Dialog cu Parintele Arsenie Papacioc despre călugărie

- Părinte, este bine să îndrumăm pe cineva la călugărie?

- Este bine să le explici marea valoare a vietii de mânăstire si să-i lasi să mediteze singuri.

- Sunt unii care nu pot lua hotărârea singuri. Asteaptă să le zici tu: "Hai, du-te!"

- Păi, nici nu trebuie. Acesta este un urias drum pe cont propriu. Când zice: "Mă duc!" si "Nu mă duc!", înseamnă că nu este bun de mânăstire. Când i-a venit focul, i-a luat inima foc, frige, si fuge încotro îl cheamă.

Un frate a vrut să se ducă la mânăstire. Avea si viată îmbunătătită, avea si avere. A vândut-o, si-a făcut bocceluta si a plecat. Când a ajuns la marginea satului si-a adus aminte că mai are de pus la punct o chestiune. Si s-a întors - a mai stat o bucată de timp.

Vă spun, când te-ai hotărât să te duci la mânăs- tire, nu te mai uita înapoi! Dracul este în stare să angajeze toată lumea de pe pământ să te întoarcă! Si dacă te-ai dus, face orice ca să te scoată din mâ- năstire. Asa de mare este monahismul!

Iar si-a făcut bagajul, iar a ajuns la marginea satului si iar a uitat ceva nefăcut acasă. Si s-a întors din nou si, la marginea satului, s-a dezbrăcat în pielea goală, a aruncat totul de pe el, si fugi si fugi înainte la mânăstire! - Ati văzut dracii! Dumnezeu i-a descoperit staretului ca să deschidă portile mâ- năstirii pentru atletul lui Hristos. Staretul astepta si el să vadă, si când a văzut... Vedeti, se aprinsese inima în el. Deci, nu se poate să vină cineva cu "Mă duc" si "Nu mă duc". Vă spun, la mânâstire se duce numai dintr-o necesitate sufletească, dintr-o nebunie pentru Hristos. Dacă nu e, încep ispitele mânăstirii si nu rezistă fratele respectiv.

Asta trebuie să urmărească cineva. Pentru că sunt un soi de ispite extraordinare, cărora nu le re- zisti usor, ci doar dacă ai plecat cu focul în inimă. Si la mânăstire sunt veniti neformati, needucati, si de- pinde si de motivul initial din care au plecat. Nu se merge la mânăstire dintr-o înaltă ratiune - stiind că e foarte bine -, ci dintr-o necesitate sufletească.

Foarte mult urăste satana mânăstirile. Numai faptul că stai aici nu-i convine dracului. Aici, fratele sau călugărul se mai adaugă, se îmbunătăteste. Ca o găină care stă pe o grămadă de grâu si nu are cum să moară de foame. Mai ciuguleste si ea ceva.

La mânăstire faci tăierea voii. Ne numim pă- rinti si maici pentru că ne nastem pe noi însine prin tăierea voii. Deci, suntem părintii propriilor noastre nasteri. Putin lucru este să slujesti lui Dumnezeu si Maicii Domnului toată viata? Un pai dacă ridici de jos, pentru Hristos îl ridici: primesti plată. Putin

"ozon divin" vine peste cel din mânăstire? Noi trăim prezentul. Si dacă trăim prezentul, recuperăm trecutul si cucerim viitorul. Noi trăim momentul; nu am grija "ce voi face mâine?" Dacă trăiesc astăzi bine, si mâine este harul lui Dumnezeu peste noi. Astăzi am trăit bine, mâine trăim iar bine. Deci, problema unei zile este problema unui timp foarte îndelungat. De asta m-a făcut să spun: orice clipă înseamnă un timp si orice suspinare poate fi o rugăciune.

- Poate veni gând să pleci la mânăstire, ca să fugi de lupta pe care ti-o dă lumea aici?

- Păi, nici nu te primeste mânăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mânăstire. Dacă nu ai reusit acolo, aici, la mânăstire, cum poti să birui? Spune Mântuitorul: Dacă Eu vă spun niste lucruri ome- nesti, si nu le pricepeti, cum o să pricepeti dacă v-as spune lucruri ceresti?

Eu sunt plecat de vreo cincizeci de ani, sunt ex- trem de multumit, mi-e frică să spun că sunt fericit, dar spun: ce-as fi făcut eu în lume? Făcusem ceva arte, ca să-mi arăt talentele, dar toate aceste lucruri nu aveau nici un fel de sământă de viitor, decât satisfactii momentane. Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri vesnicia. Ăsta este idealul. Aveam gândul să ajung ceva în viata mea, profesor; dar acesta nu este un ideal, e un scop ome- nesc. Idealul este să slujesti la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu stii că slujesti lui Dumnezeu, Care e vesnic, ai să te împotmolesti. Trebuie să fii atent:

"Stai, că asta nu tine de vesnicie. Asta nu o fac". Dacă vii la mânăstire, putin lucru este? Bucuri pe Dumnezeu cu pozitia ta toată viata! N-avem noi motive sâ fim bucurosi? Că zice Sfântul Ioan Carpatiul: "Să nu mai fericiti pe nimeni, călugărilor, numai pe voi să vă fericiti!" Si dacă intri la mânăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai! Cazi anatema! Intrarea la mânăstire este intrarea în rai, si iesirea de la mânăstire este plecarea din rai.

Când m-am dus la mânăstire era iarnă, iar la Cozia se făcea Vecernia în trapeză. Si m-a pus pen- tru prima dată, începător, m-a pus să citesc catisma de la Vecernie. Si am început să citesc. Am citit. Un părinte, Ghervasie: "Ascultă, frate Anghele! De unde stii să citesti?", pentru că el nu stia carte. "Eu asa m-am născut, părinte. Nu stiu de când!" M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorbă cu un domn, mult mai târziu, care dorea să facă niste mânăstiri după placul lui, nu după traditia noastră crestină ortodoxă, care au înteles-o foarte putini. Domnule, si i-am spus întâmplarea cu Ghervasie: "Uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare trăitor în inima lui si trăia mona- hismul întreg prin el". Si acum îl pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca un mare învătat. Pe mine nu mă interesa să cunosc "tipic si la inimă nimic". Pe mine mă interesa să intru într-o permanentă legătură cu Dumnezeu.

- Sfântul Ioan Scărarul consideră lepădarea de lume prima treaptă a urcusului duhovni- cesc. Este necesară lepădarea de lume pentru orice crestin, sau numai pentru călugări?

- Sfânta Scriptură este pentru toată lumea, cu pasaje speciale pentru monahism: Cine lasă tată, mamă, frati..., cine ia crucea si-Mi urmează...", e altceva. Vrei să fii desăvârsit? Atunci îti recomand aceste lucruri. însă lepădarea de lume poate să fie si în sufletul unui mirean, în sensul că îsi vede de mân- tuirea lui si se tine de Hristos cu orice chip. Deci, si pentru el este valabilă lepădarea de lume, de patimi.

Noi, călugării, nu ne lepădăm de lume într-un sens exclusiv. Noi dorim cu orice chip ca lumea aceasta să fie ajutată de Dumnezeu, si dacă ne punem în situatia de rugători pentru lume, aceasta înseamnă că suntem alături de Hristos, deci, cândva si undeva ne putem numi "mântuitori". Deci, nu desconsiderăm lumea. Nu există pustnicii valabile dacă nu ai toată lumea în inima ta! Toată lumea aceasta strigă cu orice chip: "Ajutor!"

Dacă răsare, te miri cine, si îsi asumă rolul de dăruitor al lui Hristos si rugător pentru lume, acela este Cel ce este. Asa că lepădarea se referă si la cei din lume. Dacă însă e vorba să schimbi locul, ne- vointele, mentalitătile, atunci lepădarea se referă numai la monahi, dar cuvântul este valabil si pentru laici. Pentru că acest cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul l-a citit multă lume laică si s-a întrebat: "Ce să fac?", si atunci, vrând-nevrând, s-au oprit de la anumite porniri rele. Si nu numai atât, a vrut să se împlinească si cu ceva bun. Si atunci el s-a folosit de cuvântul acesta, laic fiind:

"Du-te în lume si vezi ce-ti mai trebuie", a zis Dumnezeu unuia care a întrebat: "Ce-mi mai trebuie, Doamne, ca să fiu desăvârsit?" Si l-a trimis în lume. Si l-a găzduit un oarecare ins cizmar. Cizmarul l-a primit cu mare plăcere, cu mare bucurie - cizmar care câstiga ce câstiga si împărtea banii la săraci, la biserică si la gospodăria lui; care mergea noaptea la biserică si, spre uimirea celui ce-l urmărea, i se deschideau usile bisericii singure, si el nu stia că este urmărit. Si era laic. Avea sotie si copii. Fată de curiozitatea aceasta a lumii, as vrea să întreb: unde se găseste Antonie cel Mare? Unde se găsesc ne- voitorii? Marii rugători unde se găsesc? In împărătia lui Dumnezeu! Si unde se găseste acesta? Va să zică, este, mi se pare mie, deasupra multora. Si era laic.

Sigur că Scriptura priveste pe toată lumea. Că dacă spune: "Dati la săraci", spune laicului si..., dacă spune: Nu vă îngrijiti de ce veti îmbrăca, de ce veti mânca, se referă la toată lumea.

Asa că, dragul meu, viata monahală este o viată cu totul deosebită, e o intrare în cer, cin îngeresc, iar îngerii sunt gelosi pentru că noi luptăm în trup cu neputintele trupesti ca să mentinem o identitate înge- rească! Asta e altceva. Este aspectul desăvârsit. Se ating cote înalte, în situatia care se ating, însă nu e problemă ratională. Este mai mult o problemă de afectivitate. Dar Scriptura se referă la toată lumea. Toată lumea a primit cele zece Porunci. Toti trebuie să aibă o modestie, o dragoste pentru celălalt, pentru că spus este că monahul înseamnă un crestin bun. Deci, orice om, când a plecat la mânăstire, era un crestin oarecare, dar a râvnit dincolo de dimensiunile omenesti: a vrut o înfrânare, a vrut o dăruire a tu- turor simturilor numai pentru Dumnezeu.

- In ce constă lepădarea de lume? - Tocmai în aceasta constă: să doresti foarte mult să iei crucea si să o porti cum a purtat-o Mân- tuitorul pentru mântuirea lumii, într-o formă de nebunie pentru Hristos. Te duci acolo unde te poti pierde ca să te poti găsi, în sensul prefacerilor totale prin tăierea voii; care e o mare bătălie, o luptă cu Dumnezeu, Care a creat vointa liberă; si noi trebuie să fim împotriva acestei creatii. A creat vointa liberă, ca să ne tăiem vointa liberă. Si atunci, în lup- ta cu Dumnezeu, Dumnezeu cere să fie biruit, si-L birui, lucru pe care nu poti să-l faci în lume. In lume trebuie să-ti asculti, să-ti sustii voia ta, să mergi după ordinea lucrurilor, să păstrezi o armonie - în sat, în oras -, dar la mânăstire te desfiintezi, ca per- sonalitate omenească, si te înfiintezi în personalitate îngerească. Si atunci înseamnă că tu, pierzându-te, te poti găsi. Este cel mai mare lucru posibil, când omul, creatia lui Dumnezeu, poate fi în stare a pleca din lume în monahism, indiferent unde, în obste sau în pădure! As recomanda obstea, pentru că în pădure trebuie să ai o iscusintă extraordinară, de tipul a- celeia a Sfântului Ioan Scărarul si a tuturor sfintilor care au trăit în pustie.

- Eu sunt frate rasofor si am făcut bordei împreună cu un monah tânăr, pentru a trăi în pădure. Ce părere aveti?

- Ce bordei, dragul meu? E tot un fel de a fugi de ascultare! De ce nu faci din chilia ta bordei sau celulă de închisoare - pentru că se desfiintează ceea ce există deja ca lucru consacrat: mânăstirea, mai ales că Sihăstria vă dă posibilitatea să simtiti gustul acesta al mânăstirii si crucea, adică să duci ce nu-ti convine, să-ti tai voia. Este foarte lăudat de Dum- nezeu faptul că te nevoiesti în mânăstire, fără să exagerezi: "Atâta pot, Doamne!" "Bine. Bucură-te că esti scris în cartea cerurilor!" Atâta pot pentru că, sigur, si darurile sunt împărtite. Dar nu este permis să stăm nepâsători cu orice chip fată de viata noastră, care e dată de Dumnezeu singură numai pentru Dumnezeu.

In concluzie, ceea ce caracterizează călugărul este tăierea voii, nu pustnicia, pentru că atunci faci ce vrei tu, si nu primesti plată. De aceea se numeste "cin îngeresc", nu pentru că trăiesti izolat, pustnic, ci pentru că-si taie voia călugărul.

- In ziua de azi sunt călugări care ironizează tocmai acest lucru asupra căruia Sfintia Voastră insistati: ascultarea.

- Nu discutăm de cazuri izolate si de dracul care dă axiome din acestea. Te-ai eschivat de la tăierea voii, esti abătut si nu sporesti. Nu esti nimic.

- Este o scuză munca care se face, căci este epuizantă?

- Ascultarea nu se măsoarâ cu puterea. Dacă-i vorba să se vină cu aceste scuze, vin si eu cu alte contraargumente. I s-a spus unui frate: "Du-te repede dincolo de fluviu!" Si când s-a repezit în apă, un crocodil l-a luat pe spate si l-a trecut. Ascultarea nu se măsoară cu puterea. Ascul- tarea este ascultare de la Dumnezeu trimisă. Dacă spun că nu se poate, că poate să fie o serie întreagă de impedimente si persistă ascultarea, taci si te duci, chiar dacă mori: " Cine ascultă de voi., de Mine ascultă!" Acolo este Hristos, unde te cheamă econo- mul! Il chema economul, iar fratele se uita în Sfântul Altar, unde erau Sfintele Taine. Si a zis fratele: "Doamne, du-Te de la mine, că asa cere ascultarea!"

- Dacă este un frate bolnav si nu poate să facă ascultarea care o primeste?

- Ai libertatea să-i spui staretului. Dar a zice "Nu mă duc, că nu vreau", este cea mai mare gre- seală! Trebuie vorbit cu economul, cu staretul, chiar si duhovnicul intervine să-i schimbe ascultarea cu ceva ce poate face.

- Care trebuie să fie atitudinea credin- ciosilor fată de monahi atunci când vin la mânăstire? De asemeni, cum trebuie să se comporte monahii fată de mirenii care se închină în mânăstire?

- Mirenii trebuie să-i cinstească pe călugări cu orice chip, pentru că sunt persoane dăruite, binecu- vântate, iar călugării trebuie să-i bucure pe oamenii acestia, să-i sfătuiască să-si tină credinta. Si unii si altii să nu vorbească de rău, găsind defecte colo si colo. Călugării nu sunt desăvârsiti, sunt în devenire, sunt în formare, dar stau acolo, cum zic unii Sfinti Părinti, mari trăitori: "Să mănânce când le foame, să

doarmă când le somn, numai să stea acolo!" Pentru că numai statul acolo este deja o nevointă. Deja el se numeste călugăr. Acestia nu pot fi numiti călugări prosti, ci mai putin nevoitori. Dar la toată lumea i se cere un lucru categoric, să nu vorbească de rău, pentru că această nevointă este mai mare decât canonul, metaniile si toate celelalte. Nu vorbi pe fratele tău de rău, pentru că criteriul de judecată va fi iubirea. Când vorbesti de rău te încadrezi la crimă. Deci, unele din marile nevointe călugăresti sunt: statornicia si a nu vorbi de rău.

Dacă vin mirenii, să ne bucurăm, că se folosesc si ei si, dacă se poate, să se folosească mai mult de miscarea ta, decât de vorbele tale. Pentru că nu a zice, ci a misca, înseamnă a ajunge. Să se folosească de felul de a fi al monahilor. "Fratilor, nu vreau să pierd timpul cu voi. Bine ati venit la noi! Folositi-vă, este slujbă! Bucurati-vă! Si iertati-mă, căci sunt în ascultare!"

- Dacă trebuie si cum trebuie să facă monahul misiune, si dacă acest lucru nu contrazice lepădarea de lume?

- Depinde ce misiune i se dă când e trimis în lume. Pentru ce este trimis în lume? Să pro- povăduiască, să cersească, sau altele. Nu prea sunt de calitate aceste trimiteri. Dar să se poarte cu orice chip cuviincios peste tot, cu smerenie, să nu smintească lumea. Nu prea recomandăm trimiterea în lume. Aceasta a fost una din marile slăbiciuni ale monahismului nostru: să cersească în lume, să bată din poartă în poartă. S-au folosit cei care au fost plecati, dar nu este o poruncă folositoare lumii.

- Se poate împlini sufleteste monahul într-o mânăstire de oras?

- Nu se pune problema, pentru că nu ne inte- resează unde ne găsim. Ne interesează cum ne găsim, unde ne găsim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastră! Nu contează unde. Pot să fiu pe o piatră, pot să fiu în pădure. Impărătia cerurilor este în noi. Bineînteles, vei primi plată pentru că respingi toate aceste lucruri exterioare si nu le primesti, pentru că ai fost în foc si nu te-ai ars. Da. Mai mare eroism este să zici: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!", când esti înconjurat din toate părtile de ispite, decât dacă ai fi liber, scutit posibilitătilor de căderi în păcate. Alungi gândurile cu rugăciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu puterea proprie.

Să se stie de la început, ca răspuns la toate în- trebările: numai harul lui Dumnezeu te ajută! Să fii vrednic de harul acesta, în sensul că te smeresti, ca să prisosească harul în tine. Bineînteles să nu te afli acolo din voia ta, cu voia ta. Când te arunci într-un loc unde nu stii ce urmează, nu stii ce-i acolo, si "Ce-oi păti, oi păti!", atunci se numeste hazard, nu mai este eroism.

Nu-l costă putin orice neblagoslovenie, pe oricare neastâmpărat. Si e discutată libertatea lui, pentru că unde nu e blagoslovenia staretului, nu e har.

- Cum poate un călugăr să existe într-un spatiu ca aici, unde vietuiti cuviosia voastră?

- Sunt lucruri care pot fi întelese de toată lumea. Toată pustia, cum vă spuneam despre Ieru- salim, toate, dacă vrei să le trăiesti mereu cu tine - împărătia cerurilor fiind întru tine -, oriunde ai fi, fii cu trezvie, si esti în pustie. Am gustat cât am gustat si din viata de pustie, si m-a folosit foarte mult. Dar contactul acesta permanent cu lumea ajută: mai mult găsesti Scriptura aici. Pentru că dacă au si o evlavie la tine, este foarte mare lucru, pentru că cuvântul tău este ultimul, cuvântul tău este ascultat.

Când s-a dus la Sihăstria o credincioasă, i s-a spus acolo că eu vin definitiv la Sihăstria; în mo- mentul acela a lesinat pe loc. Sihăstria într-adevăr este mânăstirea mea de metanie. 0 visez zi si noapte, m-as referi mai putin la amintiri, cât la împrejurările care mi s-ar crea pentru o viată linistitoare. Însă, este o mare greseală, ca dezertare, ca descalificare, cum am zice: să pleci de pe front. Trebuie să stii să fii prezent în pustie, în mijlocul lumii fiind!

Mai întâi de toate sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în fiinta mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că "nu se miscă fir de păr fără voia Mea", si dacă acolo unde te găsesti ai reusit să faci o unitate crestină, să ai o multumire sufletească, considerând că suntem oameni de constiintă, atunci nu poti să părăsesti locul, si nu poti să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru că toti suntem nepregătiti, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar întelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai prezenti, s-ar simti foarte bine, chiar în suferintă, chiar pe cruce.

Este, de asemenea, o greseală, să fugi de propria suferintă. Niciodată nu te poti elibera cu adevărat, decât atunci când lupti, când esti prezent pe cruce. Si s-o accepti cât se poate mai mult, mai desăvârsit, precum Mântuitorul a acceptat-o.

- Care trebuie să fie pozitia monahului fată de ceea ce îi aduce nou lumea în acest secol: tehnica, modernismul?

- La toate monahul le dă toată atentia posibilă, dar nu până acolo încât să-si schimbe pozitia lui de monah, adică să depăseascâ tinuta lui monahală.

Bunăoară, pe mine, un frate al meu după trup, după ce am fost călugărit si a văzut aspectul ceremonial de acolo, a venit la chilia mea - era la Mânăstirea Antim - si m-a întrebat asa (lucru de care m-am folosit foarte mult, si este si ca un răspuns la întrebarea frătiei tale): "Părinte, am voie să vorbesc cu sfintia ta?" - el era mai mic decât mine ca ani si nu era un învătat, era un băiat crestin trăitor. Si eu i-am răspuns: "Ai voie, dar să tii cont că eu nu prea am voie!"

- Pentru ce motive este permisă plecarea călugărilor din mânăstire?

- Mai întâi, sub nici un motiv. Numai dacă în mânăstire este o lucrare anticălugărească: curvii certuri, bătăi, si călugărul e expus să accepte aceste lucruri, atunci se poate duce în altă parte. Dar asa ceva nu există.

- Dar venirea femeilor în mânăstire nu este un motiv?

Numai dacă intră în chilia lui să doarmă cu el acolo, atunci spune: "Eu nu pot să stau în chilie cu asa ceva, că e o ispitâ directă!"

Dar nu doar că a venit în mânăstire; au arhon- daricele lor, au rânduiala lor. Si peste tot este la fel la momentul istoric în care trăiesti, nu istoria de pe vremea Egiptului (Sfântului Antonie cel Mare): să fii stăpân pe tine, pentru că altfel nu ai să scapi de ispite. Pe urmă, îti spun eu: poti să te duci în pustie în pădure, si gândurile de curvie, dacă vin si te ispitesc, te fac praf!

Nu-i curătenia în felul acesta, cu fuga. Nu te faci famen fugind, ci luptând!

- Sunt unii duhovnici care dau voie la frati să plece din mânăstire pe motiv că intră femei, este bine?

Este o mare greseală! Doar staretul are putere; de blagoslovenie când vrei să pleci din mânăstire Altfel asculti de duhovnic: să fii moral, sau te poate opri de la împărtăsit. Cel care pleacă fără blagoslovenia staretului, mai departe îl ia Dumnezeu în primire, că-l iubeste; si nu-l trânteste imediat, dar pe undeva schioapătă.

Repet: numai dacă te dă afară staretul, sau dacă îti bagă femei în chilie esti îndreptătit să pleci. Nu doar că a intrat în chilie să-ti ceară o binecuvântare sau să facă un pomelnic, ci dacă e repartizată să doarmă cu tine acolo, în cameră. Dar si atunci trebuie să spui: "Mutati-mă din chilia asta, dacă i-ati dat-o femeii ăleia!" Si nici atunci nu trebuie să te grăbesti să pleci, asa de mult să tii la statornicie. Pentru că plecarea din mânăstire e un fel de usu- rătate: să scapi nitel de rigoarea ascultărilor din mânăstire. Te duci în altă parte si dai iar de ispite, mai mari. Si acolo te tine mila lui Dumnezeu, nu te mai tine pozitia ta.

- Când mă duc până la Sihla, iau blagoslovenie de la duhovnic, nu de la staret.

Este bine?

- Esti hot, furi! Nimeni nu poate să-ti răspundă în mod corect, decât asa: ai nevoie de blagoslovenia staretului oriunde te-ai duce.

Eu, dacă am o bucurie la vârsta mea, este că nu am făcut un pas fără blagoslovenie.

- În cazul în care merg si cer sfat episcopului sau staretului, dar neputinta mea mă face să-l clevetesc, pentru că sunt tulburat de ceea ce mi-a spus, ce să fac?

Dacă te-ai dus să ceri un sfat la un episcop sau unui staret al lui Dumnezeu, răspunsul vine dela Dumnezeu prin acel episcop sau staret. Dacă nu ti-a convenit, atunci să stii că pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci, duceti-vă la omul pe care îl tine Dumnezeu acolo. Nu interesează faptele lui; nu ne interesează că bem vin dintr-un pahar de pământ sau de cristal, vinul e tot vin. Harul este har si nu pentru vrednicie stă el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dum- nezeu, iar noi la harul acela trebuie să apelăm. Dumneata te duci să ceri un cuvânt de folos să te salvezi si mai rău te complici, judecându-l. A judeca pe cineva, cu atât mai mult un cleric, si cu atât mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru că acest arhiereu, nici nu vă dati seama câte lucruri bine- cuvintează si salvează. Îmi pare rău că sunteti stăpâniti de această temere fată de mai-mari.

- Cum trebuie să procedezi când ai o ispită si vrei să te adresezi duhovnicului?

- Doi insi s-au dus la un părinte să-i ceară un sfat mântuitor, fiindcă fiecare avea câte o neputintă. După ce a vorbit cu părintele, unul a zis: "I-am spus si m-am eliberat de acea neputintă!" Celălalt a zis: "Eu i-am spus, mi-a zis ce să fac, si nu m-am eliberat!" "Dar cum i-ai spus?" "Părinte, am nevoie de lucrul cutare!" "Măi, uite cum am făcut eu. Am căzut la picioarele lui cu fata la pământ si l-am rugat "Părinte, fă rugăciuni ca să mă izbăvească Dum- nezeu de neputinta mea!"

Prin urmare, puterea e a lui Dumnezeu, si felul tău de a o cere contează.

- Dacă nu ascult de duhovnic, ce se poate întâmpla?

- Dacă nu asculti de duhovnic, nu primesti nici o plată, ba te si împătimesti!

Adevărul este că e bine să avem paza personală fiecare. Să nu considerăm că sunt fiul lui cutare, că mostenesc pe cutare. Nu. Să ai paza ta! Pentru că, iată, a fost un apostol care văzuse atâtea de-ti stă mintea în loc si a trădat cu atâta usurintă, stiti? Da. Si greseala cea mai mare nu este asta, că a trădat, ci că s-a spânzurat, că-l ierta si pe el. Dati-vă seama cu ce fel de Dumnezeu avem de-a face.

- Dacă duhovnicul îmi spune să nu primesc noul buletin de identitate, ascult?

- Este o greseală să nu primesti buletinul. Seamănă nitel a idee fixă, si primejdia mare este că si duhovnicii rămân smintiti. Când accepti tu, cu vointa ta, cu mintea ta, atunci este lepădare de Hristos! Dar nu că ai pus mâna pe o hârtie care are te miri ce... Lumea mai si exagerează. În materie de păcate duhovnicul are putere. Chestiunea cu bu- letinele e o problemă administrativă de stat, si le purtăm ca să nu ne ia politia în primire.

- Scoala poate fi un motiv de a iesi din mânăstire?

Nu, nici nu se pune problema. Scoala nu este nimic pe lângă a sta în mânăstire! 0, sancta simplicitas. 0, sfântă simplitate!

Problema divină este o problemă de mare cinste interioară. Au fost sfinti trăitori nestiutori - nici Tatăl nostru nu stiau - care stăpâneau natura, fiindcă erau cinstiti. Si am o exemplificare si mai plastică:

Într-o mânăstire staretul a văzut un călugăr mergând pe sus, si a zis: "Ăsta are o lucrare!" După ceva timp, l-a văzut mergând pe pământ. Si a zis: "Să stii că ăsta si-a pierdut lucrarea!" L-a chemat l-a întrebat: "Cum te rugai tu înainte?" "ŤDoamne, nu mă milui pe mine, păcătosul! Doamne, nu mă milui pe mine, păcătosul!ť Si m-am scăpat si am zis în biserică cu voce tare, si m-a auzit un părinte si mi-a zis: ŤMăi, să nu mai zici asa! Zi, Doamne, miluieste-mă!ť Si de atunci zic asa". Si staretul i-a zis: "Să zici tot ca înainte!" Si l-a văzut iarăsi mergând pe deasupra pământului.

Schimbându-i versul, i-a schimbat forta de relatie cu Dumnezeu. Adică nu este vorba de stiintă aici. Acela era sincer. Îi plăcea lui Dumnezeu aceas- tă simplitate. Oricine ai fi, orice diplome ai tine în buzunarele tale sau în capul tău, dacă inima ta nu este cinstită, nu acumulezi si nici libertate nu ai.

Credeti voi că dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru că nu este în Hristos. Mai mult,e declarat dusmanul lui Hristos. Asa că nu vă temeti de el. E tolerat, nu e o putere. Si pentru a verifica lucrul acesta, trebuie scoală de smerenie, de trăire.

Fratele meu, mare mai e un om smerit! Numai cine nu a luptat cu diavolii, nu stie cât e de mare cuvântul acesta. Un om smerit, asa cum spuneam, cât se poate la o măsură divină, miscă stelele si astrele, schimbă ordinea lumii. Asa de mare este smerenia! Si nu se poate fără asta. Nu vă speriati de forta unui om smerit. Speriati-vă dacă smerenia nu este cu orice chip încăpută în voi. Mare mai e un om smerit! Chiar si îngerii au nevoie de puterea smereniei.

- Care este pericolul cel mai mare care îl pândeste pe monahul iesit din mânăstire?

- Pericolul cel mai mare este nestatornicia. Pentru că satana este în stare să angajeze toată lumea pământului ca să nu te duci la mânăstire. Iar dacă te-ai dus, face tot posibilul să te scoată. Deci, este prima mare greseală. Căci, dacă te scoate din mânăs- tire, tu încetezi a mai fi. Si atunci, e inutil să mai vorbim de smerenie. Deci, primul lucru este să fii statornic, si statornic fără cârtire. N-ai putut să faci multe, dar nu cârti. Pentru că un monah e asa de iubit de Dumnezeu, încât, s-a spus într-un loc: "Cine se leagă de voi, de lumina ochilor Mei se leagă!"

Este foarte mare chemarea aceasta. Fiind vorba de intrarea în cer, vă dati seama cât de bucuros este Dumnezeu. Suntem la un pas de a da dreptate cuvântului unui Sfânt Părinte, că "într-o zi putem ajunge la măsură dumnezeiască!" Asa că este foarte mare lucru. Deci, o pozitie de smerenie cu orice chip, fără cârtire în ascultări si fără de vorbire de rău. Aceasta e marea greseală. Sunt convins că iadul

e umplut mai mult de cei care vorbesc de rău. Si dacă vorbesc, se scuză: "Ce, numai eu vorbesc? Vorbirea de rău este o crimă de care nici nu se poate pocăi, pentru că nu o recunoaste în totalitatea ei. A vorbi de rău înseamnă a nu-i suferi pe toti cu drag. Si nu-i poti suferi dacă nu esti smerit.

- Ce părere aveti, dacă Părintele Cleopa pleacă la cele vesnice, scade viata duhovni- cească în Sihăstria?

- Este rânduiala mânăstirii si trăieste mâ- năstirea prin rânduiala ei. Va fi o mare pierdere, dar asta o face Dumnezeu, si Dumnezeu stie ce face. Este om mare Cleopa! Un mare sfătuitor si un bun cunoscător al situatiei de ansamblu si de amănunt! A creat o epocă duhovnicească.

- Ce fel de pozitie trebuie să aibă monahul fată de anumite realităti din lumea contem- porană: ateismul, francmasoneria, miscarea new age, ereziile, etc.?

- Să le atace, dacă se ivesc în calea lui, ca pe niste neavenite, ca pe niste primejdii în locuirea lumii, ca pe niste primejdii pentru învâtătura cresti- nă. Francmasonii, ateii, o serie întreagă de satanisti, ereticii, în general, trebuie combătuti cu orice chip, pentru că ei îl atacă pe Hristos. Spunea un Sfânt Părinte, cu foarte mare dreptate: "Dacă fratele tău îti scoate ochii, degeaba te superi. Dar dacă îl atacă pe Hristos, mânie-te tare!"

Trebuie atunci să-L apărăm pe Hristos cu mânie... Acestia anulează venirea Mântuitorului în lume. Au rămas puterile ceresti înghetate de puterea lui Dumnezeu. El vine, ia chip omenesc - cinste mare, omule, ti-a făcut, numai pentru că a luat chip omenesc. A suferit, a învătat, a spus niste lucruri. N-a rămas nimic nespus. Se răstigneste, suferă, si ei anulează aceste lucruri, cum fac si sectarii.

Dar pe mine nu mă sperie, nu mă îngrijorează. Cine este slab, să se ducă după ei. Si să nu fie nimeni slab. Să fie prezente în noi cuvintele Mântui- torului: îndrăzniti, Eu am biruit lumea! Când a zis asa, a spus că si noi am biruit, nu numai El. Pentru că odată ce suntem îmbrăcati în Duhul lui Hristos si suntem răscumpărati de El, pretuim cât pretuieste El.

- In anii '50 l-ati cunoscut îndeaproape pe Părintele Cleopa, chiar ati trăit retras în munti cu Sfintia Sa. De asemenea, l-ati cunoscut bine si pe Părintele Paisie Olaru. Ne puteti spune vreo întâmplare deosebită legată de acesti minunati?

- Adevărul este că totul este deosebit când e vorba de viata unor oameni ca acestia. E adevărat că am trăit cu Părintele Cleopa prin pustii. Discutam foarte mult, si, în special, obiectul disputelor noastre era următoarea diferentă: dânsul înclina mai mult spre o nevointă cu postiri adânci, cu rugăciuni si lacrimi, iar eu înclinam mai mult către o trezvie. Si îmi tin punctul de vedere si acum. Pentru că, nu nevointa în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima înfrântă si smerită si atentia de fiecare clipă, adică prezenta continuă a lui Dumnezeu în viata noastră.

- Asa este, Cuvioase Părinte, însă nu toti avem darul unui cuget subtil si al unei învătături crestinesti ce trebuie să stea la baza acestei trezvii. Or, nevointa despre care vorbea Părintele Cleopa, ne este tuturor la îndemână. Este, dacă vreti, mai accesibilă.

- Da, bineînteles. Dar amândouă duc la această trezvie continuă, duc la iubire. Acum, fiecare merge pe calea care i se potriveste mai bine. Numai că atunci când faci nevointă există riscul de a te simti că te-ai achitat de datorii, si te culci linistit, amăgindu- te. Trezvia, însă, este continuă. Se spune: "Mult a iubit, mult i se iartă!" Atunci când iubesti, inima e prezentă, se trezeste. Asta mă interesează pe mine ca preot la oameni.

- Adică viata crestină trebuie să fie o viată normală?

- Normală. Si, dacă se poate, cu normalitate si spre desăvârsire. Nu faceti greseala mare să re- nuntati la curătenie, la a mirosi frumos. Mirosi a curătenie. Spală-te cu un săpun, nu unul obraznic. Un săpun care să-ti ia mirosul greoi al pielii. Spălati-vă la subtiori, nu vă temeti de lucrul ăsta. Dacă mirosi a năduseală nu mai poti să zici cuvinte mari. Îti va zice lumea: "Stai mai departe că puti!" Nu o facem din dorinta de a cuceri.