SINGUR ORTODOXIA
arhimandrit Arsenie Papacioc
Sfinția voastră, se vorbește în ultimul timp, mai
ales în mediul universitar teologic, despre "despărțirea unicei Biserici a
lui Hristos în Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, despre Biserica
Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului,
despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocși, protestanți; despre
faptul că prin Marea Schismă și apoi prin ruptura din sec. XVI creștinismul
și-a pierdut unitatea; despre cămașa sfîșiată a lui Hristos; despre cei doi
plămîni ai Europei, adică Biserica Apuseană (catolică, protestanți) și Biserica
Răsăriteană (ortodoxă); despre cele trei dimensiuni ale Creștinătății:
Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica
Romano-Catolică și Protestantismul, adică Bisericile Evanghelice, Luterane,
Anglicană etc." și altele asemenea. Acestea sunt luate chiar din teologi
ortodocși, cum s-ar zice.
Întrebarea pe care v-o punem
sfinției voastre este următoarea: este Biserica Mîntuitorului Hristos în
momentul de față, sau a fost vreodată împărțită în mai multe Biserici, unele
mai mari, altele mai mici, unele cu har mai puțin, altele cu har mai mult, sau
divizată?
Arhim. Arsenie: Este
și inutil să mai discutăm chestia asta, că nu putea să fie împărțită Biserica,
pentru că Hristos a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"[1],
adică: nu e Cale nu e mergere, nu e Adevăr nu-i cunoștere, și dacă nu-i Viață
nu-i viețuire; și nu poate să fie alt Adevăr decît numai Hristos, nu poate să
fie împărțit acest Adevăr.
Numai în funcție de acest Adevăr
este construită orice gîndire ca să fie valabilă, numai dacă este pe
Adevărul-Hristos care, de fapt, s-a dogmatizat în Sinoadele Ecumenice, toată
învățătura aceasta pînă la 787, Sinodul VII Ecumenic, care a fost în apărarea
icoanei, dar mai ales la Sinodul I Ecumenic, unde s-au stabilit cele 7 puncte
din Crez, că Iisus Hristos este Dumnezeu Născut, nu făcut, și la Sinodul al II
- lea Ecumenic, unde s-a completat Crezul cu încă 5 articole, ca să fie 12.
Deci s-a stabilit lucrul acesta:
Biserica nu poate să fie împărțită; acesta ar putea să fie răspunsul la
întrebare: niciodată nu poate să fie împărțită Biserica, dar există erezii.
Dacă n-ar exista Noul Testament
s-ar fi desființat Vechiul Testament, dacă n-ar fi existat Noul Testament n-ar
fi existat nici o serie întreagă de atacuri filosofice împotriva
Adevărului-Hristos, împotriva Creștinismului, pentru că acesta era un obiectiv
care strălucea, care umbrea orice, și sigur că a fost atacat de toate
filosofiile care au păreri bune, zic ei, împotriva Adevărului adevărat.
Adevărul este Hristos[2],
Biserica Ortodoxă. Cuvîntul ortodox asta înseamnă.
Faptul că s-au desprins de-a
lungul vremii schisme și erezii nu înseamnă că Biserica și-a pierdut unitatea ?
Arhim. Arsenie:
Nici vorbă. Unitatea ține de
Adevăr, dar unitatea nu se referă la un număr de credincioși, ci se referă
numaidecît la Adevăr, care nu s-a stricat, rămîne imutabil și singurul drum
mîntuitor; nu spun de la mine și: "cine va strica una din aceste mici, mic
se va chema"[3] - adică nu
se va mîntui; s-a dogmatizat tot ce a spus Hristos ca să se poate trăi, să se
poată împlini.
Sunt afirmații grave faptul că
se susține că Biserica și-a pierdut unitatea, mai cu seamă pentru că acestea sunt făcute de
universitari, teologi.
Arhim. Arsenie: Biserica
și-a pierdut unitatea ținînd cont de numărul de credincioși, dar nu unitatea în
funcție de Adevăr; Adevărul nu poate să fie împărțit; că s-au rupt de Adevăr
este altceva. Dacă se vorbește așa, trebuie să se și motiveze despre ce unitate
este vorba.
Sfinția voastră, cum credeți că ar trebui să se
desfășoare dialogurile inter-creștine între Ortodoxie și Catolicism, respectiv
Protestantism, Necalcedonieni etc. ? Ce ar trebui să se discute, cît timp ar
trebui să țină aceste discuții?
Arhim. Arsenie: Ca
timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat.
Nu este valabilă nici o discuție, decît: vă primim cu drag înapoi [4].
Ecumenismul[5]
acesta, lupta aceasta, de venit vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade
pe suflet faptul că nu sunt cu Adevărul.
Singurul Adevăr este Hristos:
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"[6];
în funcție de Adevărul acesta e tot! - � Ortodoxia�, chiar numele
ei este de la Hristos, cum ne-a învățat El, Hristos și au continuat Apostolii.
Am stat împreună sute[7]
de ani și, sigur, s-au despărțit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice,
cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună; la Sinodul 6 Ecumenic, Papa Martin a
fost mucenic al ideii normale împotriva monotelismului.
Va să zică am fost împreună; acuma
s-au despărțit! Și de la catolici[8]
au venit protestanții[9]
cu Luther, și neoprotestanții[10]
care, îți dai seama, au interpretare continuă.
N-au, repet, identitate și îi
roade faptul că nu sunt cu Adevărul.
Nu există tîrg în materie de
Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu,
las și eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema - "o iota, o cirtă
cine lasă din tot ce spun Eu"[11],
acesta își pierde mîntuirea; este neapărat problema asta care se pune. Nu avem
ce discuta decît dacă veniți înapoi!
Dar cum ar trebui să se desfășoare aceste
dialoguri?
Arhim. Arsenie: Dar
nu sunt deloc de părere să fie un dialog. Dacă nu-i tîrg, dialogul începe;
să discute nu știu ce�
Dacă faci caz de istorie, nu-ți
dau voie. Sau, mai bine zis, dacă faci caz de istorie, ce istorie au? De ce au
plecat? Sute de ani am fost împreună; acestea nu sînt 15 zile !
Dacă
vor să vină, să vină înapoi, sunt primiți cu toată dragostea. Așa interpretez
și vizitele care s-au făcut: de curtoazie; acesta-i semn că noi suntem de bună
credință, că vă primim cu drag dacă veniți. Fără condiții!
Deci doar aceste cuvinte ar
trebui să se desfășoare în cadrul dialogurilor; doar la aceste cuvinte ar
trebui să se rezume dialogul ?
Arhim. Arsenie: Să vină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, dom'le, ia-mi un ochi că văd bine numai cu
unul, știi?
Obiectul
unui dialog, dacă vor să fie dialog, ar putea să fie acesta: "nu avem nimic
de discutat decît: vă primim cu drag înapoi". Asta este poziția pentru că,
altfel, ar însemna ca noi să ciuntim din Ortodoxie. Ce să ciuntim?!
Dacă v-ar spune cineva că sunteți habotnic,
ce i-ați răpunde?
Arhim. Arsenie: Nu,
dragă, sunt ortodox!
V-am întrebat pentru că au fost
acuzați unii ortodocși că sunt habotnici.
Arhim. Arsenie: Ascultă-mă ce spun! N-au cum, trebuie să zică ceva. Dar cu ce interes?
Nu
ne-am dus noi la ei :"Hai să veniți!"; îi chemăm, desigur. Dar văd că pe ei îi roade ceva.
Din
punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta că nu sunt cu
Adevărul; și
Adevărul e limpede, dacă vrei să judeci normal, este aici. Noi avem probleme că
suntem neatenți, că suntem slabi, dar în ceea ce privește Adevărul, că despre asta
este vorba, nu avem nici o grijă. Dar ei sunt îngrijorați. Orice ins dacă te vede pe tine
pe o poziție de valoare caută să te niveleze ca să aibă el liniște pe poziția lui.
Credeți că s-au făcut progrese
în cadrul mișcării ecumenice, a dialogului cu catolicii și protestanții? Adică
vedeți un duh bun?
Arhim. Arsenie: Nu; prin întrebările pe care le puneți, repetăm mereu
întrebarea întîi. Nu, nici un progres nu se poate face, indiferent ce i se
propune și cine întreține un dialog; dar înseamnă că cineva e vîndut, ori laș,
ori neortodox, ori nu cunoaște frumusețea și văpaia Ortodoxiei.
Dialogurile acestea durează de
foarte mult timp.
Arhim. Arsenie: Desigur,
numai așa să nu spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors
vizita; foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizați, dar suntem
pe poziția noastră. Dar nu asta e discuția. Discuția este o împăcare: trebuie
să ne așezăm pe o poziție de Adevăr comun; dar deja e Hristos!
Pentru că vor ei, pentru sutele
astea de ani de rătăcire ale lor, trebuie să facem noi concesii ? Nu ! Adevărul
este imutabil și veșnic, este Hristos.
Sfinția voastră, mișcarea
ecumenică pornește de la ideea refacerii unității Bisericii Mîntuitorului
Hristos. Credeți că este o ispita de-a dreapta? Pentru că ei
cred că suntem divizați.
Arhim. Arsenie: Este
o ispită de-a dreapta pentru că pun în discuție Adevărul.
Acestea sunt porniri omenești,
sunt momente, sectoare de timp în care se ivesc o serie întreagă de lucruri; ei
caută să motiveze ce spun și, din punct de vedere psihologic, nu le convine
poziția Bisericii pentru că vor să ne niveleze; aceasta este întotdeauna
tendința celui mai slab ca să te aducă și pe tine la nivelul lui, ca să poată
fi liniștit în căderea lui.
Ecumenismul este o problemă care
nu va reuși niciodată; decît o vorbă stearpă, o vorba continuă, cu același
titlu pentru că nu se lasă ei. Noi tăcem; noi nu am stricat nimic. Ca să ne
împăcăm trebuie să vină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat.
Noi nu avem ce ceda. Ce să cedăm?
"O cirtă de va strica cineva din ce învăț Eu, mic se va chema"[12].
Ce s-a stabilit la Sinoadele
Ecumenice sunt niște lucruri cu totul valabile; acelea durau sute de zile, cu
mari Sfinți Părinți și: "Părutu-s-a nouă și Duhului Sfînt"[13],
așa începea hotărîrea care consemna stabilirea Adevărului Sinodului.
Foarte mulți teologi studiază la
facultăți protestante și catolice; și tocmai aceștia sunt promotorii mișcării
ecumenice.
Arhim. Arsenie: Acestea nu sunt argumente, nu putem să discutăm asta, de ce
exista iad și de ce exista rai; treaba lor!
I-am
spus unui băiat care făcuse Teologia sau o termina, pasionat de lucruri mai
"exotice" - acesta mi-a zis: "mă duc la Roma cu gîndul să combat
catolicismul" - și i-am spus: ascultă, numai clădirile cînd le-oi vedea te
catolicizezi, cum ai intrat în Roma. Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se
motivează fals.
Dar nu
știu de ce se pune problema împăcării! De ce? Ce te roade? Noi
nu am pus problema pentru că suntem liniștiți, suntem fericiți.
M-a
îngrozit foarte mult cînd am auzit că nu au Proscomidie, și cînd văd ce mult se
poate face la Proscomidie unde pomenim morții și viii! O Liturghie fără
Proscomidie e un lucru raționalizat, e un simbol, nu mai e un Adevăr.
Mai mulți teologi, printre care
și Mihai Urzică, părintele Iustin Popovici, sîrbul, în unele cărți ale lor au
afirmat că mișcarea ecumenică ar fi o creație a masoneriei. Ce spuneți?
Arhim. Arsenie: Nu este o creație a masoneriei, este o creație a
dracului.
Mai rău!
Arhim. Arsenie: Mai rău! Chiar Iustin Popovici a
zis[14] că ar fi cea
mai mare greșeală a secolului.
Panerezia secolului,
"panerezia timpului nostru", s-a exprimat părintele Iustin Popovici.
Arhim. Arsenie: Da. E cea mai
mare greșeală.
Și a mai zis încă una, fiind vorba de el: "S-au făcut trei mari greșeli de
la Creație: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda și infailibilitatea
papală". Va să zică nu putem să dăm citate decît pentru Ortodoxie. Au fost
niște ortodocși, niște trăitori - și Mihai Urzică pe care îl cunosc; am stat împreună și îl
pomenesc zi de zi pe el și pe Maria, soția lui; îi am pe pomelnic.
L-ați cunoscut ?
Arhim. Arsenie: Cum să nu. Am stat la el după ce m-a eliberat din închisoare;
n-aveam unde să stau, și m-a primit el.
Vă cunoștea dinainte?
Arhim. Arsenie: Nu. Am
auzit că e om milostiv și i-am bătut la ușă: "Domnule, sunt eliberat din
închisoare; n-am unde să stau". Sigur,
omul avea inimă bună, dar pe undeva a devenit suspicios - s-a convins că nu
este cazul; mi-a trimis și un rînd de veșminte.
Sfinția voastră, ați spus, de
altfel spune și părintele Iustin Popovici, că mișcarea ecumenică este o creație
a dracului. Vă rugăm să explicați acest lucru.
Arhim. Arsenie: Este
o risipire de cuvinte pur și simplu susținîndu-se prostește; pentru că:
împrăștie ca să poți să stăpînești, "dezbină și stăpînește".
Adevărul de credință s-a stabilit
pe ce a făcut Mîntuitorul, acesta-i adevăr de credință; dacă nu-i după
Adevăr, sigur că-i după Diavol [15].
Cînd spuneți că este a dracului
arde, ustură.
Arhim. Arsenie: Nu
știu pe cine arde, dar nu ne interesează; dacă arde îi arde și altele, nu numai
asta.
Credeți
că este un drac mai al dracului?
Arhim. Arsenie: Toți
dracii sunt ai dracului.
Adică unul mai deștept pentru că este destul de
răspîndit și printre unii ortodocși.
Arhim. Arsenie: Nu
este; afară de cei ce nu cunosc Ortodoxia.
Mîntuitorul a spus cînd S-a
înălțat la cer: "rămîneți în Ierusalim, pînă ce vă veți îmbrăca cu putere
de sus"[16];
aici este știința, aici este experiența: după Cel de sus. Au fost niște
pescari, de aceea i-a ales Dumnezeu pe aceștia - cu cele smerite
să-i smerească pe toți.
Îmi pare foarte rău că lumea nu
este trezită sau nu este orientată cu privire la bătaia asta continuă de la
Apus pentru împăcare. Ce împăcare? Îți dau bună ziua, dacă ai magazin, cumpăr
pîine de la tine, e altceva; dar eu sunt tot ortodox. Aici trăim cu turcii - am
botezat vreo 7 pînă acum - vin pe la mine și îmi cer rugăciuni; mi-au zis:
"părinte, avem același Dumnezeu". Avem, sigur că avem același
Dumnezeu, dar nu credeți în Hristos, și numai prin El ne putem mîntui. Cum
crezi în Dumnezeu, aceasta este important.
Sfinția voastră, mai multe Biserici
Ortodoxe, printre care și cea a Serbiei, s-au retras de la dialogurile
ecumenice și din consiliile ecumenice.
Arhim. Arsenie: Sunt
foarte de părere. De ce nu ne lasă în pace? Pentru că nu suportă nimeni pe
altul lîngă el superior; vrea să-l niveleze, ca să fie liniștit în slăbiciunile
lui.
Sunt bucuros că s-au retras,
pentru că sunt foarte convins că nu se poate face ceva ținînd cont din alt
punct de vedere decît cel Ortodox; n-avem cum face. "Cine va strica una
din aceste mici, mic se va chema"[17],
ai văzut cu ce prudență a vorbit Mîntuitorul cu mii de ani înainte ?
Apostolul Pavel pune anatema pe cei care strică
Adevărul Evanghelic.
Arhim. Arsenie: Păi,
nici vorbă; " Înger de sus de va face altfel decît vă învăț eu, anatema să
fie"[18].
Nu se pune problema.
În Sinodul Bisericii Sîrbe sunt
episcopi care au fost fii duhovnicești ai Părintelui Iustin Popovici.
Arhim. Arsenie: A
fost un om de mare valoare bisericească acest Iustin Popovici; am toată
admirația.
Dumnezeu l-a scos pe Iustin
Popovici care a fost o figură și continuă să fie. Și
să știți că unul din meritele lui este că a fost erou și a spus Adevărul fără
teamă; nu a fost un molîu să pună problema numai științific.
A fost un trăitor și a susținut Adevărul cu curaj. A vorbit adevărat, chiar
dacă se zice că a exagerat cînd a afirmat că s-au făcut trei mari greșeli în
lume: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda și infailitatea papală. Păi, ce zici de el?! A zis-o cu curaj, și așa este; a
vrut să arate cît este de grav; este Hristos în Papa? Adică nu-i slujitor al
lui Hristos?
Pentru că multe face ca să renunțe, dar nu renunță la asta.
Nu renunță; îi place.
Arhim. Arsenie: Cred
și eu; pe urmă au emanat pe Filioque. Spune Mîntuitorul: "De la Tatăl
purcede"[19],
și s-a fixat Crezul la Sinoadele Ecumenice cu niște titani, niste sfinți
titani; 318 Sfinți Părinți, și toți sunt sfinți; și Atanasie cel Mare, care a
fost o sabie bine ascuțită.
La Sinoade[20]
s-au stabilit niște adevăruri de credință. Hotărîrea Sinodului începea astfel:
"Părutu-ni-s-a nouă și Duhului Sfînt"[21];
și nu durau 2-3 zile, ci sute de zile, unde a contribuit și Duhul Sfînt. Putem
să zicem ceva în ce privește punctele Crezului care s-au stabilit 7 la Sinodul
I Ecumenic și încă 5 puncte din Crez la al doilea, privind Duhul Sfînt; putem
contesta ceva, vreun punct dintr-acestea că nu-i adevărat?
N-a spus Mîntuitorul, limpede cu
privire la Duhul Sfînt: "Cine se va boteza în numele Tatălui și al Fiului
și al Duhului Sfînt"[22]
? Zice în Evanghelie: "cine nu se va boteza, nu se va mîntui"[23],
deci în Duhul Sfînt.
Și a venit erezia să spună că
Duhul Sfînt este o apariție inventată de lume. Cum Dumnezeu în trei, trei
Dumnezei. Nu vrea să vadă că sunt 3 fețe și o singură putere.
Asta-i, asta nu vor să vadă:
"nenaștere, naștere și purcedere".
Ce i-ați spune Papei dacă l-ați vedea?
Arhim. Arsenie: Mai întîi de
toate aș fi cu inima ortodoxă, cu prezență ortodoxă și am mai spus: "am
fi foarte bucuroși dacă ați veni la Ortodoxie, înapoi"; fără condiții.
Am spus: nu există tîrg în materie de
Adevăr.
Asta
este o întrebare de fantezie, nu mă primește el pe mine.
A
venit în țara
noastră să facă demonstrație făcînd o Liturghie catolică, a venit să facă
lucrul ăsta, ceea ce înseamnă ori să cucerească, ori prozelitism, dar cu o
condiție: să faci ca ei; pe greco-catolici i-a amăgit cu lucrul acesta: rămîneți și duceți o viață
ortodoxă, dar tineți administrativ de noi, și acum sunt mai catolici decît Papa.
I-a păcălit.
Arhim. Arsenie: I-a păcalit. Și acuma tot așa, tot
metoda aia, într-un fel sau altul, dar care-i scopul?
Noi stăm
de vorbă cu cei desprinși de adevărul de credință într-un singur caz: dacă
vrei să vii la Ortodoxie înapoi, fără condiții.
Singurul dialog ?!
Arhim. Arsenie: Păi, nu se poate altfel. Adică, să mă împac cum vrei tu, trebuie
să cedez și eu, trebuie să-ți accept ție niște lucruri.
Ce să acceptăm, ce să
cedăm noi? Ce să cedăm? Că, dacă "o cirtă dacă schimbați din ce-am spus
Eu, mic se va chema"[24]. Noi n-am făcut decît ce au hotărît
Sinoadele, ce a hotărît Hristos, pentru că la Sinoade n-au hotărît oamenii, ci
Duhul Sfînt în Sinod; așa se făceau și consemnările.
A
venit Dumnezeu, nu a venit un Arhanghel ca să mai discutăm nițel - poate a greșit arhanghelul ăla.
A
venit chiar El, ca să nu se mai pună în dubiu, pentru că Dumnezeirea a știut că vor fi dezbateri
și vor fi schimbări, dar a precizat: "cerul și pămîntul
vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece"[25]; și
cuvintele acestea sunt: "o iota sau o cirtă de veți schimba din ce am hotarăt Eu,
mic se va chema"[26] - adică nu se va mîntui; zice și Sfîntul Ioan Gură de Aur[27].
"Și
înger din cer de va veni și vă va învăța altceva decît vă învăț eu:
anatema."[28] (spune Apostolul Pavel).
Va să zică, pecetluiau Adevărul cu
amenințările acestea divine, amenințări făcute cu
adevărat și poate să fie juridic și cu tărie.
S-au consemnat în
canoane o serie întreagă de abateri; se zice că sunt perimate, dar nu sunt
perimate.
O altă problemă este că aceste canoane nu
prea s-au mai republicat.
Arhim. Arsenie: Se scrie, se tipărește numai ceea ce ar duce spre o împăcare, spre
o motivare a lor. Ei vor o împăcare, dar să ținem de Roma; la urma urmei, ei
spun că au dreptate.
Părintele Iustin Popovici spunea că orice
protestant în materie de dogme este infailibil, e un Papă.
Arhim. Arsenie: Așa este; ei interpretează la infinit. Dacă Papa singur s-a
făcut infailibil, de ce să nu mă fac și eu ?
Ce temei scripturistic
ai ? "Eu sunt cu voi pînă la sfîrșitul veacului"[29], "vă fac arhierei, vă dau preoție,
vă dau puterea asta harică"[30], dar "Eu sunt Cel ce sunt"[31].
Însemnări pentru
Cuvîntul I.
A se vedea Însemnări pentru Cuvîntul I, începînd cu pagina 23.
[1] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: "Eu sunt
Calea, și Adevărul, și Viața; nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin
mine.", Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 14, versetul 6.
[2]
Amintim cuvintele Cuviosului Iustin Popovici :
"Dumnezeu-Omul
Hristos a unit în Biserica Sa toate cele din ceruri și cele de pe pămînt
(Efeseni 1:10); toate tainele cerului și ale pămîntului s-au împreunat într-o
singură Taină, și astfel s-a dobîndit Taina cea mare, a-tot-Taina:
Biserica. Această mare Taină pătrunde toate mădularele Bisericii, toată
viața lor, toate legăturile lor. Drept aceea, totul în Biserică este minune,
totul este Taină "mai presus de cuget" = mai presus de rațiune.
Aici nu este nimic obișnuit, nimic banal, nimic de mîna a doua, nimic de puțină
însemnătate, fiindcă totul este Dumnezeu-omenesc, totul este unit organic
într-un singur organism Dumnezeu-omenesc, într-o singură și atot-cuprinzătoare "mare
taină" Dumnezeu-omenească: Biserica Ortodoxă. (...)
Toate în Biserică sunt Sfîntă
Taină, toate: de la lucrul cel mai mărunt pînă la cel mai mare, pentru că totul
este cufundat în negrăita sfințenie a Dumnezeu-Omului Celui fără de păcat, a
Domnului Hristos.(...)
În Biserică, totul este Sfîntă
Taină. Iar pe primul loc: Sfînta Taină a Botezului, Sfînta Taină a Mirungerii,
și Sfînta Taină a Euharistiei.
Orice ierurgie e Sfîntă Taină. "Chiar
una mică, chiar și cea mai mică?" - Da. Oricare dintre ele este la fel de
uriașă ca însăși taina Bisericii. Fiindcă și cea mai mică dintre ele este în
organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii într-o legătură organică, vie, cu
întreaga taină a Bisericii - cu Însuși Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos.(�)
Drept aceea, nu este număr tainelor în Biserica lui
Hristos, în această a-tot-cuprinzătoare sfîntă a-tot-Taină
ceresc-pămîntească a Dumnezeu-Omului. În ea, și fiecare "Doamne miluiește"
este o Sfîntă Taină, și fiecare lacrimă de pocăință, și fiecare suspin al
rugăciunii, și fiecare strigăt de tînguire."
[3] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: "amin zic
vouă: pînă ce va trece cerul și pămîntul, o iotă sau o cirtă nu va trece din
lege, pînă ce vor fi toate. Deci, cela ce
va strica una dintru aceste porunci mai mici, și va învăța așa pe oameni, mai
mic se va chema întru Împărăția Cerurilor; iar cela ce va face și va învăța,
acela mare se va chema întru Împărăția Cerurilor.", Sfînta Evanghelie
de la Matei, Capitolul 5, versetul 18, 19.
[4] Aceasta
este dragoste și liniște sufletească: a-i arăta celui ce greșește și a-l
îndruma spre pocăință, mai ales dacă se află în abateri de la adevărul
mîntuitor; este și gîndirea Sfîntului Ioan Gură de Aur.
A nu-i spune și a nu îndrepta pe
cel ce greșește, mai ales în materie de credință, înseamăna nepăsare,
împreunare greșelilor dogmatice, ereziilor.
[5] Pentru
a preîntîmpina orice confuzie, și pentru aducere la cunoștiință, facem
precizarea că termenii ecumenic ( a-toată-lumea, peste tot
pămîntul), catolic (universal) sunt proprii Bisericii Ortodoxe,
sunt însușiri ale Bisericii Ortodoxe.
În momentul de față, în mod
eronat, acești termeni sunt folosiți pentru a arăta pe următorii greșelilor
Papei (termenul catolic), respectiv adepții ecumenismul ( așa cum
este arătat de Cuviosul Părinte Iustin Popovici).
[6] Vezi însemnarea 1.
[7] Multe
din greșelile latinilor: Filioque, folosirea azimilor, celibatul preoților,
începutul infailibilității sunt dinainte de anul 1054, și nu au legătură cu
acest an; au fost arătate, combătute și de Sfîntul Fotie, patriarh la
Constantinopole, a se vedea Enciclica de la anul 876, de asemenea
Sinodul de la Constantinopole de la anul 879-880 .
[8] Pentru greșelile catolicilor, ca și pentru alt interes
duhov-nicesc, a se vedea și cele trei tomuri tipărite în Țările Române, sub
îngrijirea patriarhului Dosithei al Ierusalimului:
Cartea Împăcării (Tomos Katallaghes), Iași, 1694,
Cartea Dragostei (Tomos agapes kata latinon -Tomul
dragostei asupra latinilor), Iași, 1698, cuprinde
și scrieri ale Sfîntului Marcu al Efesului, apărătorul credinței la Sinodul de
la Ferrara-Florența(1438-1439), iar la Rîmnic,
Cartea Bucuriei (Tomos Haras), 1705,
apărută sub voievodul martir Constantin Brîncoveanu, cu purtarea de grijă
a Sfîntului Antim Ivireanul, pe atunci episcop de Rîmnic - din acest volum,
amintim:
Epistola enciclică, a lui Fotie, către patriarhii Răsăritului, împotriva
celor ce zic că purcede Duhul cel Sfînt și de la Fiul;
Cel de-al optulea Sinod Ecumenic,
hotărîri;
Contradicții în părerile
latinilor, contradicții arătate de patriarhul Dositei al Ierusalimului;
Așternuturile Fericitului Meletie, papa Alexan-driei, despre care este
adevărata Biserică, și care este adevăratul ei Cap, și împotriva primatului
papei Romei;
Dialogul oarecărui secretar cu latinii, și că pe eretici Biserica
Sobornicească îi leapădă de la sine;
Dialog între doi monahi, contra
latinilor.
Mai amintim:
Ioan Eugenikos, Discurs contra hotărîrii sinodului
din Florența, Iași, 1694; Nectarie, patriarh al Ierusalimului, Intîmpinare
împotriva primatului Papii, Iași, 1682; Eustratie Argentis, Manual în
contra infailibilității Papei, Iași, 1746; Sintagma contra azimilor,
Iași, 1747.
[9] Termenul (neo)protestant vine de la protestul față
de Papa, denumire atribuită de papistași următorilor lui Luther (din păcate,
Luther nu s-a întors către Răsărit); aceștia sunt: evanghelici, luterani,
reformați, calvini, unitarieni, baptiști, adventiști, penticostali etc, amestec
de iconoclasm (hulitori ai icoanelor), interpretare eronată a Sfintei
Scripturii, hulire a Sfinților, a Crucii, a Maicii Domnului etc.
A se
vedea răspunsurile patriarhului Ieremia al II al Constantinopolei către
luteranii din Tubingen(1576, 1579, 1581); după a treia sfătuire,
"dialogul" a încetat, ascultînd de Apostolului Pavel: "De omul
eretic, după una și a doua sfătuire, te ferește." (Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Tit, Capi-tolul 3,versetul 10).
De asemenea, amintim:
Varlaam, mitropolit al Moldovei,
Răspuns împotriva cate-hismului calvinesc, Iași, 1645,
Dosithei, patriarh al
Ierusalimului, Manual în contra
rătăcirii calvine, București, 1690.
[10] Vezi însemnarea
9.
[11] Parafrază, vezi însemnarea 3.
[12] Parafrază, vezi însemnarea 3.
[13] "Pentru că s-au părut Sfîntului Duh, și nouă", consemnare la Sinoade,
începînd cu Sinodul Apostolic, conform Sfîntului Apostol Iacov, și Sfinților Apostoli, Faptele Sfinților Apostoli, Capitolul 15, versetul 28.
[14] Cartea
Cuviosului Iustin Popovici(1894-1977), Biserica Ortodoxă și Ecumenismul,
a fost tradusă pe românește de răposatul părinte Olimp Căciula, în 1979; de
atunci, o copie dactilografiată se află și în biblioteca Facultății deTeologie
din București. Citatele din Cuviosul Iustin Popovici sunt după ediția din anul
2002, Mănăstirea Sfinții Arhangheli, Petru Vodă, în traducerea lui Adrian
Tănăsescu.
[15] Parafrază; spune
Domnul nostru, Iisus Hristos: "Cel ce nu este
cu Mine, împotriva Mea este, și cel ce nu adună cu Mine risipește", Sfînta
Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, versetul 30.
[16] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: "Și iată, Eu trimit
făgăduința Tatălui meu întru voi, iar voi ședeți în cetatea Ierusalimului, pînă
ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a scos pe ei afară pînă în Betania,
și ridicîndu-Și mîinile sale, i-a binecuvîntat pe dînșii. Și a fost cînd i-a binecuvîntat pe ei,
S-a depărtat de la dînșii, și Se înălța la cer. Iar ei închinîndu-se Lui, s-au
întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în Biserică,
lăudînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu, Amin." Sfînta Evanghelie de la
Luca, Capitolul 24, versetul 49,50,51,52.
[17] Parafrază, vezi însemnarea 3.
[18] Spune
Sfîntul Apostol Pavel: "Ci măcar noi, sau înger din cer de va binevesti
vouă, afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie. Precum am zis mai
înainte, și acum iarăși zic: Oricine de vă va binevesti vouă afară de ceea ce
ați luat, anatema să fie.", Epistola Sfîntului Apostol Pavel, către
Galateni, Capitolul 1, versetul 8, 9.
[19] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: "cînd va
veni Mîngîietorul pe care Eu voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului,
care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.", Sfînta
Evanghelie de la Ioan, Capitolul 15, versetul 26.
[20] Prin Sinod Ecumenic ( a toată lumea) se înțelege importanța
deosebită a sinodului pentru viața Bisericii. Sinodul de la anul 787, pentru
cinstirea Icoanelor și condamnarea celor ce le hulesc, a fost recunoscut,
consacrat ca ecumenic în timpul Patriarhului Fotie al Constantinopolei;
unul din meritele Sfîntului Fotie este că a contribuit esențial la codificarea
sinoadelor recunoscute de Biserică - lucrare cunoscută în prezent sub numele de Pidalion,
care cuprinde și canoanele și comentariile la acestea.
Sfîntul Simeon al Tesalonicului, Patriarhul Dositei în
culegerea de texte Tomul Bucuriei(Tomos Haras), de asemenea Enciclica
Patriarhilor Ortodocși de la anul 1848 arată Sinodul de la anul 879-880 din
timpul Patriarhului Fotie fiind a toată lumea(ecumenic); de asemenea
sinoadele palamite (1341, 1347, 1351) din timpul Sfîntului Grigorie Palama sunt
considerate cu caracter ecumenic.
[21] Parafrază; vezi însemnarea 13.
[22] Parafrază; spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos, Apostolilor:
"Datu-Mi-s-a toată puterea, în Cer, și pe pămînt. Drept aceea, mergînd, învățați toate
neamurile, botezîndu-i pe ei în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfîntului
Duh. Învățîndu-i pe dînșii să păzească toate cîte am poruncit vouă. Și iată, Eu
cu voi sunt în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului, Amin.", Sfînta Evanghelie de
la Matei, Capitolul 28, versetul 18, 19, 20.
[23] Parafrază; spune Domnul nostru, Iisus Hristos: "Amin,
Amin grăiesc
ție: de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre întru
Împărăția lui Dumnezeu", Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul
3, versetul 5, de asemenea, spune Mîntuitorul: "mergeți în toată lumea, și
propovăduiți Evanghelia la toată zidirea. Cel ce va crede și se va Boteza, se
va mîntui; iar cel ce nu va crede, se va osîndi." Sfînta Evanghelie de
la Marcu, Capitolul 16, versetul 15, 16 .
[24] Parafrază; vezi însemnarea 3.
[25] Spune Domnul
nostru, Iisus Hristos: "Cerul și pămîntul va trece, iar cuvintele Mele nu vor trece.", Sfînta Evanghelie de
la Matei, Capitolul 24, versetul 35, de
asemenea, spune Mîntuitorul: "Mai lesne este cerul și pămîntul să treacă, decît din lege o cirtă
să cadă.", Sfînta Evanghelie de la Luca, Capitolul 16, versetul 17.
[26] Parafrază; vezi însemnarea
3.
[27] Sfîntul Ioan Gură de Aur, Omilia a XVI - a, Omilii la
Sfînta Evanghelie de la Matei.
[28] Vezi însemnarea 18.
[29] Vezi însemnarea 22.
[30] Parafrază; spune
Domnul nostru, Iisus Hristos, Apostolilor:
"Pace vouă; precum M-a trimis pe mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi. Și acestea zicînd, a suflat, și a
zis lor: Luați Duh Sfînt. Cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor; și
cărora le veți ținea, vor fi ținute.", Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul
20, versetul 21, 22, 23; de
asemenea, spune Mîntuitorul: "Amin grăiesc vouă: ori cîte veți lega pe
pămînt, vor fi legate în Cer; și ori cîte veți dezlega pe pămînt, vor fi dezlegate în
Cer.", Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul 18, versetul 18 .
[31] Parafrază; Ieșire,
Capitolul 3, versetul 14; Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 8, versetul 58; Sfînta Evanghelie de la Ioan , Capitolul 10, versetul 30.
Sfinția voastră, prin ce se definește Biserica
Ortodoxă?
Arhim. Arsenie: Chiar cuvîntul ortodox
în-seamnă dreaptă credință, dreaptă slăvire pentru Adevărul pe care l-a
propovăduit Hristos, cum ne-a învățat Hristos, de aceea a și rămas, cu mila lui
Dumnezeu, această titulatură: Ortodoxie; adică credința dreaptă:
"orthos" înseamnă drept, "doxa" înseamnă credință - pe
grecește.
Deci Adevărul: "Eu sunt
Calea, Adevărul și Viața"[1]; și noi respectăm
Adevărul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practică, s-au stabilit și
pozițiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, și am respectat lucrul acesta.
Acestea s-au făcut și împreună cu catolicii de astăzi; ei s-au despărțit, dar
la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apărarea Icoanelor) noi am fost
împreună; mai departe nu ne putem da după fiecare bătaie de vînt.
Ce înseamnă dogma creștină?
Arhim. Arsenie: Adevăr
de credință revelat, cuprins în Scriptură și în Tradiție, aprobat și practicat
de Biserică.
Sfinții Părinți [2] spun că în afara Bisericii Ortodoxe există erezii, schisme și adunări
ilegale - așa le caracterizează. Ce părere
aveți?
Arhim. Arsenie: Nu
spun nici o noutate; există, știm că există.
Vă întreb acest lucru pentru că
acum nu prea se mai folosesc acești termeni, ci confesiuni creștine, culte
creștine, biserici nedepline, biserici surori. Este o greșeală acest lucru?
Arhim. Arsenie: Din
momentul în care este schismatic sau eretic, este o greșeală, sigur că da.
Faptul că se folosesc acești
termeni? Pentru că, de exemplu, știți că se practică căsătoriile mixte; una
este să spui că te-ai căsătorit cu un schismatic sau un eretic și alta este să
spui că te-ai căsătorit cu cineva dintr-o biserică mai mult sau mai puțin
nedeplină.
Arhim. Arsenie: Ei
bine, sigur că ...e alta aia, e alta aia.
În sfîrșit, vorbim de Ortodoxie;
de ce facem discuție în plus?
Nu îmi place cuvîntul acela
biserică nedeplină.
Nu este bine? Puteți să ne
explicați.
Arhim. Arsenie: Cum
adică, biserică nede-plină; adică este în continuare să se împlinească?
Teologii ecumeniști, dintre
ortodocși, spun că dacă s-au depărtat de Ortodoxie mai mult sau mai puțin, este
mai mult sau mai puțin nedeplină.
Arhim. Arsenie: Este
o rătăcire termenul acesta; lasă să înțelegi că se vor împlini cu timpul, dar
poziția lor este determinată: așa vor rămîne.
Care poziție?
Arhim. Arsenie: Poziția
lor eretică sau schismatică.
Ce înseamnă erezie?
Arhim. Arsenie: Despărțire de dogmele
creștine, chiar și de o singură dogmă.
Și schismă ?
Arhim. Arsenie: Indisciplină
față de ordinea consacrată a Bisericii; neascultarea este început de
păgînătate[3].
Unii teologi ecumeniști, dar ortodocși, spun că
erezie se referă doar la arianism. Este adevărat?
Arhim. Arsenie: Asta era erezia de atunci, dar
erezie ar însemna și la Nestorieni, la cei care nu recunoșteau pe Teotokos, pe
Maica Domnului care este Născătoare de Dumnezeu; erezie era și aceea să nu
recunoști 2 firi ale Mîntuitorului, neîmpărțite și nedespărțite, neschimbate și
neamestecate. Tot erezii sunt toate [4].
Arhim. Arsenie:
Scopul principal, grozav cînd a creat Dumnezeu omul, l-a creat singur numai
pentru El ca să fie în Împărăție împreună și, sigur, pentru pervertirea pe care
a adus-o Adam, a venit Hristos și a restaurat neamul omenesc; Hristos nu a
venit să anihileze, ci să transfigureze, și ne-a adus mai mult decît a pierdut
Adam, adică putința de a fi dumnezei după Har, de a ști să iubim vrăjmașii, și
o serie întreagă de alte lucruri.
Consecințele sunt că se abat de la
ce a zis Mîntuitorul, nu se vor mîntui; nu-i ușor. Este în primejdie mîntuirea
lor, aceasta ar fi consecința cea mai mare; afară de aceasta, încurajează
filozofia ateistă, pentru că, socotesc ei, avem libertatea de a interpreta și
de a face cum credem; va să zică, sunt consecințe foarte grave privind
respectivii la Judecata de Apoi, adică mîntuirea omului.
S-au interpretat la infinit și se
vor interpreta: drumurile, cărările care duc spre mîntuire și este numai una:
aceasta pe care o ținem mai departe fără nici un fel de schimbare și chiar cu
rîvnă și cu trăire Biserica Ortodoxă.
Biserica este cea care patronează
drumul spre mîntuirea noastră cu orice chip, în stilul ortodox, așa cum s-a
fixat la Sinoade privind dogmele respective.
Sfinția voastră, care sunt cauzele aparițiilor
schismelor și ereziilor? Pentru că se
invocă motive sociale, politice, geografice, istorice, că n-au fost la Sinoade
etc.
Arhim. Arsenie:
Diavolul îndeamnă tainic inimile celor ce au concepții amestecate privind
adevărul mîntuitor; acesta este motivul principal.
Motivele sociale, politice sunt
puse ca să momească, să spună că tu nu ești cu istoria. E vorba de Adevăr !
Nu-i vorba de timp, de istorie.
S-au rupt după sute de de ani! Și
nu s-au rupt oricum, va să zică cu interes; această stare de măreție, de
mîndrie a Romei să fie mai deasupra decît Constantinopolul.
Suprema valoare e Adevărul!
Sfinția voastră, Enciclica
Patriarhilor Ortodocși de la 1848 - care este un răspuns la o chemare a Papei
să vină ortodocșii la Biserica Catolică - condamnă papistășia ca erezie în
special datorită învățăturii Filioque; la fel și Părintele Iustin Popovici
spune despre romano-catolicism că este o erezie, ca și despre protestantism. Ce părere aveți?
Arhim. Arsenie: Nu ne pronunțăm pentru că repetăm lucrurile�
Pentru
că au ieșit din răspunderea canonică, respectiv dogmatică, au modificat cu
filioque Crezul: spun că Sfîntul Duh purcede și de la Fiul cînd, e limpede,
spune Mîntuitorul: "de la Tatăl purcede"[5]; nu spune: și
de la Mine. Mai întîi de toate, este o
problemă de dogmă, deci cum pot să spun eu altfel, cînd s-a stabilit cu jertfe
mari Adevărul.
Apoi
au început să adauge primatul papal, să adauge infaibilitatea papală, să adauge
indulgențele, să adauge purgatoriul; fac Liturghia cu azime, nu cu pîine
dospită, care este legea Mîntuitorului, El a făcut artos, nu a făcut azimă;
Imaculata Fecioară iarăși este o mare greșeală: că s-a născut Maica Domnului
fără păcat.
Și pe
urmă, au băgat un lucru foarte grav, care se strecoară, dar este foarte grav
din punct de vedere strategic și din punct de vedere al luptei: "Scopul
scuză mijloacele" - te omor că așa spune religia mea; exact cum spune
în Talmud: "Dacă vezi un creștin pe margine de prăpastie, dă-i vînt
înăuntru."; este o obligație religioasă la ei.
Ei nici n-au Proscomidie. S-a pus problema că noi,
ortodocșii, avem cultul morților.
Acuma,
ce facem cu morții?
Noi avem cultul morților, avem Proscomidie, unde îi
pomenim cu mare evlavie, mult timp, îi punem în Potir, în sîngele lui Hristos:
"�și
iartă, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici"; va să zică tot
Hristos îi iartă prin Liturghiile pe care le facem, asta poate salva morții.
Păcatele nu le poate ierta decît Hristos; El este
singurul care poate să ierte păcatele.
Ei au
creat purgatoriul să dea un răspuns la întrebarea ce facem cu morții și, într-o
formă rațională, ard acolo cît ard pentru păcatele pe care le-au făcut și
automat se mîntuie; ei, nu-i așa!
Apoi
mi-a schimbat Sfînta Cruce, forma Sfintei Cruci, care este motivată, Sfînta
Treime: Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh; își fac crucea altfel: cu toată mîna și de la
stînga la dreapta numai ca să fie altfel decît a fost, ceea ce înseamnă o
ambiție și, din punct de vedere strategic considerat, aducînd o noutate, mai
repede îți faci prozeliți.
Crucea este un lucru care are o
semnificatie la noi, Sfînta Treime: toată înălțimea, toată lățimea și toată
adîncimea; ei nu se gîndeau la o semnificație, pentru că nu-i nimic fără o
semnificație în Biserica noastră.
Trist este că ei au început de-o
bucată de vreme să fie cu totul conștienți că au dreptate și își motivează
dreptatea; mistifică adevărurile istorice.
Au avut și Papi: Papa Martin la
Sinodul VI Ecumenic, Ipolit, de asemenea, Patriarh la Roma - au fost mucenici,
deci au motive să rămînă în Ortodoxie, în Adevărul inițial. Ortodoxia nu este
un titlu, este un Adevăr!
Acest Iustin Popovici nu cruța
nimic și nu făcea diferențe prea mari de termeni de exprimare cînd este vorba
de Adevăr pentru că Mîntuitorul a spus: "o iotă, o cirtă dacă
schimbați"[6], nu vă veți putea
mîntui, "mic se va chema în Împărăție"[7]; adică nu se va putea
mîntui. Ceea ce înseamnă că acest mic, care este de fapt mare, este ceea ce fac
ei.
Este un cuvînt împotriva Părintelui
Iustin Popovici; că a fost nu știu cum�
Arhim. Arsenie: A usturat Occidentul cînd a auzit.
Cuvînt și de la noi.
Le e cam frică, sfinția voastră. Se pierd scaune,
profesorate.
Arhim. Arsenie: Da, da; păi, nu așa. Și asta se poate întîmpla; eu n-aș îndrăzni
să spun să fie chiar pînă într-atîta grad de lașitate. Pierde acela care nu
susține Ortodoxia exact și să moară pentru ea.
S-a spus despre acești
ortodocși care au atacat cato-licismul, protestantismul, pe necalcedonieni -
afirmații făcute chiar de către teologi ortodocși - că ar avea doar o brumă de
cultură teologică.
Arhim. Arsenie:
Nu-i vorba de cultură, nu-i vorba de citit, este vorba de trăit creștinește;
dar acesta este cuvîntul ereticilor, apărarea lor.
Arhim. Arsenie:
Dar chiar ortodocși? Treaba lor! Îi lăsăm la o parte; acesta-i răspunsul.
Și despre Hristos au spus:
"De unde știe Acesta atîta carte?"[8], și despre El s-a
vorbit; nu contează asta. Este Dumnezeu care lucrează; spune Mîntuitorul Apostolilor:
"Stați în Ierusalim pînă ce veți primi putere de sus"[9]. Și de unde știau
pescarii atîta carte, nu? - dacă-i vorba; e harul lui Dumnezeu care ajută.
Orice trăitor este inspirat de Duhul Sfînt să se apere Adevărul.
Iustin Popovici mi-a plăcut foarte
mult dar, mai mult decît atît, pune problema și ca un erou, nu ca un milog; nu
face discuție în materie de Adevăr.
Iustin a avut foarte mare dreptate
în tot ce a făcut; și a prezentat ca un revoluționar creștin, n-a prezentat ca
un profesor de la catedră: "treaba voastră dacă nu credeți", el
impunea; seamănă nițel cu Ioan Gură de Aur ca metodă, la măsura fiecăruia.
Cei care afirmă, dintre ai
noștri, aceste lucruri sunt mari profesori, doctori în Teologie.
Arhim. Arsenie:
Dar nu contează că-i doctor în Teologie; la noi ierarhia este smerenia; mai
mare nu-i nici împăratul, nici patriarhul.
Sfinția voastră, care credeți că
sunt consecințele participării unor ortodocși în cadrul acestor mișcări numite
ecumenice?
Arhim. Arsenie:
Consecințele sunt: nu mai suntem credincioși întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul -
mare risc !
E același subiect. Se constată un
interes în toată treaba asta; încearcă pe fel și fel de lucruri ca să fim
împreună și vor asta cu orice chip pentru că nu au o identitate pur și simplu
duhovnicească, religioasă; trebuie să simțim care este intenția lor intimă.
La ora asta sunt despărțiți de
Biserică pentru că Adevărul este Hristos; și ne-a învățat și cum să facem,
ne-au învățat Apostolii - s-a făcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea
Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice și Locale la care s-a
stabilit Adevărul și practica religioasă.
Ei, pînă la urma urmei, au rămas
într-o lume de interpretare continuă; ca să poată pătrunde, spun că noi suntem
excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici că ne închinăm și nu zicem nimic,
ne vedem de treaba noastră?; cum interpretează ei bătaia clopotelor, cum
interpretează ei slujbele?; slujbele astea le-a făcut Biserica dintru-început,
nu?; liturghia, ne jucăm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagă
de lucruri practice; sunt geloși pe noi că suntem liniștiți, dar ne apărăm
contra adaosurilor antidogmatice.
O împăcare propriu-zisă nu se
poate face dacă nu cedezi și tu și celălalt; ce să cedăm noi? O împăcare se
poate face numai să vină înapoi fără condiții.
Și trebuie să renunțe la toate invențiile lor ?
Arhim. Arsenie:
Să vină la Ortodoxie! Ce-ați căutat acolo? De ce ridicăm problema asta cînd eu
sunt stabil, n-am schimbat nimic?
Suntem împreună cu Apostolii, îi
cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va să zică, suntem cu ei.
Ce să fac ca să ne împăcăm?
Împăcarea în sine e utilă, dar numai în Adevăr; dacă nu-i în Adevăr, nu-i
utilă. "Eu sunt Adevărul"[10] - spune Hristos; dacă
nu-i Adevăr, nu-i cunoaștere. Adevărul este Hristos și ne-a arătat cu toate
amănuntele calea spre mîntuire.
Sfinția voastră, ce înseamnă că
Sfintele Taine ale celor care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă sunt
simbolice?
Arhim. Arsenie: Adică nu sunt
îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie și au numai ca simbol Taina
propriu-zisă; nu o împlinește în esențialitatea ei, dar recunosc ca moment că e
necesar.
Bunăoară,
taina nunții: "vă declar soț și soție - sărutați-vă"; fără o
rugăciune, fără nimic; recunosc ca simbol că este necesară, dar nu împlinesc
practic cum trebuie.
Toată
slujba aceasta este făcută de Sfinții Părinți cu angajament, cu verighete, cu
cununiile pe cap - este împărăteasă și împărat; sunt atîtea rugă-ciuni de
angajament, să participe, să trăiască taina așa cum s-a făcut în Biserică,
pentru că s-a făcut cu multă semnificație, de ce s-a făcut așa, de către
Biserică. Ei consideră că sunt căsătoriți în limba lor - ca și turcii; adică
faptul că s-a făcut taina; sunt soț și soție în felul lor.
Eu,
care dau foarte multă importanță amănuntului slujbelor, la taine, vorbesc de
momentul major al tainelor, sunt foarte încrezător că se împli-nesc; dacă nu se
împlinesc acestea, este un fel de mascaradă, fac cum vreau eu, reduc cum vreau
eu, motivînd în fel și chip: dom'le, n-am avut timp; dar ei o iau așa și numai
așa.
Sfînta
Împărtășanie care trece prin procesul de sfințire, epicleza, lucrul acesta nu-l
arată că îl fac; și cum o prepară nu știu, încît să mă ierte bunul Dumnezeu,
dar cred că nici nu-i Sfînta Împărtășanie - cu acea bulă a lor.
Sfinții Părinți, și mai recent
părintele Iustin Popovici spun că, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol
sfințitor și mîntuitor - în afară de Biserica Ortodoxă; adică nu mai sunt taine
propriu-zise.
Arhim. Arsenie:
Nu pot fi în afara învățăturii Bisericii Ortodoxe; dogmă
se numește Adevăr de credință revelat, cuprins în Scriptură și în
Tradiție, aprobat și practicat de Biserică.
Ne pun în situația să spunem: nu
mai sunt taine, pentru că noi ținem foarte mult să se împli-nească întru totul
slujba tainei, care a făcut-o Biserica prin Duhul Sfințiilor Părinți,
consacrată, așa cum se face ca bună.
În afara Bisericii, a trupului
lui Hristos, mai sunt taine?
Arhim. Arsenie: Nu; în afară
de Biserică, adică de harul preoției, nu se poate face.
În taine lucrează Hristos ?
Arhim. Arsenie: Fără discuție că lucrează Duhul Sfînt.
Și Duhul Sfînt în afara
Bisericii mai lucrează? Pentru că, dacă mai lucrează, înseamnă, sau ar
însemna, că sunt mîntuitoare, sfințitoare.
Unii
părinți sunt mai categorici, ca Iustin Popovici și alții mai vechi; ei spun că
în afara Bisericii nu mai lucrează mîntuitor.
Arhim. Arsenie: Nu, în afară de Biserică nu.
Nici
nu se pune problema; și eu sunt de părerea asta.
Întrebarea
are această codiță, pentru că se consideră Biserică și ei, și asta e problema.
E problema lor, sfinția voastră;
asta trebuie să ne lămuriți.
Arhim. Arsenie: S-a lămurit în discuțiile ante-rioare că sunt greșeli
foarte mari și nu suntem de părere cu toate aceste lucruri, că valabilitatea
tainelor sunt puse sub semnul întrebării.
E
vorba de taina propriu-zisă, asta e întrebarea: e valabilă sau nu? Deși nu e,
se consideră și ei Biserică, dar noi nu-i recunoaștem că sunt Biserică.
Deci nu mai lucrează harul ?
Arhim. Arsenie: Nu lucrează, dar e foarte riscant să vorbești de chestiile
astea; aici este vorba și de mila lui Dumnezeu.
Răspunsul
meu e mai complet: adică nu pot să văd, în afară de ortodoxie, pe placul lui
Dumnezeu ce fac alții; și atunci răspunde Dumnezeu.
Pentru că, dacă ei știu că
există mîntuire la ei cît de cît, rămîn așa.
Arhim. Arsenie: Nici nu se
pune problema, că ei așa zic, nu?
Și rămîn acolo.
Arhim. Arsenie: Nu asta se discută. Se discută: au dreptate sau nu, se
mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc.
Las în
voia lui Dumnezeu; eu spun că e o mare greșeală să nu se împlinească slujba,
mai ales a tainelor, așa cum face Ortodoxia; e o mare greșeală.
Discutăm
de greșelile lor. Problema care se pune direct și este o întrebare dură: se
mîntuiesc sau nu?
Dacă
se mîntuiesc, ce mai discutăm despre greșeli, nu �?
Dar eu
una știu, și asta trebuie să răspund în ce mă privește; despre aceste greșeli
spune Mîntuitorul: "cine va schimba o iotă din aceste lucruri"[11] - deci sunt foarte suspecți; remarc greșelile lor, iar
despre mîntuirea lor, numai Dumnezeu să dispună; eu mă îndoiesc.
Pentru
că, dacă se mîntuiesc, la ce mai discutăm greșelile lor și rămîn așa cum sunt
ei; și atunci ce ne mai certăm?
Dar
greșelile lor trebuie să mă pună în situația de a gîndi, pentru că spune
Mîntuitorul: "cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va
chema"[12], nu se va
mîntui. Și ei au schimbat aceste lucruri, deci mă îndoiesc de mîntuirea lor.
Ca să respectați ce a spus
Mîntuitorul.
Arhim. Arsenie: Sigur. Acum am răspundere că sunt
creștin, sunt călugăr, sunt preot; am răspundere de ce vorbesc. Ce mai discutăm greșelile dacă sunt siguri și ei de
mîntuire.
Și de ce să mai vină la
Ortodoxie ?
Arhim. Arsenie: Ce caută?
Sigur că da.
Îi
roade pentru că, pe linie psihologică, nu le convine să fie altul la nivel mai
înalt; ei vor să fie liniștiți în greșelile lor.
Ortodoxia,
prin poziția ei, mustră puternic. Și, dacă ne permitem să facem aceste
ștergeri, așa, din taine, din felul de a împlini taina, înseamnă că suntem pe o
scenă de artiști - nu suntem pe un altar autentic al Bisericii.
Popovici
Iustin zice că numai în Biserică este mîntuire; numai în Biserică, fără
discuție, dar ei consideră că și ei sunt Biserică, ca să se încadreze în ce
spune Iustin, nu? Dar nu asta discutăm noi. Zice că-i Biserică și adventistul,
și toți.
Cînd s-a
făcut această Liturghie cu epicleza ei, s-a făcut de sfinți. În afară de Vasile
cel Mare, a fost un Apostol care a făcut Sfînta Liturghie; Sfîntul Vasile n-a
făcut altceva, decît pe același schelet a făcut rugăciuni pe ici pe colea;
scheletul s-a respectat întru totul și de Ioan Gură de Aur, numai că sunt niște
rugăciuni mai lungi. Nu s-a făcut fără rost; erau
niște titani, sunt consacrați ca niște titani de către Cer, semne mari au
făcut.
Învățătura
creștină a luptat cu toate fiarele dușmănoase ale Ortodoxiei, ale Adevărului;
au luptat acești oameni cînd s-au confirmat persoanele Sfintei Treimi și nu
putem trece peste ce-au hotărât ei; au putere canonică.
Așa
că, la întrebarea aceasta care este dură: se mîntuiesc?, dacă s-ar răspunde că
se mîntuiesc atuncea ce mai discutăm greșelile? Întrebarea este dură în sensul
că nu depinde de noi mîntuirea numaidecît, însă noi avem obligația, cum spune
Mîntuitorul, să respectăm pentru că cei care nu respectă "aceste mici de
tot, mic se va chema"[13], adică nu se
va mîntui - zice Ioan Gură de Aur; și eu interpretez tot așa. Iar cei care vor
face lucrurile bine, aceia se vor mîntui încă cu slavă mare.
Și,
dacă a spus Mîntuitorul lucrul acesta, eu sunt sluga cinstită a acestor spuse;
ce se adaugă mai departe mă îndoiesc de mîntuire. Deci asta e, că atunci nu-i
mai discuți slăbiciunea dacă am oarecare încredere în mîntuirea lor.
Adevărul
trebuie trăit așa cum e și împlinit așa cum începe și așa cum se termină; nu să
adaug eu de la mine.
Arhim. Arsenie: Nu există.
Totuși, poate unii eterodocși
care nu au luat parte la separarea de Biserică, nu se ocupă de problemele
strict de dogmă, dar sunt oameni buni, sunt oameni morali, pentru aceștia nu
există mîntuire?
Arhim. Arsenie: Asta știe și poate numai Dumnezeu.
Fără discuție, noi
știm cum ne-a învățat Hristos: singura cale de mîntuire este aceasta; și El
spune: "cine va schimba una dintre aceste mici, foarte mici mic se va
chema"[14],
adică nu se va mîntui.
Acum se face discuție pe istorie, pe momente, pe habotnicie; acestea sunt
păreri și acuze. Nu poate să-și apere poziția decît să spună că sunt eu
habotnic, nu?
Nu este cunoscut în Ortodoxie discuție pe Adevăr.
Poate or fi și la
necreștini (necredincioși) oameni morali, au o moralitate, nu fură etc; pentru aceștia nu există mîntuire?
Arhim. Arsenie: Eu trăiesc aici înconjurat de turci, foarte mulți turci;
duc o viață morală, dar sunt, fără discuție, afară de mîntuire pentru că ei nu
cred în Adevărul Creștin.
Hristos o să-i judece și pe ei ?
Arhim. Arsenie: Îi va judeca; nu mă bag aici.
Eu știu una și bună: mă țin de Hristos așa cum ne-a
învățat El, că a iubi pe Dumnezeu înseamnă a împlini ceea ce a spus El să
împlinești[15].
Sfinția voastră, se vorbește despre succesiune
apostolică la anglicani, la catolici, la monofiziți etc. Aceștia dacă nu sunt
în Biserica Ortodoxă se poate spune că mai au succesiune ?
Arhim. Arsenie: Lucrul
acesta este deja discutat din momentul în care s-a precizat care este poziția
mîntuitoare, Ortodoxia; orice abatere de aici este discutată.
Prin Botez vine această succesiune
apostolică, și ei s-au abătut de la Botez, de la trăire. Dacă s-au abătut de la
Botez nu mai au succesiune apostolică normală; adică facem de capul nostru ?
Din momentul în care îți pierzi
mîntuirea, ai pierdut succesiunea apostolică; vorbim de mîntuire, aceasta este
tema.
Ei susțin că sunt Biserică, dar
acest lucru este numai în funcție de Adevăr; dacă nu te mîntuiești, degeaba
ți-a propovăduit apostolul Pavel și apostolul Petru.
Deci succesiunea apostolică nu mai
există pentru că este atacat chiar Hristos.
Preoților anglicani, catolici, monofiziți etc. dacă
vin la Ortodoxie li se mai face hirotonia ?
Arhim. Arsenie: La
anglicani se hirotonesc pînă și femeile !
Aceasta nu este o problemă care ne
privește; trebuie să se facă o întrunire sinodală, să se vadă ce formă au ei
preoția.
Acuma și Taina Cununiei: "vă
declar soț și soție" adică foarte simplă; și sunt rugăciuni de o mare
importanță, cu cununiile pe cap, cu făgăduință în fața Bisericii, pun mîinile
pe Biblie, jurăminte în fața altarului - lucruri care la ei nu sunt.
Vreți să spuneți că, dacă vin la Ortodoxie, trebuie
să se li se mai facă Taina Cununiei ?
Arhim. Arsenie:
Numai o hotărîre sinodală ar putea să reglementeze aceasta, la o revenire a
lor, nu o împăcare[16]. Cînd zici împăcare,
înțelegi: las și eu lași și tu; noi nu avem ce să lăsăm.
*
Sfinția voastră, credeți că vă mîntuiți ?
Arhim. Arsenie: Problema
are aspectul ei de duritate. Mîntuirea este în funcție de smerenie ca să vină
harul lui Dumnezeu; și cum aș putea eu să mă declar smerit? Sunt un om care
nădăjduiesc însă; nădăjduiesc, dar cu condiția aceasta: să mă smeresc. Un
ortodox se înțelege că este un om smerit.
Noi nu vorbim acuma făcînd un fel
de anchetă printre oameni din acest punct de vedere. Vorbim despre adevăr și
despre neadevăr; ortodoxia este poziția de mîntuire. Nu vorbim despre trăirea
creștină aici, ci despre adevărul creștin pe care trebuie să-l respectăm.
*
Sinoadele Ecumenice au dezbătut
niște lucruri de dogmă.
Ce s-ar fi întîmplat dacă Arie ar
fi susținut și ar fi biruit? Putem să spunem că Mîntuitorul e ființă creată?
Iată importanța Sinodului, s-a fixat dogma despre Mîntuitorul că-i Fiu născut,
nu făcut; născut din Tatăl fără de început.
Sinodul III Ecumenic, cu Teotokos,
Născătoarea de Dumnezeu. Dacă nu se dezbăteau acestea în Sinod, rămînea erezia
mai departe că Maica Domnului a fost o femeie oarecare.
La Sinodul IV Ecumenic împotriva
monofizitismului care susținea că Mîntuitorul are o singură fire, cea
dumnezeiască. Atunci de ce s-a făcut om, s-a făcut numai în chip? Cu toată
firea omenească. Deci are două firi.
La Sinodul VI Ecumenic împotriva
monotelismul (susținea o singură voință a Mîntuitorului - cea dumnezeiască);
dar ce facem cu firea omenească, are și ea puterea ei, că doar e tot de
Dumnezeu creată. Deci a fost născut Om întreg, cu firile și cu puterile
omenești, depășind neputințele omenești, neavînd cădere în păcat. Firea
omenească fără păcat. Acesta este Omul, de aceea se numește și Fiul Omului.
Acesta-i omul creat de Dumnezeu, cu puteri divine; chip și asemănare s-a numit.
E grozav!
Dumnezeu suferă împreună cu noi
mai departe și, cum se spune, agonia lui Hristos încă nu s-a terminat. Pentru
că nu ne-a creat într-o formă rece, mecanică; ne-a creat din iubire, se
topește, suferă pur și simplu. Pentru că, repet, Dumnezeu poate să facă orice,
dar un lucru nu poate să facă: să-și calce cuvîntul. Face orice să ne salveze,
dar iadul există; și el există pentru că s-a încălcat dreptatea divină. Raiul e
plin de păcătoși pocăiți și iadul e plin de păcătoși nepocăiți.
A dat Dumnezeu putere omului să ne
iertăm între noi prin darul preoției. Eu, fiul lui Stanca, dezleg pe fiul lui
cutare sau dezleg lumea pămîntului - creștin, bine-înțeles. Te iert și te
dezleg, auzi! Ce dar are preoția! Atunci cînd preotul zice la Epicleză:
"Acesta este Trupul Meu", nu zice trupul lui Hristos, el, preotul,
este una cu Hristos. Îți dai seama! Ce daruri a dat Dumnezeu dimensiunii
omenești: putere divină. Ești Dumnezeu pe pămînt, după har.
Însemnări pentru
Cuvîntul II.
A se vedea Însemnări pentru Cuvîntul II, începînd cu pagina 53.
[1] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos:
"Eu sunt Calea, și Adevărul, și Viața; nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine.", Sfînta
Evanghelie de la Ioan, Capitolul 14, versetul 6.
[2] Sfîntul Vasile cel Mare, Canonul 1; canoanele Sfîntului Vasile cel Mare au
fost primite de Sinodul VI Ecumenic, prin canonul 2.
[3] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos, Ucenicilor: "Și de-ți va greși ție fratele tău, mergi și-l mustră pe
dînsul între tine și între el singur; deci, de te va asculta, ai dobîndit pe
fratele tău. Iar de nu te va asculta, mai ia împreună cu tine încă pe unul sau
doi, ca prin gura a două sau a trei mărturii să stea tot graiul. Iar de nu-i va
asculta pe ei, spune-l soborului; și de nu va asculta nici de sobor, să-ți fie
ție ca un păgîn și vameș", Sfînta
Evanghelie de la Matei, Capitolul 18, versetul 15,16,17.
[4]
Fără de răspundere, fără de rușine, teologii moderniști
numesc pe cei ce nu recunosc Hotărîrile Sinoadelor III Ecumenic, IV Ecumenic,
VI Ecumenic ca fiind vechi ortodocși, oriental ortodocși.
[5] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus
Hristos: "cînd va veni Mîngîietorul pe care Eu voi trimite vouă de la
Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru
Mine.", Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 15, versetul 26.
[6] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos:
"amin zic vouă: pînă ce va trece cerul și pămîntul, o iotă sau o cirtă nu va
trece din lege, pînă ce vor fi toate. Deci, cela ce va strica una dintru aceste
porunci mai mici, și va învăța așa pe oameni, mai mic se va chema întru
Împărăția Cerurilor; iar cela ce va face și va învăța, acela mare se va chema
întru Împărăția Cerurilor.", Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul
5, versetul 18, 19.
[7] Vezi însemnarea 6.
[8] Sfînta Evanghelie de la Matei,
Capitolul 13, versetul 54, 55;
Sfînta Evanghelie de la Marcu, Capitolul 6, versetul 2-6;
Sfînta Evanghelie de la Luca, Capitolul 2, versetul 46-49;
Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 7, versetul 14 -17.
[9] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: "Și iată, Eu trimit făgăduința
Tatălui meu întru voi, iar voi ședeți în cetatea Ierusalimului, pînă ce vă veți
îmbrăca cu putere de sus. Și i-a scos pe ei afară pînă în Betania, și
ridicîndu-Și mîinile sale, i-a binecuvîntat pe dînșii. Și a fost cînd i-a binecuvîntat pe ei,
S-a depărtat de la dînșii, și Se înălța la cer. Iar ei închinîndu-se Lui, s-au
întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în Biserică,
lăudînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu, Amin." Sfînta
Evanghelie de la Luca, Capitolul 24, versetul 49,50,51,52.
[10]
Vezi însemnarea 1.
[11]
Vezi însemnarea 6.
[12]
Vezi însemnarea 6.
[13]
Vezi însemnarea 6.
[14]
Vezi însemnarea 6.
[15]
Spune Mîntuitorul
nostru, Iisus Hristos: "De mă iubește cineva pe Mine, Cuvîntul meu va
păzi; și Tatăl meu îl va iubi pe el, și la el vom veni, și lăcaș la dînsul vom
face. Cel ce nu Mă iubește pe mine, cuvintele
mele nu le păzește; și cuvîntul care-l auziți nu este al meu, ci al Tatălui
celui ce m-a trimis pe mine.", Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul
14, versetul 23, 24.
[16]
Prin cuvîntul împăcare s-ar putea înțelege că Biserica ar fi greșit cu ceva.
Sfinția voastră,
este un cuvînt,
spune Mîntuitorul:
"în Casa Tatălui, Meu multe lăcașuri
sunt" [1].
Arhim. Arsenie: Asta nu în ce privește Adevărul, ci în ce privește trăirea Adevărului,
este acest pasaj.
Este o părere, pe care o exprimă
chiar unii dintre teologii ortodocși, cum că ar fi vorba de un locaș mai mic
pentru protestanți, un locaș pentru catolici etc.
Arhim. Arsenie: Aceste locașuri sunt considerate după gradul de trăire, de împlinire privind Adevărul; asta este, nu altceva
pentru că, dacă sunt mai multe locașuri, își fac loc și adventiștii, de ce nu?
Dar își fac loc, dacă vrei așa, chiar și turcii și își fac loc toate religiile pentru că sunt locașuri multe
acolo; nu?
Dacă-i mîntuie
Mîntuitorul.
Arhim. Arsenie: Mîntuitorul dorește să se mîntuie
toată lumea, dar El a spus cum se mîntuie; și cine nu va respecta, a spus că nu
se va mîntui - gata; spune Mîntuitorul: "cine n-adună cu Mine
risipește"[2].
Adevărul
este numai unu care a făcut revoluție mare în toate veacurile. Dacă nu era
Adevărul-Hristos se desființa Vechiul Testament; dacă nu era Adevărul,
filosofiile și toate adversitățile împotriva lui Hristos nu ar fi avut motiv să
mai existe.
Dușmanii
adevărului Ortodox vin cu fel de fel de aspecte dialectice, cu fel de fel de
personalități cu renume care au creat epoci, că a spus cutare și cutare.
După
aceștia, ar avea dreptate și unii ca Voltaire, care parafrazează tot ce-i
împotriva lui Hristos, că Mîntuitorul este un bastard al unei mironosițe cu un
legionar roman; dacă-i vorba de așa ceva. Dar să-l întrebăm pe Voltaire, acuma,
ce-i cu bastardul�
Acuma, unde-o fi...
Arhim. Arsenie: Unde e, ce-a văzut acuma? Nu le
e rușine!
Era duhul masoneriei atunci.
Arhim. Arsenie: Nu ne interesează; masoneria este o preocupare și învățătura pe limbă
drăcească[3].
Ne
interesează care este Adevărul și avem obligația să-l respectăm chiar pînă la moarte;
asta-i poziția. Altfel nici nu s-ar putea judeca lucrurile, nici nu avem cum;
dacă nu ești în Adevăr, nu-i jenat Satana.
Unul,
după Învierea Mîntuitorului - a atacat Satana tocmai acolo unde era Adevărul
trăit, care era chiar Mîntuitorul - în veselia care a adus-o în toată creștinătatea, unul
oarecare era trist. Cum să nu fiu trist? Că și eu am făcut minuni, dar nu m-a
răstignit nimeni. N-a răstignit Satana decît pe cei care-i convenea,
deci numai Adevărul omoară pe dracul.
Sfinția voastră, ce a vrut să spună Mîntuitorul prin cuvintele: "Părinte Sfinte, păzește-i pe dînșii
întru Numele tău, pe care ai dat mie, ca să fie una, precum și Noi." [4]? Pentru că, adesea, dialogurile ecumenice se
bazează pe aceste cuvinte.
Arhim. Arsenie: Noi, ortodocșii, suntem
deja una cu Adevărul. "Una" - adică asta-i speculație!
Una în
Adevăr, Adevărul-Hristos !
Adică Biserica Ortodoxă.
Arhim. Arsenie: Biserica Ortodoxă; n-a propovăduit
Hristos și pe ăla și pe ăla! Am fost una și am rămas cu Hristos; n-am schimbat
nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.
Se poate spune despre Bisericile Ortodoxă și Catolică că sunt Biserici
surori? Referitor la termeni.
Arhim. Arsenie: Ascultă, e
inutil; repetăm
mereu lucrurile astea. Suntem frați, dar nu în Adevăr. "Drag mi-e Platon,
dar mai drag mi-e Adevărul". Numai în Adevăr e unitate; dacă nu e Adevăr
nu e unitate.
Și pe
urmă, ca să se apere, trebuie să mă facă pe mine habotnic, nepoliticos,
necivilizat, neocci-dentalizat; ei, știi, ia uite!
Se pot căsători ortodocși cu catolici sau cu
protestanți?
Arhim. Arsenie:
Nu recomandăm, deși se fac lucrurile astea. Le recomandăm să se facă ortodox
respectivul sau repectiva.
Pot participa clerici ortodocși
la Liturghia catolică să spună diverse rugăciuni ?
Arhim. Arsenie: Nu recomand acest lucru.
Se poate oficia Mesa catolică, Liturghia
catolică, într-o biserică ortodoxă?
Arhim. Arsenie: Eu nu aș permite. Nu aș permite pentru că, de ce să se facă lucrul ăsta, cînd suntem Biserică
Ortodoxă ?
Ei au
venit cu o serie întregă de metode; cum să fac dacă ei n-au Proscomidie ?
Nu-i
vizibil că e propagandă? Dar de ce te bagi peste mine? De ce nu mă lași în
pace? De ce? Ce te mînă? Nu vezi! E un vierme care este Neadevărul; n-au
identitate.
Sfinția voastră, se folosesc
acum noi termeni "teologici"; unul ar fi: biserică nedeplină. Poate
să fie o biserică nedeplină?
Arhim. Arsenie: Nu poate să fie, nu mai e
biserică.
Este un nou limbaj [5]- limbaj teologic - care se folosește.
Arhim. Arsenie: Nu este teologic, ci este
speculativ, în tot felul și, dacă noi susținem acest Adevăr cu sîngele nostru, Adevăr pe
care-l vedem neforțați și nu putem să-l vedem altfel pentru că s-au făcut
atîtea, s-a confirmat prin atîtea semne grozave Adevărul acesta, ne consideră
habotnici; adică de ce? Pentru că nu zic ca tine, sunt habotnic?
Este un limbaj folosit și de
unii ortodocși.
Arhim. Arsenie: Ăsta este un prost ortodox care
nu cunoaște ortodoxia; dacă-i vorba.
Biserică nedeplină este un
termen greșit ?
Arhim. Arsenie: Nu există așa ceva. Nu este
Biserică dacă nu este deplină. Ei au făcut aceste greșeli de dogmă și atunci e
biserică nedeplină.
Da, adică e o taină nedeplină,
ceva mai așa...
Arhim. Arsenie: Uite ce-i, la
Sinoadele astea Ecumenice dădea anatema pe toți cei care erau împotriva adevărului care forma obiectul Sinodului.
Sinodul
cu privire la monotelism chiar pe patriarhul care a făcut acatistul
Bunei-Vestiri, Serghie, l-a scos anatemizat pentru că a fost de părerea
ereticilor că o singură voință are Mîntuitorul.
Sub anatema se cade automat ?
Sau cum ?
Arhim. Arsenie: Se cade automat dacă nu susții
Adevărul. Dacă ești în erezie intri de la
sine în blestem, nu mai este nevoie să te anatemizeze cineva.
Nestorie
a fost patriarh pe vremea aceea la Sinodul III Ecumenic privind Teotokos și a
susținut pe eretici. El a spus că nu-i susține, și l-au luat direct pe Nestorie: dar tu
cum zici ? Nestorie a răspuns: Nu-i născătoare nici de Dumnezeu, nici de om, e născătoare de Hristos. Și l-au prins, și a căzut în anatemizare.
Era o
hotărîre sinodală și au rămas așa aceștia.
Rămîn în vigoare toate anatemele acestea ?
Arhim. Arsenie: Rămîn
în vigoare, fără
discuție.
Noi avem
datoria să păstrăm Adevărul, se spune cu sabia în mînă; de aceea și Apostolul Pavel este în icoană cu sabia, de
aceea l-am desenat și eu cu
sabia.
Adică
el era habotnic? Era habotnic - ce-ai zice de asta?
Adevărul
este apărat cu sînge - asta înseamnă; că își fac loc cu sabia - sabia cuvîntului. Spune
Sfîntul Pimen: "o dată rabzi, a doua oară rabzi, a treia fă-te sabie".
Învățătura
creștină pare un paradox, pe ici pe colea, pentru că iese din logica omenească,
pentru că este logică divină; să crezi într-un loc pe care nu-l vezi, aceasta
nu mai este o logică pipăibilă. Aceasta este puterea credinței, și aici este
toată puterea creștinului: să creadă [6]; ferice
de cel ce nu a văzut și a crezut [7].
Sfinția voastră, se spune că
este biserica văzută, luptătoare și biserica nevăzută, biruitoare; și această biserică văzută,
vizibilă, se spune despre ea că este divizată, împărțită.
Arhim. Arsenie: Biserica propriu-zisă nu-i
divizată, oamenii sunt divizați, oamenii s-au despărțit. Cînd zici Biserică se înțelege adevăr
mîntuitor, de credință; nu e glumă.
Ce se
numește dogmă? Adevăr de credință revelat, cuprins în Scriptură și în Tradiție,
aprobat și practicat de Biserică.
Sfinția voastră, în cadrul ecumenismului se
vorbește de o nouă mentalitate, de un om ecumenic care să fie un creștin
îngăduitor, receptiv pentru respectarea tradițiilor fiecăruia. Ce recomandați
teologilor ortodocși care poartă discuții și intră în contact cu cei ce s-au
desprins de Biserică - discuții teologice?
Arhim. Arsenie:
Eu cred că sunt influențați atunci cînd spun că trebuie să fim maleabili și nu
habotnici; nici nu-i vorba de habotnicie.
A apăra Adevărul este un erou al
Adevărului, pentru că altfel ar însemna să ne tremure mîna pe sabie, pe sabia
Adevărului; nici o biruință nu va fi cu mîna tremurînd.
Adevărul este acesta, îl respectăm
de mii de ani, l-au respectat și ei sute de ani și s-au rupt de adevărul mîntuitor.
Acuma ne pare foarte rău, suntem destul de îndurerați, dar asta nu înseamnă că
sunt de partea lor. Domnule, te compătimesc și atît.
Arhim. Arsenie:
Nu mai vorbim; dracul e mai mult, zice că e Dumnezeu. E, ia uite!
Dar cum să-și manifeste
dragostea pentru că, dacă le spui că sunt schismatici sau eretici, se supără?
Arhim. Arsenie:
Dragostea iartă totul, dar se bucura numai de Adevăr[8]. Asta-i dragostea!
Dragostea nu-i chiar așa să bem o
cafea împreună și gata, suntem o unitate.
Dragostea crede totul, uită
totul, dar se bucură numai de adevăr. A fost grozav acest Corinteni 13!
Sfinția voastră, se vorbește despre viață
ecumenică, vocație ecumenică, cununie ecumenică, rugăciune, cultură, vizite,
bibliotecă ecumenică, calendar ecumenic și există și un Institut Ecumenic
"Sfîntul Nicolae", institut ortodox, dar care propagă ideile acestea
ale ecumenismului. Ce credeți că ar spune Sfîntul Nicolae, sfinția voastră?
Arhim. Arsenie:
Eu știu ce ar spune Sfîntul Nicolae, și asta ar spune toți; aș spune că toți
știu ce ar spune Sfîntul Nicolae.
Care este scopul de se fac aceste
amestecări de concepții să zicem că e una religia? Aceste jocuri de lumini,
momente demonstrative se fac cu un scop.
Nu adevărații oameni ortodocși
organizează lucrurile acestea, pe ici pe colea.
Arhim. Arsenie:
N-au nici o răspundere, n-au conștiință, n-au răspunderea Adevărului.
Arhim. Arsenie:
Le-ar da cîte o palmă; ca lui Arie. Asta a făcut Sfîntul Nicolae.
La urma urmei, ce altceva făcea
Arie, decît nu recunoștea Adevărul despre Hristos; i-a tras două palme. Asta ar
face�
Arhim. Arsenie:
Acum, păi da; adică nu vezi cu ce aspecte de subțietate vin să se apropie prin
asta, prin asta, prin asta!
Domnule, am băut o cafea împreună
la masă - am băut cafeaua aia; eu puteam să o beau și acasă, dar am băut-o cu
el. Cu ce scop? Ce, vrei să spui că a fost altă cafea? A fost mai gustoasă că
ai băut-o cu ăla? E un scop care urmărește ceva.
Uite dovada: Papa a venit în
România nu ca să vadă organizația Bisericii, bisericile pline și credința
statornică, în masă, cum este în România.
A venit și a făcut o slujbă
catolică-demonstrativ; deci a avut un scop. A avut un scop să se facă o
legătură că nu era nici o legătură cu el.
În aer liber s-a făcut să vadă toată lumea.
Arhim. Arsenie: A făcut o și mai
mare greșeală
că au văzut românii: ce, uite,
ce�ce-i aia,
dom'le !?!
Au rîs.
Arhim. Arsenie: Au rîs, pentru că mai înainte de toate, românul nostru
respectă tradiția pe care a moștenit-o, Adevărul.
Așa și cu
Greco-catolicii s-a făcut cînd au vrut să-i schimbe. Ei n-au vrut să se închine
altfel, și cînd au văzut că nu puteau să-i facă să se închine, le-au zis:
închinați-vă ca voi, dar țineți administrativ de noi; și, uite, acum sunt mai
catolici decît catolicii.
Arhim. Arsenie: I-a prins cu puțin; dacă au ținut de ei organizatoric, fac
ca ei pentru că ăla comandă. Acesta a fost scopul.
Așa face și aici; încet-încet, încet-încet. Acestea
sunt niște demonstrații, niste apariții cu scopuri veninoase.
Însemnări pentru
Cuvîntul III.
A se vedea Însemnări pentru Cuvîntul III, la pagina 65.
[1] Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul
14, versetul 2.
[2] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos: "Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea
este, și cel ce nu adună cu Mine risipește", Sfînta Evanghelie de la
Matei, Capitolul 12, versetul 30.
[3] A se vedea hotărîrea arhiepiscopului Ciprian al Ciprului, la anul 1815.
[4] Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul
17, versetul 11.
[5]
Alături de
"biserică nedeplină", "biserică-soră",
alți termeni ai teologiei moderniste
sunt: "sobornicitate
deschisă", "interco-muniune
spirituală", "eclesiologie
euharistică"; aceștia sunt străini de Predanie, de Teologie, sunt
năluciri.
[6]
Spune Sfîntul Apostol Pavel: "dreptatea lui Dumnezeu întru dînsa se
descoperă din credință în credință, precum este scris: Iar dreptul din credință
va fi viu.", Epistola Sfîntului
Apostol Pavel către Romani, Capitolul 1, versetul 17.
[7] Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 20, versetul 29.
[8] Epistola Sfîntului Apostol Pavel întîia către Corinteni, Capitolul 13, Dragostea și
bunătățile ei, versetul 6.
Cuvîntul IV
Sfinția voastră, o practică recomandată de mișcările
ecumenice, dar și de unii ortodocși, constituie rugăciunile împreună cu eterodocșii.
Și merg ortodocși la catolici, la protestanți, la ne-calcedonieni (diverse
ramuri de monofiziți), vin protestanții la catolici etc.; se roagă împreună,
cîntă, predică etc. Sunt niște practici normale?
Arhim. Arsenie: Astea-s anormale; este
mai mult o demonstrație, un vizibil interes al
lor, o dorință de a pune piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de
a intra încet-încet într-un fel de împăcăciune.
Deci e o greșeală.
Arhim. Arsenie: E
o greșeală că�
pierdem vremea.
Sfinția voastră, ce rațiune, ce
logică au avut Sfinții Părinți cînd au spus să nu ne rugăm cu cei care sunt
despărțiți de Biserică, cu schismaticii și cu ereticii?
Arhim. Arsenie:
Logica este să nu te rogi cu ei pentru că au alt punct de vedere al Adevărului,
pentru că nu sunt în Adevăr, în adevărul de credință. Noi ne rugăm în Adevăr,
în practica Adevărului, așa cum ne-a fost lăsat, cum s-a fixat de către
Biserică.
Mă rog
la Hristos așa cum m-a învățat El, așa cum nu se poate altfel; mă rog la
Dumnezeu așa cum mă mîntuiesc, nu cum nu mă mîntuiesc; nu fac combinații.
Pentru ca Adevărul să se
stabilească a fost nevoie de multă jertfă, a costat enorm.
Sfînta
Cruce în felul acesta, ortodox, care înseamnă Sfînta Treime, toată înălțimea,
toată adîncimea și toată lățimea: Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh; va să zică, nu cu
două degete ca lipovenii, nici cu toată mîna ca la catolici. N-au făcut lucrul acesta fără un motiv, ci să fie altfel
decît e Adevărul, adică să aducă practica lor pentru că, avînd practica lor,
ușor îl bagi în dogma lor.
Pentru că s-au depărtat de
dogme, din această cauză să nu ne rugăm cu ei?
Arhim. Arsenie: Dogma nu e Dumnezeu; dogma este măsura lucrurilor.
Așa că trebuie să mă rog în măsura lucrurilor care cred în Dumnezeu; "cine
n-adună cu El risipește"[1]. Exact cum
am spus Eu, - spune Mîntuitorul -, nu altfel. Și a spus: "o iotă, o cirtă,
o parte de se va schimba, acela mic se va chema"[2], adică nu se
va mîntui - zice și Sfîntul Ioan Gură de Aur.
Practica
vieții noastre este să ținem legătura cu Dumnezeu ca și cum îl trăim pe
Dumnezeu în tot ce facem - și cînd ne rugăm. De ce altfel?
Adică
tu stai pe strada cutare, numărul cutare și unul îți spune altfel: că stai pe
strada cutare sau cutare - ca să ajungem într-un loc. Atunci, cum să mă rog cu
tine, că mă rătăcesc. Și nu e duh; rugăciunea e un duh, e o trăire, exact cum a
învățat El: "și spuneți așa cum v-am învățat Eu, și v-am spus Eu"[3].
Sfinția voastră, un principiu în
ecumenism este următorul: creștinii de diferite confesiuni să se roage
împreună, dar să nu participe la Euharistie și acești teologi ortodocși care
sunt în mișcarea ecumenică spun că atunci cînd Sfinții Părinți au spus să
nu ne rugăm cu ereticii și cu schismaticii se refereau doar la Împărtășire, la
Euharistie. Este adevărat?
Arhim. Arsenie:
Nu, nu este adevărat.
Sunt cu totul de acord cu ce au
spus Sfinții Părinți, adică să nu ne rugăm cu schismaticii și cu ereticii, cu
atît mai mult să nu ne împărtășim cu ei.
Și rugatul împreună nu este o
gimnastică, și nu este un program rugăciunea.
Eu am să mă rog ortodox, mă închin
ortodox, el nici nu se închină ortodox, n-au nimic...
Nu știu de ce această invitație: rugăciune împreună,
ca și cum facem un fel de gimnastică și facem un fel de întărire a mușchilor;
ce înseamnă asta? Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire
personală. Nu accept eu rugăciunea împreună; adică este un interes în practica
asta, emanat de cineva.
Ce fel de interes ?
Arhim. Arsenie: Interes
pentru unitate, să zicem că suntem una; pentru că, dacă accepți să te rogi
împreună, restul e ușor, adică să acceptăm abateri de la adevărul de credință,
de la adevărul mîntuitor.
Luna ianuarie este dedicată acestor practici.[4]
Arhim. Arsenie:
Cine a dedicat-o?
Și unii dintre ai noștri.
Arhim. Arsenie:
Mie îmi pare bine, că nici n-am știut!
Nu este duhul adevărului în
rugăciunile acestea ?
Arhim. Arsenie: Nu este duhul adevărului. Și de
ce să fac lucrul acesta? Asta-i demonstrație, eu i-am spus
sport aici sau cum i-am spus...
Gimnastică...
Arhim. Arsenie: Gimnastică, da. Și de ce să fac lucrul acesta? Chiar rugăciunea - nu este
voie să zici program de rugăciune - este suflare și răsuflare, așa cum ne-a
spus Hristos.
Se strîng episcopi, preoți
credincioși și participă la astfel de slujbe, zise adesea și
"ecumenice".
Arhim. Arsenie: Nu au nici o
scuză.
Acuma sunt tot felul de vecernii
împreună etc.
Arhim. Arsenie: Lăsăm la o
parte; e un moment istoric, politic și gata.
Nu
stau, nu sunt liniștiți pentru că nu sunt în Adevăr. Și vor să te
niveleze pentru că ei nu schimbă nimic. Noi suntem foarte bucuroși să fim
uniți, dar în Adevăr; să poftească aici, la noi, fără condiții.
Mergem la tîrg împreună, ne sfătuim împreună, am băut
cafeaua împreună sau ceaiul și totuși unul se ia și unul se lasă - care sunt două la moară
cu același interes - una pe norii cerului și una la judecată; "unul se ia
și unul se lasă"[5] dacă n-ai
trăit în Adevăr. Nu-i nimic de glumă, dragul meu. Și tot argumentul acesta rămîne pînă la urmă: sunt gata să mor.
Ei spun că este o lucrare a
Duhului Sfînt rugăciunea asta împreună.
Arhim. Arsenie: Ei nu vor rugăciune împreună, ei vor să fim una. Rugăciunea împreună pentru ei înseamnă că ne-am unit.
Asta-i
ușor, nu-i important.
Important
este de ce nu suntem împreună. Nu ne-am rugat împreună? Vorbim despre cei care
trăiesc în Adevăr; dacă suntem ortodocși ne rugăm împreună, e frumos.
Dar de
ce tot ții să te rogi cu mine împreună și din punct de vedere al practicii tu
nu ești ? Cum te-nchini? Ce liturghie ai? Nu mai ai proscomidie, n-ai nimic. Va
să zică toate cele pe care le-au făcut acești titani: Vasile cel Mare,
Apostolul Iacov și Ioan Gură de Aur; poți să treci peste ei? N-au proscomidie;
cum să intrăm în Liturghie ca într-un fel de piesă de teatru, nu?
*
Ce fel de oameni?
Arhim. Arsenie: Care au fost plătiți sau care
vor fi plătiți.
Plătiți să ce?
Arhim. Arsenie: De a face gustul celor ce nu susțin Adevărul dogmatic,
de credință, că ăia-s oameni de cultură, noi - zic ei - suntem niște proști.
Vezi
de treabă; ia uite, ce fericit sunt că sunt astfel de "prost".
*
Un motiv al lor este următorul:
ei zic că cei care nu se roagă împreună nu au dragoste.
Arhim. Arsenie: Părinte dragă, adică, dacă nu furi cu mine, n-ai
dragoste? Vezi de treabă!
Esti
chior? Sunt. Ești hoț? Sunt. Ești curvar? Sunt. Ești eretic? NU! Aici nu mai merge.
Nu mai
putem fi împreună cînd e vorba de Adevăr. Adică, ba mai mult, ne spun că suntem reduși; poți să spui orice. De
unde știe fiul teslarului atîta carte?[6]
Mi-a
spus o doamnă profesoară, trăitoare: "nu-i așa, părinte, că Hristos a fost
prin India?" Doamnă, zic eu, dumneata știi că Hristos era Dumnezeu, că i-a
făcut și pe indieni? Era Dumnezeu, dar și-a motivat învățătura; e singura cale,
nu e alta.
De
aceia zic: crede cu orice chip și te convingi pe drum de ce crezi.
Nu înseamnă că n-avem dragoste
dacă-i refuzăm ?
Arhim. Arsenie: Păi, dragostea o măsurăm cu tovărășia la hoție? Dragostea se bucură
numai de Adevăr. Ce zici de lucrul acesta! Eu
nu-l urăsc, dar nu-l accept.
Noi,
ortodocșii, întinerim lumea pămîntului prin slujbele pe care le
facem. De ce să facem rugăciune? Nu vezi că e un interes; după sute de ani.
Și interesul ?
Arhim. Arsenie: Interesul
este al lor. Noi suntem
deja împliniți - în Adevăr.
De ce
dorește, psihologic vorbind, cineva care-i lîngă tine, cunoscut - nu-i convine că tu ai o viață de trăire
motivată, creștină să zicem - să
te niveleze ?
Pentru că
el își motivează slăbiciunile și vrea să te niveleze ca să fie liniștit în
păcatele lui și în practica lui;
nu suferă ca tu să fii mai înalt.
Ia
uite! Tăbară
pe tine. Fanaticului nu-i pasă nicicînd de adevăr.
Întotdeauna Adevărul este atacat; dacă nu era Adevărul,
nici filosofiile care l-au atacat nu existau, nici filosofiile care comparau
lucruri frumoase nu existau. Tot în funcție de Adevăr e tot războiul care se
dă.
Într-un îndemn la rugăciunile
acestea comune, despre care am discutat, se zice așa: "avem aceeași
învățătură, dar această învățătură este interpretată diferit și nu putem să
interpretăm cuvintele lui Dumnezeu decît prin rugăciune" - într-un îndemn
la rugăciunile acestea comune.
Ce
recomandați teologilor în învățarea, interpre-tarea învățăturii creștine?
La
nivel teologic, al institutelor teologice este la modă chestia asta cu
împăcările, cu ecumenismul.
Arhim. Arsenie: Astea sunt discutate, și treaba lor dacă păstrează un
amestec de idei, și este foarte trist că autoritatea dogmatică a universității
nu precizează cu sabia în mînă adevărul - sabia duhului.
Mai
întîi de toate, nici nu-mi vine să cred că se învață altfel în universități; că
e prea adevăr, prea trasor Adevărul de credință.
Biserica
e numai una, și gata. Cum, de ce să nu spun Biserică Ortodoxă? N-am schimbat
nimic deci, am spus de atîtea ori fără să fac figură de stil, Hristos e ortodox
pentru că facem exact ce a spus El.
Numai
Biserica Ortodoxă explică adevărat învățătura Mîntuitorului Hristos.
Ce îndemnați pe teologi să
citească?
Arhim. Arsenie: Să citească ce spune Biserica Ortodoxă; e consemnată
învățătura. Chiril al Alexandriei cu o serie întreagă de lucruri; să pună mîna
pe învățătura acestor mari titani: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie
de Nazianz, Teologul mai corect, că de Nazianz a fost și tatăl său - a fost un
mare trăitor, dar nu a fost într-o formă eroică și să aducă noutăți ca fiul său
Grigorie Teologul; a prezidat Sinodul al II-lea Ecumenic care privea Duhul Sfînt.
Mîntuitorul spune: "cine se va
boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh"[7].
Sfîntul
Duh era deja de Mîntuitorul confirmat: "de la Tatăl purcede"[8]; gata, nu
mai interpretezi tu. "Voi trimite"[9], pentru că
Mîntuitorul era cunoscut ca Dumnezeu, de apostoli și de asta zice "și Voi
trimite", dar nu că-I de la Mine. "Care de la Tatăl
purcede" - a precizat, adică suntem Una - Sfînta Treime. Aceasta a motivat
și forma Sfintei Cruci.
Adevărul
nu se poate interpreta; dacă-l inter-pretăm mereu, vine altul și spune că are
dreptate, pentru că vine cu o logică oarecare. Adevărul-Hristos nu poate fi interpretat, chiar
dacă trebuie să mori pentru El, chiar dacă te jertfești; dacă nu ești în stare
să faci lucrul acesta zici ca ăla. Cu Adevărul nu-i voie să faci asta; au
hotărât Sfinții Părinți cu Duhul Sfînt ce-a fost; Adevărul a fost definitiv interpretat de Sfinții Părinți la Sinoade.
Să citească orice; să citească și de Mahomed dacă e necesar, că e bine să știe ca
să poată să-i combată.
O altă practică este înfrățirea
parohiilor; logica este următoarea: dacă Biserica Ortodoxă este soră cu marea
Biserică a Apusului, atunci parohiile se înfrățesc.
Arhim. Arsenie: Dar
nu e soră !
Păi așa zic ei.
Arhim. Arsenie:
Atunci, dacă așa zic ei, nu se mai pune nici a doua întrebare.
Se duc cu copiii și participă la
liturghiile lor; bine, asta și ca să viziteze sau nu știu ce �
Și spune un copil: "A doua zi asistăm în parohie pentru prima oară la o
liturghie catolică unde mă impresionează foarte mult corul, cîntecele lor,
parcă-ți deschideau inima.
Alt moment emoționant pentru mine a fost rostirea rugăciunii "Tatăl nostru",
rugăciune în timpul căreia toți ne țineam de mîini.
Mă simt foarte flatat cînd părintele ne invită în altar, prezentîndu-ne pe
fiecare în parte credincioșilor catolici care au umplut biserica".
Arhim. Arsenie:
Unui băiat i-a plăcut mai mult decît pe terenul de fotbal sau la un teatru cu o
piesă oarecare, aia e altceva, dar nu cunoștea slujbele ortodoxe copilul
acesta.
Le cunoaște sfinția voastră, dar
așa se vrea să fie crescuți[10].
Arhim. Arsenie:
Nu, nu le cunoaște, pentru că au fost mulți catolici de bună credință, preoți
chiar și, cînd au văzut toată slujba ortodoxă, s-au bucurat foarte mult, și au
vrut să schimbe și la ei, și i-a mazilit.
Nu-i un motiv obiectiv, un motiv
întemeiat să ne împăcăm că a zis un copil. Copilul a avut vîrsta lui de
înțelegere, o fi fost o fire sentimentală, i s-a dat atenție; pentru că, dacă
te duci într-un magazin și vînzătoarea sau vînzătorul te ia de mînă și te duce
și-ți arată nu știu ce, te simți flatat și nu-ți vine să pleci fără să cumperi
ceva. E, aia-i altceva.
Ești
mai slab și este o lege: cine este tare să stăpînească. Nu dragă, stăpînește
Adevărul. Nu contează că mor eu.
Știi
ce i-a spus unul, cînd l-a condamnat la moarte, împăratului, acolo în arenă?
"Împărate, mă omori, dar nu poți să-mi faci nimic."
Știi
ce-a spus unul lui Napoleon, cînd a omorît un demnitar? "Sire, mai mult
decît o crimă, ați comis o nedreptate."
Adică
nu e în funcție de ce faci tu cu mine, e în funcție de ce faci tu după asta și
de ce ai făcut asta. E în funcție de Adevăr orice mișcare, orice suflare și răsuflare; nu ne
jucăm cu asta. De ce nu vrem să înțelegem că aceasta înseamnă o trăire
liniștitoare!
Nu-i
vorba de mult. Non multa sed multum. Adică, de a sufla în adevăr cu
Dumnezeu - tu ești, Doamne.
Însemnări pentru
Cuvîntul IV.
A se vedea Însemnări pentru Cuvîntul IV, de la pagina 79.
[1] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus
Hristos: "Cela ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, și cela ce
nu adună cu Mine risipește", Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul
12, versetul 30.
[2] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos:
"Cerul și pămîntul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece.", Sfînta
Evanghelie de la Matei, Capitolul 24, versetul 35; "Mai lesne este
cerul și
pămîntul să treacă, decît din lege o cirtă să cadă.", Sfînta Evanghelie
de la Luca, Capitolul 16, versetul 17; de asemenea: "Că amin zic vouă: pînă ce va trece cerul și pămîntul, o iotă sau
o cirtă nu va trece din lege, pînă ce vor fi toate. Deci, cela ce va strica una
dintru aceste porunci mai mici, și va învăța așa pe oameni, mai mic se va chema
întru Împărăția Cerurilor; iar cela ce va face și va învăța, acela mare se va
chema întru Împărăția Cerurilor.", Sfînta Evanghelie de la Matei,
Capitolul 5, versetul 18, 19.
[3] Parafrază, Sfînta Evanghelie de la Matei,
Capitolul 28, versetul 20.
[4]
Este vorba de ultima săptămînă a lunii ianuarie; mai sunt și alte manifestari
de acest fel.
[5] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos: "Două măcinînd la moară, una se va lua și
una se va lăsa. Deci: privegheați, că nu știți în care ceas Domnul vostru va
veni.", Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul 24, versetul 41,42.
[6] Sfînta Evanghelie de la Matei,
Capitolul 13, versetul 54, 55;
Sfînta Evanghelie de la Marcu, Capitolul 6, versetul 2-6;
Sfînta Evanghelie de la Luca, Capitolul 2, versetul 46-49;
Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 7, versetul 14 -17.
[7] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos, Apostolilor: "Datu-Mi-s-a toată puterea, în Cer, și pe pămînt.
Drept aceea, mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-i pe ei în numele
Tatălui, și al Fiului, și al Sfîntului Duh. Învățîndu-i pe dînșii să păzească
toate cîte am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, pînă la
sfîrșitul veacului, Amin.", Sfînta Evanghelie de la Matei,
Capitolul 28, versetul 18, 19, 20.
[8] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: "cînd va veni Mîngîietorul
pe care Eu voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl
purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.", Sfînta Evanghelie de la
Ioan, Capitolul 15, versetul 26.
[9] Vezi însemnarea 8.
[10] Pe lîngă institutele teologice,
ecumenismul este obiect de studiu și în manualele școlare, dar nu pentru a fi
predat cum îl înfățișează Cuviosul Iustin Popovici; spune Domnul nostru, Iisus
Hristos: Iar oricine va sminti pe unul dintr-acești mici care cred întru
mine, mai de folos i-ar fi lui ca să se spînzure o piatră de moară de grumazul
lui, și să se înece întru adîncul mării. Vai lumii de sminteli, că nevoie este
să vină smintelile, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.(�) Căutați să nu defăimați pe vreunul dintr-acești mai
mici, că zic vouă: Că Îngerii lor în Ceruri, pururea văd Fața Tatălui meu care
este în Ceruri., Sfînta Evanghelie de la Matei,
Capitolul 18, versetele 6, 7, 10.
Sfinția voastră, revenirea la
Biserica Ortodoxă, în timp, s-a făcut prin Botez, prin Mirungere sau prin Pocăință - în funcție de greșeli și de timpul despărțirii. Întrebarea este următoarea: revenirea la Biserică are un caracter
sfințitor, adică nu prin învățături, că și-au dat seama de greșeli sau
învățături teologice ?
Arhim. Arsenie:
Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învățătura
papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie[1] în însemnările din
Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la
Mănăstirea Neamțu[2], la anul 1843), după
cum arată atîția Părinți (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamț, pe Sfîntul
Nicodim Aghioritul), și după cum bine scrie și în Pidalion (a se vedea
însemnările și subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul
tipărit la Mănăstirea Neamțu, la anul 1844), lucru valabil și pentru
protestanți, neoprotestanți, anglicani sau alții.
Monofizitismul a fost condamnat la
451 la Sinodul IV Ecumenic la Calcedon, iar monotelismul la 680 la Sinodul VI
Ecumenic la Constantinopole.
Monofiziții sunt unii mai
radicali, alții mai moderați; sunt și ei de mai multe feluri.
Arhim. Arsenie:
Nu ne interesează; și creștinii unii sunt mai trăitori, alții mai slabi - dar
sunt creștini.
Nu este vorba de cum trăiești, ci
ce trăiești. Nu facem anchetă care este mai bun și care este mai rău; ca să fii
bun trebuie să fii în dogmele creștine și în practica creștin-ortodoxă.
Dogmă înseamnă adevăr de credință
revelat, cuprins în Scriptură și în Tradiție, aprobat și practicat de Biserică.
Sfinția voastră, datorită tendințelor ecumeniste,
slujbele de venire a eterodocșilor la Biserică nu mai sunt tipărite în cărțile
de cult, în Molitfelnice.
Arhim. Arsenie: Nu contează; vorbim de
Molit-felnicele mai vechi, autentice, unde se precizează aducerea la Ortodoxie.
Ar trebui să se includă și în
Molitfelnicele noi aceste slujbe?
Arhim. Arsenie:
Nici nu se pune problema. Ce mai discutăm - acestea sunt tendențioase.
Eu am și un Molitfelnic care nu
este chiar nou și acolo, în loc de lepădări și de venirea la Ortodoxie, s-a pus
un acatist. E posibil așa ceva?! Vremea a schimbat lucrurile de la sine ?
Dacă este vorba, și mai multe
lucruri schimbate vei vedea ! - nu numai atît.
Să se păstreze molitfelnicele
vechi; n-avem voie să schimbăm cum vrem noi.
Sfinția voastră, de ce este
nevoie să se facă Taina Botezului, Mirungerii, Pocăinței cînd se revine la Biserică ?
Arhim. Arsenie:
Pentru că respectivii au intrat într-o rătăcire față de adevărul mîntuitor.
Această mare Taină este venirea
Sfîntului Duh, luminarea inimii lor, luminarea poziției lor.
Sfinția voastră, în cadrul
revenirii la Biserică se poate face aceasta fără Taina Botezului, Mirungerii,
Pocăinței, după caz ?
Arhim. Arsenie:
Dacă vor să vină la Ortodoxie, nu se poate face decît prin Taina Botezului,
Mirun-gerii sau a Pocăinței.
Dar dacă nu se vrea să se treacă
prin această taină? Vă întreb pentru că aceasta este tendința actuală.
Arhim. Arsenie:
Rămîn așa cum sunt, în erezia lor, în credința lor.
Nu se poate trece peste acest pas?
Arhim. Arsenie:
Este singurul mod prin care poți să-l aduci.
Altă situație nu există; unde, la
o întîlnire tendențioasă ?!
Sfinția voastră, vedeți foarte
simplu unirea Bisericilor (revenirea la Ortodoxie): prin lepădare de erezii,
Botez, Mirungere.
Arhim. Arsenie: Este
simplu, dar are toată adîn-cimea, și toată înălțimea. Este mîntuirea în joc. Ce
simplă �
Este simplu dacă vrei, dar este
foarte complicat un simplu ca acesta; vorba lui Dostoievski: e complicat un om
simplu.
Biserica Ortodoxă s-a pregătit să
ajute toată lumea pămîntului să se mîntuiască, să fie pe linia dorinței divine.
Ne împăcăm acuma într-o înțelegere așa, să fim și noi
apuseni, să fim moderni ?! Ce ne-a dat Apusul ?!
Ați spus, sfinția voastră, că
Biserica întîi sfințește și apoi învață.
Arhim. Arsenie: Biserica mai mult decît învață, sfințește.
Adică întoarcerea la Ortodoxie
are un caracter sfințitor.
Arhim. Arsenie: Da, prin revenire, prin taina
propriu-zisă. Are un caracter de taină, de împlinire.
Adică nu de învățătură ?
Arhim. Arsenie: Nu poți să
faci un gest dacă el nu revine la învățătura pe care a pierdut-o.
Cine
vine mărturisește
Adevărul; chiar pentru asta îi pui întrebarea: te lepezi de patimi - mă lepăd,
te lepezi de... - mă lepăd � Să se lepede de învățătura trecută și să intre în
învățătura ortodoxă.
Să fim
fericiți că suntem ortodocși. Am zis lucrul acesta singur, în pădure:
"Doamne, îți mulțu-mesc Doamne că m-ai născut ortodox". Și mi-a dat putința să mă conving de valabilitatea
acestei trăiri.
Sute
de ani. O zi, două, trei, patru, cinci, zece și 365 fac un an. Dar sute de ani?
Și am trăit aceste lucruri împreună. Sfîntul Martin este mucenic la Sinodul VI
Ecumenic cu problema monotelistă; a fost contemporan cu Maxim Mărturisitorul.
Este un papă martir pentru Adevăr și toate aceste lucruri sunt anulate acum.
Pentru ce? Pentru un fes roșu pus deasupra capului?
De exemplu stiliștii; ei cum
revin la Ortodoxie? Prin mirungere?
Arhim. Arsenie: Stiliștii nu.
Dar cum? Se primesc prin
pocăință ?
Arhim. Arsenie: E vorba de calendar; calen-darul
este o măsurătoare.
Deci ei vin așa, pur și simplu ?
Arhim. Arsenie: Pur și simplu să revină, numai
că ei s-au complicat acuma - ca să-i primești; pentru că te botează încă o dată dacă ești botezat,
și dacă ești cununat te cunună încă o dată.
Botezul
repetat, îți dai seama ce mare greșeală; și au căzut în erezie. Nu pentru
calendar, ci pentru că repetă botezul.
Din cauza calendarului au dat
în...
Arhim. Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculți. Cine
n-ascultă intră în păgînătate : "și, dacă nu te ascultă, să-ți fie ca un păgîn și vameș"[3]; deci
păgînătatea.
Sfinția voastră, nu prea s-au republicat
hotărîrile sinodale.
Arhim. Arsenie: S-au publicat; citim Pidalionul.
Ce nu s-a publicat?
Nu s-au retipărit.
Arhim. Arsenie: Nu s-au retipărit, da. Știu
lucrul acesta și am învinuit chiar - vorbeam cu patriarhul Iustinian. Eu predam
istorie la un seminar în Neamț, seminar monahal, și umblam în cărțile lui Iorga să caut
niște adevăruri istorice; ce putea să-mi dea Iorga?
Săracu' Iorga.
Arhim. Arsenie: Săracu' și nevinovatul Iorga ...
Ce putea
să-mi dea? Eram disperat. Pînă
cînd, printr-un preot îndrăzneț, am găsit o
carte care era pierdută; am dat de ea pentru că m-a ajutat Dumnezeu, că aveam
mare nevoie de Pidalion. Sunt exact toate canoanele Sfinților Apostoli, ale
Sinoadelor Ecumenice și Locale, ale Sfinților
Părinți.
S-au
tipărit aceste cărți. Nu putea să nu se tipărească canoanele Sfinților Părinți.
S-au tipărit și fracționat: separat ale Sfinților Părinți, ale Sinoadele
Ecumenice. Eu am avut toate edițiile - 7 erau, dar mi le-au luat studenții; dar
Pidalionul îl am.
Am avut și
Pidalionul mare[4], în chirilică, pe care
l-a tipărit Veniamin Costache. L-am scăpat
de la foc, că îl ardeau comuniștii. Era chiar Pidalionul lui Iosif Naniescu, fost
mitropolit la Iași, legat în aur pe margine. Are însemnări și subînsemnări de
pagini întregi; este un pidalion mare, gros, foarte important. O
cultură întreagă e acolo.
Însemnări pentru
Cuvîntul V.
A se vedea Însemnări pentru Cuvîntul V, la pagina 87.
[1] A se vedea edițiile respective; retipărire în: Din istoria marii
apostazii: Sinodul de la Ferrara-Florența, Editura Scara, 2002, pentru însemnările
din Molitfelnic, din Pidalion, cît și fragmen-te din Viața
Sfîntului Paisie de la Neamț; de asemenea, a se vedea cele două volume de Convorbiri
și istorisiri duhov-nicești, ale Sfîntului Paisie de la Neamț.
[2]
Despre împotrivirea față de cărțile tipărite la Mănăstirea
Neamțu, și înțelesul acesteia, a se citi Istorie pentru Vedenia monahului
Theodosie, din Sfînta Monastire a Neamțului, în anul mîntuirii 1797, în luna
decembrie 20 spre 21, după adormirea Precuviosului Paisie Starețul și Arhim. ul
Sfintelor Monastiri Neamțu și Secu, cu trei ani în urmă .
[3] Spune Domnul nostru, Iisus Hristos,
Ucenicilor: "Și de-ți va greși ție fratele
tău, mergi și-l mustră pe dînsul între tine și între el singur; deci, de te va
asculta, ai dobîndit pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, mai ia împreună
cu tine încă pe unul sau doi, ca prin gura a două sau a trei mărturii să stea
tot graiul. Iar de nu-i va asculta pe ei, spune-l soborului; și de nu va
asculta nici de sobor, să-ți fie ție ca un păgîn și vameș", Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul 18, versetul
15,16,17.
[4] Tipărit la Mănăstirea Neamțu, 1844;
cuprinde însemnările și subînsemnările la canoane ale Sfîntului Nicodim Aghioritul. Nu conține și hotărîrile de dogmă, horos-urile Sinodale.
Biserica este trupul tainic al lui
Hristos.
Nu poți să fii creștin universal
decît prin modalitatea ortodoxă. În alegerea, trăirea și adîncimea unei
structuri, trebuie neapărat să ținem cont de niște date reale ale problemei în
care ne angajăm. Este o greșeală să ieși dintr-o structură spirituală puternică
- Ortodoxia, atît de deplină, de autentică, de universală, care oferă
realizarea omului din tine; altfel, o spun cu regret, s-ar putea numi false
trăiri interioare. Nu este o întîmplare că noi suntem ortodocși, și nu suntem
romano-catolici.
Sigur, este vorba de a ne angaja
cu toată seriozitatea pe drumul esențial istoric, care este marele Adevăr
- Orto-Doxia.
*
Sfîntul Siluan Athonitul aparține
în întregime Bisericii Ortodoxe.
Scria, după ce un alt părinte
trăsese concluzia că toți ereticii vor pieri: "Nu știu, dar n-am încredere
decît în Biserica Ortodoxă. În ea se găsește bucuria mîntuirii, ce se
dobîndește prin smerenia lui Hristos."
*
Doamne Iisuse Hristoase, cu
inimile smerite, și capetele la pămînt, Te rugăm ca frumusețea și veșnicia
aceasta Ortodoxă să fie înțeleasă fără părtinire, desăvîrșindu-se marea Ta
biruință, că Tu ești "Calea, Adevărul și Viața".
Sfîrșit, și Lui Dumnezeu slavă