Scrisori

19 decembrie 1966
Din Râmet

Mult stimate frate Savu,

Primind scrisoarea frãtiei tale si destãinuirea sincerã ce mi-o faci, mã grãbesc ca sã-ti dau acest rãspuns, pe care te rog sã-l primesti nu ca de la cineva "mai superior" si nici "mai în vârstã", ci de la un egal, dacã se poate, zic aceasta cu nevrednicie.

Si de ce zic cu nevrednicie, pentru cã de multe ori noi pãrem altfel decât ceea ce suntem si pentru care lucru Domnul nostru Iisus Hristos ne atrage atentia în chip cu totul deosebit, zicând: "Vai de voi când vã va cinsti lumea mai mult decât ceea ce sunteti". "Iar când toate le veti îndeplini, sã ziceti asa: slugi netrebnice suntem, cã n-am îndeplinit decât ceea ce se cãdea!"

Deci frate Savu, având aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos ca stâlp de adevãr si îndreptare de viatã, sã purcedem mai departe, la tot ceea ce am înteles eu din scrisoarea frãtiei tale. Cred cã în multele si minunatele drumuri pe care le-ai fãcut prin tarã, mai ales de când ai si motocicletã, ai ajuns si la mare.

Bunul Dumnezeu si Maica Domnului mi-au ajutat ca sã ajung si eu sã o vãd.

Ce sentimente si ce stãri sufletesti am avut când am vãzut-o pentru prima oarã, dar nu zic si pentru ultima datã, cã sper ca sã merg si sã o mai vãd, apoi nu se poate descrie cu limbã omeneascã.

Ei bine, tot asa si viata noastrã, cine o poate descrie cu limbã omeneascã?

Pentru cã ea este minunatã!

Si când zic viata noastrã, nu mã refer la un anumit fel de viatã, ci la viata a toatã fãptura lui Dumnezeu, de la cele mai mici gângãnii si pânã la fiinta cea mai de pret: omul, de la firicelul de iarbã, pânã la cele mai de seamã plante si vegetale.

Dar sã revenim la peisagiul mãrii. Când eu am vãzut marea, era o zi cu soare, iar razele mãrii se agitau sub scânteierea razelor discului de foc, de parcã voiau ca sã se aprindã si ele.

Asa si cu viata noastrã se întâmplã, ca si cu marea, pentru care fapt nu degeaba cântãretul din cãrtile sfinte a prins-o atât de cuprinzãtor în cuvinte ca acestea, ce ne dau cele mai adânci si cele mai semnificative imagini: "Marea vietii vãzând-o înãltându-se de viforul ispitelor, la limanul tãu lin alerg cãtre Tine, Doamne, scoate din stricãciune viata mea, Mult-milostive!"

Scriindu-ti aceste cuvinte, un oftat adânc si un fior de gheatã mi-a trecut prin întreaga mea fiintã, gândindu-mã la întregul zbucium pe care trebuie sã-l ducã bietul om pe acest pãmânt, în luptã cu toate stihiile vãzute si nevãzute, si ce este mai greu - cu propria lui fiintã.

Da, frate Savu, aceasta o socot eu cea mai mare luptã si cea mai grea - lupta cu sine -, pentru care fapt Domnul nostru Iisus Hristos ne si cheamã la El numai printr-o lepãdare totalã de sine, zicând: "Cel ce voieste sã vie dupã Mine sã se lepede de sine, sã-si ia crucea sa si asa sã-mi urmeze Mie!".

Dar oare noi avem o lepãdare de sine, totalã, asa cum ne-o cere Domnul? Fiecare stie, sincer în intimitatea lui, cât o are si cât nu o are. Si Domnul ne vrea ca sã fim întregi ai Lui si numai ai Lui, cum zice Sfântul Apostol Pavel: "Cei ai lui Hristos si-au rãstignit întreaga lor fiintã, împreunã cu toate mãdularele!".

În lumina acestor principii de cãlãuzire desãvârsitã, sã ne gândim bine ce am fãcut, ce trebuia sã facem si ce avem în viitor de fãcut, în chip desãvârsit.

Eu tin sã-ti multumesc din toatã inima pentru cuvintele de atentie mãritã ce mi le-ai adresat si amintirile anilor - din frageda mea pruncie duhovniceascã - si rog pe bunul Dumnezeu si Maica Domnului sã mã ierte cã tânãr fiind si cu fire de om pãmântean, de care se tânguie si Sfântul Apostol Pavel când zice, aproape strigând: "Cine mã va izbãvi de acest corp neputincios?", n-am îndeplinit decât foarte putine din ceea ce se cãdea ca sã îndeplinesc, si tot ceea ce am îndeplinit din cele bune, apoi nu am fãcut nimic de la mine, ci asa cum Domnul a lucrat si cum El a binevoit.

Nouã nu ne rãmâne ca sã ne lãudãm decât cu slãbiciunile, ca si Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Dumnezeu pentru cea mai grea misiune - încrestinarea celor de alt neam, a popoarelor pãgâne, printre care ne-am enumerat si noi.

Si cu aceste cuvinte venim la marele prasnic ce se apropie si care sã ne aducã la toti mai multã cunostintã a adevãrului si mai multã împlinire a poruncilor sfinte, Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, care, asa cum zice colinda:

"Sã ne fie de folos!".

Si la multi ani cu bucurie. Amin.

Înainte de a încheia rândurile mele, vreau sã mã refer si la partea din urmã a scrisorii frãtiei tale, în care îmi destãinuiesti o îngrijorare - ce-ti stã pe inimã, privind problema cãsãtoriei. Aici, pentru moment, mã gãsesc într-o situatie delicatã, mai delicatã decât care nu poate sã fie alta.

Si de ce spun aceasta?

Pentru cã nimic nu-i mai greu decât sã propui cuiva sã ia pe cineva care, chiar dacã tie ti-ar place, ce poti sã stii ce preferinte are persoana în cauzã?

Dar sã stii cã nu mã dau bãtut si o sã-ti mai prezint o persoanã sau douã.

Nu-i bunã timiditatea în tot locul.

Ce a fost am vãzut si ce o fie vom vedea.

Vom vedea împreunã si vom cântãri. În tot cazul, unul se însealã mai usor, doi mai greu, iar când sunt mai multi, apoi sã nãdãjduim cã vom iesi bine.

Cu acestea, eu închei rândurile mele si cum mã voi lãmuri cu persoanele la care mã gândesc, îti voi scrie ca sã vii si sã ne întâlnim. Pânã atunci, fii sãnãtos si cu toatã voia cea bunã ce te caracterizeazã.

Cu toatã stima,

Preot Dometie