumnezeu. Nu se poate zice ca cineva care se casatoreste imparte ceva, ci isi alege o alta directie.

- In legatura cu cuvantul pe care Domnul Hristos il spune tanarului bogat si pe care Sfantul Ioan Scararul il analizeaza si deduce ca fecioria este un dar adus lui Dumnezeu (Mantuitorul spune: "Daca vrei sa fii desavarsit, vinde tot ce ai si urmeaza Mie"). In ultima instanta, se poate spune ca tot omul decide. Cum ramane, deci, sa se faca voia lui Dumnezeu atunci?

- Dumnezeu nu desfiinteaza voia omului. Daca vrei sa fii desavarsit, iti vinzi tot ce ai; daca vrei sa intri in viata, traiesti in conditiile in care traiesc toti cei care slujesc lui Dumnezeu. Mantuitorul nostru nu a venit ca sa-i faca pe toti calugari, ci a venit sa-i mantuiasca; or, mantuirea se realizeaza si in calugarie si in afara calugariei.

Cand am venit eu prima oara aici, la manastire, i-am spus parintelui Arsenie ca am venit si ca vreau sa ma fac calugar; si parintele zice: "Sa stii ca nu toti cei din lume se prapadesc, nici toti cei din manastire se mantuiesc".

- Dar nu putem privi alegerea casatoriei cu buna stiinta ca ar fi o osandire la nedesavarsire?

- Nu, nu este, pentru ca exista si o desavarsire in casatorie, nu exista o exclusivitate cand e vorba de desavarsire. Se desavarsesc si calugarii si mirenii, fiecare in calea lui, numai ca unii au mai multe obstacole si altii au o cale mai lina in urcusul duhovnicesc. Dar adevarat este ca in viata calugareasca exista foarte multi improvizati. De ce? Pentru ca multi nici nu stiu ce fac atunci cand se fac calugari, ci incearca un amestec intre calugarie si mirenie. Ei cred ca pot sasi completeze lipsurile duhovnicesti - cu impliniri materiale, ca pot sa gaseasca modalitatea - fiind in manastire - sa mai caute si ceva din lumea asta si, in cazul acesta, este o improvizatie, iar improvizatiile nu duc unde trebuie, asa ca raman improvizati toata viata si numai Dumnezeu stie cum, in cele din urma, va hotari asupra unora ca acestia.

In afara de asta, sunt oameni care se duc de la casatorie la manastire pe motivul ca nu s-au implinit in casatorie, ca si-au pierdut linistea prin casatorie, casatorindu-se cu persoane care nu i-au odihnit, care nu i-au ridicat, ci i-au scazut. Sunt cazuri in care elementele sot si sotie nu reusesc sa ajunga la un numitor comun, se cearta, se bruscheaza, se bat si atunci zice: Da-o incolo de lume, ma duc la manastire si va las pe toti. Unul ca acesta a realizat ceva pentru Dumnezeu? Nu a realizat nimic pentru Dumnezeu, a realizat ceva pentru sine. Aici, la noi la manastire, au fost cazuri din acestea si sunt si acum cazuri de oameni care s-au plictisit de lumea aceasta si au venit la manastire. Ei, ce ia dat unul ca acela lui Dumnezeu?

- Sfantul Ioan Scararul spune ca nici nu poate avea un om casatorit incredintarea mantuirii, decat pe patul de moarte.

- Bine, asta este o parere. Sa stii ca si Sfintii pot avea pareri. Nu se poate zice ca pe patul de moarte esti mantuit si daca nu esti pe patul de moarte nu esti mantuit. Nu se stie niciodata. Femeia se mantuieste prin nastere de prunci, nu prin moarte. Cand este nasterea - cand mori? Sunt niste lucruri care trebuiesc gandite, nu inseamna ca gata, daca a zis Sfantul Ioan Scararul, asta-i si fara asta nu se poate. Uite, si un Sfant poate avea o parere care nui exacta, privita obiectiv. Pai asa si calugarul, numai pe patul de moarte poate sa fie sigur de mantuire, de aceea se spune ca "moartea pentru Sfinti este nastere la viata vesnica".

In realitate, nasterea este un moment pregatit de un proces, nu se poate naste un copil in momentul zamislirii. Toata viata traieste in vederea mantuirii, a desavarsirii. Important este sa fim pe calea cea buna, sa avem constiinta ca stam in fata lui Dumnezeu, ca nu noi ne mantuim, ci Dumnezeu ne mantuieste si sa cautam o implinire prin Dumnezeu. In cazul acesta a-i incredintarea ca Dumnezeu te mantuieste nu in clipa mortii, ci in toate clipele in care te angajezi pentru Dumnezeu.

- Parinte, in ce masura ii scade pe soti sau nu ii scade relatia intima, in scopul nasterii de copii, daca toti zicem "in faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea"?

- Bine, asta este o raportare la pacatul stramosesc. Noi nu putem duce lucrurile la extrem. Asa au facut gnosticii, care au spus ca materia trebuie distrusa, nu trebuie inmultita, pentru ca materia este rea, deci casatoria e rea, pentru ca inmulteste materia. Astea nu sunt conceptii ale Bisericii. Noi zicem ca la temelia existentei noastre este ceva care nu ne favorizeaza. Dar nu putem zice totusi lucrul acesta, pentru ca actul acesta sexual, care este pana la urma un act fizic, de ce il foloseste Dumnezeu atunci pentru concepere daca e scazut ca act? Nu putem sustine lucrul acesta decat intr-o anumita perspectiva, dar perspectiva asta nu este una reala. Putem spune insa altceva, si anume, ca actele sexuale care nu urmaresc si nasterea de fii ar fi cu scadere, dar nici in acest caz nu poti sa te mentii pe pozitia aceasta mult, pentru ca e intradevar o insuficienta a omului. Cei care au facut randuielile acestea cu martea, joia si nu la sarbatori, au vrut sa-l ridice pe om mai presus de sine insusi. Ei, in realitate, ca oameni necasatoriti, au facut program oamenilor casatoriti! Or, lucrul acesta nu se poate realiza. Nici ei, poate, casatoriti fiind, nu puteau realiza lucrul acesta, pe care ei nu l-au experimentat. Poate sa nu fie scadere, poate sa fie o ridicare faptul acesta ca te angajezi la aducerea in lume a unui copil. Lucrul acesta te face colaborator cu Dumnezeu, si daca te face colaborator cu Dumnezeu, il mai poti socoti inferior?

- Nil Ascetul, in Filocalia, volumul I, citand din Deuteronom, Capitolul al XXV-lea, deduce ca atingerea partilor rusinoase sau cugetarea la ele, intineaza, si completeaza ca cele ce ajuta la nastere arata creatura. Intrebarea ar fi tot in ceea ce priveste gnosticii, daca ar fi intr-adevar o cadere?

- Nu este o scadere. Nu exista nimic in trupul omenesc care sa fie intinat, sa fie prin sine scazut; si organul sexual si ochiul sunt pe acelasi plan, din punct de vedere creatural. Nu se poate spune ca acesta-i spurcat si acesta-i curat. In momentul in care "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat", nu mai e vorba de spurcaciune. Este vorba de intinare prin gandirea pe care o poti avea; de exemplu, se recomanda calugarilor sa nu-si priveasca trupul si mai ales partile ascunse ale trupului, ca sa nu se excite, adica sa aiba un mijloc de inlaturare a unor porniri care, la ei, sunt vinovate. Asta nu inseamna insa ca sotul si sotia nu se pot bucura chiar si de ceea ce pare a fi scazut, pentru ca nu e nimic scazut. Citeam undeva, intr-o carte de sexologie, ca aceia care se rusineaza cand au un act sexual, sting lumina si asa mai departe, gresesc. Era o parere a unui laic in chestiunea aceasta, dar omul trebuie sa se reverse, in fond, in actele sexuale, nu sa se jeneze si sa zica "vai, de mine, ca iar am facut pacat si vai de mine, ca nar mai fi trebuit...". Astea sunt lucruri care trebuie sa ridice fiinta omeneasca, nu trebuie sa o scada.

Animalele, de exemplu, care se impreuna, nu au o jena, o pudoare, o fac oriunde, nu? Oamenii au o jena nu pentru ca e jena, ci pentru ca este o intimitate. Dar unul care sa fagaduit la calugarie si traieste viata calugareasca, sigur ca nu trebuie sa aiba relatii intime, sau homosexualii, sa se desfateze unul de celalalt, sau cei care au porniri nefiresti...

- Problema s-ar fi pus nu in sensul ca ar fi necurat, ci daca nar fi fost mai bine - in viziunea Sfantului Ioan Scararul - sa se aiba grija de desavarsirea proprie...

- Lasa-ma, mai, cu Sfantul Ioan Scararul! Sfantul Ioan Scararul a scris pentru calugari, nu a scris pentru oameni de rand. Adevarul este ca Scara este pentru calugari, nu este pentru mireni. Este scrisa de un calugar si sigur ca tot ce e scris in ea e valabil pentru calugari, nu si pentru ceilalti. Nu se poate orienta cineva dupa Scara, de exemplu, in chestiuni de sexualitate, daca el este casatorit.

- Chiar spune in Scara, in Cuvantul 11, Capitolul 5: "Se pot privi cu nepasare cei din lume, din mandrie, si se pot defaima cand nu sunt de fata, pentru a scapa de deznadejde si a dobandi nadejdea". Cum adica?

- Nu stiu. Nu-mi dau seama. Mie mi se pare confuza treaba. Ia, sa o mai zicem o data.

- Deci, "pot privi cu mandrie"...

- Bine, sa priveasca cu mandrie ei, unii pe altii, sau cum? Calugarii sai priveasca pe mireni? Da, ca ei sunt mai presus de aia... dar nu sunt mai presus de ei, au alta cale.

- "Si se pot defaima pentru a scapa de deznadejde si a dobandi nadejdea"...

- Adica, tu, calugar fiind, sa-i defaimi. Nu, mai, nu e o perspectiva reala. Indiferent cum ar fi, noi nu avem voie sa-i defaimam, pentru ca au o alta viata, pe care, de fapt, Biserica o binecuvanteaza. Dumnezeu o binecuvanteaza. Dumnezeu a binecuvantat sexualitatea prin insasi crearea omului, asa cum este, barbat si femeie. Dupa aceea, daca-i vorba sa aducem argumente, Biserica binecuvanteaza casatoria cu sexualitate cu tot, nu o binecuvanteaza ca si cand ar fi vorba despre doi care acum se fac calugari si care vor trai in viata comuna de casatorie. Nu e asa! O casatorie cu tendinte din acestea, de necasatorie, e de fapt o caricatura de casatorie si de calugarie. Nu e nici calugarie, nici casatorie. Biserica zice: "Sa se veseleasca ei la vederea fiilor si a fiicelor lor". Este o datorie a celor care se casatoresc sa aiba familie si nu un singur copil si sa se uite la el ca la stiu eu ce. Daca poti avea mai multi copiii si ai numai unul, ai un idol, nu un copil!

- Revenind la alt subiect, parinte, spuneti ca in calugarie sunt cei mai multi ratati si ca in calugarie trebuie sa intre oameni de exceptie. Ce inseamna om de exceptie?

-Inseamna un om care nu se joaca cu viata lui, un om care stie ce-i calugaria, stie ceea ce a lasat si ceea a gasit si care nu mai poate fi clintit din calea calugariei. Adica, nu oameni cu lipsuri, pentru ca in manastiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fara cultura, oameni care nu s-ar fi descurcat in viata comuna. Or, acestia niciodata nu vor fi niste calugari buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la manastire. Daca te duci prin manastiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de casatorie, nici de calugarie. Acestia nu inainteaza, nu fac parte din randul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fata si in casatorie si care nu e refugiat la manastire.

- Poate sa creada cineva despre sine ca este om de exceptie?

- Poate! Daca este, poate. Pentru ca smerenia nu inseamna sa negi niste lucruri pe care esti sigur ca le ai. Adica, in general, omul cand se duce la manastire, nu se gandeste ca-i de exceptie s-au nu-i de exceptie. Dar numai oamenii de exceptie pot duce o viata mai presus de obisnuit.

- Va cerut vreodata cineva, vreun ucenic, parerea daca e de exceptie sau nu?

- Nu. Nu mia cerut-o. Poate ca nici n-as fi putut s-ai spun, pentru ca el trebuie sa stie mai bine decat mine daca e sau nu e de exceptie. Dar, in orice caz, un om care poate sa faca niste lucruri care sa-l recomande, care a facut o facultate, deja e nadejde ca nu e unul de rand. Dupa aceea, faptul ca poate sa renunte la anumite lucruri - poate sa tina post - arata ca nu e un om oarecare, ci e un om care se evidentiaza prin ceva. Si atunci poti sa spui ca e un om de exceptie. Sunt unii oameni care, de exemplu, fac niste lucruri obisnuite, dar daca le ceri mai mult de cat fac, atunci nu mai pot face, si in calugarie trebuie sa faci si niste lucruri care sunt mai presus de tine.

- Deci, parinte, ca o concluzie, exista vocatie monahala?

- Exista, sigur ca da! Asa cum exista vocatie pentru casatorie, pentru studiu, asa exista si o vocatie monahala.

- Cum sar putea descoperi?

- Mai intai de toate o poti descoperi in faptul ca te simti bine in preajma calugarilor, te simti bine pe la manastiri, te simti bine acolo unde se duce o viata superioara, ai o inclinatie spre asta. Eu, de exemplu, din copilarie am simtit ca asta mie calea mea, mi-am dorit totdeauna, ma bucuram de un calugar; cand ma intalneam cu un calugar era o chestiune exceptionala pentru mine, o bucurie. Asta inseamna ca am avut o vocatie monahala.

- Parinte, in legatura cu motivele care l-ar duce pe om la calugarie. Poti veni la calugarie din dorinta de a fi desavarsit?

- Poti, daca stii cei desavarsirea. Unii zic ca vin la calugarie pentru a se mantui, ca si cand mantuirea nu ar fi si in alta parte. Unul a zis aici, la manastire, cand a fost intrebat, "de ce-ai venit sa te faci calugar?", ca el vrea sa duca viata curata, iar celalalt l-a intrebat: "dar ce, eu duc viata spurcata?".

E adevarat, fiecare are motivele lui. Poate ca unii vin la calugarie fara sa stie de ce vin, dar dupa aceea se valideaza, daca se valideaza. La manastire e nevoie de oameni. Sunt unii care vin la manastire si care-s primiti pentru a fi oameni la manastire. Si atunci, daca-ti vine unul la manastire, zici: "hai sa-l incercam, poate ramane la noi". Cei mai multi, de fapt, daca sunt oameni simpli si fara o inteligenta deosebita, nu stiu ce fac - atunci cand se fac calugari. As putea zice ca, intr-un fel, nici eu n-am stiut ce fac atunci cand m-am facut calugar, desi eram absolvent de Teologie.

- E corect sa te calugaresti din dorinta de a urma exemplul Sfintilor, avand in vedere ce spune Sfantul Apostol Pavel, "urmati exemplul mai marilor vostri "?

- Da, numai ca mai marii vostri pot fi si oameni cu familie!

- Poate cineva sa fie calugar adevarat daca se calugareste urmand exemplul unui prieten, sau al unei prietene? De exemplu, daca prietena cu care urma sa se casatoreasca merge la manastire, sa mearga si el la manastire?

- Nu cred ca e un motiv de calugarie. Un motiv real de calugarie este sa-i slujesti lui Dumnezeu pe calea calugariei. Toate celelalte sunt improvizatii. Poate ca este motivul tau, dar nu-i corect. Corect este sa te faci calugar pentru ca doresti si pentru ca vrei sa fi calugar.

- Parinte, daca pentru un motiv neprevazut intarziem seara incat nu ne putem face canonul obisnuit de rugaciune pana la ora la care ne culcam de obicei, ce trebuie sa facem?

- Sa va culcati!

- Bun, dar sa ne culcam renuntand la unele rugaciuni?

- Da, sigur ca da!

- Sau sa ne prelungim rugaciunea, iar dimineata, la ce ora ne sculam, in cazul acesta?

- Draga, nu se pune problema asa, pentru ca viata nu inseamna anumite tipare. Odata esti obosit, odata nu esti obosit si atunci cand nu esti obosit, poti face mult mai mult. Eu, de exemplu, seara ma rog foarte putin. E adevarat ca ma duc la slujba si stau acolo trei ceasuri, dar asta nu inseamna ca ma rog trei ceasuri. Cand vin aici si sunt obosit, nu ma mai rog atat. Acestea sunt niste lucruri cu care ne ajutam, nu ni le numara nimeni. Nu o sa zica Dumnezeu "da, dar in cate seri nu te-ai rugat" sau "da, dar in cate duminici ai plecat zicand numai "Doamne miluieste-ma" si nu ai stat la rugaciune?". Asta e o chestiune a noastra. Nu-i oferim noi ceva lui Dumnezeu si Dumnezeu ne reproseaza ca nu i-am oferit destul sau ca l-am neglijat, ci este o chestiune a noastra, de sensibilizare, de imbunatatire a noastra.

Eu, cand ma culc fara rugaciunea obisnuita, nu-l nedreptatesc pe Dumnezeu, eventual ma nedreptatesc pe mine. Dar poate nici pe mine nu ma nedreptatesc pana la urma, pentru ca asta e situatia mea reala, din seara aceea. Un exemplu: vin de la inmormantare, sunt obosit si nu ma mai duc la biserica in seara aceea. Nu-mi fac probleme de felul "dar ce fac acum in loc de asta". Nu mai fac nimic in loc de asta. M-am culcat, in timp ce ceilalti s-au rugat si nu ca n-am vrut si eu sa ma rog, ci pentru ca nu am fost in situatia sa ma rog si eu.

- Parinte, dar daca neprevazutul se repeta?

- Si daca se repeta neprevazutul, te gandesti ca nu ti-ai implinit o datorie, dar nu mai poti face ceva in loc de datoria aceea. Eventual, poti, rugaciunile de seara, pe care nu le-ai implinit si care se potrivesc si dimineata, sa le faci dimineata. De exemplu, ai avut in program sa citesti o Catisma din Psaltire si, eventual, dimineata ai putea s-o citesti, dar nu o citesti pentru ca n-ai citit-o, o citesti pentru ca o poti citi. Dar daca e o rugaciune cum sunt rugaciunile celor ce merg spre somn, n-are rost s-ai ceri aceasta lui Dumnezeu, dimineata. Astea sunt lucruri de oameni scrupulosi ... nu cred c-ai cazul!

- Dar in calatorii lungi sau cand ne aflam in alta casa, se intampla la fel?

- Sigur ca da! Daca te duci in alta casa si esti singur, poti sa-ti implinesti pravila ca acasa. Daca esti in alta casa si nu se poate, zici cateva rugaciuni si te culci linistit, ca si cand ai implinit toata pravila. Noi nu trebuie sa ne chinuim pe noi insine pentru niste intrelasari. Noi trebuie sa avem cu Dumnezeu niste relatii de fii cu tatal. Eu vad altfel viata si nici nu cer foarte multe de la oameni. Pe mine ma intereseaza cel mai mult ca omul sa aiba constiinta ca depinde de Dumnezeu.

- In acelasi sens, daca se intampla sa venim de la serviciu sau sa mergem undeva, pe drum putem sa zicem randuiala in minte, daca o stim?

- Da, dar nu e necesar! Pentru ca, in general, randuiala nu o poti zice cum se cade. Cel mai bine poti sa zici "Doamne Iisuse...", daca-i vorba, in loc de randuiala. Eu, de exemplu, constat ca daca merg undeva, nici lucrurile pe care le stiu foarte bine la manastire si pe care le zic, nu le mai pot zice foarte bine in alta parte. Poate si din cauza impresiilor foarte multe pe care le acumulez in suflet si care navalesc dupa aceea.

- In Apoftegma 11, dupa Avva Matoi, acesta, dupa ce da sfaturi generale, zice: "Si de va grai cineva ceva, pentru orice fel de lucruri, nu te certa cu el, ci de va grai bine, zi" asa cu adevarat", iar de va grai rau "tu stii ce vorbesti", si nu te prigoni cu dansul, pentru ce a grait". Ce inseamna, "tu stii ce vorbesti"?

- Adica, intr-un fel iti dai acordul, dar nu esti de acord.

Tu stii! Cum zicea parintele Serafim Popescu aici la noi: "Mai, tu stii mai bine!". Bine, asta este o regula in chestiuni care nu au o foarte mare importanta, in chestiuni personale, pentru ca sunt si chestiuni care, importante fiind, nu pot fi neglijate.

- In Pateric se spune despre avva Macarie ca s-a facut "Dumnezeu pamantesc", deoarece trecea cu vederea toate greselile si neregulile celorlalti. Cum se impaca acest lucru cu necesitatea de a anatemiza pe incestuos, cum zice Sfantul Apostol Pavel in Corinteni, sau pe ereticii care sunt exclusi din Biserica?

- Foarte bine se impaca! Sfantul Macarie avea in vedere niste lucruri pe care le traia el in pustie sau care nu aveau consecinte in afara. De exemplu, ai vazut pe unul ca a furat. Tu nu te gandesti la asta, la faptul ca furat, si ii acoperi cumva pacatul, nu te intereseaza consecintele lui. E altceva sa auzi pe cineva ca spune lucruri neadevarate, care pot avea consecinte in societatea in care traiesti. Mai nou, au fost niste nereguli prin Dobrogea, la Manastirea Cocosul unde se zicea despre unul dintre calugari cai intruparea lui Dumnezeu Tatal, altul ca-i intruparea lui Dumnezeu Fiul, altul ca-i intruparea lui Dumnezeu Duhul Sfant, ca-i Sfanta Treime coborata acolo. Fata de astfel de lucruri nu poti sa fii fara siguranta de a marturisi adevarul si sa le lasi asa, pentru ca daca le lasi asa, se inmultesc relele. Si atunci trebuie intervenit cu responsabilitatea pe care o are un conducator bisericesc sau pe care o are un staret de manastire.

Or, ce a facut avva Macarie, putem face si noi in chestiuni care nu lezeaza, in general, bunul mers al vietii sociale. Dar in chestiuni care aduc urmari dezastruoase, nu poti sa fii ca avva Macarie, acolo trebuie sa fii ca Sfantul Apostol Pavel. Chestiunea aceasta, cu avva Macarie, este foarte bine venita cand e vorba de oameni rascolitori de rele. Sunt unii oameni care-s pusi sa scoata in evidenta pacatele altora, de a cauta, de a rascoli, de a scormoni, sa cunoasca pacatele si dupa aceea sa le foloseasca. Chiar aici la noi, la manastire, au fost cazuri de oameni din astia, care au umblat cu casetofoane dupa ei sa prinda anumite informatii, anumite situatii, si dupa aceea au facut caz de ele. Asta nu seamana cu avva Macarie si nici cu Sfantul Apostol Pavel, ci seamana cu dracii!

- Parinte, noi, ca oameni obisnuiti din lume, ca oameni neslujitori ai Bisericii, daca observam un pacat grav la un slujitor al Bisericii, daca observam un pacat chiar strigator la cer sau ca a cazut intrun pacat ce ar putea avea consecinte, si lumea se sminteste de lucrul acesta, putem sa atentionam Episcopul locului in scopul anatemizarii?

- Pai, pe noi nu ne intereseaza ce urmeaza, dar putem sa punem in atentie lucruri care sunt spre sminteala.

- Dar sa nu insistam?

- Nu. Nicidecum.

- In legatura cu scaderile prin ispitele desfranarii, parinte; in Pateric se vorbeste de tot felul de caderi, dar se ocoleste caderea prin homosexualitate. Sa intelegem ca acesta este un pacat de care nu te poti pocai, cum zice Sfantul Apostol Pavel, ca sunt unii care, dupa ce cad, nu se mai pot ridica?

- Cred ca la Sfantul Apostol Pavel nu este vorba de un pacat anume, ci de o stare de pacatuire. Nu stiu, eu nu mi-am pus problema ca homosexualitatea este trecuta cu vederea, ca nu e pusa in evidenta. S-ar putea intampla ca aceia care au scris Patericul sa fi avut in vedere ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Sunt lucruri de care este rusine a le si grai" (Efeseni V, 12). S-ar putea intampla sa nu fi vrut sa puna in evidenta niste pacate reale, pentru a nu scadea prestigiul calugarilor. Gandeste-te, daca s-ar crea o opinie ca in manastiri sunt homosexuali, ar fi o treaba care nu i-ar avantaja nici pe cei ce nu sunt homosexuali. Dar noi trebuie sa fim realisti si asa trebuie sa stam si in fata realitatilor; cum sunt ele de fapt. Noi nu zicem ca nu sunt astfel de pacate, nici nu zicem ca sunt astfel de pacate, dar realitatea este ca si de calugar poate tine orice tine de un om.

- Nu exista Sfant care sa se fi luptat cu astfel de ispite? Stim despre Cuvioasa Maria Egipteanca, despre care se spune ca a avut o viata anterioara asa de...

- Da, dar nu se spune ca ar fi fost si lesbiana!

- Deci nu exista asa ceva mentionat?

- Nu exista si noi nu stim de ce nu exista, dar Sfantul Apostol Pavel mentioneaza, in Epistola catre Romani, homosexualitatea.

- Parinte, canonul spune ca daca staretul e eretic, calugarul poate sa plece. Ce inseamna asta? Oare cati laici si slujitori sfintiti nu s-ar afla eretici daca ar fi luati la bani marunti?

- Daca staretul este eretic, evident ca este eretic pentru ca invata o erezie.

- ...pentru ca se intreaba cineva: cati patrund finetea hotararilor Sinodului al IV-lea Ecumenic, de exemplu, si mai spune ca, daca si unii din Sfintii Parinti au avut scapari dogmatice, atunci ce inseamna, propriuzis, om eretic?

- Draga, om eretic inseamna om care propovaduieste o erezie. De exemplu, spune unul despre Maica Domnului ca nu-i pururea Fecioara. Ala-i eretic si atunci ai motive sa nu stai cu el!

- Parinte, in rugaciunea a doua din Canonul de Impartasire, zicem: "Sfintestemi sufletul si trupul, mintea si inima, rarunchii si maruntaiele". Deci, rarunchii sunt maruntaiele sufletului sau ce sunt?

- Nu. Se refera la intreaga fiinta umana. Adica, sfinteste-mi toata existenta, intra oriunde exist eu, intra in unghii, intra in par, intra in dinti, intra in tot ce sunt. Este o expresie a integralitatii.

- Observa cineva: ceea ce zicem prima data, "suflet si trup", ar tine de suflet si ce zicem a doua oara, "rarunchii si maruntaiele", ar tine de trup.

- Nu, astea-s speculatii. Nu trebuie duse lucrurile la extrem. Singurul lucru care trebuie avut in vedere in cazul acesta este integralitatea umana. Adica nimic din mine sa nu fie fara Dumnezeu!

- Cineva chiar se intreba daca rarunchii sunt maruntaiele sufletului sau ce sunt?

- Nu sunt. Rarunchii sunt rarunchi, adica rinichii.

- Avva Pimen spune: "Invatati gura sa vorbeasca cele ale inimii". Intrebarea este, despre ce inima este vorba, daca ne referim la subconstient sau transconstient, cum spune Parintele Staniloae in Ascetica si mistica. Cum poti sa inveti efectiv gura sa vorbeasca cele ale inimii?

- Sfantul Pimen are in vedere unitatea, nu duplicitatea. Adica, sa nu fii in situatia sa spui cu cuvantul ceva, iar cu gandul sa gandesti altceva. Invatati gura sa vorbeasca ceea ce iti spune inima, adica sa fii sincer, asta inseamna.

- Parinte, se spune despre mama care moare la nastere ca este martir. Medicina spune ca, uneori, avortul este necesar pentru a salva mama copilului. Se naste urmatoarea situatie: daca femeia nu face avort si moare la nastere, respectivii medici ar spune ca femeia este o sinucigasa mai degraba, decat o martira...

- Draga, depinde ce intelegi prin actul respectiv. Doctorul poate sa zica despre ea ca-i o sinucigasa, pentru ca el nu stie de Dumnezeu, pe cand un credincios, care stie de Dumnezeu, zice ca-i martira. Acum, noi n-avem de unde sa stim cum primeste Dumnezeu o treaba din asta. Ceea ce stim este faptul ca o femeie insarcinata are dreptul sa se impartaseasca, chiar daca are pacate opritoare de la impartasire. Asta inseamna ca si Biserica are in vedere posibilitatea de a muri o mama la nastere, nu pentru ca vrea ea sa moara sau pentru ca vor altii sa fie asa, ci pentru ca se poate intampla asa. Dar sunt si femei care fac prea multe avorturi si dupa aceea se intampla sa aiba si un copil si, in cazurile acestea, este periclitata nasterea. Acum nu stiu daca in aceasta situatie este martira.

Cand eram eu student la Teologie, a murit cineva din personalul scolii, despre care se zicea ca facuse multe avorturi. Avea un baiat si totusi vroia si o fetita. Acum, Dumnezeu stie daca a fost martira. Noi trebuie sa le lasam pe toate in seama lui Dumnezeu.

- Bine, dar sunt si cazuri in care medicii spun: "Sigur nasterea aceasta nu poate avea loc".

- Bine, daca nu poate avea loc, atunci sa aiba loc sarcina si sa se evite nasterea, dar sa nu se omoare copilul.

- Deci, oricum ar fi, omorarea copilului este o crima...

- Da. Se considera.

- Si nu se justifica prin nimic?

- Nu se justifica prin nimic si se justifica, totusi, prin neputinta omului. Sunt atatea femei care nu au destula credinta incat sa le faca disponibile pentru martiriu. Noi nu sfatuim pacatul, dar trebuie sa tratam pacatul. Adica, daca cineva a facut totusi un avort, eu nu pot sa spun ca Dumnezeu nu-l iarta, dar nici nu pot sa spun cuiva sa faca un avort.

- Parinte, a iubi pe vrajmasi, se refera si la diavoli?

- Nu, nu se refera la diavoli, se refera la oameni, la dusmanii propriu zisi ai oamenilor. E vorba de oameni care iti vor raul, care te defaima, care te vorbesc de rau... Sa-i iubesti, adica sa nu le faci rau, sa le fii binevoitor cand ti-ar cere un ajutor etc.

- Parinte, in legatura cu chestiunile cu care ne lovim noi in contemporaneitate, cu strandul, litoralul, baia comuna, Canonul 77 Trulan mai actioneaza? Li se interzice chiar sotilor sa faca baie impreuna. Se poate extinde sa nu faci baie in mare, sau pe Litoral...?

- Se poate extinde in sensul acesta ca, daca teai duce numai tu acolo, ai putea sa faci baie, pentru ca nui spurcata marea. Dar conditia de a face baie acolo este conditie scoboratoare a gandirii umane. Adica, prea multa dezgolire, prea multe impresii de felul acesta; un om credincios gaseste o alta modalitate sa faca baie. Bine, nu le poti interzice sa se duca la strand. Dar cel mai bine este sa stea acasa, sa faca plaja in gradina.

- Parinte, fumatul este patima, este pacat?

- Pai, prima data daca fumezi o tigara, e pacat, iar daca fumezi mai multe, e patima. De ce? Pentru ca e o practica nejustificata in existenta umana. Nu-i ca si cand ai manca. Este o treaba in plus si nu poti fi si cu Dumnezeu si cu fumatul.

La mine mai vin oameni la spovedit, oameni care spun ca tin posturi, se roaga si le spun ca "da, numai ca pe acestea toate ti le si afumi" . Cel mai bine este sa fii liber. Liber de orice, iar daca esti liber de orice, esti liber si de fumat. Sunt unii care au si circumstante atenuante pentru fumat, de exemplu, in Paza celor cinci simturi nu e foarte clara atitudinea Sfantului Nicodim Aghioritul in privinta fumatului. Dar eu sunt impotriva fumatului, total!

- Dar cu cafeaua? Ca astea merg amandoua.

- Chestiunea cu cafeaua nu e asa de defaimatoare, in sensul ca aceasta are si un efect odihnitor, sa zicem. Adica, daca nu poti trai fara cafea, e rau ca bei, dar daca ti se ofera undeva o cafea, poti sa bei, pentru ca nu e ca si cand ti-ar oferi o tigara. Sunt manastiri, de exemplu, la Sfantul Munte, unde ti se ofera un rachiu si o cafea...

- Si uneori se spune ca-ti pune si o tigara!

- Ma rog, daca-ti pune si o tigara, ti-o pune numai s-o vezi!

-Parinte, in acelasi sens, despre teatre sau spectacole, evident ca monahii nau ce cauta acolo, dar mirenii?

- Depinde despre cei vorba. Sunt lucruri pe care poti sa le asculti sau sa le vezi fara a avea consecinte negative. La Timisoara, cand eram, eu mergeam la teatru, dar acuma, de cand sunt calugar, nu am mai fost, pentru ca nu mi se mai sede; dar nu sunt impotriva lucrurilor bune. Noi nu trebuie sa ocolim lucrurile in sine; de exemplu, nu ma duc la teatru pentru ca acolo e teatru, cum nu ma duc eu la bar.

Mi-a spus unul ca-l are pe dracu in stomac, ca-l simte cum umbla, cum nu stiu ce... Eu i-am spus ca ala nu-i dracu. Si-a venit dupa aceea la spovedit, la mine, si mi-a spus ca s-a dus la un spectacol cu femei goale. Atunci i-am zis: "Mai, sa stii ca il ai pe dracu in cap, nu in stomac". Adica sunt lucruri care pot fi evitate din start, si sunt lucruri care pot fi folosite fara nici un fel de indoiala.

- Deci, doar in ceea ce priveste consecintele trebuie sa evitam. Nu-i un pacat in sine sa mergem la teatru?

- Nu e. Poti sa te duci la toate piesele despre care stii ca sunt bune, poti sa te duci la Opera, la cinematograf, la filme cuviincioase, poti sa te uiti la televizor la tot cei ziditor, la tot cei frumos. Noi nu suntem exclusivisti. Te poti folosi de toate lucrurile bune si frumoase pe care lea dat Dumnezeu. Daca nu vrei tu sa te duci la teatru, poti sa nu te duci, nu te obliga nimeni, dar sa stii ca ocolesti o sursa de cultura si nu numai de cultura, chiar de innobilare.

- Cultura poate sa innobileze sufletul?

- Sigur ca da! De aceea este cultura, pentru ca te cultiva.

- Parinte, acum un cuvant de folos, daca se poate.

- "In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul!".