Jertfa uitată

- dialog cu Pr. Iustin Pârvu, staretul Mânăstirii "Petru Vodă" - Neamt

INTELECTUALII ROMANI SI BISERICA

Părinte, trei dintre cei mai importanti stâlpi ai natiunii noastre - Familia, Scoala, Armata - sunt subreziti de atacurile repetate date asupra lor anii în sir. Azi, asistăm cum Biserica, al patrulea si ultimul stâlp al neamului, este lovită cu metodă. În fata unor asemenea agresiuni, care amenintă însăsi fiinta noastră natională, cea mai mare parte a intelectualitătii române este impasibilă, când nu dă o mână de ajutor agresorilor. Cum ar putea fi treziti intelectualii acestia, cum ar putea fi adusi lângă Biserică?

Din păcate, majoritatea intelectualilor nostri sunt călăuziti de principiile materialismului dialectic. E nevoie poate de zeci de ani pentru ca intelectualitatea română să scape de această racilă, ca elita să se regenereze din elementele sănătoase ale neamului, care se nasc, cum am mai spus, din viata spirituală.

Dacă două, trei parohii si-ar unii fortele si ar face o scoală, unde, prin educatie, să strângă legătura copiilor cu Biserica, ar fi mai usor. La scoala laică, tinerii sunt derutati cu tot felul de materii care ori nu le sunt folositoare, ori sunt de-a dreptul dăunătoare. Foarte putine lucruri învătate în scolile laice te îndeamnă spre o viată morală.

Astăzi, străinii vin la noi si îi atrag pe copiii inteligenti, îi duc la scoli peste hotare, le oferă burse, ajutoare, îi duc la casele de rugăciune ale unor secte, si-i câstigă de partea lor, pentru că îi construiesc în spiritul lor. În felul acesta pierdem minti foarte valoroase. Noi nu suntem organizati administrativ să putem să îi ajutăm pe cei săraci. Le promitem Împărătia lui Dumnezeu, dar nu reusim să le oferim ceva palpabil, ceva practic aici.

E vorba de misionarism, Părinte...

Misionarismul preotilor ortodocsi ar trebui îndreptat în această directie a instruirii si sprijinirii copiilor si tinerilor, căci ei sunt cei care vor lua mâine frâiele tării.

Preotii trebuie să formeze elementele de rezistentă contra pornirilor si practicilor satanice, împotriva a tot ce nu este plăcut lui Dumnezeu. La ora actuală nu este de-ajuns să fii un crestin oarecare, ci trebuie să fii în stare să mărturisesti credinta ta prin jertfă si, la nevoie, chiar cu pretul vietii.

Mi se pare că azi crestinii îl mărturisesc formal pe Hristos.

Nu toti crestinii sunt constienti de acest mare adevăr care este Hristos. Nu realizăm un lucru esential: că Hristos este cu noi în toată vremea, si când facem bine, si când facem rău. Si asa va fi până la sfârsitul veacurilor. E nevoie de o trăire adâncă a credintei, e necesar să citim mai des Sfânta Scriptură...

Mai este posibilă nasterea unei generatii revolutionare în sens spiritual?

Desigur. Oricând. Harul lui Dumnezeu nu va lipsi decât atunci când totul va fi pustiit. Însă, atâta vreme cât se va sluji Sfânta Liturghie, cât va exista Biserica lui Hristos, cât va trăi chiar si un singur om credincios, prin acesta, Dumnezeu va continua istoria.

SCOALA CRESTINA

Părinte, generatiile crescute în timpul comunismului nu au avut parte de o educatie religioasă cum se cuvine. Drept urmare, suferă încă de unele tare sufletesti. Unii dintre noi încercăm să ne educăm si să-i îndreptăm si pe altii, dar este foarte greu. Cum am putea izbuti mai repede într-o asemenea întreprindere?

Câte ceva se face azi în scoală, la orele de religie în special. Preotii mai sunt prezenti în scoli si cu servicii religioase. Copiii care caută repere pentru o viată curată, pentru o viată în duh crestin, au unde să le găsească. Însănătosirea sufletească a unui popor, însă, se petrece într-o lungă perioadă de timp. Gânditi-vă că vreme de 50 de ani, cât am fost sub comunisti, au fost modificate fundamental mentalităti, au fost schilodite sufletele românilor, pentru unii poate pentru totdeauna. Cine întelege că face parte din Biserica vie a lui Hristos si că menirea lui pe pământ este să facă tot ce este posibil, omeneste vorbind, pentru a câstiga mântuirea sufletului său, nu poate fi indiferent la căderea morală a unui frate al său întru Domnul. De aceea, cu totii avem datoria de a face ce ne stă în putintă spre a ne ajuta semenii să apuce pe calea mântuirii.

TEMNITELE COMUNISTE - MANASTIRI ALE MANTUIRII NOASTRE

Trecând la alt subiect, despre care putini români stiu adevărul, spuneti-ne, Părinte, ca unul care ati suferit în temnitele comuniste, cum a fost posibil la un popor crestin asa-numitul "fenomen Pitesti"?

Despre Pitesti si despre toate închisorile din România - în regimul comunist -, despre toate acele locuri de cazne, de trudă, de osândă, de căderi si de înăltări negândite, as putea spune că sunt mânăstirile noastre, sunt altarele noastre, unde ne-am ispăsit mare parte din păcatele firii omenesti. "Fenomenul Pitesti", odiosul sistem cinic numit al "reeducării", prin care călăii comunisti au vrut să ne smulgă ultima fărâmă de credintă si să ne umilească în ultimul grad, nu este explicabil decât prin prisma păcatelor pe care le-a avut de răscumpărat o generatie pentru întreg neamul românesc.

Atunci, de ce atâta indiferentă fată de aceste veritabile altare de jertfă natională?

În aceste "mânăstiri" subterane au fost date cele mai mari jertfe posibile. Este blamabil că aceste monumente de jertfă si demnitate românească si crestină sunt în continuare folosite drept puscării pentru detinuti de drept comun sau au fost lăsate în paragină.

Spre pildă, la Aiud, pe povârnisul acela unde au fost îngropati nenumărati detinuti politici omorâti sub tortură sau de boală, pe pământul acela mustind de jertfă s-a construit un gater. Mai mult, sunt cotete de porci si păsări asezate pe mormintele fără cruce ale acelor oameni. Oriunde te-ai duce, la Gherla, la Pitesti, la Sighet, gropile comune ale detinutilor politici sunt lăsate sub bălării, fără îngrijire si fără pic de respect pentru jertfa lor. Parcă am fi o tară de barbari. Si nici măcar atât, căci si barbarii au respect pentru mortii lor. Din fericire, mai sunt crestini, mai ales dintre detinutii politici supravietuitori, care se îngrijesc, acolo unde li se permite, de mormintele unor tovarăsi de suferintă.

Cine stie câte sute sau mii de trupuri ucise în chinuri se vor fi sfintit din voia Domnului, ca acela al Părintelui Ilie Lăcătusu, dar stau nedescoperite si necinstite.

Să stiti că si din această pricină ne bate Dumnezeu, pentru că nu cinstim, nu respectăm, nu recunoastem jertfa. Ne opunem cu îndârjire descoperirii unor moaste de sfinti români.

Ascetismul nostru, viata noastră monahală, viata crestină românească în acest secol nu se poate concentra decât în centrele de calvar românesc mântuitor, pe Golgotele noastre: la Aiud, Gherla, Pitesti si în alte locuri.