Mãrturie personalã

9 septembrie 2000

(într-o convorbire cu Parintele Teofil Paraian)

Pãrintele Mina Dobzeu: Am fost un revoltat împotriva ateismului, marxism-leninismului, materialismului dialectic si în 1948-49 era la schitul Vlãdicesti cãlugãr ierodiacon. Si când s-a scos învãtãmântul religios din scoalã eu am luat atitudine si am rãspândit niste afise, protestând si scriind chiar direct: “Pericolele învãtãturii marxist-lininist-staliniste” – si cuprindea acest articol: înstrãineazã pe credincios de la Bisericã, distruge Biserica, îndobitoceste pe om, si altele de felul acesta. Pentru care, dupã ce am fost descoperit cã eu sunt autorul, m-au arestat si condamnat la 3 luni si o zi, dar apoi m-au retinut vreo 11 luni la Galati.

În 1959 eram student la teologie în anul II la Bucuresti, când s-a dat Decretul 410 de desfiintare a mãnãstirilor si reducere a personalului monahal, eu am luat atitudine si am scris 13 scrisori, pe larg, pe temeiurile Sfintei Scripturi în special, denuntând antihristul sub toate aspectele. Si am adresat aceste scrisori pe la toti ierarhii Bisericii, una la Institutul Teologic, care s-a citit la Institutul Teologic si pãrintele rector mi-a spus cã e scrisoare de sfânt, cã a pãtruns pe de-a-ntregul cartea Apocalipsei si cã e binevenitã. Nu si-a fãcut nici o grijã cã ce va suferi el, când a aflat cã am adresat-o si episcopilor si Prea Fericitului Pãrinte Patriarh, cã rãspund cei mari despre aceasta. Dar curând am fost denuntat la Departamentul Cultelor si am fost arestat. Mai întâi exmatriculat din Institutul Teologic, scos din monahism si apoi arestat si condamnat la 3 ani la Jilava, unde am întâlnit si pe Nicolae Steihardt, pe care l-am botezat în conditiile care erau acolo. Asta a fost a doua strigare împotriva antihristului.

A treia a fost în 1986-88, când am scris 7 scrisori lui Nicolae Ceausescu, cerând sã respecte: calendarul bisericesc ortodox român, sã respecte poporul acesta care are o conduitã moralã, o disciplinã, o moralã, o traditie si sã nu-i impunã ce nu este a lui: ateismul. Si eu am scris scrisorile acestea demonstrând cumintenia poporului nostru, superioritatea moralei crestine si mã bãteam cu darwinismul. Deci 7 scrisori, care din 1986 si pânã în 1988 le-am scris, dar nu eram singur, ci eram cu un grup de scriitori din Bucuresti. Scrisorile le trimiteam lui Nicolae Ceausescu pe adresa precisã a lui, dar cu semnãtura “din partea unui grup de intelectuali si scriitori din Bucuresti”. Dupã 1988 am fost iarãsi retinut, vreo 8 luni, fãrã sã fiu condamnat, fiindcã eu n-am recunoscut cã-mi apartin, din ce motive? – Pentru cã-mi era grijã sã nu-i denunt pe scriitori, sã nu-i bag pe altii în greutãti. Ultima scrisoare a fost asa, cã între mine si scriitorii lui, filosofii pãgânismului se crease un dialog: eu urmãream articolele care erau în stilul lor, ateiste, si le combãteam; iar ultimul articol a fost asa: Florin Georgescu scria: “N e posibil supranaturalul!” Ana Bãlasa scria un articol cã morala e decãzutã: la ce moralã sã revenim – la cea a sfintilor nu e posibil, care este ireversibilã; si eu le demonstrez, si la unul si la altul, prin ceea ce s-a petrecut la Mãnãstirea Neamtu, când s-a ridicat acel paviment, cu mai câtiva ani în urmã, la 30 de centimetri înãltime, demonstrez cã iatã acolo nu-i mâna omului, nici ceva natural, ci, iatã, e posibil supranaturalul – îi spun lui Florin Georgescu. “Iatã, e posibil supranaturalul!”. Iar lui Ana Bãlasa îi demonstrez tot prin acel fapt, cã, iatã, Dumnezeu cinsteste si relicvele si rãmãsitele muritorilor care l-au cinstit pe Dumnezeu; deci la aceastã moralã a sfintilor ne cheamã si sã nu zicem cã calea este ireversibilã.

Deci acestea toate l-am publicat si le-am scris, s-au publicat într-o carte la Editura Anastasia din Bucuresti: 3 strigãri împotriva lui antihrist – aceste trei momente de care am povestit. Si acolo sunt date amãnuntit si situatia mea în perioada aceasta a comunismului, în care am avut o atitudine protestatarã împotriva pãgânismului ateism materialist.

Întrebare: Pãrinte, ce ati fãcut, pe unde ati fost dupã 1964?

Pãrintele Mina Dobzeu: Dupã 1964, dupã ce am fost eliberat, eu fãceam parte din schitul Vlãdicesti, aici, în Eparhia Husilor, dar episcopul locului nu m-a primit aici, nici mitropolitul de la Iasi si m-am dus la Prea Sfintitul Teofil, care fusese episcop la Roman si-l cunosteam, si-mi era un duhovnic bun si un om duhovnicesc si sfânt – Dumnezeu sã-l ierte! – m-a primit în Eparhia Clujului si am stat putin la Mãnãstirea Nicula, apoi mi-a dat o parohie, la Jimbol, unde 5 ani am stat ca paroh acolo, unde am fãcut bisericã, am pictat-o si am fost foarte apreciat de credinciosi, încât si acum dacã mã duc, mã duc ca la mine acasã si mã primesc credinciosii cu drag: “da’ mai haida la noi, dom’ pãrinte!” Si dupã 5 ani a fost chemat aici, la fost episcopie a Husilor, din ’69 sunt aici, chemat de Prea Sfintitul Partenie – Prea Sfintitul Teofil cu greu s-a învoit sã plec –, iar din 1969 deci sunt aici: am fost administrator, apoi staret si asa…

Întrebare: Ati activat în viata publicã, sã zicem asa, în timp ce unii s-au retras în munti…

Pãrintele Mina Dobzeu: Eu am fost misionar permanent. Si în închisoare si în coloniile de muncã, eu stiam tot ritualul Bisericii – Acatistul Domnului Iisus, pe deasupra, Acatistul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie, ceasurile, toate acestea – si unde eram eu fãceam misiune: spovedeam, împãrtãseam pe credinciosi; chiar fãceam Sfânta Liturghie. Aveam materia primã: pâinea, obisnuitã, sau mai pãstram pâine albã care o primeam în pachet, iar vinul, primisem niste struguri, vreo 2 kg de struguri primisem în pachet în coloniile de muncã, la Balta etc., si am fãcut jumãtate de litru de vin si simbolic îl aveam si pãstram asa câte putin si fãceam Sfânta Liturghie. Sigur cã nu aveam nici vesmintele, nici antimisul, n-aveam nici vasele sfinte. Ce aveam? – Aveam harul preotiei si aveam materia primã, de importantã, pâinea si vinul, vinul natural. Si fãceam Sfânta Liturghie din memorie, cã cunosteam chiar cuprinsul Sfintei Liturghii îl cunosteam, texte biblice, depinde ce era necesar. Si preotii se adunau în jurul meu, pentru faptul cã cunosteam ritualul. Asta a fost si-n coloniile de muncã si chiar la Gherla, unde am stat cu pãrintele Vasile Vasilache, si fãceam program de slujbã, mai ales cã ne izolaserã pe noi cã eram cei mai influenti în rândul detinutilor, si ne-au izolat.

Întrebare: Ati fost si împreunã cu preoti greco-catolici?

Pãrintele Mina Dobzeu: Da, am fost, în coloniile de muncã. Lucram împreunã cu ei, ne întelegeam, trãiam într-un ecumenism foarte sincer si curat. Cu Pãrintele Augustin Prundus, am fost împreunã cu el si între noi era o prietenie intimã si fãceam rugãciune si chiar Sfânta Liturghie împreunã. El se învoia cu mine sã facã, dar cu altii nu…

Ia sã vã spun un moment deosebit. Când m-au dus în Gherla, asta a fost prin 1963, m-au bãgat într-o celulã unde erau cei mai mari detinuti: colonei, ingineri, din cei care luptaserã în rãsãrit si erau condamnati pe viatã si erau deja de 17 ani în detentie si suferintã. Si i-am convins sã se spovedeascã, zicând: “Iatã, eu sunt preot. Pe mine întâmplãtor m-au adus aici. Deci e bine sã vã spovediti, sã vã împãrtãsiti, cã n-o sã vã mai întâlniti cu preot. Si într-adevãr, am fãcut Sfânta Liturghie – a dat rãspunsurile unul dintre ei care fãcuse teologie – si i-am spovedit si i-am împãrtãsit pe toti. Si dupã 2-3 zile m-a scos de-acolo. Apoi în 1964 am fost eliberati. Apoi am fost la parohie vreo 5 ani, apoi am venit aici.

Nicolae Steinhardt a venit aici în 1975 ca sã-l primesc aici la mãnãstire dar Prea Sfintitul Partenie nu a vrut, pe vremea aceea nimeni nu întelegea si comunistii nu ne-au dat voie sã primim personal si l-am trimis la Prea Sfintitul Teofil si la Prea Sfintitul Iustinian Chira, care l-a primit la Mãnãstirea Rohia, unde a întemeiat si a întretinut biblioteca si a murit acolo. Chiar în ultimele sale zile m-am întâmplat si eu acolo, încât mi-a mãrturisit starea lui sufleteascã, cã era tare bolnav: “Merg la Bucuresti, la doctorul meu”, mi-a zis. Dar, în cele din urmã, a mers pânã la Baia Mare si acolo s-a internat la spital, unde a si murit. Dar pe cale, când am mers de la mãnãstire la Baia Mare, îmi spunea: “Tare mã supãrã niste gânduri, cã nu m-a iertat Dumnezeu din pãcatele tineretii mele”. Si eu îi rãspund: “Satana care vede cã nu mai te poate duce la pãcat, te tulburã cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la crestinism si te-ai botezat, ti-a iertat pãcatele personale si pãcatul original. Te-ai spovedit, te-ai mãrturisit, ai intrat în monahism, care este iarãsi un botez prin care ti-a iertat toate pãcatele. Fii linistit cã aceasta este o provocare de la cel rãu, care îti aduce tulburare ca sã n-ai liniste nici acum”. Iar el mi-a multumit, iar dupã putin timp a si murit.

Întrebare: El a fost un om foarte cult…

Pãrintele Mina Dobzeu: Foarte cult. Apoi, tocmai asta este importanta acestui botez. de câte ori mi se dã posibilitatea sã evoc numele lui zic: Providenta divinã l-a chemat la crestinism. Eu sã fiu trimis din partea Bisericii Ortodoxe Române sã-l botez, iar el fie o mânã întinsã cãtre intelectuali, sã le spunã: “Iatã, eu am cunoscut pe Hristos. Veniti la Hristos!” Iatã cum ne vorbeste Dumnezeu în zilele noastre, în special intelectualilor care s-au lepãdat de credintã pentru a propaga ateismul. Cãci zice el: “Altfel nu se explicã starea de fericire care am trãit-o imediat dupã botez, decât cã botezul este adevãrat, cã sfintele taine sunt adevãrate”. Deci iatã cum vorbeste Dumnezeu intelectualilor si societãtii zilelor noastre în care eram înstrãinati de Dumnezeu, în special intelectualii.

În mai multe rânduri am scris articole cu privire la acestea, iar acum am un articol în acest sens, pe care l-am trimis si la Rohia, când a fost un simpozion, pe data de 29 iulie a fost un simpozion acolo în memoria lui Nicolae Steinhardt.

[…]

Am fost un revoltat împotriva ateismului, iar acum sunt un foarte revoltat împotriva altei forme de manifestare a lui antihrist: spiritism, bioenergie, parapsihologie, paranormal, satanism, practici oculte. Toate acestea nu sunt altceva decât o formã de pustiire a constiintei omului si a-l cuceri, a-l vrãji, nu a-l constrânge ca în timpul comunismului, cu o metodã despoticã de constrângere, de amenintare, dar îi vrãjeste si îi atrage pe multi în aceste conceptii strãine în care omul umblã dupã senzational. Si strig împotriva acestora, strig foarte mult. Am scris si presedintelui împotriva prostitutiei si practicilor homosexuale, primului ministru, justitiei si parlamentarilor si multor centre culturale.

Iar, sub alt aspect, eu propovãduiesc isihasmul. Si ce m-a determinat sã mã ocup de problema aceasta? – Fiind aici, veneau studenti din diferite centre culturale si îmi ziceau: iatã, în cutare centre culturale apar maestri care învatã isihie, isihasmul, practica rugãciunii, dar ascultând cum si în ce fel, am vãzut cã o fac cu influente budiste, brahmanice: cu practici yoghine si câteva gesturi magice, gata, ne sfintim, ne curãtim. Si auzind aceste lucruri mi-am dat seama cã acestea nu sunt dupã învãtãtura noastrã crestinã a Bisericii Ortodoxe. […] Si atunci am zis: dacã acestia umblã dupã senzational, si sunt si copii cuminti si cu suflete curate care se întreabã “ce este isihasmul?” “ce este rugãciunea inimii?”. Si eu la moartea Pãrintelui Stãniloae – auzind si cuvintele Prea Fericitului Pãrintele Patriarh, când s-a adresat monahilor, cã “sã vã preocupe în mod special sã cunoasteti învãtãturile pe care le-a publicat si sã le trãiti si sã le aplicati în practicã” –, fiind sesizat si scandalizat de ceea ce se petrecea, cu josniciile acestea pe care le practicã diferiti magicieni, am zis: sã învãtãm si sã predãm si sã publicãm învãtãtura dreaptã despre rugãciunea inimii, despre isihasm. Si am cerut permisiunea si am aprobarea Prea Fericitului Pãrintelui Patriarh, cu conditia ca în orice eparhie mã duc sã cer aprobarea si eparhiotului. Si asa am început, încã din 1993, sã merg prin mãnãstiri, si prin cele în care am fost invitat de cãtre ASCOR si tineret, si le propovãduiesc isihia si alte teme crestine […].