E o vreme de
pustiire a neamului
Prea
cucernice părinte, sfârsitul anului trecut ne-a întors din nou în timp,
"schimbarea schimbării" readucând la putere pe cei ce au contribuit
decisiv la degradarea societătii românesti după 1989. Ce a intrigat pe multi a fost, cel putin în ce priveste alegerea
presedintelui, implicarea înaltilor ierarhi în campania electorală. Considerati
că acest lucru era necesar?
Părintele Iustin Pârvu: Arta asta de a conduce, politica, o are elita, crema unei natiuni. În
acelasi timp trebuie să aibă aceeasi coloratură, aceeasi credintă, aceleasi
obiceiuri, aceeasi traditie, aceeasi rădăcină cu neamul din care se trage. Ce este natiunea? Ce este un neam? Neamul este legătura celor din trecut,
prezent si viitor. Fiecare natiune este asezată de
către Dumnezeu si, cum spune legenda, fiecare neam si-a luat pământul care i-a
fost dat. Ca de obicei, românul a venit ceva mai la urmă să se plângă la
Sfântul Petru că a rămas fără loc de asezare, si atunci Dumnezeu i-a dat
grădina Sa cea mare, si de aceea suntem o tară râvnită de toti. Putine tări au asemenea oameni si o asemenea structură de relief. Muntii
acestia frumosi, cu păstoritul nostru mioritic, dealurile, câmpiile… Românul nu
este făcut să găurească surubul în fabrică, să îndoaie metalele în ateliere. Vedeti
dumneavoastră, profilul său s-a deformat, acum românul nici agricultor nu mai
este, nici industrias, nici negustor, nici afacerist. E un om aruncat de
soartă, ce a ajuns bratul cel mai ieftin de muncă, slugă la bogatii lumii, rob
la străini.
Nu ne merităm oare soarta? Nu ar fi cazul ca Biserica să
se implice mai mult pentru reclădirea sufletului românesc si întoarcerea sa la
Dumnezeu?
Părintele Iustin: Numai asa se poate face o coeziune, o strânsă convietuire între oamenii
acestia care au aceeasi aspiratie, acelasi ideal, care pot avea un scop bine
determinat, aceeasi continuitate pentru viata morală, spirituală, politică,
economică si socială. Oare Biserica este pusă în această situatie, chipurile de
a nu face politică? Da, nu face politică, dar la degradarea aceasta politică la
care se găseste societatea noastră, nici nu se poate coborî la nivelul acesta,
ca să facă.
Din păcate la această degradare si-a pus amprenta si un
partid ce si-a legat tinicheaua de crestin-democrat în coadă…
Părintele Iustin: Tărănistii, bietii de ei, sunt niste naufragiati ai lui Maniu care au mai
rămas după Coposu. Chiar dacă au încercat să facă ceva în conjunctura politică
actuală, nu au putut pentru că ăstia i-au înăbusit si au reusit să-i
compromită. Toate partidele, toată ciupercăria asta comunistă, îmbrăcată în
PDSR, PNL si, în fapt, toată structura asta care nu are nimic în comun cu viata
si aspiratiile noastre si-au atins scopul, pentru că cine aude acum de
tărănisti, e ca si cum ar auzi de comunisti. Neocomunistii, liberalii,
tărănistii… E o confuzie totală. Si tărănistii, sigur, nici nu au fost
pregătiti pentru asa ceva, venind cu toate tamtamurile acestea ale
Occidentului, crezând că fac aici mare lucru în România. După o educatie si o
deformare comunistă de atâtia amar de ani s-au creat mentalităti ce frânează
procesul de schimbare. Atunci Biserica, în sfârsit, care este forta într-un
stat, într-o tară, nu s-a impus imediat, pentru că nu face politică. Dar si
asta e o politică interesantă, pentru că i s-a pus pumnul în gură. Să nu
orienteze, să nu spună crestinilor ce au de făcut, pe cine ar fi mai bine să
aleagă. Scoala, în mâna lor. Biserica, în mâna lor. Votul, în mâna lor. Adică nimeni
nu are de spus nimic. Scoala nu are voie să facă politică, Biserica nu, armata
nu, magistratura nu, sănătatea nu. Atunci rămâne cel de pe cheiul gârlei
Bucurestiului să facă politică, în haosul creat de oamenii de stradă. În atare
situatie vin toti străinii în tară, îsi asează cortul si ideile lor, la
televiziune, calculatoare si internet, românul căscând gura si bătând din palme
la oricine apare. În fond, nu e decât o minciună goală, timp de 12 ani
nefăcându-se altceva decât să se distrugă totul! Am rămas în straiele acestea
de sărăcie si mizerie.
Dintotdeauna politica guvernantilor a fost să dezbine, nu
să unească. Nu au gresit totusi, slujitorii Bisericii, acceptând aproape
orbeste acest joc?
Părintele Iustin: La noi, preotul nu vrea să-l supere pe stăpân si de aceea tace si, deci,
săracul este pierdut. Acolo unde Biserica a fost prezentă, cum s-a întâmplat cu
ani în urmă în Polonia, lucrurile s-au schimbat mai repede.
Ce-i de făcut, atunci?
Părintele Iustin: La noi în tară nu se poate încă vorbi de asa ceva, pentru că si
majoritatea acestor reprezentanti care ajung în politică nu au constiinta
crestinului. Ce este paradoxal e că si în această parte, a Moldovei, unde
crestinii sunt mai buni, ei rămân la vechea pozitie, nu se miscă în nici un
fel. Stau asa întepeniti, nu-si dau seama ce se întâmplă în jur. Se uită la
televizor si ce văd si aud aceea este. Asa de mult le-a fost pustiit sufletul,
încât nu mai judecă. Tot ce se întâmplă acum este si din lipsa prezentei
Bisericii. Politicienii stiu că întotdeauna Biserica a fost forta si rămâne
forta unui stat, si de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie
să lucreze si ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa
ceva. Uitati-vă numai la ce se petrece acum: tineretul pleacă, se duce în lume,
bătrânii mor, femeile nu mai nasc, hoardele asiatice vin peste noi, chinezii
umplu Bucurestiul, sate întregi plângi de mila lor, că au rămas casele goale,
românilor în general le plângi de milă, ajungând mai răi decât cersetorii. În
străinătate sunt cotati mai rău decât tiganii. Aici, dacă-i pui să facă ceva nu
fac nimic, dar pe unde ajung spală rufele si mizeria din toate marile metropole
a lumii! Cum mai poti vorbi în acest caz de politicieni, când ei trec cu atâta
usurintă peste aceste crime si urgii, când copiii nostri, neamul nostru este
pângărit si asuprit, sărăcit si silit să devină cersetor. Mai poti spune că
suntem un neam unit, o natiune închegată, când toti specialistii nostri
emigrează spre Canada si alte zări, când acolo sunt foarte buni iar acasă nu
fac nimic, ci doar aleargă după un dolar si o bucată de pâine? Când aici îsi pierd si copilul si casa si familia si viata lor? Unde sunt
convingerile lor religioase, ca să-i lege de acest pământ? S-a ajuns, din
nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o
consecintă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu
mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică
ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în tară. E o vreme de pustiire
a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, asa cum nu ne-a lăsat în
toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul
poporului, când Stefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea
cel Bătrân, uniti cu toti călugării si călugăritele din mănăstiri păstrau
traditia si continuau istoria. Acestia erau ei politicieni? Înainte de toate
erau crestini, care stiau să apere valorile ortodoxiei si implicit ale
neamului.
Care credeti că ar fi solutia ce ne poate salva de pe
buza prăpastiei? Ce ar trebui să facă Biserica în această directie, chiar si în
conditiile în care nu e lăsată să se implice în politică?
Părintele Iustin: Politica ei, dacă se mai poate vorbi de o politică, este să reflecteze la
ce s-a întâmplat cu poporul evreu la iesirea din Egipt. Acesta a rătăcit 40 de
ani în pustie si până ce nu a rămas nimeni din cei necurati, nu a intrat în
pământul făgăduintei, pe care si Moise abia l-a zărit cu privirea. Căci toti
cei ce au cârtit împotriva lui Dumnezeu nu mai puteau să intre în pământul
Canaanului. Cam asa se va întâmpla si cu noi. Noi vom pieri, bătrânii care am
rămas încremeniti în ideile acestea ale unui trecut asa de neguros si vor
apărea generatiile acestea de tineri din ce în ce mai curati, mai sănătosi, mai
îndrăzneti, ce vor avea o altă minte, mai aproape de Dumnezeu. Ne trebuie însă
o familie sănătoasă, pentru că aici se va forma viitorul bărbat de stat. Aici
se formează geniul, eroul, mucenicul, dar si omul desert. Familia, împreună cu
scoala, Biserica împreună cu scoala, legătura mai strânsă între religie si
stiintă, între credintă si viată, toate acestea, în sfârsit, vor putea, în
timp, să ne readucă acolo unde merităm. calea va fi lungă, poate cât a durat
stricăciunea, dar avem sansa restaurării în viitor. Trebuie însă o scoală bună,
de toate gradele, o scoală de elită pentru preoti, care să fie oameni cu
dăruire, oameni permanent de strajă, mult mai aproape de necazurile
enoriasilor, a să devină într-adevăr ziditori sufletesti. Orice viată bună a
părintelui este nevointă si abia atunci când va fi lângă oameni se va vorbi de
ascultare, de apropierea unui fată de celălalt, de progres.