VIATA PARINTELUI CLEOPA
I
CASA PARINTEASCA
Fericitul întru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru
duhovnicesc, s-a născut în comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie,
anul 1912.
Părintii
săi, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire
crestină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică si de copii. Nu
lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau
mult împreună cu copiii, si duceau o viată curată si
bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, asa cum povestea
si Părintele Cleopa: ''Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un
fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si
făceam rugăciuni''. Nu se auzea între ei de înjurături, betie,
desfrâu, judecăti pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea
lin ca o apă dulce de izvor, căci asa se mostenea din
mosi-strămosi si asa era traditia crestină în partea locului.
Nu întâmplător s-au născut în această zonă, cu rânduiala
lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini călugări,
preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfântul Ioan cel Nou de la
Neamt (1913-1960) si chiar Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul
Părintelui Cleopa. Între acestia nu gresim dacă îl numărăm
si pe vrednicul de pomenire, părintele nostru duhovnicesc al tuturor,
Arhimandritul Cleopa Ilie.
El a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povătui duhovniceste si
a mângâia atât pe călugări, preoti si ierarhi, cât si multimea
credinciosilor. Preacuviosia sa era duhovnicul si povătuitorul de obste al
tuturor celor ce-i cereau rugăciunile si voiau să urmeze lui Hristos,
si a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreaga noastră
tară.
Casa părintească în care s-a născut Arhimandritul Cleopa Ilie
era ca o biserică vie, dar nu o înlocuia pe cea din sat, unde slujea
vestitul preot de atunci, Gheorghe Chiriac. Căci, precum spunea însusi
Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de Însusi
Hristos si nimic nu făceau fără sfatul si binecuvântarea lui. De
aceea, viata de zi cu zi curgea firesc, biserica era plină de credinciosi,
iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.
Asa erau satele românesti în primele decenii ale secolului al XX-lea! Pentru
aceasta si familia părintilor săi a fost binecuvântată de
Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru
băieti si patru fete) au supravietuit.
Părintii
Tatăl
După traditie, strămosii tatălui său erau vestiti oieri,
originari din comuna Sălistea Sibiului, care, datorită persecutiilor
religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiti să
părăsească Ardealul si să se strămute în Moldova,
stabilindu-se în judetul Botosani. Din bătrâni se păstrează
această amintire, că au trecut Muntii Carpati în Moldova trei frati
de o mamă cu numele de familie Ilie. Unul dintre ei s-a stabilit în
judetul Botosani, devenind strămosul Părintelui Cleopa.
Al doilea, de asemenea mare crescător de oi, s-a stabilit în comuna
Pipirig - Neamt, si a avut ca ultim urmas pe Grigore Ilie, care s-a mutat nu
demult la Domnul. Al treilea frate s-a făcut pustnic în Muntele Athos,
unde a si răposat.
Alexandru Ilie, tatăl Părintelui Cleopa, s-a născut în anul
1871, la 12 septembrie, în comuna Sulita - Botosani. El era un bărbat
înalt, tăcut si bun gospodar. În anul 1902 s-a căsătorit cu Ana
Bercea, din satul vecin, Dracsani, fiind cununati la biserica din sat de
vrednicul Preot Gheorghe Chiriac, care mai târziu avea să-i boteze si pe
cei zece copii ai lor.
Alexandru se îndeletnicea îndeosebi cu agricultura, cu cresterea vitelor si cu
negotul de animale, fiind numărat printre cei dintâi gospodari din sat. Aveau 150 de oi, peste
20 de vite mari si 30 de hectare de pământ.
Despre tatăl său, Alexandru, Părintele Cleopa zicea următoarele:
''Dumnezeu să-l ierte pe tatăl meu. Era un om înalt, plesuv, cu
barbă albă mare si foarte credincios. În fiecare sărbătoare
se ducea cu copiii la biserică si ajuta pe cei săraci. Pe el nu l-a
văzut nimeni băut sau înjurând sau fumând sau făcând altceva
dintr-acestea.
Dimineata, când să plecăm la scoală, mama ne zicea să
mâncăm ceva sau să luăm în traistă. Dar tata zicea: ''Nu!
Lasă-i, babă hăi, că n-or să moară!'' Iar când
veneam de la scoală, luam Sfânta Anaforă si apoi mâncam. Fratii mei,
mai cu seamă fratele Mihai, nu mâncau nimic până nu terminau
Psaltirea de citit.
Până
nu ne rugam un ceas, nu ne dădea de mâncare, nimic. Chiar dacă nu era
în post, zicea: ''Nu se mănâncă acum. Când vii de la scoală, la
amiază. Nu esti porc să mănânci de dimineată''.
Nu stia carte, dar avea frică de Dumnezeu. Să adoarmă seara
vreunul neînchinat? Sau să stea la masă până nu zicea
''Tatăl nostru''? Sau să nu se ducă Duminica la biserică?
Sau să audă c-a înjurat sau a fumat sau a furat ceva? Că nu-l vedeai pe
el cu acestea în veac. Avea o curea în cui, îi zicea ''Sfântul Neculai''.
Dacă te prindea cu ceva, ferească Dumnezeu! El zicea: ''Măi,
uite ''Sfântul Neculai''! Treci la rugăciune! Te-am făcut cu doi
ochi, stii carte, citeste Psaltirea si rugăciunile din carte!''
Odată,
venind de la scoală, am găsit pe drum un ham. L-am luat bucuros si l-am dus acasă. Când m-a
văzut tata, m-a întrebat de unde l-am furat. Iar eu i-am spus: ''L-am
găsit si m-am gândit că ne poate fi de folos''. Dar tatăl meu mi-a spus
hotărât: ''Du-te si-l du înapoi, că nu l-ai pus tu acolo!''
El a fost
în casă sfesnic. El a fost stăpân peste noi''.
Ajungând la vârsta de 72 de ani, Alexandru Ilie si-a dat sufletul în mâinile
lui Hristos, la 23 februarie 1943.
Mama
Ana Ilie, mama Părintelui Cleopa, s-a născut la 10 octombrie 1876 din
părinti agricultori si buni crestini. În anul 1902 se
căsătoreste cu Alexandru, cu care naste zece copii. Dintre acestia,
cinci copii - patru băieti si o fată - au intrat în viata
monahală.
Ana era o
femeie simplă, mică de statură, fără carte, dar cu o
memorie deosebită. Ea adeseori plângea, căci avea darul lacrimilor. Durerea
ei cea mai mare era aceea că aproape toti copiii i-au murit de tineri. Singurul
care a supravietuit până la adânci bătrâneti a fost Părintele
Cleopa. Trei băieti si o fiică au răposat la mănăstire
si ceilalti în satul natal. Cu toate acestea, a fost întărită de
Dumnezeu cu darul Său, ca să-si poată duce crucea care i-a fost
rânduită de Sus.
Rămânând văduvă în anul 1943, a fost adusă de Părintele
Cleopa la mănăstire si apoi tunsă în monahism la Agapia Veche în
anul 1947, sub numele de Agafia. După mai bine de douăzeci de ani, în
toamna anului 1968, la 15 septembrie, Schimonahia Agafia Ilie se
strămută la cele vesnice în vârstă de 92 de ani.
Copiii
familiei Alexandru si Ana Ilie
Maria
Era fiica cea mai mare a familiei Ilie. Ea s-a născut în anul 1903. Fiind
cea mai în vârstă dintre copii, ea a îngrijit pe fratii ei mai mici,
dându-le o bună educatie. S-a căsătorit în satul natal si a
născut o fiică. A rămas văduvă de tânără.
După putin timp i-a murit si fetita.
Vasile
S-a născut în anul 1905, fiind al doilea copil din familie. Împreună
cu alti doi frati mai tineri, Gheorghe si Constantin - viitorul Părinte
Cleopa - a păscut oile părintilor săi în preajma Schitului
Cozancea din apropiere.
Aici a avut povătuitor pe vestitul Schimonah Paisie Olaru, care era
sihastru în pădurile Cozancei.
În anul 1929, Vasile intră în obstea Schitului Sihăstria - Neamt, sub
povătuirea marelui egumen Ioanichie Moroi. După doi ani de
nevointă si ascultare la oi, se mută la cele ceresti, în vara anului
1931.
Gheorghe (Monahul Gherasim)
S-a născut în anul 1907. Era foarte blând, evlavios si întelept, însă
foarte aspru cu sine. S-a format duhovniceste în Schitul Cozancea, fiind sub
ascultarea Schimonahului Paisie Olaru. Apoi a intrat în obstea Schitului
Sihăstria spre sfârsitul anului 1927 si a fost călugărit sub
numele de Gherasim. Era cel mai nevoitor dintre toti fratii săi, postind
mult si rugându-se neîncetat. Stia Psaltirea pe de rost si o repeta zilnic,
păscând vitele schitului.
După sase ani de viată monahală, îsi dă duhul în mâinile
Domnului, în toamna anului 1933.
Profira
S-a născut în anul 1910 si nu a fost căsătorită
niciodată. Ea a dus greul familiei, lucrând la câmp si purtând grijă
de ceilalti frati mai mici.
Odată, pe când prăsea la câmp, simtindu-se bolnavă, a rugat pe
fratele ei Constantin (Cleopa) să citească la Psaltire. Pe când el
citea, Profira si-a dat duhul în mâinile Domnului.
Constantin (Părintele Cleopa)
S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai
familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul
natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp
de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la
Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.
În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului
Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După
trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua
Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.
Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria,
împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani.
Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2
august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile
schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie
si Antonie Olaru.
În iunie 1942 este adus în schit si numit loctiitor de egumen, întrucât
staretul Ioanichie Moroi era bolnav.
În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la
23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe
atunci staret al Mănăstirii Neamt. După această dată
este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.
În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de vietuitori, a
fost ridicat la rang de mănăstire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie
este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.
În anul 1948, fiind urmărit de organele politice de atunci, se retrage
pentru sase luni în pădurile din jurul Mănăstirii
Sihăstria.
În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al
Mănăstirii Slatina - Suceava si se transferă acolo cu 30 de
călugări din obstea Mănăstirii Sihăstria, în urma
deciziei Patriarhului Justinian. În locul său este numit staret
Protosinghelul Ioil Gheorghiu.
La Mănăstirea Slatina întemeiază o obste care a ajuns la peste
80 de vietuitori. Între anii 1952-1954, fiind urmărit de securitate, se
retrage în Muntii Stânisoara, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După
mai bine de doi ani de viată pustnicească, este readus în
mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian.
În anul 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage
pentru a treia oară în Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci
ani de zile.
În toamna anului 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, ca
duhovnic al întregii obsti, si povătuieste fără întrerupere atât
călugări, cât si mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie
1998, când îsi dă duhul în mâinile lui Hristos.
Ecaterina
Era a treia soră a Părintelui Cleopa. S-a născut în anul 1914. După
ce a terminat scoala primară în satul natal, a intrat în monahism la
Mănăstirea Agapia Veche, devenind rasoforă, si s-a nevoit aici
mai multi ani. Apoi s-a retras la Mănăstirea Agafton, din judetul
Botosani, si a trecut la cele vesnice de tânără în această
mănăstire.
Mihai
Era al patrulea frate al Părintelui Cleopa. S-a născut în anul 1917. Împreună
cu fratii săi a păstorit oile în poienile Schitului Cozancea mai
multi ani. În anul 1934 a fost primit ca ucenic la Mănăstirea
Durău, unde s-a nevoit câtiva ani. Apoi s-a retras la Schitul Cozancea si
si-a dat duhul în mâinile Domnului, în anul 1940.
Hareta
S-a născut în anul 1920. Urmează scoala primară în sat si îsi
ajută părintii la munca câmpului. Ca si ceilalti frati ai ei, se
mută la Domnul din fragedă vârstă, pentru a se bucura neîncetat
cu cetele îngeresti.
Alti doi copii
Ana Ilie mai naste doi copii, al căror nume nu ne sunt cunoscute. Ei mor
din pruncie, fiind înmormântati în cimitirul satului natal.
------------------------------------------------
II
VIATA SI NEVOINTELE
CUM A FOST
DARUIT MAICII DOMNULUI
PRUNCUL CONSTANTIN
În primele
două luni după nastere, pruncul Con-stantin - viitorul Părinte
Cleopa - era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape nimic si
plângea zi si noapte. Toti erau îngrijorati de viata lui.
Nestiind ce să mai facă, mama lui, Ana, a fost sfătuită de
bătrânele din sat să se ducă cu pruncul bolnav la vestitul
duhovnic Conon Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care era un mare exorcist si
vindeca multi bolnavi cu sfânta rugăciune.
Ajungând la chilia duhovnicului Conon, unde astepta multă lume, si-a spus
durerea ei, plângând cu multe lacrimi:
- Ce să fac, părinte, că acest copil de la o vreme nu mai
mănâncă si plânge într-una? Mă tem să nu moară.
- Stii ce să faci? Să-l dăruiesti Maicii Domnului!
- Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului?
- Iată cum, a zis el. Ia o lumânare si un prosop, asează pruncul
înaintea icoanei Maicii Domnului din biserică si zi asa: ''Maica Domnului,
îti dăruiesc tie copilul acesta care este bolnav! Fă ce stii tu cu
el!''
Atunci mama pruncului s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului,
făcând trei metanii, si, căzând în genunchi, a zis plângând: ''Maica
Domnului, îti dăruiesc tie copilul acesta al meu, că este bolnav si
plânge mereu. Fă ce stii tu cu el!'' Si l-a trecut de trei ori pe sub
sfânta icoană.
De atunci pruncul Constantin s-a făcut sănătos. Aceasta a fost o
adevărată minune a Maicii Domnului, iar din momentul acela Constantin
nu a mai fost bolnav de moarte toată viata sa.
Asa miluieste Maica Domnului pe mamele care nasc copii în frică de
Dumnezeu.
COPILARIA
De mic copil, Părintele Cleopa avea multă evlavie la Maica Domnului.
La unsprezece ani a învătat Acatistul Bunei Vestiri pe de rost, cum singur
spunea: ''Eram la desfăcat păpusoi în tarină si aveam cartea de
rugăciuni ascunsă sub pănusi. Până când venea tata cu
căruta cu popusoi, mai învătam un icos, mai învătam un condac. Si
uite asa am învătat Acatistul Maicii Domnului''.
Toti fratii săi iubeau înfrânarea de mici. Mama sa spunea că le punea
uneori carne în traistă, când nu era post. Dar ei nu o mâncau, ci o
dădeau la altii si mâncau putină pâine si ce mai aveau.
Iarăsi ne spunea Părintele Cleopa: ''Când eram mic si veneam de la
scoală, treceam printr-un sat si, văzând că băietii dau cu
pietre pe o casă cu tablă rosie, am început să arunc si eu. Profesorul
a auzit, ne-a luat pe toti si ne-a tras câte o palmă. Acum îi multumesc
că mi-a făcut un bine si îl pomenesc la rugăciune!''
Spunea mama sa despre Constantin că de copil ura cele lumesti si fugea de
ele. Când s-a făcut mai mărisor si mergea cu oile, dacă se
întâmpla să fie o nuntă în sat si cânta muzica, nu trecea pe acolo,
ci ocolea satul de departe si asa ajungea acasă!
CU OILE LA SCHITUL COZANCEA
În fiecare vară Alexandru Ilie făcea stână de oi pe dealurile si
poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri depărtare de
sat. Apoi încredinta oile celor trei feciori mai mari ai săi: Vasile,
Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvântate din
fragedă copilărie. Tot în această parte se afla si chilia
pustnicului Paisie Olaru, părintele lor sufletesc.
Acest ieroschimonah s-a născut în comuna Lunca - Botosani, în anul 1897,
si s-a închinoviat în obstea Schitului Cozancea din apropiere, în anul 1922. Aici
s-a nevoit 26 de ani într-o mică chilie pustnicească, lăudând pe
Dumnezeu ziua si noaptea si mângâind multe suflete. Pentru aspra sa
nevointă era căutat de multi credinciosi, pe care îi mângâia
duhovniceste.
De mici copii, Constantin si cu fratii săi mergeau deseori la Schitul
Cozancea, fiind foarte iubiti de Părintele Paisie. Ei se îngrijeau să
cânte la strană, să lucreze gră-dina si să ducă cele
de nevoie părintilor bătrâni din schit.
Asa a fost rânduit de Dumnezeu ca aceste tinere vlăstare să se
formeze sufleteste de mici, pentru marea nevointă
călugărească ce le stătea înainte. Ori de câte ori aveau vreo
ispită, alergau la pustnicul Paisie si îi cereau cuvânt de folos. Iar
părintele îi sfătuia să tină tăcere permanentă,
să zică mereu rugăciunea ''Doamne Iisuse'', să facă
zilnic metanii, iar seara, după mulsul oilor, să citească
Psaltirea si Acatistul Maicii Domnului.
Fratii fiind ascultători, niciodată nu ieseau din cuvântul
bătrânului. Dar diavolul îi ispitea din ce în ce mai mult, că nu
putea răbda să fie biruit de niste copii, care îl izgoneau cu puterea
psalmilor. Pentru aceea multe ispite le făcea vrăjmasul.
Odată, pe când cei trei frati se jucau între ei, din lucrarea vicleanului,
unul a fost atât de tare lovit, încât toti credeau că a murit.
Altădată diavolul îi tulbura în timpul sfintei rugă-ciuni. Când
se rugau noaptea, uneori dracii începeau să facă zgomot în pod si
să grohăie ca porcii. La început, fiind mai mic, Constantin îi întreba pe
frati: ''Voi auziti?'' Atunci fratele mai mare, Vasile, îi spunea: ''Stai
linistit! Nu-l băga în seamă! Lasă-l, măi, că atâta
poate!''
Văzând vrăjmasul că fratii îl ard cu rugăciunea si cu
postul, le-a făcut o ispită si mai mare. Într-o seară târziu, pe
când toti trei se rugau în genunchi si citeau la Psaltire în jurul focului de
la stână, deodată au văzut o pasăre străină, ca
un vultur, mergând printre ei. Fratele mai mic, Constantin, fiind mai
zburdalnic, a lăsat Psaltirea si a zis:
- Uite ce pasăre frumoasă este aceasta!
- Taci, roagă-te, si nu mai vorbi! i-a spus Vasile, fratele mai mare.
Pe când Constantin privea la pasărea aceea ciudată, care era de fapt
diavolul, deodată aceasta s-a aruncat în focul din vatră, făcând
zgomot mare si, risipind tot jăratecul, a aprins stâna. Din această
cauză au murit arse de foc mai multe oi. Apoi cu greu au stins focul si au
adunat oile speriate de vrăjmasul. După aceasta au fugit la pustnicul
Paisie si i-au spus tot ce au pătimit de la diavoli.
Bătrânul a stropit oile si stâna cu aghiasmă, iar pe cei trei frati
i-a îmbărbătat să nu se teamă, că diavolul este legat
de Hristos si nu are putere să ucidă pe oameni.
CUM S-AU IZBAVIT CEI TREI FRATI
DE ISPITELE TINERETII
Când erau toti fratii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare, ca
să nu se ducă la mănăstire. De aceea, le aducea fete tinere
la clacă, la depănusat porumb si la alte treburi, cu gândul că
poate se însoară vreunul dintre ei. Dar văzând că nu erau
interesati de ele, ea plângea si se amăra foarte mult. Însă fratii,
si îndeosebi Constantin, foloseau prilejul pentru a le povesti din Vietile
Sfintilor si din alte cărti bisericesti. Astfel, unele dintre ele au
intrat în viata monahală, iar după aceea s-au dus si ei la
mănăstire.
Mai povestea Părintele Cleopa că prin anii 1925-1926, tinerii din sat
au hotărât să tocmească doi lăutari si să joace în
casa familiei Ilie, cum era obiceiul din bătrâni. Alexandru si Ana,
părintii săi, erau bucurosi să-si vadă feciorii jucând, ca
să-i laude tot satul.
Într-o
seară tinerii s-au adunat si au început să cânte si să joace. În
clipa aceea fratele Gheorghe a văzut că icoana Maicii Domnului de pe
perete plângea si au înteles că este păcat. Atunci cei trei frati, Vasile,
Gheorghe si Constantin, iesind din casă, s-au ascuns. Văzând mama lor
că lipsesc, i-a căutat peste tot. Apoi, aflându-i, le-a zis: ''De ce
ne faceti de râs în sat? Veniti si voi la joc!'' Dar Gheorghe, ascunzându-se
putin, si-a tăiat cu cutitul ghetele din picioare. Apoi a zis mamei sale:
''Cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?''
În seara aceea părintii au înteles că feciorii lor au ales altă
cale în această viată si i-au lăsat să slujească numai
lui Hristos.
Încă de acasă, fratii lui mai mari, Gheorghe si Vasile, se
pregăteau pentru viata de mănăstire. Se sculau la miezul noptii,
făceau Utrenia, citeau la Psaltire si tineau post. Ei îl desteptau si pe
Constantin, căruia însă îi era necaz că-i strică somnul. Sora
mai mare, Maria, intrase în Oastea Domnului si l-a chemat si pe Constantin,
zicându-i: ''Hai si tu în Oastea Domnului, că ai darul cuvântului si nu-i
asa greu ca la mănăstire''. Atunci el s-a învoit. Noaptea
următoare, când l-au sculat iarăsi fratii la rugăciune, el a zis
că nu se mai scoală si nu mai merge la mănăstire. Apoi s-a
culcat din nou fără grijă.
Mama lor muncea până noaptea târziu. Venind ea de la fântână cu
două găleti de apă, a văzut în camera unde dormea
Constantin un câine mare, care stătea pe pieptul lui si îl lingea pe
obraz. Atunci a strigat către Vasile: ''Vai, Vasile, vino repede că
pe Costică îl mănâncă un câine!'' Atunci Constantin s-a trezit
si a mai apucat să vadă doar coada unui câine mare, negru, care
dispărea. Vasile i-a spus: ''ăsta-i diavolul care se bucură
că nu mai mergi la mănăstire!'' Din clipa aceea, fratele
Constantin nu s-a mai îndoit să meargă la mănăstire si se
scula noaptea la rugăciune ca să nu mai vină câinele.
CUM A ISPITIT DIAVOLUL
PE FRATELE GHEORGHE
În anul 1927, Gheorghe s-a retras ca ucenic la pustnicul Paisie de la Cozancea.
Acolo făcea ascultare de bătrânul, lucra la grădină, cânta
la strană si repeta mereu rugăciunea lui Iisus, mâncând o dată
în zi. Uneori mai stătea si la Schitul Sihăstria din Muntii Neamt.
Odată însă, ispitindu-l vrăjmasul si umblând după sfatul
mintii sale, a intrat în chilie si a lăsat pe masă această
scrisoare: ''Iartă-mă, Părinte Paisie, că am plecat în
pădure pentru cinci zile, să mă pocăiesc!''
Seara, citind bătrânul scrisoarea, a zis: ''Acest lucru este din ispita
diavolului si nu îi va fi de folos fratelui Gheorghe, căci a plecat
fără binecuvântare!'' Pe la miezul noptii a bătut cineva în usa
chiliei sale:
- Binecuvintează, Părinte Paisie, si mă iartă pe mine,
păcătosul!
- Cine esti tu? a întrebat bătrânul.
- Fratele Gheorghe păcătosul!
- Cum se poate asta? Fratele Gheorghe este plecat în pădure să se
pocăiască pentru cinci zile!
- Iartă-mă, Părinte Paisie, că am gresit!
- Dumnezeu să te ierte, frate Gheorghe. Intră în chilie si spune-mi
ce ti s-a întâmplat.
- De mult voiam, Părinte Paisie, să mă rog singur câteva zile în
pădure. Deci am luat Ceaslovul, Psaltirea, câteva lumânări si
chibrituri si m-am ascuns în pădure într-o groapă. Acolo am început a
face metanii si a mă ruga cu lacrimi. Pe la miezul noptii aud lângă
mine un glas înfiorător: ''Ce faci aici?'' Mă întorc putin si
văd un arap urias, cu chip foarte înfricosător. Era vrăjmasul!
Apoi îmi zice: ''De ce ai plecat fără blagoslovenie?'' Atunci,
cuprins de mare frică, am luat Ceaslovul si am fugit! Deci te rog,
Părinte Paisie, iartă-mă pe mine păcătosul si mă
primeste înapoi!
Din ceasul acela fratele Gheorghe nu a mai făcut nimic fără
binecuvântare.
CUM A FOST PRIMIT FRATELE GHEORGHE
ÎN SCHITUL SIHASTRIA
Spre sfârsitul anului 1927, Gheorghe a intrat în obstea Schitului
Sihăstria. Văzându-l mai râvnitor, egumenul l-a ispitit în felul
următor: l-a pus ca timp de trei zile să stea la poarta schitului. Acolo
el trebuia să care un sac de pământ în spate, zicând de 10 ori
psalmul 50, după care să se odihnească si iarăsi să o
ia de la capăt. La capătul celor trei zile a venit egumenul la el si
i-a spus:
- Ascultă, frate Gheorghe, cum mai este cu călu-găria? Viata
călugărească este grea. Trebuie să postesti, să te
rogi, să faci orice ti se porunceste, să porti în spate osteneala
călugăriei, cu dragoste până la moarte. Ai să ai
răbdare să trăiesti în nevointa aceasta până la sfârsit?
Fratele Gheorghe a răspuns:
- Iertati-mă pe mine păcătosul, cu ajutorul lui Dumnezeu voi
împlini după slaba mea putere tot ce mi se va rândui.
Atunci egumenul l-a rânduit cu ascultarea la vitele schitului.
PLECAREA LA MANASTIRE A FRATILOR
VASILE SI CONSTANTIN
În iarna anului 1929, după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae,
Vasile si Constantin s-au hotărât să plece la Schitul Sihăstria
- Neamt, pentru a sluji toată viata lui Hristos. După ce s-au rugat mult lui
Dumnezeu cu post si metanii, au luat binecuvântare de la preotul satului si au
spus părintilor gândul lor.
Cel mai
greu la această despărtire a fost pentru mama lor, Ana, care plângea
mereu. Dar tatăl lor îi zicea: ''Babă hăi, lasă-i să
se ducă! De ce nu am avut noi mintea lor când eram ca ei? Iată, mâine
plecăm la Domnul si ce ne-a folosit viata aceasta?''
La urmă, fratii si-au pregătit bagajul. Însă nu au luat cu ei
decât două traiste în care aveau câteva haine, Sfânta Scriptură,
Vietile Sfintilor, Ceaslovul, Psaltirea si două icoane mari pictate, pe
care le iubeau foarte mult: icoana Sfântului Gheorghe, si icoana Maicii
Domnului care a plâns în casă .
Apoi, îngenunchind, s-au rugat lui Dumnezeu si Maicii Domnului să le
binecuvinteze călătoria si să-i învrednicească de nevointa
cea duhovnicească. Până la marginea satului au fost însotiti de
părintii lor, Alexandru si Ana, care lăcrimau cu dragoste
firească după copiii lor si nu se puteau despărti de ei. Copiii
însă îi încurajau si le vorbeau de Hristos si de viata vesnică.
Dar, văzând că părintii lor nu se pot despărti de ei,
fratele mai mare Vasile a început a cânta condacul de la Acatistul
Mântuitorului Hristos: ''Apărătorul cel mai mare si Doamne,
Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea vesnică,
cele de laudă aducem Tie, noi robii Tăi si zidirea Ta. Ci, ca Cel ce
ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăveste pe noi,
care strigăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă!'' Apoi s-au închinat, au
sărutat mâinile părintilor, si au plecat spre Schitul Cozancea. În
clipa aceea părintii lor au căzut jos si au început să
plângă în hohote.
La Cozancea au stat o zi la bunul lor povătuitor, Schimonahul Paisie, care
le povestea mereu despre pustnicii din Muntii Neamt, iar a doua zi au plecat
spre Suceava, luându-l cu ei si pe fratele Gheorghe, care fusese în vizită
la Schitul Cozancea.
INTRAREA ÎN
MANASTIRE
SI ISPITIREA DUHOVNICEASCA
Plecând pe jos spre Schitul Sihăstria, fratii au făcut primul popas
la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Aici s-au închinat
la moastele sfântului, au ascultat Sfânta Liturghie, au citit Acatistul Maicii
Domnului si s-au odihnit peste noapte.
Continuându-si drumul spre Schitul Sihăstria, au făcut al doilea
popas la Mănăstirea Neamt, unde s-au închinat la icoana
făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ocrotitoarea
mănăstirilor din Moldova. Apoi, intrând pe Valea Secului, s-au
închinat la ctitoria lui Nestor Ureche si odată cu seara au ajuns la
Schitul Sihăstria. Dând slavă lui Dumnezeu, erau fericiti că
le-a călăuzit Maica Domnului pasii spre acesti munti binecuvântati
unde s-au nevoit sute de sihastri de-a lungul secolelor.
La mănăstire au fost întâmpinati de monahul Ilarion, economul
schitului:
- Ce doriti, fratilor? i-a întrebat el.
- Vrem să rămânem în mănăstire, părinte, si să ne
facem călugări.
- Vreti să vă închinati viata lui Hristos?
- Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioase părinte.
- Asteptati aici până vorbesc cu părintele staret.
Auzind bătrânul staret despre sosirea fratilor, i-a spus economului:
''Du-i la arhondaric, dă-le ceva de mâncare si, începând de mâine
dimineată, să stea trei zile si trei nopti la poarta
mănăstirii, să bată fiecare cu bătul în butucii de la
poartă si să zică neîncetat rugăciunea ''Doamne Iisuse'',
fără să le dati mâncare până a treia zi. Dacă vor avea
răbdare, îi primim în mănăstire''.
Economul s-a întors la frati si i-a dus la arhondaric unde s-au odihnit. La
miezul noptii au mers la Utrenie, iar a doua zi au fost dusi la poarta
mănăstirii si s-au rugat toată ziua, lovind cu betele în
trunchiul unui brad. Când loveau în butuc, ziceau si rugăciunea ''Doamne
Iisuse''. Călugării si fratii treceau pe lângă ei, dar nimeni
nu-i întreba nimic. Seara s-a reîntors economul si i-a întrebat:
- Ei, fratilor, a zis ceva copacul?
- Nu! au
răspuns ei.
- Nu-i este foame copacului?
- Nu! au zis ei.
- Iată, asa trebuie să rabde călugărul în
mănăstire! Mergeti la arhondaric si după ce vă faceti
pravila si canonul vă odihniti putin. Apoi veniti la Utrenie.
Următoarele două zile au făcut la fel. A treia zi, seara, a
venit staretul Ioanichie Moroi în poarta mănăs-tirii, a binecuvântat
pe cei doi frati, apoi i-a dus în biserică si le-a spus să se închine
la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Apoi, s-au spovedit începând cu viata din copilărie si au primit
aghiasmă mare si putină hrană, iar a doua zi s-au
împărtăsit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos.
La urmă fratii Vasile si Constantin au fost trimisi de staret la oi, iar
fratele Gheorghe a păscut în continuare vitele. Dar, timp de trei luni,
n-au avut voie să se vadă si să vorbească unul cu altul.
Asa au fost primiti în mănăstire acesti frati binecu-vântati de
Dumnezeu si de Maica Domnului.
PERSONALITATEA
DUHOVNICEASCA
A STARETULUI IOANICHIE MOROI
Întemeiat în anul 1655 de către un sihastru sfânt, Atanasie, împreună
cu ucenicii săi, Schitul Sihăstria a fost dependent de
Mănăstirea Neamt până în anul 1947, când a devenit
mănăstire de sine-stătătoare. Schitul a fost înnoit în anul
1734 de Episcopul Ghedeon de Husi si reînnoit în anul 1824, după
răscoala eteristă, de Mitropolitul Veniamin Costachi, pentru ca,
după secularizarea din anii 1861-1863, să ajungă aproape pustiu.
În anul
1884, construindu-se o fabrică de cherestea în imediata apropiere a
schitului, putinii sihastri s-au retras în alte locuri mai linistite. Doar un
singur călugăr, monahul Ionatan, a rămas ca paznic al bisericii
acestui schit, timp de douăzeci si cinci de ani. Pe atunci, la
Sihăstria se făcea Sfânta Liturghie numai o dată pe an, la 8
septembrie, de hramul schitului.
În această perioadă, viitorul Ieroschimonah Ioani-chie Moroi, mergând
în pelerinaj la Mormântul Domnului si apoi în Muntele Athos, a renuntat la
familie si s-a făcut monah la una din chiliile românesti din Athos. În
anul 1900, a revenit în tară si a intrat în obstea Mănăstirii
Neamt, având ascultarea de paraclisier.
În anul 1909, Mitropolitul Moldovei, Pimen Geor-gescu, a hotărât
desfiintarea fabricii de cherestea de la Sihăstria si reînfiintarea
schitului. În acest scop, Schimo-nahul Ioanichie a fost hirotonit ieroschimonah
si trimis ca egumen în acest schit.
Asa a renăscut Schitul Sihăstria, având în fruntea sa un egumen
atonit foarte râvnitor pentru cele sfinte. Timp de peste 20 de ani, el a
săvârsit zilnic Sfânta Liturghie, fiind singurul preot slujitor. De
asemenea, purta grijă de buna crestere a ucenicilor săi si de toate
cele necesare schitului.
Făcându-se cunoscută nevointa sa, veneau la Sihăstria multi
credinciosi. Dintre acestia multi tineri căutau viată
duhovnicească, printre care s-au numărat si cei trei frati, Vasile,
Gheorghe si Constantin, care au intrat în obstea acestui schit, întrucât doreau
o nevointă monahală deosebită si căutau din copilărie
un asemenea egumen si duhovnic iscusit.
Începând din anul 1909 si până la sfârsitul vietii sale - anul 1944 - cât
a fost egumen al schitului Sihăstria, Protosinghelul Ioanichie Moroi a
reusit să facă din acest schit pustiu o adevărată
sihăstrie duhovnicească, după modelul celor din Muntele Athos. Sfânta
Liturghie se săvârsea zilnic, Utrenia se făcea la miezul noptii si
celelalte slujbe, la vremea lor. Bătrânul însă nu dădea
binecuvântare de începerea slujbei până nu veneau toti fratii la
biserică. Spovedania se făcea săptămânal, în fiecare
vineri, iar Sfânta Împărtăsanie se dădea de obicei la 30-40
zile, după râvna fiecăruia. Masa se dădea o dată pe zi
lunea, miercurea si vinerea, la ora 3 după amiază, fără
ulei, iar în celelalte zile se serveau două mese cu ulei si brânzeturi,
după rânduială.
La chilii, fiecare era dator să-si facă canonul rânduit pentru
călugări: 300 de metanii si 600 de închinăciuni, precum si
citirea zilnică din Psaltire. Cei care nu veneau la Utrenie si nu-si
făceau canonul, nu primeau hrană în acea zi. De asemenea, nimeni nu
avea voie să primească rude în chilie, să aibă bani si
să vorbească cele lumesti.
Toti călugării din obstea schitului citeau Psaltirea si repetau
rugăciunea ''Doamne Iisuse'' în tăcere si smere-nie. Ba, erau cinci
frati si călugări care stiau întreaga Psaltire pe de rost si o
repetau zilnic. Fiecare se nevoia după putere. Unii mergeau cu hrană
la pustnicii din păduri, iar altii se retrăgeau la bordeie în
pădurile din împrejurimi. Toate se făceau însă cu binecuvântarea
egumenului.
Dar si egumenul schitului, Protosinghelul Ioanichie, ducea o nevointă
personală foarte aspră. Zicea Părintele Cleopa despre staretul
său: ''Întrucât săvârsea Sfânta Liturghie zilnic, nu mânca nimic de
luni până sâmbătă, multumindu-se numai cu Sfânta
Împărtăsanie si cu prescu-ra care se cuvine preotului slujitor. În
aceste cinci zile egumenul venea la trapeză cu obstea si citea cuvânt de
învătătură de la Sfântul Teodor Studitul. Însă sâmbăta
si Duminica, ca si în celelalte sărbători mari, lua masa
împreună cu toată obstea''.
Ne povestea Părintele Cleopa si o minune petrecută cu staretul
său, Protosinghelul Ioanichie Moroi:
În anul 1925, după îndreptarea calendarului, egume-nul Sihăstriei era
în mare îndoială. Nu stia dacă este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a
închis în chilie si a început să postească si să se roage ca
Dumnezeu să-i dea un semn cum să tină calendarul, pe stil vechi
sau pe stil nou.
După aproape 20 de zile de post, văzând călugării că
egumenul nu mai dă nici un semn de viată, s-au gândit ca nu cumva
să moară din cauza postului. Atunci s-au sfătuit să strice
usa si să-i salveze viata.
Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, fiind mai curajos, a scos usa chiliei din
balamale cu tapina si l-a aflat pe egumenul Ioanichie căzut jos, foarte
slăbit, cu Psaltirea lângă el.
Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine si cu putină hrană, în
trei zile si-a revenit si a spus fiilor săi duhovnicesti cât de multe si
grele ispite a pătimit de la diavoli în aceste timp de post aspru si de
rugăciune. Uneori îl amenintau că îl omoară. Alteori îl
băteau cu toiege de foc. Odată, a văzut o ceată de diavoli
cu culioane rosii, zicând:
- Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se
facă sfânt! Apoi au strigat cu mânie asupra lui:
- Cine ti-a spus tie că astăzi se mai fac sfinti?
- Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac? le-a răspuns
egumenul.
În altă zi iarăsi l-au amenintat:
- Degeaba mai postesti, că tot în mâinile noastre o să cazi! Iar el
le-a zis:
- Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu si în rugăciu-nile Maicii
Domnului, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!
După mai multe zile de post, a văzut deasupra sa în văzduh trei
sfinti îmbrăcati arhiereste, care semănau cu Sfintii Trei Ierarhi. Cel
din mijloc i-a zis cu glas ca de trâmbită:
- Ioanichie, de ce te îndoiesti si nu faci ascultare? Nu stii că
neascultarea moarte lucrează? Sau nu ai citit că este mai mare
ascultarea decât jertfa? Deci ascultă de cei mai mari, că nu vei
răspunde tu de îndreptarea calenda-rului!
Apoi, binecuvântându-l toti trei deodată, s-au urcat spre cer si nu i-a
mai văzut. Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea
calendarului.
În timpul său liber, staretul mergea cu fratii la ascultare, lucra în
grădină, cerceta pe cei bolnavi si dădea sfaturi la credinciosii
care veneau la schit. Cel mai bun sfat, pe care îl dădea adeseori
ucenicilor săi, era acesta: ''Mă băieti, dacă vreti să
vă mântuiti, să aveti frica lui Dumnezeu, să vă păziti
mintea curată si să nu uitati pe ''Doamne Iisuse''!''
Protosinghelul Ioanichie Moroi avea si darul facerii de minuni si uneori
izgonea duhurile rele din oameni.
Odată a fost chemat la Târgu Neamt
să sfintească casa unei familii de credinciosi. Cu el a mers si
fratele Constantin Ilie. După ce a terminat slujba de sfintire,
cre-dinciosii l-au servit cu o cană de cafea cu lapte. Bătrânul
însă nu mânca niciodată în afara mănăstirii. Credinciosii
insistând să guste, staretul a spus: ''Iată, binecuvântez cana
aceasta si dacă nu veti vedea nici un semn, atunci voi gusta''.
Binecuvântând cana cu lapte, imediat au văzut toti un sarpe învârtindu-se
în cană si s-au spăimântat, zicând: ''Noi am pus lapte în cană,
de unde este acest sarpe? Vă rog să ne iertati''. Bătrânul
atunci a spus: ''Acesta este diavolul lăcomiei pântecelui!'' Si
binecuvântând din nou cana, sarpele a dispărut. La urmă, gazda a
aruncat laptele.
Altă dată, un frate din schit voia să se ducă la Târgu Neamt
să-si cumpere ceva pentru sine. Dar nu a luat bine-cuvântare de la staret.
Mergând pe cale, sapte diavoli în chip de călugări, foarte groaznici
la vedere, l-au întâmpinat si îl băteau cu bastoane de foc, chinuindu-l
cumplit si fugărindu-l prin pădure. Apoi, ajungând la schit, fiind
urmărit de diavoli, striga în auzul tuturor: ''Nu mă lăsati! Sapte fug după
mine! Nu mă lăsati! Sapte după mine!''
Fratii, prinzându-l, l-au legat si i-au spus staretului. Iar el i-a făcut
rugăciune de dezlegare de blestem si de izgonire a duhurilor necurate. Apoi
a spus fratilor să-l dezlege. Fratii însă i-au zis: ''Dar dacă
fuge iar?'' Iar staretul le-a
răspuns: ''Nu vă temeti. Dacă l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai tineti
voi legat!'' Si asa cu rugăciu-nile bătrânului, fratele s-a
făcut cu totul sănătos.
Iată doar câteva din faptele
minunate ale cuviosului ieroschimonah si staret Ioanichie Moroi, care a
povătuit Schitul Sihăstria timp de 35 de ani si a format
duhovni-ceste numerosi tineri, în fruntea cărora era si viitorul Arhimandrit
Cleopa Ilie.
DIN
ISPITELE DE ÎNCEPUT ALE
FRATELUI CONSTANTIN
Pe când fratele Constantin era cu ascultarea la vite, stătea în chilie cu
un alt frate, pe nume Nicolae, căruia îi plăcea ordinea si
curătenia. Venind odată de la ascultare, Constantin s-a
descăltat de opinci si a intrat în chilie, fără a se scutura pe
haine. Fratele Nicolae, cum l-a văzut, i-a dat o palmă că nu
păstrează curătenia.
Atunci Constantin s-a dus la fratii săi mai mari, descult si
dezbrăcat cum era, si le-a spus ce i s-a întâmplat, iar ei i-au zis,
mustrându-l: ''Frate Constantin, unde sunt rănile lui Hristos pe trupul
tău?''
Mai târziu ne spunea Părintele Cleopa: ''Iată asa m-au mângâiat
fratii mei mai mari! Si, neavând un adăpost, m-a luat fratele Vasile,
stuparul schitului, si m-a găzduit pentru o vreme într-o cămară
unde tinea ramele de la stupi''.
Mai spunea Părintele Cleopa: ''Când eram tânăr, veneam de la grajd si
mă odihneam până la miezul noptii. Eram patru ucenici la Petru Ganea.
El avea o chilie si toti dormeam jos, pe rogojini, că erau putine chilii. Era
unul Simion, unul Nistor, unul Pavel si eu.
''No, măi Costache, măi Nistor, no, măi Simioane, măi
Pavele, auzit-ati măi voi glasul arhanghelului?'' Când suna clopotul
noaptea. ''No, măi coconi, haideti la rugăciune!'' Că noi
dacă nu mergeam la Utrenie, a doua zi nu ne dădea mâncare.
''No, Costache, ia-ti opincile!'' Atunci era iarnă si eu ca să nu
mă mai încalt, că aveam opinci, fugeam descult la paraclis. Obielele
erau puse pe-acolo prin chilie pe sobă; toate erau ude. Paraclisul era
unde-i aghiasmatarul acum. Stăteam descult acolo si el zicea
bătrânului Ioanichie Moroi: ''No, părinte staret, băietul
ăsta stă în colt după usă, no si descult fuge prin
zăpadă. No, o să se îmbolnăvească!''
Dar bătrânul Ioanichie zicea: ''Lasă-l măi, să se
nevoiască!''''.
IERODIACONUL CRISTOFOR SIHASTRUL
Umblând fratii Vasile si Constantin cu oile prin pădurile Sihlei, au
întâlnit mai multi călugări pustnici în apropiere de pestera Sfintei
Teodora si de Râpa lui Coroi, la trei kilometri de Sihla.
Odată au aflat un bordei pustnicesc sub rădăcinile brazilor din
adâncul muntilor. Au bătut în usă, dar n-a răspuns nimeni.
Intrând înăuntru, au văzut o masă si o hârtie pe ea unde scria:
''Aici locuieste jivina pământului, D.C.''. Unul dintre frati a zis:
''Câti robi ascunsi are Hristos în pădurile acestea!''
După câteva zile au aflat taina bordeiului, căci a sosit într-o
seară la stâna Sihăstriei părintele ce se nevoia în acea
colibă, Ierodiaconul Cristofor. A venit cu o traistă în spate, unde
purta craniul unui sfânt pe care îl aflase în pădure în chip minunat si
care răspândea o bună mireasmă. Apoi Ierodiaconul Cristofor a
mers împreună cu fratii de la stână la egumenul Sihăstriei,
Protosinghelul Ioanichie, si i-a spus cum a aflat acele moaste pe care le purta
la sine, zicând:
''Pe când mă întorceam de la Schitul Sihla la bordeiul meu de sub Râpa lui
Coroi, unde am slujit Sfânta Liturghie cu egumenul Schitului în ziua Sfântului
Prooroc Ilie Tesviteanul, am adormit pe potecă, sub un brad. Deodată,
o mână nevăzută m-a sculat din somn. Nevăzând pe nimeni, am
adormit din nou. După putin timp, iarăsi m-a desteptat cineva si am
văzut în văzduh un cuvios care mi-a zis: ''Părinte Cristofor,
mergi o sută de pasi la dreapta si vei găsi lângă o pesteră
mică osemintele mele. Te rog să iei numai craniul meu si să-l
porti toată viata la sfintia ta ca binecuvântare, iar celelalte oase
să le îngropi în pământ''.
Atunci am făcut Sfânta Cruce si am plecat să aflu acele sfinte
moaste. Cum le-am aflat, am început să mă rog, apoi le-am
sărutat, am împlinit porunca si am plecat cu craniul la bordei. Mă
simteam foarte fericit si plin de bucurie duhovnicească. Dar mă
gândeam al cui era acest craniu. Rugându-mă mult, mi-a apărut înainte
cuviosul si mi-a zis: ''Părinte Cristofor, îti multumesc că mi-ai
îngropat osemintele si ai făcut ascultare, luând craniul meu. Iar
dacă doresti să afli numele meu, mă numesc Ieroschimonahul
Pavel''. Era duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla''.
Acest cuvios ierodiacon a zăbovit trei zile la Schitul Sihăstria,
săvârsind zilnic Sfânta Liturghie împreună cu egumenul Ioanichie, si
toti au sărutat sfintele moaste ale Cuviosului Pavel.
Apoi Părintele Cristofor a plecat înapoi în pădure, ducând si craniul
pustnicului. Zadarnic au încercat părintii din Sihăstria să-i
găsească măcar bordeiul, căci nimeni nu l-a mai aflat. Se
vorbeste în traditia locului că între Schitul Sihla si Râpa lui Coroi din
apropiere este un loc tăinuit de Dumnezeu, pe care nimeni nu-l poate
descoperi. Acolo s-au nevoit de-a lungul veacurilor multi sihastri sfinti.
Poate acolo să fi adormit si Părintele Cristofor cu craniul
Cuviosului Pavel în bratele sale.
PUTEREA
PSALTIRII
Ne spunea Părintele Cleopa cum au călătorit toti cei trei frati
la Cernăuti, în vara anului 1930. Întrucât Gheorghe a făcut armata
acolo, au hotărât să se ducă împreună pentru a ridica
livretul militar al acestuia.
Luând binecuvântare de la Părintele Ioanichie, egumenul schitului, au
plecat pe jos de la Neamt spre nordul Moldovei. Pe cale au rânduit să
meargă la distantă de 10-15 pasi unul de altul pentru a repeta
neîncetat rugăciunea inimii si a zice pe de rost Psaltirea lui David.
Primul
popas l-au făcut la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava. Apoi, plecând spre Cernăuti, au ajuns într-un sat din judetul
Dorohoi si nu găseau loc să doarmă peste noapte. Dar o femeie
credincioasă, vă-zându-i străini, i-a întrebat:
- Ce doriti, fratilor?
- Căutăm o casă să găzduim peste noapte si nu
găsim!
- Avem noi o casă la marginea satului, în care nu locuieste nimeni. Dar nu
stiu de veti putea dormi în ea, căci este bântuită de diavoli, din
cauza unor vrăjitoare!
- Dacă ne primiti, noi dormim în ea!
- Bine, fratilor, hai să vă duc acolo.
Ajungând în acea casă, fratii au mâncat ceva si, fiind obositi, s-au
culcat. După putină odihnă, duhurile rele i-au sculat din somn,
făcând mult zgomot. Atunci, fratii au scos Psaltirea, au aprins
lumânări si s-au rugat toti trei câteva ore. La început se auzeau zgomote,
strigăte si tipete. Apoi, rugându-se fratii stăruitor, diavolii au
fugit rusinati de puterea psalmilor.
Către ziuă au atipit iarăsi putin, dar demonii n-au mai
îndrăznit să se apropie. Dimineata, venind stăpâna casei, i-a
întrebat cum au dormit si, aflând cele petre-cute, a cerut sfat cum ar putea
să-si izbăvească casa de duhurile rele. Fratii i-au spus să
citească seara, la miezul noptii si dimineata Psaltirea, să facă
preotul aghiasmă în casă, să postească, să fie
spovediti si asa demonii vor fugi.
Ajungând
fratii la Cernăuti, si-au luat actele necesare de la regiment si s-au
întors iarăsi prin acelasi sat unde au poposit peste noapte. Stăpâna casei i-a
primit cu bucurie si le-a mărturisit că de când s-au rugat ei, casa
nu i-a mai fost bântuită de diavoli. Atunci a înteles femeia ce mare putere
are Psaltirea împotriva duhurilor necurate si a vrăjitoarelor.
NEVOINTA FRATELUI VASILE
Timp de trei ani de zile, rasoforul Vasile, fratele mai mare al Părintelui
Cleopa, a avut ascultare la stână. El era asa de blând si plin de
dragoste, încât îl iubeau toti, până si oile si câinii si
păsările cerului.
Nevointa lui era aceasta: în fiecare zi mânca o singură dată,
după-amiază, la ora trei. Stia Psaltirea, cele sapte Laude si mai
multe acatiste pe de rost si le zicea zilnic, mergând după oi cu capul
descoperit. Noaptea făcea cinci sute de metanii si citea Vietile
Sfintilor, cugetând mereu la judecătile Domnului.
O altă
nevointă a acestui suflet iubitor de Hristos era purtarea de grijă
pentru pustnicii din pădure. Pe atunci se nevoiau în jurul Sihăstriei si al
Schitului Sihla peste 40 de pustnici, călugări si maici. Fratele
Vasile era prietenul pustnicilor. Când întâlnea vreunul prin munti si
păduri, chiar de nu-l cunostea, îi făcea metanie si îi zicea:
''Binecuvintează-mă, părinte, si te roagă lui Dumnezeu
pentru mine, păcătosul! Aveti nevoie să vă dăm ceva de mâncare de
la stână?''
Dacă pustnicul încuviinta, fratele Vasile îi aducea a doua zi brânză,
cartofi, legume, sare si făină. Si avea numerosi sihastri pe
care îi cunostea si îi cerceta la bordeiele lor.
Odată a întrebat pe un sihastru:
- Părinte, ce să fac să mă mântuiesc?
- Frate Vasile, a zis bătrânul, roagă-te mereu, fă ascultare cu
dragoste si să ai smerenie. De vei păzi acestea trei, cu
sigurantă te mântuiesti!
PROFETIA
EPISCOPULUI SFÂNT IOAN
În toamna anului 1930, rasoforul Vasile păstea oile împreună cu
fratele său Constantin, pe obcina Muntilor Sihlei. Vasile mergea înaintea
oilor si se ruga, iar Constantin mergea în urma lor. În ceasul acela a trecut
pe acolo un pustnic sfânt si minunat, Episcopul Ioan, însotit de un diacon. El
fugise de la Kiev, prin anul 1918, din cauza prigoanei ateiste. După ce
i-a binecuvântat pe amândoi, Episcopul Ioan, fiind înainte văzător, a
zis către fratele mai tânăr prin diacon, care stia limba română:
- Frate Constantin, spune-i fratelui Vasile să se pre-gătească
si să meargă înainte, că are de făcut o cale lungă!
Diaconul a tradus aceste cuvinte fratelui Constantin. Apoi fericitul episcop a
plecat spre Sihla la duhovnicul său, Ieroschimonahul Vasian, care era
pustnic aproape de pestera Sfintei Teodora. Constantin însă n-a înteles ce
însemnau vorbele episcopului. Dar, întâlnindu-se cu fratele său, care era
în fruntea oilor, i-a spus cuvintele acelui pustnic sfânt.
Fratele Vasile a înteles profetia Episcopului Ioan, si anume, că trebuie
să se pregătească pentru ceasul mortii, care se apropia.
SFÂRSITUL MINUNAT
AL FRATELUI VASILE
În primăvara anului 1931, acest smerit ascultător si frate mai mare
al Părintelui Cleopa s-a îmbolnăvit si a fost adus în schit. Odată,
iesind de la Sfânta Liturghie si rugându-se în fata bisericii, a avut o vedenie
înfricosătoare. De frică a început a plânge si a striga cu glas tare:
- Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-mă că
mă bat diavolii! Nu mă lăsa!
Iar către părintii care s-au adunat în jurul lui a zis:
-
Închinati-vă, părintilor! Închinati-vă că, iată,
Stăpâna noastră a venit! Maica Domnului este de fată, cu
Mântuitorul în brate! Iat-o deasupra noastră!…
- Frate
Vasile, de ce ai strigat asa de tare? l-au întrebat călugării.
- Părintilor, pe când mă rugam în fata bisericii, deodată a
apărut o ceată de diavoli foarte fiorosi cu toiege de foc în mâini,
care au început să mă bată cumplit si să strige: ''În zadar
te mai rogi, că nu te-ai mântuit! Tu esti al nostru, că esti
păcătos!'' Atunci am început a striga cu nădejde către
Maica Domnului. În clipa aceea s-a coborât din cer un nor alb, plin de lumină,
până deasupra bisericii. Iar în nor am văzut pe Maica Domnului cu pruncul în
brate, zicându-mi:
- Nu te teme, că de acum mai ai trei zile si vii la noi! Apoi Mântuitorul
ne-a binecuvântat pe toti si norul s-a ridicat la cer... Părintilor, mare
putere si îndrăzneală are Maica Domnului înaintea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos si foarte mult ascultă rugăciunile ei!
La urmă i-a zis egumenul Ioanichie:
- Frate Vasile, să nu te însele vrăjmasul! Ia aminte de sine si-ti
păzeste mintea, că multe sunt cursele lui!
Apoi a zis către ceilalti frati:
- Dacă după trei zile fratele Vasile se va duce dintre noi, într-adevăr
Maica Domnului i s-a arătat! Iar dacă nu, atunci a fost înselat de
diavoli!
După trei zile, exact la aceeasi oră, rasoforul Vasile Ilie a adormit
în pace, cu rugăciunea pe buze.
Cine stie câti pustnici sfinti se rugau în clipa aceea pentru odihna sufletului
său!
NEVOINTA SI SFÂRSITUL
MONAHULUI GHERASIM ILIE
Monahul Gherasim Ilie era fratele mai mare al Părintelui Cleopa. El a
păscut vitele schitului patru ani de zile, fiind un suflet foarte nevoitor
si singuratic. După primirea schimei monahale, Părintele Gherasim
si-a înmul-tit nevointa. Repeta zilnic Psaltirea si cele sapte Laude pe care le
stia pe de rost, iar noaptea făcea sute de metanii cu rugăciunea lui
Iisus. Era un suflet foarte râvnitor, tainic, si avea mare evlavie către
Maica Domnului. Vorbea putin si avea darul lacrimilor.
Părintele Gherasim purta cu sine întotdeauna icoana Maicii Domnului. O
învelea într-un servet curat, o punea în traistă, alături de Vietile
Sfintilor, si pleca cu vitele la păscut. În pădure agăta icoana
în trunchiul unui fag, citea Acatistul Bunei Vestiri si făcea metanii.
Odată, pe când se ruga, a început a plânge tare înaintea icoanei Maicii
Domnului. Trecând pe acolo un pădurar, l-a întrebat:
- Ce ti s-a întâmplat, părinte, de plângi asa?
- M-am lovit la un picior.
- Lasă, frate, că o să-ti treacă!
- Să dea Dumnezeu să-mi treacă!
Acest tânăr ostas al lui Hristos avea si o altă ne-vointă de
taină. Totdeauna cugeta la moarte si la ceasul înfricosatei judecăti.
Când auzea că vreun părinte este greu bolnav, se ducea lângă el,
îl mângâia, se ruga pentru dânsul, îi citea din sfintele cărti, apoi
începea să verse lacrimi.
- De ce plângi, Părinte Gherasim? îl întreba cel bolnav.
- Plâng pentru că mi se apropie ceasul mortii, iar eu încă nu m-am
pregătit!
Monahul Gherasim se ducea uneori noaptea în cimitir si acolo se ruga si plângea
singur la mormintele părintilor. Iar în chilie îsi făcuse, în loc de
pat, un sicriu, în care se odihnea câteva ceasuri.
Despre el ne mai povestea Părintele Cleopa: ''Iubitul meu frate, Gherasim,
stia Psaltirea cu tot cu Cântările lui Moise si cu Pomelnicul si cu
Paraclisul Maicii Domnului, din scoartă în scoartă. El a umblat trei
ani cu vacile. Stia Psaltirea toată, toată, de la Fericit
bărbatul…, până la terminare. Săracul, mare luptă a avut.
Îl auzeam cum se certa cu diavolii. Ei îi luau metaniile, îl trăgeau de păr
si îi ziceau: ''Ce ai cu noi? Ne arzi cu psalmii!''. Iar el plângea. Noaptea
când îi era somn îsi dădea niste palme, zicând: ''Nu dormi, calule! Uite
sicriul!'' Sicriul era rezemat de sobă. Nu dormea. Până la Utrenie
făcea 500 de metanii si zicea până la zece catisme.
Eu dormeam. Nu-mi plăcea mie să fac atâta rugăciune. Numai ce
zicea: ''Scoală! Hai la Utrenie!'' El nu dormea până la Utrenie.
După Utrenie se culca în sicriul din chilie pe niste paie, punându-si o
cioată sub cap. Într-o zi i-a zis un părinte: ''Câte sicrie de acestea o să
putrezească până vei muri sfintia ta!'' El a răspuns: ''Eu cred în
bunul Dumnezeu - a răspuns el - că acesta îmi va fi mie casa de
veci!''
Dormea trei ore, cel mult patru, după Utrenie. Eu m-am dus la staret,
spunându-i: ''Părinte staret, eu nu mai pot sta cu Gherasim! Toată
noapte se bate cu palmele, plânge!'' Uneori începea să plângă si
plângea câte două ceasuri, de credeai că sare cămasa de pe el,
dar după ce se nevoia tare. ''Mă, băiete - a zis bătrânul -
lasă-l, măi! ăla are lucrarea lui. Tu nu stii ce-i cu el. El are
mare lucrare cu Psaltirea. Are lupte''.
De aceea n-a trăit mult nici el, nici fratele Vasile, nici Costandie
Uricaru. Si acela stia Psaltirea pe de rost. Stii de ce? Auzi ce zice paremia:
Răpitu-s-au, ca să nu schimbe răutatea mintea lor...!''
Asa a trăit Părintele Gherasim. Odată s-a îmbolnăvit si i-a
zis egumenul:
- Să-ti aducem un doctor ca să te faci sănătos?
Iar el i-a răspuns cu lacrimi:
- Iertati-mă, părintilor, eu m-am rugat lui Dum-nezeu să-mi dea
necaz si boală, numai să mă mântuiesc. Deci, dacă El a
făcut milă cu mine, eu să mă împotri-vesc? Lăsati-mă
în mâna si în voia lui Dumnezeu, că boala este spre mântuirea mea!
Fiind bolnav, Părintele Gherasim nu mai putea veni la biserică. Dar
de la Sfânta Liturghie nu lipsea. Îl aduceau fratii pe o pătură si îl
asezau jos în pronaos.
- Părinte Gherasim, îi spuneau ceilalti, de ce nu stai la chilie până
te faci mai bine?
- Părintilor, iertati-mă pe mine, păcătosul. Am venit
să mai ascult o Sfântă Liturghie! Poate aceasta este ultima din viata
mea! Că nici o slujbă nu-i mai de nevoie pentru mântuirea
noastră decât dumnezeiasca Liturghie!
Într-o zi a murit un călugăr bătrân. Atunci Părintele
Gherasim a zis către toti cu lacrimi: ''Să stiti, părintilor,
că după Părintele Vasile, mie îmi vine rândul să plec din
viata aceasta''.
Într-adevăr, în ziua de 14 septembrie 1933, la Înăltarea Sfintei
Cruci, mult nevoitorul Gherasim si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos,
culcat în sicriul pe care singur si-l făcuse. Sub căpătâi i s-a
găsit această scrisoare adresată fratelui său mai mic:
''Iubitul meu frate Constantin, să stii că pe frătia ta te va
tine Dumnezeu mai mult în această viată. Deci te rog să nu
mă uiti pe mine, păcătosul, la sfintele rugăciuni. Căci
si eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine si pentru toti
fratii, să vă aducă Domnul pe calea mântuirii!''
VEDENIILE MINUNATE ALE
FRATELUI CONSTANTIN
Când se împlineau 40 de zile de la moartea fratelui său Gherasim,
Constantin citea la Psaltire si tinea post, rugându-se pentru mântuirea lui.
Odată a atipit putin si a văzut că mormântul fratelui său,
din cimitirul vechi de lângă biserică, s-a deschis si capacul de pe
sicriu s-a dat la o parte; iar de la Sfântul Altar a început să curgă
peste mormânt un izvor cu apă limpede ca cristalul si chipul fratelui se
făcea alb ca zăpada. Atunci Gherasim s-a desteptat ca din somn si a
spus: ''Frate Constantine, rugăciunile Bisericii m-au mântuit...''.
În acelasi an, după mutarea la Domnul a fratilor săi, Constantin era
foarte întristat pentru sfârsitul lor atât de timpuriu. Dar se ruga cu lacrimi
lui Dumnezeu să-i descopere unde anume sunt sufletele lor. Si iată,
într-o seară a adormit în chilia sa si nu s-a mai desteptat până
dimineată.
După ce s-a trezit, sufletul său era foarte linistit si împăcat.
Apoi s-a dus la egumenul schitului si i-a spus vedenia care o avusese în
noaptea aceea. Zicea că s-a întâlnit cu fratii săi, Vasile si
Gherasim, împreună cu surorile sale plecate la Domnul, într-o
grădină minunată plină de flori si bună mireasmă,
cu pomi încărcati de roade, unde păsări ceresti cântau laude lui
Dumnezeu. Toată noaptea aceea a petrecut-o împreună cu fratii săi
plimbându-se împreună si cântând cu multă bucurie duhovnicească
în grădina Raiului!
La urmă fratii si-au luat rămas bun de la el si, promitându-i că
se vor ruga pentru dânsul ca să fie cu totii împreună, l-au îndemnat
să facă ascultare si să se roage neîncetat, că după o
vreme va fi povătuitor de suflete si apoi va veni si el lângă ei. Apoi s-au depărtat
săltând de bucurie, iar Constantin s-a desteptat din somnul său
adânc. Era deja ora 5 dimineata.
FRATELE CONSTANTIN
PARACLISIER
Pe când era paraclisier, în anul 1932, Părintele Cleopa a fost martor
ocular la câteva minuni petrecute în timpul Sfintei Liturghii, în biserica
Schitului Sihăstria. Iată ce ne povestea el:
''Să vedeti ce-am pătit aici cu un preot foarte bun, Calistrat Bobu. Ca
duhovnic, a trecut odată pe la o maică care se nevoia în pădure.
Pe atunci în pădure erau vreo 50 de pustnici. Ea i-a spus Părintelui
Calistrat: ''La voi nu se pogoară Duhul Sfânt, că ati trecut pe
stilul nou!'' De atunci, Părintele
Calistrat era în îndoială.
Odată, pe când eram paraclisier, am observat că anafora de la staret
era albă si dulce, iar cea de la Părintele Calistrat era verzuie si
acră. Atunci l-am întrebat pe Părintele Ioanichie:
- Părinte staret, de ce când slujeste părintele Calistrat, anafora
este verzuie si acră?
- Măi, băiete, slujeste cu îndoială! S-a dus la o pustnică
din pădure si ea i-a spus că nu vine darul Duhului Sfânt la Liturghie
din cauza calendarului. Si i-am spus că are s-o pătească,
fiindcă el se îndoieste că nu vine Duhul Sfânt!
Odată Părintele Calistrat săvârsea Sfânta Liturghie si când a
chemat harul Duhului Sfânt, numai ce vede că agnetul s-a făcut carne
si curgea sânge pe Sfântul Disc si pe Sfântul Antimis. Iar când s-a uitat în
Sfântul Potir a văzut sânge. Atunci m-a chemat pe mine:
- Frate Constantin, ia vino încoace! Ce vezi?
- Vai, părinte Calistrat! Sfânta Împărtăsanie s-a făcut
carne si sânge!
Atunci m-a
trimis să-l chem pe părintele staret. Staretul, când a venit, a pus
să se citească Psaltirea la strană si a zis:
- Ei! Părinte Calistrat, acum crezi că vine Duhul Sfânt si preface
Darurile?
- Iartă-mă, părinte! Si a căzut în genunchi.
- Ia uite! A venit Duhul Sfânt? S-a
făcut carne? S-a făcut sânge? Te mai îndoiesti de acum, părinte?
- Cred, părinte staret. Te rog, iartă-mă!
- Ia si strânge Sfintele Taine!
Apoi a făcut cu dalta o gaură în piciorul Sfintei Mese, că
Sfânta Masă este Mormântul Domnului, si a îngropat acolo Sfintele Taine,
cum ne învată Sfintii Părinti. Iar potirul l-a sfintit din nou si l-a spălat
la spălătoarea din Altar împreună cu Sfântul Antimis. Si am stat
câteva ore până s-a citit Psaltirea toată. Apoi a început din nou
rânduiala Sfintei Liturghii, continuând de la Proscomidie: ''Si unul din ostasi
cu sulita coasta Lui a împuns…''. Si asa s-a săvârsit Sfânta Liturghie si
nu s-a mai repetat acea minune.
- Acum crezi? i-a zis staretul.
- Cred, părinte!
Apoi, Părintele Ioanichie i-a dat canon 40 de zile si i-a zis: ''De ce nu
crezi, când eu îti spun, si te duci la babe să te învete despre
calendar?'' Asta s-a petrecut în anul 1932.
Tot pe atunci am fost martor la o altă întâmplare minunată în timpul
Sfintei Liturghii.
Odată, când slujea staretul Ioanichie Moroi, după sfintirea
Darurilor, a sărit din Sfântul Potir un strop din Sfântul Sânge pe Sfântul
Antimis. Acel strop a început să strălucească, apoi să
răspândească raze. Atunci Staretul Ioanichie a strigat către
mine:
- Frate Constantin, ia vino încoace!
Venind eu, mi-a zis staretul:
- Ce vezi aici pe Sfântul Antimis?
- Văd o picătură din Sfântul Sânge. Străluceste atât de
tare, încât aproape nu mă pot uita.
Atunci staretul mi-a zis:
- Vezi cui îi slujim noi? De aceea să fii cu mare frică si evlavie în
Sfântul Altar!
Apoi, egumenul Ioanichie s-a împărtăsit cu acea picătură
din Sfântul Sânge.
Mai târziu, pe când aveam tot ascultarea de paraclisier, în mănăstire
era un preot care slujea si avea ulcer. Din această cauză nu putea
suferi fumul de la cădelnită.
Acest preot de mai multe ori mi-a spus să fiu mai atent si să pun
tămâie mai putină; dar eu, din neatentie, greseam mereu. Preotul,
văzând aceasta, nu mi-a mai spus, dar se mâhnea în sinea lui. De aceea,
într-o noapte, după ce am venit de la Utrenie si m-am culcat, am avut o
vedenie înfricosată si l-am văzut pe preot înconjurat de raze de lumină.
Atunci mi-am dat seama că avea o viată sfântă, am alergat repede
la el si i-am cerut iertare. Apoi am mers la staret, atunci noaptea, si m-am
mărturisit, spunându-mi greseala''.
FRATELE CONSTANTIN
PICTOR DE ICOANE
Povestea Părintele Cleopa, zicând: ''Pe când eram frate, aveam talent la
pictură. Mă învătase pictura icoanelor un călugăr,
Nil, de la Mănăstirea Secu. După ce am deprins desenul si
pictura cu acuarele, am început cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia
mea, se uita cum pictez si îi plăcea. Dar eu începusem să mă
ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele si cele de nevoie
pentru pictarea sfintelor icoane.
Odată a venit părintele staret la mine si m-a ispitit:
- Ce pret are icoana aceea?
- Nu are pret, preacuvioase! i-am răspuns.
- Pe aceea, frate Costică, s-o tii la pret că este frumoasă!
mă încerca bătrânul.
Când am văzut eu că trebuie să mă tocmesc cu oamenii si
să am bani, m-am temut să nu mă biruiesc de mândrie si de iubire
de argint. Apoi, într-o zi a venit Părintele Chiriac, economul schitului,
la chilia mea si mi-a zis: ''Frate Costică, lasă pictura si hai la
ascultare!'' Deci am lăsat toate si am fost trimis să pasc oile.
Asa m-am izbăvit atunci de două păcate - de mândrie si de
iubirea de argint!''
MONAHUL GALACTION ILIE,
CEL DINTÂI PARINTE DUHOVNICESC
AL FRATELUI CONSTANTIN
Acest călugăr îmbunătătit, originar prin strămosii
săi din Sălistea Sibiului, s-a născut în comuna Pipirig-Neamt,
din părinti săraci. În tinerete a fost cioban la oile satului.
Apoi, dorind să urmeze lui Hristos, în anul 1918 a intrat în nevointa
călugărească la Schitul Sihăstria, primind tunderea în
monahism în anul 1925. Aici a avut aceeasi ascultare binecuvântată,
păstorind oile schitului timp de 25 de ani. Acest cuvios părinte era
un mare nevoitor. El a contribuit mult la formarea duhovnicească a
fratelui Constantin Ilie - viitorul Părinte Cleopa -, care i-a fost ucenic
la stână între anii 1930-1942.
Iată câteva din ostenelile acestui bătrân binecuvântat de Dumnezeu:
Spunea ucenicul său, fratele Constantin, că părintele Galaction
nu mânca niciodată, până nu-si făcea obisnuitul canon
călugăresc. Când îl chemau fratii la masă, bătrânul
răspundea: ''Iertati-mă, fratilor, eu nu mi-am făcut pe
astăzi datoria către Dumnezeu. Deci cum să mănânc dacă
nu mi-am făcut datoria?''
Apoi părintele se retrăgea în pădure, îsi termina
rugăciunile si metaniile si pe urmă stătea la masă.
Spunea iarăsi ucenicul său că bătrânul nu mânca miercurea
si vinerea până seara, după ce răsăreau stelele. Atunci
părintele îsi făcea semnul Crucii, cerea iertare de la toti, lua
anaforă si apoi mânca linistit. Odată l-a întrebat ucenicul:
- Părinte Galaction, ziua este mare si sfintia ta esti slab si
bătrân. Nu ar fi bine să dezlegi cu masa mai devreme?
- Frate Constantin, ascultă ce mi-a spus părintele Atanasie din
Mănăstirea Neamt. Odată, un sfânt a văzut cum era dus un
mort la groapă, iar înaintea si în urma sicriului mergeau doi îngeri
frumosi. Atunci sfântul i-a întrebat: ''Cine sunteti voi?'' Iar îngerii au
răspuns: ''Eu mă numesc ''Miercurea'' si eu ''Vinerea''! Am venit
aici cu porunca Domnului să ajutăm acest suflet, care în toată
viata a postit miercurea si vinerea în cinstea patimilor lui Hristos''. De când
mi-a spus părintele Atanasie istoria aceasta, n-am mai mâncat nimic în
aceste zile, ca să-mi ajute si mie Sfânta Miercuri si Sfânta Vineri în
ceasul mortii.
Acest smerit părinte, dacă vedea pe cineva trecând pe lângă
stână, îndată zicea ucenicului său:
- Du-te, frate Constantin, si cheamă pe omul acela să stea la
masă cu noi, că aici la oi este izvor si, dacă nu dai deloc din
el, izvorul seacă. Iar dacă dai câte ceva, Dumnezeu tine oile
sănătoase si nu se cunoaste de unde dai, că este binecuvântarea
Domnului peste noi.
Mai spuneau ucenicii lui că n-au văzut niciodată pe
părintele Galaction să mănânce singur sau pe ascuns. Dacă
primea ceva de mâncare din mănăstire, nu gusta nimic până nu
venea la stână. Aici îi chema pe toti si împărtea egal la fiecare.
- De ce nu
mănânci niciodată singur, părinte Galaction? îl întrebau fratii.
Iar el le
răspundea:
- Mare primejdie este pentru călugăr să mănânce pe ascuns! Apoi,
cu inima plină de pace, adăuga:
- Ei, fratilor, dragostea si cu frătia mult întrece bogătia!
Părintele
Galaction era cel mai sărac călugăr din mănăstire.
Avea un singur rând de haine, un cojoc si câteva schimburi. Odată l-a
întrebat ucenicul:
- De ce nu-ti faci si sfintia ta niste haine bune, cum au ceilalti
părinti? Iar bătrânul i-a zis:
- Frate Constantin, eu m-am spovedit la un pustnic pe care l-am întâlnit
umblând cu oile pe munte. Acela mi-a spus: ''Părinte Galaction, să ai
atâta avere cât să o poti duce odată în spate, când te muti dintr-un
loc în altul''. Apoi mi-a adăugat: ''Să nu-ti rămână
niciodată canonul de metanii, să zici neîncetat rugăciunea lui
Iisus si să te împaci cu toti mai înainte de asfintitul soarelui! De vei
păzi toate acestea, Dumnezeu îti va face parte de mântuire!''
Altă dată a întâlnit bătrânul în pădure un pustnic sfânt si
l-a întrebat:
- Spune-mi, părinte, când va fi sfârsitul lumii?
Iar cuviosul sihastru, suspinând, i-a răspuns:
- Stii când va fi sfârsitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la
vecin! Adică atunci când va lipsi dragostea dintre oameni!
Seara, obisnuia Părintele Galaction să pună pe frati la citit,
din Pateric si din Sfânta Scriptură, că foarte mult dorea să
asculte cuvântul Domnului.
Odată a zis ucenicului său:
- Frate Constantin, te rog mai citeste din Sfânta Scriptură despre
răbdarea lui Iov!
Cât timp fratele Constantin citea, Părintele Galac-tion lăcrima. Apoi
a adăugat:
- Iată, acesta a fost un om mare pe lume, că n-a cârtit înaintea lui
Dumnezeu când i-a luat atâtea oi, atâtea vite si copii. Dar eu,
păcătosul, cât sunt de slab în credintă! Că dacă se
îmbolnăveste sau piere vreo oaie, nici nu pot mânca în ziua aceea!
- De ce nu poti mânca atunci, Părinte Galaction? îl întreba ucenicul.
- Apoi mai am curaj să mănânc, când văd că Dumnezeu
pedepseste turma pentru păcatele mele?
După 12 ani de ascultare la oile mănăstirii si la alte ascultări,
în vara anului 1942 monahul Cleopa Ilie a fost ales loctiitor de egumen la
Sihăstria, iar bătrânul Galaction a rămas cu alti ucenici la oi.
În toamna anului 1946, după aproape 30 de ani de ascultare, Părintele
Galaction si-a rupt un picior. Pe când zăcea în pat si îsi astepta
sfârsitul, a auzit că a murit un călugăr, anume Nazarie. Deci a
spus fostului său ucenic, Părintele Cleopa, care acum devenise
staret:
- Vă rog, părinte staret, să nu-l îngropati pe Părintele
Nazarie fără mine! Nu faceti cheltuială de două ori! Mâine
seară, la ora sase, mă voi duce si eu din viata aceasta!
A doua zi, la ora prevestită, Părintele Galaction, bunul ostas al lui
Hristos si-a dat duhul în mâinile Domnului. În ziua aceea împlinea 64 de ani!
Asa s-a săvârsit acest fiu al ascultării, părintele sufletesc de
la oi al Arhimandritului Cleopa Ilie!
LA OILE SIHASTRIEI
Părintele Cleopa ne povestea: ''În anii în care am fost cioban la oile
schitului împreună cu fratii mei, am avut mari bucurii duhovnicesti. Stâna,
oile, trăirea în liniste si singurătate pe munte, în mijlocul
naturii, mi-au fost scoală de călugărie si teologie.
Atunci am citit eu Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, Teologhicon sau
Descoperirea adevăratei credinte ortodoxe. Măi băiete, atât de
drag mi-era. Când se încălzea vremea, cârlanii, berbecii, se băgau în
tufe. Era otavă în Poiana Ciresului si stăteau acolo. ''Stati
acolo!'' le ziceam eu si citeam Dogmatica.
Când vedeam cele scrise despre Preasfânta Treime, deosebirea între înger, om si
Dumnezeu, despre însusirile Preasfintei Treimi, când citeam despre Rai, despre
iad - dogmele Sfântului Ioan Damaschin - uitam ziua să mănânc.
Era un bordei vechi în care mă adăposteam si unde îmi aducea cineva
din mănăstire mâncare. Si seara când veneam, mă întrebam: ''Eu
oare am mâncat azi?'' Vedeam mâncarea acolo si ziceam: ''N-am mâncat!''
Toată ziua mă ocupam cu Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Erau
brânduse pe acolo, că era toamnă, si puneam câte o brândusă
zăloagă la carte. Cât am fost la oi si la vaci, am citit: Sfântul
Macarie Egipteanul, Sfântul Macarie Alexandrinul, Vietile Sfintilor - care le
aveam toate 12 volumele cumpărate de acasă, de la
Mănăstirea Cozancea. Le-am avut în traistă când am venit la
mănăstire. Citeam si mi se părea că trece ziua ca un ceas. Si
Vietile Sfintilor, foarte te întăresc. Foarte.
Asa, măi copii, totdeauna să ai o carte cu tine. Citeste Acatistul
Mântuitorului, a Maicii Domnului, zi rugăciunea ''Doamne Iisuse''. Si
să ai si ceva de ploaie.
În acesti ani m-am rugat mult si am citit Sfânta Scriptură si alte
numeroase scrieri ale Sfintilor Părinti, precum: Patericul, Scara
Sfântului Ioan Scărarul, cărtile Sfântului Teodor Studitul, Sfântului
Isaac Sirul, Sfântului Efrem Sirul, Putul Sfântului Ioan Gură de Aur,
Exaimeronul Sfântului Vasile cel Mare si altele. Cărtile acestea le
împrumutam din bibliotecile Mănăstirilor Neamt si Secu si le purtam
cu mine în desagă, cu oile pe munte.
După ce terminam pravila, scoteam cărtile Sfintilor Părinti si
citeam lângă oi până seara. Si parcă-i vedeam pe Sfintii
Antonie, Macarie cel Mare, Ioan Gură de Aur si ceilalti cum îmi vorbeau. Pe
Sfântul Antonie cel Mare îl vedeam cu barbă albă, mare, cu un chip
luminat si îmi povestea, încât tot ce-mi spunea se întipărea în mintea
mea, precum ai scrie cu degetul pe ceară. Tot ce am citit atunci nu mai
pot uita.
Mai târziu am început si eu să scriu cărti, dar, fiindcă le-am
scris fără binecuvântare, le-am dat foc. Mergând la părintele
staret Ioanichie si spunând ce-am făcut, el mi-a dat binecuvântare,
zicând: ''Să scrii tot''''.
RUGACIUNE SI ASCULTARE
Pe când era la oi, fratele Constantin a citit într-o carte că orice
călugăr trebuie să citească cele sapte Laude. De aceea le-a
învătat pe de rost. Dar nu putea să le zică, căci oile îl
necăjeau. Atunci s-a dus la părintele staret Ioanichie si i-a spus că nu
poate face Ceasurile (Laudele). Iar staretul l-a întrebat: ''Cu a cui
binecuvântare le-ai învătat si cine te-a pus să faci Ceasurile? Tu
să citesti Rugăciunile de dimineată si Acatistul Maicii
Domnului, iar seara Rugăciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului,
si în tot timpul să zici ''Doamne Iisuse…''. Iar Ceasurile le
săvârseste Biserica pentru toti, căci se citesc zilnic la
strană''.
CUM S-A
VINDECAT
FRATELE
CONSTANTIN
Într-o
primăvară Constantin a avut hemoragie, fiind bolnav de plămâni.
Atunci Părintele Galaction, care răspundea de stână, l-a trimis
să scoată rădăcini de urzică, să le fiarbă
si să bea zeama. Făcând asa, s-a vindecat.
După mai multi ani, ajungând staret la Sihăstria, s-a dus la Bucuresti
cu unele treburi si a vorbit credinciosilor în aceeasi zi în patru locuri. Stiind
că a fost bolnav de plămâni, o credincioasă s-a mirat de unde
are atâta putere si l-a dus la doctorul Atanasiu, care, făcându-i raze,
l-a întrebat: ''Ce ai făcut matale, părinte, că ti-a crescut un
plămân nou?'' Iar părintele i-a spus cum a băut zeamă de
rădăcini de urzici si cu ajutorul lui Dumnezeu s-a făcut
sănătos.
O MINUNE
A SFÂNTULUI IOAN CEL NOU
Odată, fratele Constantin a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de
la Mănăstirea Agapia Veche. În pădure, la locul numit Poiana
Trapezei, s-a văzut înconjurat de o turmă mare de porci mistreti,
fiind amenintat de moarte. Văzând că se apropie de el, a început
să cânte cu voce tare condacul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava:
''Apărătorului si sprijinitorului crestinătătii…''.
În clipa
aceea nu a mai văzut nimic în jurul său. După ce a mai urcat
putin si a ajuns în vârful dealului, de spaimă si de oboseală a
căzut la pământ. După ce si-a revenit, cu mare greutate a ajuns
la Mănăstirea Agapia Veche.
ÎNTÂLNIREA CU RASOFORUL ILIE IACOB
(SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT)
Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt a intrat în viata monahală mai întâi la
Mănăstirea Neamt, în anul 1933, fiind orfan de ambii părinti. Staretul
Mănăstirii Neamt de atunci era Episcopul Nicodim Munteanu, viitorul
Patriarh al României.
Episcopul Nicodim, după ce l-a binecuvântat si l-a închinat la icoana
făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica lui Stefan cel
Mare, i-a rânduit să facă ascultare la farmacia mănăstirii
cu monahul Iov, care ducea viată sfântă. Apoi a fost numit ajutor de
bibliotecar al Mănăstirii Neamt unde se îngrijea de buna
păstrare a vechilor manuscrise si dădea cărti pentru citit
monahilor din obstea lavrei si a schiturilor din împrejurimi.
La acest cuvios frate, ajuns mai târziu la Locurile Sfinte, venea si fratele
Constantin Ilie de la Schitul Sihăs-tria să ceară cărti
duhovnicesti din biblioteca mănăstirii. Odată, prin anul 1934, fratele Constantin a
împrumutat de la rasoforul Ilie Iacob cartea ''Alfavita sufletească'',
scrisă de Sfântul Dimitrie al Rostovului. În vara aceluiasi an, rasoforul
Ilie, venind la Sihăstria împreună cu economul marii lavre, l-a
întrebat pe fratele Constantin, care păstea oile pe vale:
- Frate Constantin, ai terminat de citit cartea ''Alfavita sufletească''?
- Mai am de citit putin si, după ce termin, o aduc la bibliotecă.
- Bine, frate Constantin, Dumnezeu să-ti ajute pe calea mântuirii! La
Mănăstirea Neamt sunt multe cărti sfinte. Citeste-le acum cât
esti tânăr, că la bătrânete vei avea alte griji!…
PLECAREA LA ARMATA
În anul 1935, fratele Constantin Ilie a
fost chemat la armată. Deci, lăsând oile pe munte, a coborât în
schit, s-a spovedit la părintele egumen, s-a împărtăsit cu
Trupul si Sângele Domnului si, după ce s-a rugat îndeajuns, a cerut
binecuvântare si a plecat la Botosani, fiind încorporat într-un regiment de
transmisiuni.
Acolo a continuat cu rugăciunea si cu înfrânarea. A făcut si o cerere
specială precum că este vietuitor de mănăstire si nu are
voie să mănânce carne. Comandantul regimentului i-a aprobat să
ia de la cantină ceea ce îi convine. Iar el s-a înfrânat si s-a rugat mult
si de aceea, cât timp a fost în armată, nu a avut nici o necurătie
trupească în somn.
Multă vreme a purtat haină monahală în cadrul armatei, fiind
rânduit la infirmerie. Aici ajuta pe cei bolnavi, îsi făcea pravila
rânduită, se ocupa de curătenie si era cinstit de toti, atât de
ofiteri, cât si de soldati.
Comandantul regimentului se bucura de prezenta sa si îl proteja întru toate,
căci făcea rugăciune seara si dimineata în capela regimentului
cu soldatii, iar în sărbători îi ducea pe toti la biserică.
Astfel multi se bucurau de prezenta si de viata sa închinată lui Hristos.
De aceea, de multe ori era pus de cadrele militare să vorbească
celorlalti soldati. Chiar si ofiterii se adunau să-l asculte si multi se
foloseau de cuvintele lui.
În cazuri speciale, când unii soldati bolnavi aveau nevoie urgentă de
preot, fratele Constantin le aducea preotul militar să-i spovedească
si să-i împărtăsească. Ba unii dintre ei îi cereau sfat
duhovnicesc, cum ar putea să intre si ei în viata monahală.
La terminarea stagiului militar, i s-a propus să rămână în
cadrul armatei: ''Stai aici, căci cu memoria pe care o ai, vei ajunge
general!'' Dar el a refuzat, spunând că este ''soldat în armata lui
Hristos, Împăratul Împă-ratilor''.
În anul 1936, tânărul caporal Constantin Ilie, fiind eliberat din
armată, s-a reîntors din nou la Schitul Sihăstria, dând laudă
lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru toate.
LEGăMÂNTUL SCHIMONAHULUI PAISIE CU FRATELE CONSTANTIN
Povestea Părintele Cleopa ucenicilor săi:
''Când eram militar si mai aveam câteva luni până la eliberare, am stat la
Părintele Paisie în concediu si l-am ajutat la lucru, deoarece construia o
chilie nouă cu paraclis. Aici avea ca ucenic pe un unchi al meu,
Părintele Ghenadie, un om al lui Dumnezeu, care a fost toată viata
cioban la oi si nu s-a mai căsătorit, iar la bătrânete s-a
retras la Schitul Cozancea.
Părintele Paisie, văzând că termin concediul si trebu-ie să
mă întorc la regiment, m-a luat deoparte si mi-a zis:
- Spune-mi, frate Constantin, dacă te eliberezi din armată, nu vii
aici la mine?
La aceasta, eu i-am răspuns:
- Preacuvioase Părinte Paisie, nu vreau să te mint. Eu sunt legat
sufleteste de Schitul Sihăstria, unde m-am dus întâi si unde au adormit
fratii mei în Domnul. Aici în Cozancea este prea aproape de satul meu si as
vrea să fiu mai străin si necunoscut de rudele mele. După
eliberarea mea, mă voi întoarce tot la Sihăstria!
El, auzind, a lăcrimat si a zis:
- Eu am nădăjduit că voi avea un ucenic din familia
voastră. Dar dacă nu ai de gând să vii aici după
armată, atunci si eu, nu după multă vreme, voi merge tot la
Sihăstria!
- Bine, Părinte Paisie! Eu acum mă întorc la regiment…
- Dacă pleci, merg si eu să te
conduc!
Am mers împreună până la locul
de unde se vedeau câmpiile si dealurile spre satul meu. Atunci părintele a
zis cu lacrimi în ochi:
- Hai să facem un jurământ!
Să facem mai întâi trei metanii!
- Da, Părinte Paisie! Să facem!
După ce am făcut trei metanii amândoi, el a zis această
rugăciune: ''Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, pentru
rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si ale tuturor
sfintilor Tăi, rânduieste ca, de va muri fratele Constantin înaintea mea,
să fiu eu la capul lui; iar de voi muri eu mai înainte, să fie el la
capul meu! Amin''.
După aceea, cu multe lacrimi ne-am luat rămas bun unul de la altul.
Această despărtire a noastră s-a întâmplat în vara anului 1936''.
Acest legământ s-a împlinit după 54 de ani, adică la 18
octombrie 1990, când marele duhovnic al Moldovei, Ieroschimonahul Paisie Olaru,
îsi dădea duhul în mâinile lui Hristos în Mănăstirea
Sihăstria, la orele 4 dimineata. În acel ceas de plecare către viata
de dincolo, Arhimandritul Cleopa Ilie a stat lângă capul bătrânului
si s-a rugat cu lacrimi pentru el, citindu-i molitfele de dare a sufletului.
După mai bine de opt ani de la mutarea Ieroschi-monahului Paisie la cele
ceresti, adică la 2 decembrie 1998, si Arhimandritul Cleopa Ilie îsi
dădea duhul în mâinile lui Hristos, lăsând orfani duhovniceste sute
de călugări si zeci de mii de credinciosi care îi erau fii
sufletesti. Suntem încredintati că acesti mari părinti duhovnicesti
ai monahismului românesc sunt împreună astăzi în raiul
desfătării si se roagă cu toti sfintii pentru mântuirea
noastră, a tuturor!
TUNDEREA ÎN MONAHISM
Eliberându-se din armată în toamna anului 1936, rasoforul Constantin Ilie
a fost trimis iarăsi la aceeasi ascultare de mai înainte. Fiind cel mai
tânăr la oi, ajuta pe ceilalti părinti, Galaction Ilie si Antonie
Olaru. Apoi dădea oile la strungă, le mulgea, făcea
curătenie în stână, închega laptele pentru brânză si mergea cu
oile la păscut.
Toti cei trei păstori de oi erau foarte blânzi, smeriti, tăcuti si
iubeau cel mai mult sfânta rugăciune. De aceea, toate se săvârseau în
liniste si pace si nu aveau nici o tulburare în ascultarea lor.
În anul 1937, la sfârsitul lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost
rânduit de egumen să fie făcut călugăr. Acum avea 6 ani de
ucenicie în schit si armata făcută. Tunderea sa în monahism a fost
aprobată de Sfânta Mitropolie a Moldovei cu ordinul nr. 10042 din 1936 si
a avut loc la 2 august 1937. Nasul său de călugărie a fost
rânduit Schimonahul Proclu Popa, un mare nevoitor plin de iubire si smerenie,
originar din comuna Piatra Soimului, judetul Neamt.
Fratele Constantin îl ruga pe bătrân să-l ia sub mantie, însă el
îi zicea:
- Frate Costică, eu sunt tare bătrân, am 77 de ani, si nu mai pot. Te
rog, caută pe altcineva să-ti fie nas!
- Părinte Proclu, dacă nu mă iei sfintia ta sub mantie, nu
mă mai călugăresc degrabă! a zis rasoforul Constantin.
Auzind bătrânul si blândul Schimonah Proclu aceste cuvinte, s-a bucurat
mult, zicând:
- Bine, frate Costică, pregăteste-te că la noapte te iau sub
mantie!
Începând slujba tunderii în călugărie, toti părintii si fratii
se rugau lui Dumnezeu să-l întărească pe calea vietii
duhovnicesti, ca să-si ducă crucea până la sfârsit.
Dar, când să-i pună numele de călugărie, un părinte
apropiat egumenului, anume Schimonahul Nicolae, i-a spus:
- Părinte staret, puneti-i numele Cleopa, că tot nu avem nici un
călugăr cu acest nume!
- Bine zici, părinte Nicolae!
Apoi staretul a rostit:
- Fratele nostru, monahul Cleopa, îsi tunde perii capului său, în numele
Tatălui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Să
zicem pentru dânsul: ''Doamne miluieste!''
După ce a fost tuns în chipul călugăresc, monahul Cleopa a fost
binecuvântat de staretul său, iar nasul lui l-a închinat la icoana Maicii
Domnului si l-a asezat în strană, după traditie.
Asa a fost tunderea în monahism a Părintelui Cleopa, care avea să fie
unul din cei mai mari stareti si părinti duhovnicesti ai tării
noastre!
ALTA ISPITIRE CU IUBIREA DE ARGINT
Părintele Cleopa ne spunea: ''Când eram
frate în Sihăstria, nimeni nu-si încuia chilia, căci nici nu avea
cine si ce fura. Tot ce aveam nevoie, ni se dădea de la obste. Dar să
vezi cum a vrut vrăjmasul să mă prindă odată cu patima
iubirii de argint. Prin anul 1937, când eram bucătar, a venit un
credincios la noi si mi-a zis: ''Părinte Cleopa, iată ce monede noi
si frumoase au iesit!'' Si mi-a dat una si mie.
Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastră sub o hârtie, ca să
nu-l vadă nimeni, si am încuiat usa. De la bucătărie mă
duceam mereu la chilie si săltam hârtia de pe geam, să văd
dacă nu a dispărut banul. Nu trecea mult si iar mă duceam la
chilie!
Într-o zi, văzând eu că mi-a lipit vrăjmasul inima de ban, încât
tineam usa încuiată si mă gândeam numai la el, am făcut semnul
Sfintei Cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un
sărac.
Asa am scăpat de iubirea de argint!''
ARDEREA SCHITULUI SIHASTRIA
Prin anii 1938-1941, Schitul Sihăstria număra peste 35 de
părinti si frati. Însă chiliile erau toate din lemn de brad si destul
de vechi, căci bătrânul staret Ioanichie, având peste 80 de ani, cu
greu putea să se îngrijească de toate cele de trebuintă.
În data de 30 mai 1941, apropiindu-se sărbătoarea Înăltării
Domnului, când mii de pelerini vin să se închine la mănăstirile
nemtene si să asculte Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Neamt,
fratii si părintii de la Sihăstria se sileau si ei să facă
fată numerosilor credinciosi care poposeau câte o noapte în fiecare
mănăstire.
Dar fiind secetă si bătând un vânt uscat, deodată de la o
scânteie s-a aprins o chilie de lemn si, într-o jumătate de ceas,
toată incinta era cuprinsă de flăcări, arzând toate
chiliile, acoperisul bisericii de piatră si paraclisul de lemn cu hramul
Sfintii Părinti Ioachim si Ana, si nu s-au mai putut salva decât putine
obiecte de cult.
În acea învălmăseală, câtiva credinciosi au intrat prin
flăcări si au scos din paraclis Sfânta Evanghelie, Sfintele Taine,
câteva icoane si sfintele vase. Dar, nestiind unde se află Sfintele
Moaste, le-au lăsat în Sfântul Altar si au fugit afară. Si pe când
toti se întristau pentru pierderea sfintelor moaste, deodată s-a
văzut prin văzduh o cutie albă de argint cu o panglică
rosie lungă, unde se păstrau moastele sfintilor, care, iesind
singură din paraclis si zburând pe deasupra, a căzut în mijlocul
curtii.
Văzând părintii această minune, au ridicat cutia cu sfintele
moaste, le-au sărutat si au multumit lui Dumnezeu cu lacrimi. Iată
că Dumnezeul minunilor face minuni în toată vremea si locul,
dacă avem credintă si ne rugăm Lui cu lacrimi si smerenie!
Apoi bătrânul staret Ioanichie Moroi, văzând că toată
osteneala lui de peste 30 de ani s-a risipit într-un singur ceas, cu lacrimi în
ochi a făcut trei metanii în fata bisericii de piatră
rămasă fără acoperis, si a zis cuvintele dreptului Iov:
Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat! Amin.
Prin asemenea ispite, primejdii si necazuri i-a fost dat să treacă
acestui cuvios staret, până s-a mutat la cerestile lăcasuri. Dar
Protosinghelul Ioanichie nu se descuraja, ci îi îmbărbăta pe toti,
zicând: ''Părintilor, să nu vă descurajati că a ars
mănăstirea. Că pentru păcatele noastre a ars si pentru ca
să se reînnoiască ctitorii! Sfintiile voastre răbdati toate
ispitele cu tărie si nu părăsiti locul acesta sfintit prin
rugăciunile si lacrimile înaintasilor nostri. Numai să tineti cu
tărie rânduiala acestui schit. Că cine nu tine rânduiala locului, îl
izgoneste locul de aici! Păstrati rânduielile călugăresti si nu
lăsati nesăvârsite nici într-o zi dumnezeiasca Liturghie si cele
sapte Laude.
De veti face asa si veti duce viată curată si veti avea dragoste
între voi, să stiti că Maica Domnului va ridica din cenusă acest
sfânt lăcas si veti avea pace si mântuire în locul acesta. Iar de nu veti
păzi cu sfintenie pravila, postul si datoriile voastre
călugăresti, să stiti că se va pustii locul acesta. Că
lui Dumnezeu mai mult îi place un loc pustiu si curat, decât un loc cu
călugări multi si dezbinati!''
CUM A FOST ALES LOCTIITOR DE EGUMEN MONAHUL CLEOPA
După incendiul din vara anului 1941, Schitul Sihăs-tria supravietuia
din ce în ce mai greu. Bătrânul staret, în vârstă de 82 de ani, era
tot mai bolnav. Nu mai putea sluji Sfânta Liturghie si cu greu spovedea si
dădea sfaturi. Ba, a fost si bătut de hotii Baltă, care i-au
scos un ochi.
În vara anului 1942, în Sihăstria slujea numai Ieroschimonahul Ioil
Gheorghiu, ucenicul bătrânului staret, ajutat de Ieromonahul Calistrat
Bobu. Apoi, din cauza lipsei de chilii, după incendiul amintit, o
bună parte din frati si călugări s-au dus la
Mănăstirile Neamt si Secu. Mâncarea se făcea într-o
bucătărie de vară, iar masa se dădea la obste într-un beci,
care tinea loc de trapeză în timpul zilei, iar noaptea era dormitor pentru
părinti.
Staretul Ioanichie Moroi avea însă si mângâieri. Odată, pe când era
bolnav si se îngrijora pentru soarta schitului, a intrat în chilia lui o femeie
îmbrăcată cu bună cuviintă si, apropiindu-se de el, i-a
zis: ''Nu te întrista, Părinte Ioanichie. De acum ne vom îngriji noi de
acest sfânt lăcas!'' Era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu,
patroana schitului! Într-adevăr, din anul 1942 s-a simtit permanent
acoperământul si binecuvântarea Maicii Dom-nului peste Sihăstria.
În aceeasi perioadă, părintii duhovnici, împreună cu tot
soborul, la propunerea egumenului Ioanichie Moroi, au hotărât să-l
numească loctiitor de egumen pe monahul Cleopa Ilie, care era tânăr,
hotărât si foarte duhovnicesc. Atunci duhovnicii si bătrânii au făcut
rugăciune în biserică la icoana Maicii Domnului si apoi au urcat cu
totii la stâna schitului de pe muntele Tăciunele, ca să-l cheme pe
Părintele Cleopa ca loctiitor de staret până va rândui Dumnezeu un
egumen.
Era în Postul Sfintilor Apostoli. Când au ajuns cu totii la stână, fratii,
împreună cu Părintele Cleopa, tundeau oile. Atunci Ierodiaconul
Ghemnazie Pristav, care era mai îndrăznet, i-a zis:
- Părinte Cleopa, a venit vremea, ca pe timpul lui David, să lasi pe
cele fătătoare si de acum să pasti pe cele cuvântătoare!
Iată, schitul este ars, staretul nostru este orb si bolnav si
călugării se risipesc! Vino si ajută la refacerea schitului. Te
vrem cu totii, te cheamă si părintele staret Ioanichie, care ne-a
crescut pe toti, că el nu mai poate!
Auzind aceste cuvinte, Părintele Cleopa a zis:
- Eu sunt prea tânăr si nu pot să fiu staret la schit. Căutati
pe altcineva, că eu nu mă pricep să povătuiesc sufletele si
sunt om păcătos!
- Ba nu, Părinte Cleopa, acum te cheamă Dumne-zeu si trebuie să
faci ascultare, cum ai făcut totdeauna! Te vom ajuta si noi si, cu
rugăciunile Maicii Domnului, avem nădejde că vei putea salva
obstea schitului nostru care se risipeste din zi în zi!
- Vă rog, părintilor, a zis monahul Cleopa, mai lăsati-mă
să mă rog lui Dumnezeu si să mă gândesc o lună de
zile, că sunt tânăr si nu stiu ce să fac! Dacă nu, mă
duc la Mănăstirea Secu!
- Bine, Părinte Cleopa, te lăsăm o lună de zile să te
rogi!
Apoi, coborând de la stână, a zis duhovnicul Calistrat: ''Prea repede l-am
luat pe Părintele Cleopa! Să ne rugăm la Maica Domnului si
să-l mai lăsăm să se gândească!''
A doua zi, Părintele Cleopa a scris o carte postală Părintelui
Paisie de la Schitul Cozancea si i-a cerut sfat ce să facă în
această grea încercare. Iar el a postit trei zile si s-a rugat în
taină lui Dumnezeu să se facă voia Sa.
După zece zile a primit de la pustnicul Paisie o carte postală cu
următorul cuprins: ''Dragul tatei, de la mine păcătosul să
fii ca si cum n-ai da si ca si cum n-ai lua! Nu te bucura când te-or pune
staret si nu te supăra când te-or scoate din stăretie! Fă
ascultare de bătrânul staret si de soborul părintilor si lasă-te
întru toate în voia lui Dumnezeu!''
Astfel, Schimonahul Paisie l-a binecuvântat să ajute la înnoirea Schitului
Sihăstria si trecând o lună de zile de rugăciune si asteptare,
monahul Cleopa a luat conducerea administrativă a obstii. Părintii si
fratii s-au bucurat de această schimbare si toti ascultau de cuvântul
său. Ba si bătrânul staret era fericit că ucenicul său
iubit a fost rânduit de Dumnezeu să povătuiască acest schit.
LOCTIITOR DE EGUMEN
Prima grijă a Părintelui Cleopa a fost aceea de a reînnoi incinta si
chiliile arse de foc în anul 1941. Cu ajutorul Mănăstirii Neamt, care
a dat gratuit sute de metri cubi de lemn si cherestea, si al credinciosilor din
împrejurimi, în toamna anului 1942 s-a început constructia a două corpuri
de chilii cu peste 20 de încăperi, în locul celor distruse de foc. În anii
următori, 1943-1944, la aceste chilii au lucrat cel mai mult credinciosii
din satul Rădăseni - Suceava, care erau evacuati din cauza
războiului în pădurile seculare din împrejurimi.
Noul egumen era foarte pretuit, atât de obstea schitului, cât si de
credinciosii refugiati aici, întrucât era foarte evlavios, postea mult, era
blând, îi îmbărbăta pe toti, călugări si mireni, si
îndeosebi avea darul cuvântului prin care călăuzea si hrănea
duhovniceste pe fiecare.
După ce frontul a trecut la vest de Carpati, Părintele Cleopa a
continuat constructia chiliilor si a acoperit cu tablă biserica de
piatră.
Astfel, cu harul lui Dumnezeu si cu binecuvântarea Maicii Domnului,
protectoarea acestui sfânt asezământ, Părintele Cleopa s-a dovedit de
la început un călugăr foarte râvnitor, un egumen curajos si
duhovnicesc si un bun iconom.
SFÂRSITUL STARETULUI IOANICHIE MOROI
După 33 de ani de aspră nevointă duhovnicească,
Protosinghelul Ioanichie Moroi s-a îmbolnăvit greu si nu mai putea conduce
Schitul Sihăstria. Dar era fericit că ucenicul său, monahul
Cleopa, a fost rânduit să-i continue activitatea duhovnicească.
Ultimii doi ani de viată, marele staret i-a petrecut mai mult în chilie,
rugându-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, spovedind si dând sfaturi ucenicilor
săi. Dar era fericit că schitul se înnoia atât duhovniceste, cât si
material.
În anul 1943, boala staretului Ioanichie se agravase. Zi si noapte avea doi
ucenici care îl îngrijeau. Iar în august 1944, fiul său după trup,
monahul Nicanor, a fost împuscat de ostasii rusi în apropierea frontului.
La 3 septembrie 1944, simtindu-si aproape sfârsitul, bătrânul i-a chemat
pe toti lângă patul său si le-a dat ultimul sfat. Adică să
se roage neîncetat, să facă ascultare cu dragoste, să
iubească sfânta biserică si să ducă viată curată
în Hristos. Apoi, cerându-si iertare, i-a sărutat pe toti si le-a zis de
trei ori: ''Marti mă duc la Tata!…'', proorocind prin aceasta sfârsitul
vietii lui.
După o viată cu grele încercări si mari suferinte, la 5
septembrie, orele 10, marele staret Ioanichie Moroi si-a dat sufletul în
mâinile Tatălui Ceresc, lăsând în urma lui un vrednic continuator în
lucrarea de înnoire a acestui schit, pe Părintele Cleopa. Fiind plâns de
tot soborul, a fost înmormântat în cimitirul nou din livada
mănăstirii.
Trecând câtiva ani, si Schimonahia Augustina din Mănăstirea Agapia,
fosta lui sotie, si-a dat sufletul cu pace, fiind înmormântată în
cimitirul mănăstirii.
CUM A FOST ALES EGUMEN DEPLIN MONAHUL CLEOPA
După mutarea la cele ceresti a bătrânului egumen Ioanichie Moroi,
toată grija Schitului Sihăstria apăsa pe umerii monahului
Cleopa. Dar el nu voia să primească hirotonia în diacon si preot,
căci se temea de această mare răspundere în fata lui Dumnezeu.
Iată însă cum a rânduit Dumnezeu să fie hirotonit si apoi
să fie numit egumen deplin al schitului:
În luna octombrie, anul 1944, monahul Cleopa împreună cu câtiva frati au
mers la via schitului din comuna Racova - Buhusi, pentru a aduce struguri. Pe
cale, aproape de Buhusi, i-a iesit înainte o femeie evlavioasă, având în
mâinile sale un rând de vesminte preotesti, un liturghier si un toiag de preot
si i-a zis:
- Părinte, au rămas în casa mea aceste vesminte si obiecte sfinte de
la un preot militar, care stătea la noi pe timpul războiului. Apoi,
mergând cu frontul mai departe, le-a lăsat în casa noastră si nu stiu
ce să fac cu ele!
- Soro, dă-le la o biserică sau la o mănăstire care are
nevoie de ele, că nu este bine să tii în casă aceste obiecte
sfinte!
- Părinte, dacă le dau sfintiei tale, le primesti?
- Dă-ni-le nouă, crestină, si le ducem la mănăstire,
că este păcat să stea oriunde!
- Poftim, părinte, vesmintele, cartea si toiagul! Multumesc lui Dumnezeu
că v-am întâlnit să vi le dau!
Luând aceste obiecte, Părintele Cleopa le-a pus în cărută si
cugeta în sine: ''Oare de ce a adus această femeie vesmintele, toiagul si
liturghierul tocmai la mine? Nu cumva este un semn că Dumnezeu vrea
să fiu hirotonit preot si să povătuiesc cu toiagul acesta obstea
Schitului Sihăstria?''
Întorcându-se de la vie si spovedindu-se, a spus duhovnicului toate acestea.
Iar duhovnicul, întelegând că este un semn de la Dumnezeu, i-a zis: ''Fă
ascultare, Părinte Cleopa, că aceasta am făgăduit toti la
călugărie si fără aceasta nu ne putem mântui! Apoi cine
să conducă obstea schitului, dacă toti fugim de răspundere?
Că zic Sfintii Părinti: ''Ascultarea este viată, iar
neascultarea este moarte''!''
După două luni, la 27 decembrie 1944, când se prăznuieste
Sfântul Arhidiacon Stefan, monahul Cleopa a fost hirotonit ierodiacon; iar la
23 ianuarie 1945, când se prăznuieste Sfântul Sfintit Mucenic Clement, a
fost hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al
Mănăstirii Neamt.
După putin timp, Ieromonahul Cleopa Ilie avea să fie numit oficial
egumen al Schitului Sihăstria.
SCHITUL SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1945-1946
Odată cu încetarea războiului, lucrările de reînnoire a schitului,
începute în anul 1942, au continuat încă trei ani. Astfel, în anul 1945
s-a terminat si s-a sfintit trapeza nouă, unde puteau lua masa peste o
sută de persoane. De asemenea s-au terminat în bună parte chiliile de
pe latura de nord a incintei, cu zece încăperi mari, si
bucătăria pentru întreaga obste. În anii 1945-1946 s-a refăcut
si corpul de chilii din partea de sud a incintei, compus tot din zece
încăperi, însă mai mici.
Iată ce povestea Părintele Cleopa despre greutătile care le-a
întâmpinat cu înnoirea schitului: ''Când m-au numit staret, era foarte greu.
Schitul nu avea nici de unele. Hramul venea si noi nu aveam nimic
pregătit. Chiliile erau arse si clopotele topite, iar la biserica mare
fusese de asemenea mistuit de flăcări acoperisul. Atunci m-am dus la
Mănăstirea Neamt să împrumut ceva bani. Dar nu mi-au dat,
căci nu aveau fonduri.
Apoi am trecut pe la Protosinghelul Ioachim Spătaru, omul lui Dumnezeu! La
el se afla un bun crestin din Bucuresti, Constantin Vâlsan, director general la
Telefoane. Acesta, auzind că nu avem nimic pentru hram, mi-a dat 800.000
de lei, bani multi pe vremea aceea. Când am venit la Sihăstria, mă
astepta Părintele Ioil Gheorghiu, duhovnicul nostru, care se ruga lui
Dumnezeu ca să primim ceva ajutor. Auzind de donatia primită, s-a
mirat si a multumit lui Dumnezeu''.
În primăvara anului 1946, credinciosii din comuna Rădăseni -
Suceava, care fuseseră evacuati pe timpul războiului în pădurile
din jurul Sihăstriei, au hotărât să construiască, în mod
gratuit, un nou paraclis de iarnă în locul celui incendiat în anul 1941,
cu acelasi hram - Sfintii Părinti Ioachim si Ana.
Ctitorul acestui nou sfânt lăcas a fost Ieromonahul si duhovnicul Gherasim
Câmpanu, originar din acelasi sat. Până la sfârsitul anului 1946,
paraclisul era aproape gata. Lipsea doar catapeteasma, care era în lucru, si
pictura interioară. Prin aceasta, locuitorii din Rădăseni, ca si
din alte sate, au săvârsit un act de recunostintă lui Dumnezeu si
nevoitorilor din acest schit, pentru că au fost izbăviti de primejdii
si de moarte la Sihăstria, pe timpul războiului din vara anului 1944.
În acesti doi ani, 1945-1946, a rânduit Dumnezeu să vină numerosi
tineri si vârstnici în obstea schitului, mărindu-se mult numărul
vietuitorilor. Aceasta s-a întâm-plat din două motive. Întâi, din cauza
foametei si a sărăciei care amenintau întreaga tară, si al
doilea, pentru renumele deosebit pe care începuse să-l aibă
Protosin-ghelul Cleopa. De aceea Schitul Sihăstria luase o amploare atât
duhovnicească, cât si materială deosebită.
Sufletul acestei propăsiri era, desigur, Părintele Cleopa, omul lui
Dumnezeu, care începuse să fie tot mai vestit în partea locului. Căci
în timp ce alte mănăstiri si schituri aveau lipsă de personal si
mai ales lipsă de părinti duhovnicesti, Sihăstria înflorea din
zi în zi datorită blândului si milostivului egumen al acestui schit. El
era părinte, tată si povătuitor sufletesc al tuturor:
călugări, intelectuali, credinciosi de rând, săraci si
cersetori.
Zilnic era căutat de toti si stătea în mijlocul mul-timii, ajutând,
sfătuind, mustrând, hrănind si împăcând pe fiecare. Astfel,
Părintele Cleopa s-a făcut cunoscut în tară mai ales prin darul
cuvântului si prin predici, apoi prin spovedanie si sfătuire duhovnicească,
si, al treilea, prin milostenie.
Datorită bunătătii si întelepciunii sale duhovnicesti, Dumnezeu
sporea harul si darul în el si le revărsa peste obstea acestui schit, cu
rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea
acestui sfânt asezământ.
EPISCOPUL SFÂNT IOAN DIN MUNTII SIHLEI SI PARINTELE CLEOPA
Fericitul Episcop Ioan s-a întâlnit întâia oară cu fratii Constantin si
Vasile în toamna anului 1930, în Muntii Sihlei, la locul numit ''Râpa lui
Coroi'', când i-a profetit lui Vasile prin fratele său Constantin
''că trebuie să se pregătească că are de mers o cale
lungă''. Într-a-devăr, după sase luni, fratele Vasile s-a mutat
la Domnul.
Despre alte întâlniri ale acestui episcop minunat cu Părintele Cleopa nu
avem cunostintă; dar credem că ele au avut loc cu sigurantă.
Însă vremurile tulburi din anii 1940-1950 au făcut să nu se
vorbească în public despre acest episcop sfânt, care s-a nevoit în
această zonă până după anul 1951.
Cele trei ''întâlniri'' din anii 1946-1947 ale Proto-singhelului Teodul
Varzare, duhovnicul Mănăstirii Agapia, cu acest sfânt episcop, în
Poiana Trapezei, pe poteca ce coboară dinspre Agapia spre Sihăstria,
sunt destul de concludente. Prima întâlnire a avut loc în primăvara anului
1946, când episcopul a cerut să i se aducă hârtie si cerneală
''că are ceva de scris''.
Văzând pe duhovnic, episcopul l-a binecuvântat cu amândouă mâinile si
i-a zis cu glas profetic: ''Părinte Teodul, te duci la Sihăstria, la
Părintele Cleopa? De multe ori mă duc si eu la Sihăstria si stau
la slujbă în biserică, însă, cu darul lui Dumnezeu, nu mă
vede nimeni! Stiu că sfintia ta vrei să te retragi din Agapia la
Sihăstria, dar să nu te duci. Rămâi acolo si fă ascultare,
că nu degeaba te-a trimis Dumnezeu la Agapia. Acolo este mântuirea
sfintiei tale!''
Iată la ce măsură de sfintenie ajunsese acest mare episcop si
vas al Duhului Sfânt! El venea la sfintele slujbe la Sihăstria, dar nu-l
vedea nimeni. Însă el îl cinstea în chip deosebit pe Părintele
Cleopa.
A doua întâlnire între Părintele Teodul si Episcopul Ioan a avut loc în
vara aceluiasi an, în acelasi loc, când părintele i-a adus hârtie si
cerneală după cum i-a cerut, dar nimeni nu stie dacă fericitul
episcop a scris ceva si ce anume.
Episcopul, binecuvântându-l iarăsi cu amândouă mâinile, l-a
sărutat pe frunte si i-a zis: ''Părinte Teodul, te duci la
Sihăstria. Mai bine întoarce-te înapoi la Agapia, că Părintele
Cleopa lipseste azi din schit, căci este chemat la Mănăstirea
Neamt la consiliu!'' Iată ce minunat era acest episcop plin de harul Duhului
Sfânt! El se ruga pentru Părintele Cleopa si îl ajuta haric să
povătuiască bine acest sfânt locas.
Astfel acest episcop sfânt, care fusese vicar la Mitropolia din Kiev până
în anul 1918, după care s-a refugiat în România si s-a nevoit în Muntii
Sihlei, era în strânsă legătură duhovnicească cu
Mănăstirea Sihăstria si cu Părintele Cleopa cu care,
probabil, se întâlnea fie tainic, noaptea, fie în Duhul Sfânt, prin sfânta
rugăciune. Unii părinti duhovnici cred că acest sfânt episcop se
vedea uneori cu Părintele Cleopa, pe când acesta se retrăsese în anul
1948 în Muntii Sihăstriei, întrucât amândoi îsi aveau chiliile pustnicesti
în partea locului.
Noi suntem încredintati că cei ce slujesc lui Hristos cu inimă
curată, se cunosc si aici si dincolo de mormânt, se caută unii pe
altii, se iubesc, se ajută si se roagă unii pentru altii. Căci
aceasta este bucuria cuviosilor, lauda dreptilor si mângâierea sfintilor, ca,
atât ''în trup'', cât si ''în afară de trup'', să se cunoască
haric unii cu altii în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
A treia si ultima întâlnire a Episcopului Ioan cu Părintele Teodul a avut
loc în vara anului 1947, când dorea să se reîntoarcă în patria sa.
RIDICAREA SCHITULUI SIHASTRIA LA RANG DE MANASTIRE
În anul 1947, făcându-se cunoscut peste tot numele si activitatea
duhovnicească si administrativă a Protosin-ghelului Cleopa Ilie,
egumenul Schitului Sihăstria, Patriarhia Română a luat în atentie
eforturile de înnoire generală a acestui sfânt asezământ monahal.
Cel dintâi care a propus ridicarea Schitului Sihăstria la rang de mănăstire
independentă si de sine stătătoare, a fost Arhimandritul Teofil
Pandele, care era director si inspector general la Ministerul Cultelor, si care
supraveghea activitatea tuturor mănăstirilor din tară, atât pe
linie de minister, cât si la nivel de Patriarhie.
Cercetând canonic si administrativ situatia Schitului Sihăstria si
constatând că acest asezământ îndeplineste toate conditiile legale
pentru a fi ridicat la rang de mănăstire, Arhimandritul Teofil
Pandele a făcut un memoriu amplu pe care l-a înmânat atât Patriarhului
Nicodim si Mitropolitului Moldovei, Irineu Mihălcescu, cât si Ministerului
Cultelor. Cercetându-se la fata locului, s-a constatat că Schitul
Sihăstria are o obste de peste 50 de vietuitori si că desfăsoară
o activitate duhovnicească si misionară deosebită în partea
locului, fiind condusă de un staret autodidact de mare renume.
Luând în considerare toate acestea, la propunerea Mitropoliei Moldovei,
Patriarhul României a aprobat ridicarea Schitului Sihăstria la rang de
mănăstire cu decizia patriarhală nr. 299/30 iunie 1947, precum
si ridicarea Protosinghelului Cleopa Ilie la rang de arhiman-drit cu decizia
patriarhală nr. 379/19 septembrie 1947. Aceasta s-a hotărât întrucât
el a reusit ca, numai în cinci ani de zile, să facă dintr-un schit
ars integral, o mănăstire renumită si bine organizată.
Hirotesia în arhimandrit a Părintelui Cleopa a fost făcută de
Episcopul Valerie Moglan, Vicarul Mitropoliei Moldovei, în Mănăstirea
Sihăstria, la 19 septembrie 1947. În predica sa, Episcopul Valerie a
adresat Arhimandritu-lui Cleopa următoarele cuvinte: ''Părinte
Cleopa, primeste bastonul acesta. Cine ascultă de sfintia ta, de Dumnezeu
ascultă! Cine nu ascultă, poti să-l bati cu toată
pădurea, că om din el tot nu mai faci!''
Dăm mai jos actul sinodal de ridicare la rang de mănăstire a
Schitului Sihăstria - Neamt, cu hramul Nasterea Maicii Domnului:
PATRIARHUL ROMÂNIEI
Nr. 298 Cabinet
1947 iunie 30
D E C I Z I U N E A nr. 299
Din mila lui Dumnezeu, Nicodim, Arhiepiscop
al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al României.
Având în vedere raportul Nr. 83/947, al Sf. Schit Sihăstria din Jud.
Neamt, prin care solicită ridicarea la rangul de Mănăstire;
Având în vedere, că personalul Sf. Schit trece de 50 de persoane;
Având în vedere dragostea si abnegatia cu care personalul Sf. Schit
Sihăstria din jud. Neamt îsi îndepli-neste îndatoririle monahale,
D E C I D E M :
Art. I. - Sf. Schit Sihăstria, din jud.
Neamt, se ridică la rangul de Mănăstire, numindu-se pe viitor
''Sf. Mănăstire Sihăstria'', jud. Neamt.
Art. II. - P.C. Păr. Staret al Sfintei Mănăstiri Neamtu-Secu,
jud. Neamt, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei
Deciziuni.
Dată în sedinta noastră Patriarhală, astăzi 30 Iunie 1947.
P A T R I A R H ,
= N I C O D I M
Odată cu această hotărâre
sinodală, a trecut sub ascultarea Mănăstirii Sihăstria si
Schitul Sihla, care era condus atunci de Ieromonahul Clement Popovici. De
ase-menea, a fost transferată în posesia Mănăstirii
Sihăstria poiana numită Piciorul Crucii, precum si Muntele
Tăciu-nele.
Aceste putine date s-au scris pentru a nu fi uitate în timp de cei ce vor urma
după noi.
TUNDEREA ÎN MONAHISM A MAMEI PARINTELUI CLEOPA
Nemaiavând pe nimeni acasă, bătrâna mamă Ana Ilie plângea zilnic
pentru cei nouă copii mutati de timpuriu la Domnul. Singura ei alinare în
sat era biserica si cimitirul. În fiecare sărbătoare era
nelipsită de la biserică, iar după slujbă îsi plângea
copiii în cimitir.
Ultimul ei sprijin era acum Părintele Cleopa, sta-retul Sihăstriei,
care fusese ales de Dumnezeu să slujească Biserica lui Hristos.
Copiii îi muriseră toti de tineri, în afară de Părintele Cleopa,
iar sotul ei, Alexandru, se mutase si el la cele vesnice, în anul 1943.
Despre acest moment părintele povestea: ''Când a murit tata, mama îmi
trimitea telegramă după telegramă, chemându-mă la
înmormântare.
Mai târziu, când ne-am întâlnit, mama m-a întrebat:
- De ce n-ai venit la înmormântarea tatei?
- Eu am venit la mănăstire si nu mai am tată, nici mamă! am
răspuns.
- Cum asa? Eu nu sunt mama ta? întrebă bătrâna printre lacrimi.
- Vino la mănăstire si atunci esti mama mea!''
Într-o toamnă târzie de noiembrie, din anul 1946, Părintele Cleopa
si-a adus mama din satul natal, Sulita, la Schitul Sihăstria, pentru a fi
închinoviată în obstea Mănăstirii Agapia Veche.
Aici se ruga în biserică ziua si noaptea si se bucura mult pentru fratii
tineri veniti să slujească lui Hristos, socotindu-i ca pe proprii ei
copii.
În toamna anului 1947, la 21 septembrie, mama Părintelui Cleopa a fost
tunsă în monahism pe seama Mănăstirii Agapia Veche,
schimbându-i-se numele din Ana în Agafia. Apoi a fost închinoviată în
obstea acestei mănăstiri, în primăvara anului 1948, si
încredintată unei maici duhovnicesti, numită Olimpiada. Aici s-a
nevoit în chip monahicesc peste 20 de ani, rugându-se lui Dumnezeu ziua si
noaptea, împărtindu-si bucuriile si necazurile cu cele trei ucenice ale
ei, monahiile Mihaela, Iustina si Iulia.
În fiecare zi Maica Agafia căra lemne la bucătărie, desi era
bătrână. Ucenica ei îi zicea: ''Maică Agafie, de ce cari lemne
cu spinarea la bucătărie?'' Iar ea răspundea: ''Dar eu să
mănânc mâncarea degeaba?''
Când venea câte un sărac la Agapia Veche si maica nu avea bani, lua de la
ucenicele ei câte ceva si le spunea: ''Am luat de la voi oleacă, că
eu nu am!'' Iar ele îi răspundeau: ''Bine, Maică Agafie, că ai
luat''. Ea însă dădea totul la săraci!
Maica Agafia si când era în lume dădea multă milostenie la
săraci. Uneori povestea că o ocăra sotul ei si îi zicea:
''Măi femeie, eu degeaba aduc cu căruta, că tu dai totul cu
traista!''
Din timp în timp, Maica Agafia trecea muntele si venea la Sihăstria
să vorbească cu Părintele Cleopa si să plângă la
mormintele fiilor ei din cimitir: rasoforul Vasile si monahul Gherasim. Apoi se
întorcea la Agapia Veche, mângâiată de cuvintele părintilor din
Sihăstria.
O MINUNE A MAICII DOMNULUI
Era în vara anului 1947. Arhimandritul Cleopa pleca la Bucuresti să
aducă obiecte bisericesti pentru noul paraclis. Ajungând în capitală,
părintii de la Patriarhie l-au invitat la o întâlnire duhovnicească
în casa profesorului universitar Alexandru Mironescu, unde erau deja adunati
numerosi preoti, profesori si credinciosi.
Între ei erau si Arhimandritii Benedict Ghius, Dosoftei Morariu, Gherontie
Ghenoiu, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae si multi alti
intelectuali. Se puneau întrebări si se dădeau răspunsuri
duhovnicesti. În acel moment a intrat în sală si Părintele Cleopa.
Invitatii s-au sculat în picioare si, cerând binecuvântare, asteptau ca
părintele să le vorbească cuvânt de folos.
Fiind rugat, Părintele Cleopa a început să le spună un cuvânt de
la Sfintii Părinti despre cinstirea Maicii Domnului. În timp ce vorbea el,
deodată s-a săvârsit o minune!
Icoana mare a Maicii Domnului din perete, pe care era închipuit si Proorocul
David, a început să se clatine tare timp de câteva minute si să
scoată un sunet ca de harpă. Părintii si credinciosii adunati în
sală, fiind cuprinsi de emotie, nu stiau ce minune să fie aceasta.
Unii plângeau, altii îsi făceau cruce, altii se închinau la icoana Maicii
Domnului, iar altii se rugau cu lacrimi, fiind cuprinsi de uimire. Dintre toti,
Arhimandritul Benedict Ghius a fost cel mai mult miscat, repetând mereu:
''Maica Domnului… Maica Domnului… O minune!… O minune!''
După câteva minute, icoana s-a
oprit pe loc, pendulul bătea normal si toti, cuprinsi de emotie, se rugau
la Maica Domnului să aibă milă de tara si de poporul român.
Această minune a Maicii Domnului cu Pruncul în brate a întărit mult
în credintă pe toti cei ce erau de fată, mângâindu-le sufletul.
După ce Părintele Cleopa si-a încheiat cuvântul, au cântat cu totii
axionul Maicii Domnului si s-au retras fiecare cu gândul la minunea
săvârsită. Cei mai multi au considerat că prin această
minune Maica Domnului a binevoit să arate un semn de îmbărbătare
si de mângâiere pentru binecredinciosii crestini, într-un moment în care urmau
să vină grele încercări peste tara noastră.
SFINTIREA NOULUI PARACLIS
Primul paraclis al Schitului Sihăstria, cu hramul Sfintii Părinti
Ioachim si Ana, a fost construit în anul 1846, de duhovnicul Calistrat de la
Mănăstirea Secu. În anul 1941, arzând vechiul paraclis, credinciosii
din comuna Rădăseni au construit alături un nou paraclis din
lemn, cu acelasi hram.
Tot acum s-a terminat si catapeteasma din lemn de stejar, sculptată de
fratii Vasile si Ioan Resmerită, din comuna Grumăzesti - Târgu Neamt
si s-au cumpărat sfintele vase, vesminte si celelalte obiecte de cult
necesare.
În toamna anului 1947, paraclisul cu hramul Sfintii Părinti Ioachim si Ana
era pregătit pentru sfintire. Data sfintirii s-a stabilit la 26 octombrie,
când se prăznuieste Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Slujba de sfintire s-a săvârsit de Episcopul Valerie Moglan, de la
Mănăstirea Neamt, care a rostit si un frumos cuvânt duhovnicesc.
În aceeasi toamnă, după terminarea lucrărilor din paraclis,
Părintele Cleopa căuta un pictor să picteze interiorul. Dar nu
era multumit cu cei care se ofereau.
Atunci a rânduit Dumnezeu să se afle un pictor iscusit, basarabean, numit
Ioan Protcencu, originar din Ucraina, care lucra icoane pentru biserici în
apropierea Capitalei. La stăruinta Părintelui Cleopa, pictorul a fost
adus la Sihăstria si, în primăvara anului 1948, a început pictura murală
în paraclis. El era un crestin profund si meditativ. Se ruga mult, vorbea
foarte putin si practica rugăciunea lui Iisus. Picta numai cu post. Iar
după ce mânca, nu mai picta nimic în acea zi, considerând un păcat
să picteze după masă. După ce se odihnea putin pe o
bancă din livadă, întotdeauna singur, se întorcea la camera sa si
pregătea vopsele pentru ziua următoare.
Înainte de sfârsitul lui a primit schima monahală sub numele de Irineu.
Viata lui exemplară îi îndemna si pe fratii din mănăstire
să se nevoiască mai mult pentru mântuirea lor.
BUCURII SI NECAZURI
Nu putem trece sub tăcere necazurile pe care le suferea
Mănăstirea Sihăstria, si mai ales staretul acestui sfânt
asezământ, spre sfârsitul anului 1947, datorită unei vestite bande de
tâlhari, care au prădat mănăstirile si oamenii din zona Neamt
timp de peste 6 ani, făcând peste tot tulburare, pagubă si
sminteală.
Mănăstirea Sihăstria si Schitul Sihla, în zona cărora se
adăposteau hotii, au pătimit multe de la ei, fiind mai izolate de
celelalte mănăstiri.
Îndată după sfintirea paraclisului, incinta mănăstirii a
fost înconjurată de hoti. Credinciosii au fost retinuti în biserică
sub amenintarea armelor, iar ei au luat tot ce au găsit mai bun în magazia
mănăstirii.
Despre această întâmplare spunea Părintele Cleopa: ''Într-o
seară, pe când eram staret si stăteam la slujba privegherii în
biserică, a venit Baltă cu ai lui, m-au scos de la slujbă si
mi-au cerut vin, mâncare si bani. Si fiindcă nu aveam nimic, m-au luat,
m-au dus în pădure si m-au legat de un copac ca să mă împuste.
Atunci unul dintre ei i-a spus celui mai mare: ''Nu îti aduci tu aminte cum ne
dădea să mâncăm când era la stână? Si acum vrei să-l
împusti?'' Si s-au luat la ceartă între ei si au plecat în pădure, iar
pe mine m-au dezlegat si am venit la mănăstire''.
A doua zi, Părintele Cleopa, întristat de toate acestea, s-a dus la
Episcopul Valerie din Mănăstirea Neamt si i-a cerut sfat:
- Preasfintite, ce să facem să scăpăm mănăstirea
de acesti hoti, care ne pradă si ne tulbură de sase ani?
- Părinte Cleopa, stii ce să faceti? Să faceti privegherea
Acoperământului Maicii Domnului în fiecare marti seara si să cititi
ziua si noaptea la Psaltire în biserică câte două ore fiecare, de la
staret până la ultimul frate. Dacă veti face asa, Maica Domnului va
îndepărta pe acesti hoti si vă va binecuvânta cu tot ce aveti
trebuintă, iar mănăstirea va fi păzită de orice
primejdie!
Auzind aceasta, staretul Cleopa a rânduit să se facă privegherea
Acoperământului Maicii Domnului în mod regulat, marti seara, iar Psaltirea
să se citească neîncetat în biserică, când nu este slujbă.
Această rânduială se respectă nestirbit până astăzi,
iar acei răufăcători au fost prinsi si pedepsiti după lege.
De atunci Mănăstirea Sihăstria a fost păzită de toate
primejdiile, cu rugăciunile Maicii Domnului, protectoarea acestui sfânt
lăcas.
CUM A IZBAVIT PARINTELE CLEOPA O FEMEIE DE
LA MOARTE
În anul 1947, într-o noapte din postul Crăciunului, Părintele Cleopa
a spovedit multă lume până după ora 12 si se simtea obosit. Când
voia să se odihnească putin, a intrat o femeie tulburată, care
plângea, si i-a zis:
- Părinte, stau aici de sase ore…
Am venit să mă spovedesc, căci am păcate foarte mari pe
suflet.
- Femeie, sunt obosit. Te rog să
vii dimineată.
- Părinte, dacă nu mă primesti acum la spovedanie, eu mă
duc să mă omor. Uite, am si o funie la mine. Am făcut
păcate mari si am avortat multi copii. Primeste-mă, că nu mai
pot răbda!
Atunci părintele a spovedit pe acea femeie, a îmbăr-bătat-o, a
întărit-o sufleteste, i-a dat canon de pocăintă si a dezlegat-o
de păcatele ei cele mari. A doua zi, după Sfânta Liturghie, femeia a
luat aghiasmă mare, a sărutat sfintele icoane si s-a întors
linistită la casa sa. Asemenea cazuri dificile se repetau de mai multe
ori, însă Părintele Cleopa, cu blândetea si întelepciunea sa, reusea
întot-deauna să-i mângâie, să-i linistească si să-i împace
pe toti.
ÎNCHINOVIEREA
PARINTELUI PAISIE LA SIHASTRIA
În calitate de egumen si apoi staret la Mănăstirea Sihăstria,
Arhimandritul Cleopa dorea mult să aducă în obstea sa pe cel dintâi
părinte duhovnicesc al său, Ieroschimonahul Paisie. Cu voia lui
Dumnezeu, în anul 1948, la 1 decembrie, marele duhovnic Paisie Olaru de la
Schitul Cozancea a fost închinoviat în obstea Mănăstirii
Sihăstria, spre mângâierea si bucuria tuturor.
Chiar din primele zile, Ieroschimonahul Paisie a fost rânduit să
povătuiască si să mărturisească credinciosii care
veneau aici în număr tot mai mare. Astfel, Mănăs-tirea
Sihăstria, atât prin staretul ei de atunci, cât si prin duhovnicii
iscusiti care-i avea, a creat un curent înnoitor de viată
duhovnicească în mănăstirile din tinutul Neamt.
Zilnic veneau călugări si credinciosi la Sihăstria, din alte
mănăstiri si asteptau să vorbească cu Părintele Paisie
duhovnicul si să-si deschidă inima înaintea lui. Preoti,
călugări, credinciosi de prin sate si orase, intelectuali si tineri
de toate vârstele ieseau luminati din chilia sa si dădeau laudă lui
Dumnezeu pentru că le-a rânduit un părinte duhovnicesc atât de blând
si iscusit.
Vinerea era zi de spovedanie săptămânală a monahilor. Mai mult
de jumătate din obstea Mănăstirii Sihăstria se
mărturisea regulat la Părintele Paisie si se mângâia de
întelepciunea, tăcerea si smerenia sa. Părintele nu vorbea mult, ci
zidea duhovniceste pe toti mai ales prin bunătatea si statornicia sa. În
general reusea să spovedească în medie între 50 si 100 de suflete pe
zi, monahi si credinciosi din toate zonele tării.
PRIMA RETRAGERE ÎN MUNTI
A ARHIMANDRITULUI CLEOPA
Părintele Cleopa, umblând multi ani cu oile mănăstirii prin
munti, cunostea toate locurile si chiliile pustnicilor din zona Sihlei si a
Sihăstriei. De asemenea cunostea si numerosi călugări sihastri
foarte nevoitori, care se osteneau în adâncul codrilor, necunoscuti de nimeni
afară de Dumnezeu si de duhovnicii lor.
În anul 1948, la 21 mai, când se prăznuiesc Sfintii Împărati
Constantin si Elena, cuviosia sa a slujit Sfânta Liturghie cu un sobor de
preoti si a rostit predica zilei, lăudând râvna marilor împărati,
care au dat libertate crestinilor si au construit numeroase biserici.
Sfintia sa povestea mai târziu ucenicilor săi: ''În ziua Sfintilor
Împărati Constantin si Elena tineam predică si am zis: ''Să dea
Dumnezeu ca si conducătorii nostri de acum să fie ca Sfintii
Împărati, ca să-i pomenească Biserica în veac!'' Atunci unul din
popor m-a si înregistrat si nici n-am apucat să-mi scot vesmintele,
că a venit o masină si mi-au zis să merg cu ei. M-au dus la
Târgu Neamt si acolo m-au pus într-un beci care nu avea decât un pat de ciment.
Apoi m-au anchetat timp de cinci zile, tinându-mă fără apă
si fără mâncare. Pe urmă mi-au dat drumul''.
După câteva zile, un crestin binefăcător i-a spus în taină
Părintelui Cleopa să se retragă pentru un timp, fie în munti,
fie în altă parte. Auzind de aceasta, staretul s-a consultat cu câtiva
duhovnici si în acea noapte s-a retras în Muntii Sihăstriei, la locul
numit ''Piciorul Cucului'', în adâncul pădurii, la peste sase kilometri
mai sus de mănăstire. Acolo si-a făcut un bordei din lemn în
pământ si se ruga neîncetat ziua si noaptea, cerând ajutorul si mila lui
Dumnezeu si a Maicii Domnului.
O dată pe săptămână venea noaptea ieromonahul Macarie, îl
spovedea si îi aducea câte ceva de mâncare. Mai venea uneori si monahul Antonie
de la stână, cu care făcuse ascultare la oi.
Ne spunea Părintele Cleopa că, pe când îsi făcea bordeiul,
veneau niste păsărele si se asezau pe crestetul lui. Iar când s-a
împărtăsit prima dată în fata bordeiului, au venit la el un stol
de păsări, cum nu mai văzuse niciodată până atunci.
Ele aveau pe frunte un semn în formă de cruce si cântau foarte frumos tot
timpul cât s-a împărtăsit. Apoi au zburat.
Mai târziu, terminându-si Sfintele Taine, s-a hotărât să
săvârsească Sfânta Liturghie. După ce s-a pregătit,
citindu-si toate rugăciunile, a asezat Sfântul Antimis pe o buturugă
din apropiere si a început slujba. Când a dat binecuvântarea, zicând:
Binecuvântată este Împărătia Tatălui si a Fiului si a
Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin, a apărut din nou
un stol de păsărele foarte frumoase. Păsărelele s-au asezat
într-o tufă din apropiere si au început să cânte. Părintele s-a
întrebat în sine: ''Ce să fie aceasta?'' Dar un glas tainic i-a spus:
''Acestia sunt cântăretii de la strană!''
Apoi a continuat Sfânta Liturghie si s-a împărtăsit. După ce a
făcut otpustul, păsărelele au zburat. Si zicea Părintele
Cleopa că de atunci nu a mai văzut în pădure păsări
asa de frumoase ca acelea. Desigur, faptul că s-a împărtăsit si
minunea cu păsărelele l-au mângâiat foarte mult. Deci a multumit din
inimă lui Dumnezeu pentru multa Sa iubire de oameni.
Cât timp a stat în acest loc, l-a mai ajutat Protosinghelul Ioil Gheorghiu,
monahul Antonie de la oi si un crestin din satul Mitocul Bălan. Semnalul
de întâlnire cu părintele Antonie era acesta: ucenicul lovea o dată
într-un copac si dacă părintele auzea lovitura, lovea si el o
dată, în alt copac. Dacă unul nu răspundea, celălalt
astepta până auzea semnalul dinainte stabilit.
Părintele Ioil îi aducea alimente, sare, grâu, pesmeti si le punea sub un
copac căzut, pentru că nu stia nimeni locul unde avea bordeiul.
Părintele Cleopa se nevoia mult în bordeiul său din pământ,
rugându-se ziua si noaptea. Pentru aceea si diavolii îi făceau multe
ispite si-l înspăimântau, fie treaz, fie prin somn si prin năluciri
de tot felul, precum spunea mai târziu ucenicilor săi:
''Odată, pe la miezul noptii, citeam pravila, fiind la Acatistul
Acoperământului Maicii Domnului. Deodată a început un duruit
puternic. Măi, zic eu, este cutremur mare! Când am deschis oleacă
usa, am văzut o roată cât brazii de mare si niste arapi împrejurul
ei, cu furci de foc. Si a zis unul: ''Acesta-i staretul Sihăstriei!
Băgati-l în roată!'' Si imediat m-am trezit pe roată deasupra.
Roata se învârtea si ei stăteau gata cu furcile, ca să cad de pe roată
în furcile lor.
Dar eu aveam la mine Acatistierul si am
zis: ''Dati-vă la o parte, că am acte de la Maica Domnului!'' Atunci
n-am mai văzut nici roată, nici nimic… Si m-am trezit în bordei''.
Părintele Cleopa citea zilnic
Acatistul Acoperă-mântului Maicii Domnului. Într-o zi, când a deschis
cartea să citească, a simtit o bună mireasmă de crini si de
trandafiri. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu să depărteze de la el acea
mireasmă, pe care a simtit-o timp de 40 de zile, când deschidea cartea si
voia să citească Acatistul Acoperământului, temându-se să
nu fie o înselare de la vrăjmasul. Si n-a mai citit acatistul un timp,
dându-si seama că acel miros este înselare de la diavolul, ca să-l
arunce în mândrie. Căci spunea Părintele Cleopa: ''Când te rogi, nu
este bine să primesti nici un fel de miros sau vreo impresie simtită,
că atunci vin si dracii de fată si vor să te arunce în
mândrie''. Când a reluat citirea acatistului, nu a mai simtit acea
mireasmă. Asa a scăpat de cursele diavolului!
După sase luni de retragere în munti, Arhimandritul Cleopa a fost readus
ca staret în obstea Mănăstirii Sihăstria, spre bucuria tuturor,
atât a călugărilor, cât si a credinciosilor.
*
După 40 de ani, Părintele Cleopa împreună cu doi ucenici au
plecat pentru a căuta bordeiul în care a stat în anul 1948. Au mers încet
prin pădure câteva ore la locul unde se nevoise părintele, dar nu
l-au aflat. Apoi au plecat mai departe. Când s-au întors, fiind obositi, s-au
asezat pe marginea unei râpe, pentru a gusta ceva.
În timp ce mâncau, Părintele Cleopa a observat că erau asezati chiar
pe locul bordeiului. Acum însă era dărâmat. Se mai puteau vedea doar
bucăti de lemn, carton, si fier. Părintele era foarte bucuros că
si-a găsit bordeiul din anii tineretii si a zis: ''Iată o
adevărată minune! Când credeam că ne-am ostenit în zadar, Domnul
ne-a bucurat cu aflarea bordeiului!'' Apoi, dând slavă lui Dumnezeu, s-au
întors la mănăstire.
ARHIMANDRITUL CLEOPA
STARET LA MANASTIREA SLATINA
După aproape un an de liniste, s-a asternut iarăsi întristare peste
obstea Mănăstirii Sihăstria. Era în luna august, anul 1949, când
Arhimandritul Cleopa a fost chemat la Sfânta Patriarhie de către
Patriarhul Justinian, care îl aprecia foarte mult, si a fost rânduit să
plece cu un grup de 30 de călugări din obstea Mănăstirii
Sihăstria la Mănăstirea Slatina - Suceava, pentru a înnoi obstea
si viata duhovnicească de acolo.
Reîntors la Sihăstria, Părintele Cleopa a ales 30 de părinti,
duhovnici, preoti, monahi si rasofori, printre care si Ieroschimonahul Paisie Olaru.
Apoi, lăsând staret la Sihăstria pe Protosinghelul Ioil Gheorghiu,
ucenicul marelui staret Ioanichie Moroi, a rânduit plecarea la 30 august 1949.
Ruperea obstii în două si despărtirea dintre ei a fost dureroasă
pentru toti. Fiecare lăcrima si se ruga, cerând ajutorul Maicii Domnului.
Apoi Părintele Cleopa cu cei 30 de părinti si frati au fost însotiti
pe cale de tot soborul, iar în apropiere de Pârâul Alb si-au luat rămas
bun unii de la altii, sărutându-se si lăcrimând. În clipa aceea
tocmai venea la Sihăstria duhovnicul Mănăstirii Agapia,
Arhimandritul Maxim, un mare protopsalt si un părinte hotărât si
iscusit.
Asistând la această despărtire, i-a încurajat si pe unii si pe altii,
zicând: ''Părintilor, de ce sunteti asa întristati? Sfintii Părinti
si-au dat viata pentru Hristos si au apărat Ortodoxia, iar sfintiile
voastre plângeti aici ca la râul Babilonului? Auziti cum cântă Biserica:
''Sfintilor muce-nici, care bine v-ati nevoit si v-ati încununat,
rugati-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre!'' Deci,
faceti ascultare si vă va ajuta Dumnezeu cu rugăciunile Maicii
Domnului!'' Apoi au cântat ''Cuvine-se cu adevărat'' si
''Apărătoare Doamnă'' si s-au despărtit.
Mănăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpusnea-nu, din anul
1554, care avea doar sapte bătrâni în vechea obste, îi astepta. Începutul
a fost mai greu, dar în câteva luni de zile noua obste s-a acomodat si toate au
intrat în normal.
Părintele Cleopa a început înnoirea vietii duhov-nicesti la Slatina,
punând în bună rânduială sfintele slujbe de zi si de noapte si Sfânta
Liturghie. A rânduit, de ase-menea, spovedania săptămânală,
scoală monahală pentru frati si viată de obste după modelul
Sfântului Teodor Studitul.
Din anul 1950 s-au închinoviat la Slatina si câtiva teologi iscusiti, care îl
stimau în mod deosebit pe Părintele Cleopa. Între acestia amintim pe
Protosinghelul Petroniu Tănase, Ierodiaconul Antonie
Plămădeală, viitorul mitro-polit al Ardealului, Arhimandritul
Dosoftei Morariu, Protosinghelul Gherontie Bălan, Ieroschimonahul Daniil
Tudor si Ieromonahul Arsenie Papacioc.
Toti acestia îl ajutau pe Părintele Cleopa la buna organizare a acestei
mănăstiri voievodale, făcând din Mănăstirea Slatina o
adevărată academie duhovnicească, unică în acea vreme în
întreaga tară.
Vestea înnoirii acestei mănăstiri s-a răspândit peste tot, încât
veneau în pelerinaj numerosi credinciosi, stu-denti, intelectuali, oameni de
toate vârstele si clasele sociale, si primeau sfaturi de la Părintele
Cleopa si de la ceilalti duhovnici. Sub povătuirea Protosinghelului
Petroniu s-a organizat si un frumos cor bisericesc, format din peste 30 de
frati tineri, care te misca până în adâncul sufletului.
Asa a început înnoirea duhovnicească a Mănăstirii Slatina.
POVATUITOR DUHOVNICESC AL MAI MULTOR MANASTIRI DIN MOLDOVA
Arhimandritul Cleopa a fost rânduit de Mitropolia Moldovei să supravegheze
si să îndrume viata duhovni-cească a mai multor mănăstiri
din împrejurimi: Putna, Moldovita, Râsca, Sihăstria si schiturile Sihla si
Rarău, după modelul Mănăstirii Slatina. De aceea mergea cu
regularitate la fiecare dintre ele si, după ce le cerceta si dădea
sfaturi duhovnicesti, se întorcea din nou la Slatina.
Preacuviosia sa punea accent cel mai mult pe ascultarea cu dragoste, spovedania
săptămânală, rugă-ciunea ''Doamne Iisuse'' si participarea
la sfintele slujbe; iar la chilii cerea pravila rânduită si împlinirea
canonului călugăresc. Căci numai asa se pot forma
călugări buni, râvnitori pentru Hristos, ascultători si smeriti.
Iar când se iveau anumite tulburări sau ispite în aceste
mănăstiri, părintele trimitea unul sau doi duhovnici si
făcea pace si liniste.
În toate mănăstirile amintite mai sus se făcea regulat
scoală monahală si se mentinea aceeasi rânduială de viată
duhovnicească.
Timp de trei ani de zile, toate aceste mănăstiri au progresat mult în
viata monahală, datorită atât staretilor respectivi, cât mai ales
Arhimandritului Cleopa, care su-praveghea îndeaproape buna desfăsurare a
vietii duhov-nicesti, spre lauda lui Dumnezeu si bucuria credinciosilor.
CUM A SCAPAT PARINTELE CLEOPA DE STARETIA MANASTIRII NEAMT
Pe la începutul anului 1951, Patriarhul Justinian, dorind să
înnoiască duhovniceste Mănăstirea Neamt, cea mai mare lavră
din tară, a propus să-l transfere pe Arhimandritul Cleopa la Neamt cu
70 de călugări din Slatina si Sihăstria.
Părintele Cleopa, auzind aceasta, s-a întristat mult si s-a rugat Maicii
Domnului să-l izbăvească de această ispită,
amintindu-si de sfatul duhovnicului Vichentie de la Mănăstirea
Agapia, care spunea: ''Măi băiete, când vei da de necazuri mari,
să postesti trei zile si să te rogi cu lacrimi si Dumnezeu te va
învăta ce să faci!'' Si iată cum a procedat.
Într-o noapte s-a închis în chilia sa, stiind numai ucenicul său,
Ieromonahul Serapion, si s-a rugat cu post timp de sapte zile, de luni
până Duminică.
După sapte zile, noaptea, cum stătea pe scaun si atipise putin, a
văzut o lumină cerească în jurul icoanei Maicii Domnului din
perete. Apoi Maica Domnului i-a grăit din icoană, zicându-i: ''Nu te
întrista pentru tulburările de la Mănăstirea Neamt, că le
voi linisti eu. Dar să nu fii în îndoială''. Căci un gând îi
spunea să se ducă la Neamt si altul, să se ducă la pustie.
Apoi s-a dus la duhovnicul său, Ieroschimonahul Paisie, s-a spovedit si
i-a spus tot ce a auzit si a văzut la icoana Maicii Domnului din chilie.
Bătrânul i-a zis: ''Este un semn dumnezeiesc. Dar nu mai spune
deocamdată nimănui vedenia aceasta. Acum pregăteste-te si mâine
să te împărtăsesti. Si de va fi de la Dumnezeu să te
ducă la Mănăstirea Neamt, Maica Domnului o să te ajute. Iar
de nu va fi voia Lui, vei rămâne pe loc''.
A doua zi, după Sfânta Liturghie, Părintele Cleopa a primit vestea
că patriarhul s-a sfătuit cu mai multi si a hotărât să
rămână lucrurile pe loc, ca mai înainte. Asa s-au linistit toate, cu
rugăciunile Maicii Domnului si cu binecuvântarea duhovnicului său,
Ieroschimonahul Paisie.
A DOUA RETRAGERE ÎN MUNTI A STARETULUI
CLEOPA,
ÎNTRE ANII 1952-1954
Până în primăvara anului 1952, Mănăstirea Slatina a
înflorit mult, numărându-se printre cele mai organizate
mănăstiri din tara noastră. Acum avea peste 80 de vietuitori,
dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sărbători să
asculte sfintele slujbe si predica Părintelui Cleopa, care misca inimile
tuturor. Astfel toate se desfăsurau în pace si cu bună
rânduială. Însă Părintele Cleopa spunea în taină către
ucenicii săi: ''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul
sunt tot acolo la Sihăstria, unde m-am călugărit si am trăit
atâtia ani''.
Diavolul însă, care nu doarme niciodată, nu putea răbda buna
nevointă si armonia monahilor din Mănăstirea Slatina. De aceea a
îndemnat securitatea de atunci să facă o anchetă
amănuntită în obstea acestei mănăstiri. Sosind noaptea,
organele de securitate au venit într-un număr mare, au cercetat si
amenintat pe staret si pe cei mai de seamă din mănăstire. La
urmă au retinut pe câtiva dintre ei, în frunte cu Părintele Cleopa,
Ieromonahul Arsenie Papacioc si fratele Constantin Dumitrescu.
Ducându-i la Fălticeni, i-au anchetat toată noaptea. Atunci Părintelui
Cleopa i se reprosa: ''Dumneata sabo-tezi economia natională si spui
că astăzi este Gheorghe, si mâine Vasile si este
sărbătoare, iar oamenii pun tapina jos si nu mai lucrează!''
Părintele Cleopa însă le răspundea: ''Cum să nu spun
că este sărbătoare, dacă este scrisă în calendar de
Sfânta Biserică?'' La sfârsit i-au spus părintelui să nu mai
facă propagandă religioasă si i-au dat drumul.
Ajungând noaptea la mănăstire, Părintele Cleopa s-a spovedit la
duhovnicul său si, cu sfatul lui, s-a retras în taină, împreună
cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Muntii Stânisoarei si în alte locuri
necunoscute de noi, până s-au linistit tulburările de la Slatina.
Unul altuia se spovedeau si aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împărtăseau
la două-trei săptămâni, ei nefiind împreună tot timpul. Au
stat ascunsi multă vreme în pădurile din preajma satelor Negrileasa
si Ostra, adăpostindu-se la o stână părăsită si
primind alimente o dată pe lună de la un bun crestin, pe nume
Straton.
Multi lupi erau atunci prin Muntii Stânisoarei, dar cei care le aduceau de
mâncare nu se temeau de ei, pentru rugăciunile celor doi pustnici
tăinuiti.
După întoarcerea sa la Sihăstria, Părintele Cleopa povestea
uneori momente din pribegia sa în munti:
''Când eram prin pădure, pribeag, mă mai cercetau ''prietenii'' mei,
care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ''mosul'' scăpam mai
ieftin. Când îl auzeam mormăind, îi aruncam câte un cartof si pleca; dar
cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea până la usa bordeiului si
dacă, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afară, bucuria ei. Avea
ea grijă!
Odată am uitat ceaunul în care făceam mâncare. Mai avea ceva în el. A
venit vulpea fără nici o rusine si a început să mănânce. Eu
am văzut-o pe ferestruică si am iesit afară. Ea, când m-a
văzut, a dat să fugă, dar toarta ceaunului i-a căzut
după cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi părea rău de ceaun,
că nu mai aveam în ce să fac mâncare. Fugeam după ea si strigam:
''Lasă ceaunul!…'' Dar ea, tot vicleană. S-a apropiat de o creangă,
a agătat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros că mi-a
rămas ceaunul!
Am avut si alti prieteni mai grozavi.
Acestia erau pâsii sau sobolanii de pădure. Dacă nu stii să te
organizezi, acestia te lasă fără mâncare în toiul iernii. Aveam
în chilie un sac cu posmag legat la grindă. Cum se lăsa seara, veneau
si ''enoriasii''. Au găurit bordeiul si veneau la posmag. Mie nu-mi era de
posmag, pe cât mă supăram că nu pot să-mi fac pravila.
Cum începeam să citesc, ei începeau să rontăie la posmag. Ce
să fac? Am luat un băt în mâna dreaptă si Psaltirea în mâna
stângă. Asa îmi făceam eu pravila: Doamne, auzi rugăciunea mea,
iar cu bătul, ''poc'' după pâsi! După ce loveam, se făceau
că-s morti. Apoi conti-nuam: ascultă cererea mea si alte câteva stihuri,
si iar începeau să rontăie si eu cu bâta iar îi loveam. Si iaca asa
îmi făceam eu pravila până am astupat toate găurile''.
Odată, mergând prin pădure, într-o toamnă târzie, l-a prins o
ploaie rece, care l-a udat până la piele. Fiind foarte departe de bordei,
a trebuit să meargă o bucată bună de drum cu hainele ude.
Pe cale, fiind frig si suflând si un vânt rece, aproape a anchilozat si a
căzut jos nu departe de bordei, fără a se mai putea misca.
Părintele se gândea: ''Acum voi muri si nu am Sfânta Împărtăsanie
la mine''. Atunci s-a rugat fierbinte si încet-încet s-a târât până la
adăpost. Acolo cu greu si-a făcut focul, s-a asezat lângă el,
s-a uscat si asa si-a revenit si a scăpat de moarte.
Dar Părintele Cleopa a avut si altfel de ispite, după cum ne spunea:
''Eram într-o noapte la ora unu în
bordei. Făcusem Miezonoptica si eram pe la sfârsitul Utreniei, când
deodată aud: buf, buf, buf…! Se cutremura pământul. Eu am iesit
să văd ce se aude, dar când am deschis usa la bordei am văzut
afară o lumină mare si în lumină, o masină de alamă cu
multe roti.
Din ea a coborât un om înalt, cu ochii mari, pe jumătate albi si pe
jumătate negri, care numai atât a zis apăsat: ''Ce cauti aici?''
Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfintii Părinti. Că dacă ai
Sfintele Taine, Îl ai pe Hristos viu! Eu aveam Sfintele Taine într-o
scorbură de brad în bordei. Si când am văzut asa, am intrat repede
înăuntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine în brate si numai atât am
zis: ''Doamne Iisuse, nu mă lăsa!''
Să vezi tu atunci rugăciune când este dracul la usă! Si când
m-am uitat din nou afară, l-am văzut cum se dădea înapoi alungat
de puterea lui Hristos. Lângă bordei era o râpă mare unde a
căzut acel duh necurat. Dar cum a căzut? Când a ajuns la râpă,
s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu masină si pe urmă a
căzut si s-a făcut un zgomot mare de mi-au tiuit urechile până a
doua zi la ora unu''.
Altădată, în timp ce stătea în bordei, a auzit iarăsi
zgomot. Si când a iesit afară, se făcea că începuse un
adevărat război. Vedea tancuri venind spre el, soldati înarmati
alergând, si i se părea că o întreagă armată încerca
să-l prindă. Atunci a început rugăciunea lui Iisus si toată
nălucirea a dispărut.
Povestea si Părintele Arsenie o întâmplare din pustie cu Părintele
Cleopa: ''Ne-a apucat odată o ploaie mare într-o pădure nu prea
înaltă, mare cât casa. Părintele Cleopa era într-o parte si eu
într-altă parte. Căutam tufisuri mai dese să ne adăpostim.
Părintele însă insista, asa, pe sub ramuri, să vin la el.
Până acolo erau cam 30 de metri. Eu ziceam că locul meu este mai bun,
iar sfintia sa zicea că locul lui. Atunci m-am gândit: ''Nu! Stai,
măi băiete! Ia să ascult eu pe Părintele Cleopa!'' Am fugit
de acolo si imediat a trăsnit locul acela în care am fost eu. M-a
impresionat! Iată ce înseamnă ascultarea!''
În iarna anului 1953, fiind foarte frig, Părintele Cleopa era primit prin
casele răzlete ale credinciosilor. Seara, părintele tinea câte un
cuvânt de folos la cei din casă. Apoi zicea gazda: ''Părinte, am un
nepotel. Să vină si el?'' ''Da, să vină!'' După un
timp iarăsi zicea: ''Părinte, am si o nepoată. Să vină
si ea să asculte cuvântul?'' ''Să vină si ea!'' Dar când observa
părintele că se adună prea multi, lăsa un biletel pe
masă, pe care scria: ''Eu am plecat. Iertati-mă!'' si se retrăgea
în munti.
Pe când se afla la un credincios, a avut si o altă ispi-tă.
Vrăjmasul, luând chip de veverită, s-a asezat deasupra icoanei în
camera unde locuia. Părintele, mâniindu-se, a aruncat cu ceva după
ea. Dar imediat după aceea a început să plângă, căci, de
fapt, trebuia să se folosească numai de rugăciune în lupta cu
diavolul.
Părintii Cleopa si Arsenie s-au nevoit în Muntii Stânisoarei până în
vara anului 1954, când Patriarhul Justinian a obtinut aprobare ca cei doi
nevoitori să se reîntoarcă la mănăstire sau să
vină la Patriarhie.
Când au venit să-l scoată din pustie pe Părintele Cleopa si
să-l ducă la Patriarhie, se temea ca nu cumva să fie o
cursă. Dar a început a se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate dacă
trebuie sau nu să meargă. Atunci i-a venit în minte cuvântul
Sfântului Ioan Scărarul, care zice: ''Rusine îi este păstorului
să se teamă de moarte, când moartea este rânduită de
ascultare''! Si si-a zis părintele: ''Cine mă cheamă? Mă
cheamă Patriarhul Bisericii! Dacă mă trimite la moarte, merg la
moarte!''
Astfel, după mai bine de doi ani de nevointă pustnicească,
Părintii Cleopa si Arsenie au plecat la Bucuresti însotiti de
Ieroschimonahul Daniil Tudor.
Aici au fost primiti cu multă dragoste de Patriarhul Justinian, cu care se
sfătuiau duhovniceste în fiecare seară. Apoi au fost trimisi la mai
multe mănăstiri din jurul Capitalei pentru a spovedi si a
povătui pe călugări.
După aceea Părintii Cleopa si Arsenie s-au reîntors la
Mănăstirea Slatina, spre bucuria călugărilor si a
credinciosilor din partea locului.
ACTIVITATE MISIONARA CU CREDINCIOSII DE STIL VECHI
În primăvara anului 1955 s-a organizat, mai ales în Moldova, o actiune de
lămurire si combatere a stilului vechi, iulian. În această încercare
de readucere a credin-ciosilor stilisti în sânul Bisericii Ortodoxe, au fost
rânduiti zeci de teologi, stareti si duhovnici, care umblau prin satele cu
stilisti si încercau să-i reîntoarcă la Biserica mamă.
La această miscare a participat în mod deosebit si Arhimandritul Cleopa
Ilie, staretul Mănăstirii Slatina, care era vestit canonist si
cunostea foarte bine Pidalionul si Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. S-a
mers prin toate satele afectate de stilism, s-au făcut consfătuiri
canonice pe tema vechiului si noului calendar, s-au dat destule explicatii
celor răzvrătiti, si o parte din credin-ciosii stilisti au revenit în
sânul Bisericii străbune spre bucuria tuturor.
PELERINAJ PE LA SFINTELE MANASTIRI
La începutul anului 1956, Arhimandritul Cleopa se retrage din ascultarea de
staret al Mănăstirii Slatina, lăsând în locul său pe
Protosinghelul Emilian Olaru, un ucenic al lui. Iar el, însotit de doi ucenici,
a fost chemat într-o misiune duhovnicească la Timisoara si Arad. Aici a
întâlnit pe Mitropolitul Banatului, Vasile Lăzărescu, care tocmai
atunci pregătea racla pentru moastele Sfântului Iosif cel Nou de la
Partos.
De aici, Părintele Cleopa vizitează Mănăstirea Vasiova,
unde a slujit mai multi ani vestitul duhovnic Vichentie Mălău, unul
dintre cei mai mari duhovnici ai tării noastre, despre care sfintia sa
afirma că ''ar putea fi canonizat oricând''.
Apoi Părintele Cleopa cu ucenicii săi a fost trimis la
Mănăstirea Gai din apropiere de Arad, unde a stat un timp. Aici a pus
rânduială duhovnicească întocmai ca la Sihăstria. Dar când a
tras clopotul de Utrenie, credincio-sii, nefiind deprinsi cu slujba de miezul
noptii, au chemat pompierii să stingă focul, crezând că s-a
aprins mănăsti-rea. Părintele i-a chemat în biserică si
le-a tinut o predică miscătoare de suflet. Printre cuvintele spuse de
el au fost si acestea: ''Focul care s-a aprins aici la Mănăstirea
Gai, să nu se mai stingă până la sfârsitul lumii!''
De la Gai, Părintele Cleopa era invitat din când în când la Episcopul
Aradului, Andrei Magieru, cu care se sfătuia duhovniceste si pe care l-a
si spovedit.
După ce vizitează si alte mănăstiri din partea locului, se
întoarce din nou în Moldova si se stabileste pentru câteva luni la
Mănăstirea Putna. Aici a fost solicitat să ajute la înnoirea
duhovnicească a acestei mănăstiri, unde fusese numit un nou
staret, în persoana Arhimandritului Dosoftei Morariu, unul din ucenicii
săi din tinerete.
La Mănăstirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor
din tară si de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod
Stefan Vodă al Moldovei, despre jertfa cu care si-a apărat tara si
dreapta credintă si despre numeroasele sale ctitorii, care dăinuiesc
si astăzi pe pământul nostru sfânt.
Aici a avut prilejul să vorbească atât la tineri, cât si la
vârstnici, la români, ca si la străini, despre frumusetile Ortodoxiei,
despre eroismul înaintasilor nostri, despre fru-moasele mănăstiri
pictate în exterior atât de minunat, spre slava lui Dumnezeu si binecuvântarea
neamului românesc.
În acest scurt popas la Mănăstirea Putna, Părintele Cleopa a
îmbinat în predicile sale, în chip armonios, evla-via ortodoxă
străbună cu patriotismul înaintasilor nostri si, nu mai putin, cu
jertfa atâtor generatii de monahi, care au tinut vie candela dreptei credinte
si sufletul neamului nostru.
În toamna anului 1956, Părintele Cleopa îsi ia cojocul si cărtile
sale duhovnicesti, pe care le iubea atât de mult, si se întoarce la metanie, în
Sfânta Mănăstire Sihăstria, povătuită în acea vreme de
Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul de chilie al marelui staret Ioanichie
Moroi.
MANASTIREA SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1949-1959
Smeritul staret, Protosinghelul Ioil, urmasul Arhimandritului Cleopa, a condus
cu multă întelepciune obstea Mănăstirii Sihăstria timp de
zece ani. Cea mai mare virtute a sa era prezenta regulată, în fiecare zi
si noapte, la toate slujbele bisericii. Era primul care intra si ultimul care
iesea din biserică. De aceea, când vedea câte un frate sau părinte
că întârzie la sfintele slujbe, îi zicea: ''Tătucută, veniti la
timp la biserică! Să nu pierdeti sfintele slujbe, dacă nu aveti
altă ascultare, că de aceea am venit la mănăstire!''
Preacuviosia sa avea vocatia bisericii mai mult decât toti părintii si
fratii mănăstirii si era o icoană vie pentru fiecare. Apoi era
si duhovnicul obstii împreună cu Ieroschimonahul Paisie Olaru, reîntors în
anul 1953 de la Slatina. Acesti doi părinti alesi de Dumnezeu au împodobit
viata duhovnicească în Mănăstirea Sihăstria, mentinând-o la
aceeasi măsură ca si în timpul stăretiei Părintelui Cleopa,
adunând în jurul lor numerosi tineri iubitori de Hristos.
În toamna anului 1956, Părintele Cleopa a revenit si el la metanie cu
constiinta împăcată că a făcut ascultare unde a fost trimis
de Biserică. De acum viata duhovni-cească la Sihăstria se
întăreste si mai mult. Părintele Cleopa spovedea si povătuia pe
credinciosi la chilia sa din deal; Părintele Paisie spovedea si
învăta pe fiii săi duhovnicesti la chiliile din pădure, fiind
foarte iubitor de tăcere si liniste; iar Părintele Ioil era întotdeauna
prezent întâi la biserică si apoi la stăretie.
Cei trei părinti sporiti în rugăciune si har au dat o nouă
dimensiune duhovnicească Mănăstirii Sihăstria în acesti ani
de cumpănă. Modelul viu al fiecăruia dintre ei îndemna pe fiii
lor duhovnicesti să se roage mai mult, să facă voia Domnului si
să se pregătească pentru zilele grele care se întrezăreau
la orizont.
Obstea Mănăstirii Sihăstria trecuse de 80 de părinti si
frati, toti râvnitori si rugători, toti iubitori de Hristos. Cea mai mare
bucurie a obstii era ascultarea zilnică a Dumnezeiestii Liturghii si a
slujbelor de la miezul noptii. Tinerii făceau ascultare în timpul zilei si
erau prezenti la biserică mai ales noaptea; iar bătrânii erau
nelipsiti de la biserică atât ziua, cât si noaptea.
Toate se făceau în liniste, cu pace, cu bucurie si cu sfat si toti
ascultau de cei trei mari duhovnici ai Sihăstriei: Părintii Paisie,
Cleopa si Ioil. Părintele Paisie îsi îndemna ucenicii la viata de liniste,
de tăcere si rugăciune. Părintele Cleopa îi îndemna pe toti,
călugări si mireni, să nu uite de ceasul mortii, să asculte
de duhovnic si să apere, cu timp si fără timp, dreapta
credintă ortodoxă. Iar staretul Ioil îi îndemna să nu
lipsească de la slujbele bisericii.
Astfel Mănăstirea Sihăstria devenise o cetate
duhov-nicească a Ortodoxiei românesti, un lăcas de rugăciune
pentru toti fiii Bisericii lui Hristos si o casă de liniste
sufletească si de bucurie, unde te puteai întâlni mai usor cu Dumnezeu.
Între anii 1956-1959, Sihăstria, ca si celelalte mănăstiri
românesti, a trăit câtiva ani de liniste si aleasă sporire
duhovnicească, dar la orizont se întrezărea o mare furtună
împotriva Bisericii lui Hristos. Ateismul si secta-rismul de toate nuantele
pregăteau un nou atac împotriva Ortodoxiei, atât de încercată de-a
lungul istoriei. Căci acesta a fost dintotdeauna destinul Bisericii
apostolice: să fie permanent persecutată, permanent
supravegheată, însă permanent vie, tare, biruitoare si mântuitoare.
PERSECUTIA ÎMPOTRIVA BISERICII DIN ANII
1959-1964
Persecutia din anii 1959-1964 a însemnat cea mai grea perioadă a
monahismului românesc din secolul XX.
Persecutia a început în luna aprilie, anul 1959. Mai întâi au fost exclusi din
monahism pentru toată viata staretii si duhovnicii care aveau o activitate
duhovni-cească mai intensă si la care veneau multi credinciosi. În
aceeasi lună a fost exclus din toate mănăstirile din tară
întregul tineret, adică fratii si rasoforii.
Spre sfârsitul anului 1959 s-a votat de către guvernul ateu din Bucuresti
un decret special prin care erau exclusi din mănăstiri toti
călugării până la 55 de ani si maicile până la vârsta de 50
de ani. Decretul a fost aplicat cu severitate, sub controlul securitătii
si cu supravegherea organelor politice din fiecare zonă. Până în
primăvara anului 1960 au fost exclusi din mănăstiri peste 4000
de monahi si monahii.
Cele mai greu lovite au fost însă mănăstirile din Moldova, fiind
mai multe si cu vocatie duhovnicească mai mare. Unele mănăstiri,
ca Sihăstria si Slatina, au fost transformate în mănăstiri-azil;
Sihăstria pentru monahi bătrâni si Slatina pentru maici bătrâne.
La Sihăstria au fost adusi peste 40 de bătrâni din
mănăstirile Moldovei, care, după mai multi ani, s-au mutat la
Domnul. Mormintele lor se găsesc în cimitirul mănăstirii.
Schiturile mici, mănăstirile rămase fără călugări,
ca si mănăstirile profund misionare au fost închise sau transformate
în parohii, pe care le deserveau preotii de mir, iar primirea de noi tineri în
mănăstiri era interzisă si supravegheată de securitate.
Staretul Mănăstirii Sihăstria, Protosinghelul Ioil Gheorghiu,
împreună cu Ieromonahul Varsanufie Lipan, ucenicul Arhimandritului Cleopa,
au fost si ei exclusi din monahism, la 22 aprilie 1959, fiind trimisi fiecare
cu domiciliul fortat în satul natal - Protosinghelul Ioil, în comuna Dumbrava
Rosie si Ieromonahul Varsanufie, în comuna Pipirig - Neamt. Astfel,
Mănăstirea Sihăstria îsi pierduse staretul si peste 40 de
vietuitori sub vârsta impusă de decret, iar Arhimandritul Cleopa îsi
pierduse ucenicul de chilie si majoritatea fiilor săi sufletesti.
A TREIA RETRAGERE ÎN MUNTI
Văzând această situatie grea si stiind că este mereu
supravegheat de organele politice, Părintele Cleopa, în-demnat de Duhul
Sfânt, s-a retras din nou - pentru a treia oară - în Muntii Moldovei, la
mult iubita sa liniste. Întâi s-a dus în pădurile din jurul comunei Hangu.
De aici s-a îndreptat spre nord, către Muntele Hălăuca -
Pipirig. Apoi, si-a făcut un mic bordei din lemn, nu departe de culmea
Muntelui Petru Vodă, unde a stat peste doi ani, fiind ajutat de un crestin
devotat din partea locului, numit Pavel Marin.
Prin anul 1962 a venit la el si ucenicul său, Părintele Varsanufie,
cu care s-a nevoit împreună în mai multe locuri mai bine de trei ani.
Printre cei care l-au ajutat în mod deosebit pe Părintele Cleopa în această
retragere au fost Dumitru Nită si Gheorghe Olteanu din Dolhesti, comuna
Pipirig, precum si rudele Părintelui Varsanufie din aceeasi comună.
Ambii părinti se spovedeau unul la altul săptămânal si se
împărtăseau la două-trei săptămâni cu Sfintele Taine
aduse din Mănăstirea Sihăstria.
Pe măsură ce treceau anii, toti asteptau cu nerăbdare
reîntoarcerea acasă a Părintelui Cleopa. Toti doreau să
vină, dar poate cel mai mult bătrâna sa mamă, Maica Agafia din
Mănăstirea Agapia Veche. Nu-l văzuse de aproape sase ani si n-ar
fi vrut să plece la Domnul fără să-l mai întâlnească o
dată.
Părintele Cleopa însă nu mai venea. Se învătase cu linistea si
cu neîncetata rugăciune, iar mângâierile Duhu-lui Sfânt îi odihneau
sufletul ziua si noaptea. Ajutat de rugăciunile tuturor fiilor săi
duhovnicesti, era încă sănătos si se îndeletnicea, pe lângă
rugăciune, si cu scrierea cărtilor sfinte, ''pe rădăcinile
brazilor'', după cum mai târziu singur mărturisea.
Iată titlurile câtorva din scrierile sale realizate în cei peste cinci ani
de nevointă pustnicească în munti: Predici pentru monahi, numită
si Urcus spre înviere; Spovedania arhiereilor, Spovedania staretilor,
Spovedania duhovnici-lor, Spovedania preotilor de mir, Spovedania monahilor,
Despre vise si vedenii, precum si Minunile lui Dumnezeu din zidiri.
Arhimandritul Cleopa a scris si alte cuvinte de folos, din care unele s-au
tipărit, iar altele s-au pierdut cu timpul. Dar cele care s-au
păstrat până astăzi dovedesc că părintele era foarte
râvnitor pentru Sfânta Scriptură, pentru scrierile Sfintilor Părinti
si Sfintele Canoane, si mai ales pentru neîncetata rugăciune.
Sfintia sa se ruga în singurătate între 10-12 ore în timp de o zi si o
noapte. După cum ne spunea mai târziu ucenicul său, Ieromonahul
Varsanufie, Părintele Cleopa obisnuia să citească dimineata
următoarele rugăciuni: Rugăciunile diminetii, câteva acatiste,
din care nu lipseau Acatistul Mântuitorului si al Bunei Vestiri. Apoi citea
Canonul de pocăintă, Canonul îngerului păzitor, Canonul
puterilor ceresti si câteva catisme din Psaltire.
După amiază citea Vecernia, Pavecernita si câteva canoane din
Bogorodicină. Apoi, după o mică pauză, mânca o dată în
zi către seară si continua cu rugăciunile de seară si
Paraclisul Maicii Domnului. În restul timpului repeta rugăciunea lui
Iisus. Se învrednicise să dobân-dească si rugăciunea inimii, cum
ne spunea ucenicul său, încât uneori plângea cu lacrimi fierbinti si
simtea o mare căldură duhovnicească în inima sa, care ardea ca o
văpaie de foc.
SIHASTRIA FARA PARINTELE CLEOPA
În perioada persecutiei, în Mănăstirea Sihăstria slujbele se
făceau cu greutate din lipsă de slujitori. Duhovnicii erau tot mai
putini, credinciosii veneau pe la mănăstiri cu oarecare teamă,
iar tinerii care doreau să rămână, erau primiti ca
lucrători în haine civile.
Lipsa Arhimandritului Cleopa si a Protosinghelului Ioil Gheorghiu, a îngreuiat
si mai mult viata duhovni-cească. Acum toată greutatea apăsa pe
umerii bătrânului duhovnic Paisie. Mai mult decât toti, sfintia sa
spovedea ziua si noaptea călugări si mireni; mângâia,
îmbărbăta, dădea sperantă tuturor, rugându-se lui Dumnezeu
cu credintă.
Toti întrebau de Părintele Cleopa si-l pomeneau la sfintele lor
rugăciuni. Toti ar fi dorit măcar să-l vadă si să se
bucure de cuvintele sale, dar nimeni nu stia unde anume se nevoieste si se
roagă lui Dumnezeu. Însă toti simteau tainic puterea
rugăciunilor lui. Si această încre-dintare dădea sperantă
tuturor că mai devreme sau mai târziu se va reîntoarce la fiii săi sufletesti.
Noul staret al Mănăstirii Sihăstria, Protosinghelul Caliopie
Apetri, a fost rânduit în mod providential să conducă această
obste. El era, de fapt, ucenicul Părintelui Cleopa, cu care stătuse
împreună si la Mănăstirea Slatina. Totodată, era un
părinte foarte curajos, îndrăznet, râvni-tor pentru cele sfinte si
plin de bunătate. Toate aceste calităti, împreună cu harul lui
Dumnezeu, l-au ajutat să mentină în aceeasi râvnă si
rânduială obstea Mănăstirii Sihăstria, timp de 12 ani.
Slujbele se făceau tot asa de frumoase ca în trecut, se rosteau predici,
credinciosii veneau din ce în ce mai numerosi si starea critică din anii
1959-1962 s-a ameliorat mult după 1963.
De aceea putem zice împreună cu Proorocul David: Cine este Dumnezeu mare
ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni!
LACRIMILE MAICII AGAFIA
Era în vara anului 1964. Evenimentele din lume decurgeau spre binele
crestinătătii. Oamenii îsi recăpătau speranta zilei de
mâine. Mănăstirile, aceste cetăti ale Ortodoxiei milenare, se
rugau stăruitor pentru biruinta Crucii lui Hristos. Bisericile erau tot
mai pline de credinciosi, pelerinajele pe la mănăstiri se
înmultiseră, iar Dumnezeu se întorsese cu fata spre noi,
păcătosii.
Veneam de la Târgu Neamt spre Mănăstirea Sihăs-tria, prin Agapia
Veche. Voiam să mai mângâi pe mama Părintelui Cleopa si să-i duc
câte ceva din cele de nevoie. Când am ajuns în poarta mănăstirii,
bătrâna Maică Agafia astepta să vină câte un
închinător ca să-i vorbească. Cum vedea pe cineva intrând în
incinta mănăstirii, Maica Agafia, fără să-l
cunoască, îl întreba: ''Ascultă, dumnea-ta! N-ai văzut pe Cleopa
meu?'' Credinciosul îi spunea: ''Nu, maică, nu-l cunosc!''
Când veneau alti credinciosi să se închine, bătrâna se apropia de ei
si-i întreba si pe ei cu lacrimi în ochi: ''N-ati văzut cumva pe Cleopa
meu?'' Iar ei îi răspundeau: ''Nu stim, maică, nu l-am văzut!''
Atunci bătrâna, suspinând, îsi stergea lacrimile din ochi, privind undeva
departe.
Întelegând marea ei durere, m-am apropiat de Maica Agafia să-i dau cele
pregătite pentru ea, si i-am spus cu blândete:
- Maică Agafie, nu mai întreba pe oameni unde este Părintele Cleopa,
că ei nu stiu unde se află!
Atunci bătrâna mi-a spus cu lacrimi
de durere:
- Ei, Părinte Ioanichie, dacă
n-ai fost mamă!…
Cuvintele ei m-au umplut de lacrimi si,
după ce m-am închinat în biserică, i-am spus:
- Lasă, Maică Agafie, că în curând Părintele Cleopa va veni
la Sihăstria! Apoi am plecat peste munte la mănăstire.
A doua zi după amiază, Maica Agafia, cuprinsă de dor pentru fiul
ei, Cleopa, si-a luat bătul în mână si, fără să
spună nimic la maici, a pornit peste munte spre Sihăstria. Dar, fiind
singură si având peste 88 de ani, a rătăcit poteca în
pădure si spre seară, a găsit-o un om si a dus-o la o cabană
forestieră. Nu mai stia nici să se întoarcă înapoi, nici să
vină la Sihăstria. Muncitorii de la cabană i-au dat o
cameră de dormit peste noapte. În acest timp clopotele
Mănăstirii Agapia Veche se trăgeau necon-tenit si toate surorile
o căutau prin pădure. Abia a doua zi pe la amiază au aflat-o si
au întrebat-o:
- Cum ai ajuns aici, Maică Agafia?
- Am vrut să mă duc la Sihăstria, să văd dacă n-a
venit Cleopa meu! Dar m-am rătăcit. M-a adus un om la cabana asta si
nu stiu pe unde să merg.
- Hai că te ducem noi, Maică Agafia!
Ajungând la Sihăstria, Maica Agafia a îngenunchiat în fata mormintelor
celor doi fii ai ei, Vasile si Gherasim, si, după ce a plâns singură
îndeajuns, s-a sculat, a sărutat crucile, s-a închinat în biserică si
a spus surorilor:
- De-acum pot să mor! Dar nu mă lăsati să rămân aici?
- Nu, Maică Agafie! Hai să mergem înapoi!
- Hai să mergem…
REÎNTOARCEREA PARINTELUI CLEOPA LA
MANASTIREA SIHASTRIA
În luna august 1964, bucuria negrăită a eliberării tării si
a tuturor românilor robiti de comunism cuprinsese pe toti. Închisorile
rămăseseră goale, cei care supravietuiseră au fost
eliberati, mănăstirile si toată tara făceau rugăciuni
de multumire lui Dumnezeu si toti sperau în mai binele zilei de mâine.
La sfârsitul aceleiasi luni, însotit de un binevoitor, am ajuns la bordeiul
Părintelui Cleopa, tăinuit de vederea celor multi. Îngenunchind, i-am
sărutat mâna, ne-am îmbrătisat si am plâns împreună. Mi se
părea că visez. Apoi, Domnul întărindu-ne, ne-am rugat îndelung,
si i-am spus Părintelui Cleopa: ''Preacuvioase părinte, am venit,
trimis de părintii de la Sihăstria, să vă aducem
acasă, după aproape sase ani de despărtire. S-au deschis
închisorile si Dumnezeu ne-a binecuvântat tara cu putină libertate. Deci,
vă rugăm să vă întoarceti la Sihăstria! Toti
părintii vă asteaptă plângând de bucurie. Vă asteaptă
si credinciosii, dar cel mai mult vă doreste Părintele Paisie,
duhovnicul nostru al tuturor, care v-a crescut de mic, si Maica Agafia, mama
sfintiei voastre!…''
Părintele Cleopa însă ezita.
Se învătase cu linistea. O luptă tainică era în sufletul său.
Să renunte la liniste pentru folosul altora? Sau să rămână
mai departe la pustie? Atunci, văzându-l în această
cumpănă, l-am lăsat să se roage lui Dumnezeu încă
două săptămâni. La 29 septembrie, de ziua Sfântului Chiriac
Sihastrul, Părintele Cleopa cu ucenicul său, Varsanufie, mergând
peste munti si văi, prin păduri cunoscute numai de ei, au sosit în
Mănăstirea Sihăstria.
Bucuria a fost mare, părintii si fratii îl sărutau cu lacrimi în ochi
si dădeau slavă lui Dumnezeu că s-a întors iarăsi
sănătos la chilia sa. Drept multumită, în seara aceea s-a
făcut priveghere de noapte. Ziua următoare, Părintele Cleopa a
petrecut-o împreună cu duhovnicul său, Ieroschimonahul Paisie.
Asa a fost reîntoarcerea în obstea Sihăstriei a Arhimandritului Cleopa.
ACTIVITATEA DUHOVNICEASCA A PARINTELUI CLEOPA
Vestea venirii sale în Mănăstirea Sihăstria s-a răs-pândit
în câteva zile în toată tara. Încet, încet, au început iarăsi
să-l viziteze grupuri de credinciosi de pretutindeni, să-i ceară
sfat si să primească binecuvântare.
Asa a început Părintele Cleopa să mângâie din nou lumea, să
rostească zilnic cuvânt de folos, să spovedească si să
atragă pe multi către Hristos prin cuvânt si rugăciune. În
fiecare zi veneau la chilia lui zeci si sute de credinciosi din tară si
chiar de peste hotare.
Aici ascultau sfatul si cuvântul de îmbărbătare al bătrânului,
puneau întrebări duhovnicesti si teologice de la cele mai simple,
până la cele mai profunde si fiecare iesea multumit de la el, bucurându-se
măcar să-l vadă si să primească binecuvântare. Astfel,
fiind cunoscut în toată tara, toti multumeau lui Dumnezeu că ni l-a
dăruit ca o binecuvântare cerească.
Prima datorie pe care o cerea Părintele Cleopa de la credinciosii de toate
vârstele si dregătoriile, era păstrarea cu sfintenie a dreptei
credinte, adică a dogmelor Bisericii Ortodoxe. Fără dreapta
credintă, nimeni nu se poate mântui, chiar dacă are unele fapte bune.
Apoi părintele punea accentul pe mărturisirea păcatelor,
îndemnând credinciosii să se spovedească de cel putin patru ori pe
an. El le zicea: ''Frate, când vezi că s-a îmbolnăvit în casă
tata sau mama…, nu chema doctorul mai întâi, ci preotul. Că doctorul nu-i
poate da o clipă de viată. Că dacă ar putea da, nu ti-ar
da-o tie, ar tine-o pentru el. Totul este cum vrea Dumnezeu! Să chemi
preotul si să-i zici: ''Părinte, stai si spovedeste-l pe tata sau pe
mama după carte''. Iar preotul să-l întrebe dacă a făcut
cutare păcat sau cutare păcat, asa sau asa...
După spovedanie, cel ce se spovedeste e bine să spună că pe
toate le-a făcut. Că dacă nu gresim cu lucrul, gresim cu mintea,
sau cu cuvântul. Si preotul la sfârsit îl poate dezlega de toate păcatele
cu darul pe care i l-a dat Hristos.
Apoi poti chema si doctorul. Că dacă moare omul spovedit curat,
Biserica îl poate scoate din iad si în 40 de zile, sau poate mai mult, dar îl
poate scoate. Dar dacă este nespovedit si are păcate grele, nu-l mai
scoate din iad nici o slujbă. Fără spovedanie nu este
mântuire''.
Sfintia sa recomanda fiecăruia să aibă duhovnicul său în
parohia de care depinde. Iar dacă cineva dorea o spovedanie mai
amănuntită, o putea face în special la duhovnicii bătrâni din
mănăstiri. În acest caz credinciosii care se spovedeau la
mănăstiri erau datori să ia binecuvântare de la preotul locului
si apoi să-si facă canonul rânduit.
Amintim aici că preacuviosia sa avea la spovedanie, pe lângă numerosi
credinciosi, si circa 40 de părinti si frati din obstea
Mănăstirii Sihăstria, la care se adăugau multi
călugări si maici din alte mănăstiri, precum si preoti de
mir si mai multi ierarhi.
Prin spovedanie, Părintele Cleopa dobândea multe suflete pentru Hristos,
însă întreba pe fiecare dacă poate face canonul rânduit de el. Iar
dacă cineva spunea că nu-l poate împlini, părintele îi
dădea un canon mai mic, după vârsta, puterea si râvna lui.
Apoi cerea fiecărui credincios să se roage cât de mult, precum
porunceste însusi Sfântul Pavel, zicând: Neîncetat să vă rugati (I
Tesaloniceni 5, 17). Părintele recomanda, în general, ca fiecare să
facă dimineata Rugăciunile Diminetii si Acatistul Maicii Domnului,
seara Rugăciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului, cu candela
aprinsă; si restul zilei, pe cât se poate, rugăciunea ''Doamne
Iisuse''.
Însă mai întâi el însusi se ruga zilnic pentru sine, pentru Biserică,
pentru credinciosi, pentru cei căzuti în grele păcate, pentru cei
bolnavi, pentru cei din suferintă. Astfel, rugăciunile
Părintelui Cleopa făceau uneori adevărate minuni, căci li
se împlineau cererile cele de folos, se întorceau sănătosi de la
spitale si din călătorii, si reuseau la examene si în viata de toate
zilele.
Apoi le cerea să meargă la biserică săptămânal sau, în
caz de nevoie, la două-trei săptămâni. Când nu pot merge,
să trimită pe cineva din familie, ori sotul ori sotia, ori unul din
copii, pe care îl numea ''apostolul familiei''. Iar acasă să
citească cărti sfinte, să se roage si să nu mănânce
până nu vine ''apostolul familiei'' cu sfânta anaforă de la
biserică.
Îndemna si la milostenie: ''Să nu plece nimeni de la voi nemiluit,
mamă! N-ai un ban, dă-i un cartof, un colt de pâine, o batistă,
dă-i ceva cât de putin. Dacă dai putin, dar îti pare rău că
nu dai mai mult, ca fulgerul ajunge la Dumnezeu milostenia ta. De ce? S-au
întâlnit două mari virtuti: milostenia cu smerenia''.
Sfătuia pe fiecare să facă milostenie în numele lui Hristos,
după puterea sa, că cel ce face milostenie ''împrumută pe
Dumnezeu'' si se mântuieste cel mai usor. Că zice Domnul în Sfânta
Evanghelie: Fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7).
De asemenea, recomanda credinciosilor să trăiască în
permanentă dragoste si armonie crestină, după cuvântul pe care
îl rosteste Însusi Hristos: Întru aceasta vor cunoaste toti că sunteti
ucenicii Mei, dacă veti avea dragoste unii fată de altii (Ioan 13,
35).
O datorie principală, pe care o cerea familiilor credincioase de la sate
si orase, era si nasterea de copii. Potrivit Sfintelor Canoane, Părintele
Cleopa interzicea cu desăvârsire avortul si uciderea de copii pe orice
cale, căci acesta este unul din cele mai mari păcate din viata
crestinilor. Apoi recomanda tinerilor să ducă viată în feciorie
până la cununia religioasă si să asculte de preotii si
părintii lor, după porunca dată lui Moise: Cinsteste pe
tatăl tău si pe mama ta, ca să-ti fie tie bine si să
trăiesti ani multi pe pământ (Iesire 20, 12). Iar celor care aveau
procese si certuri pentru cele pământesti, bătrânul le cerea să
se împace unii cu altii si să urmeze sfatul preotului lor.
La urmă, Părintele Cleopa le tinea un cuvânt de folos, după
priceperea lor, si le răspundea la întrebările puse de fiecare. Apoi
îi binecuvânta cu Sfânta Cruce, îi miruia, le dădea iconite si tămâie
si îi slobozea cu pace la casele lor. După ce se odihnea putin, veneau
alte grupuri de credinciosi să-i ceară sfat si binecuvântare.
Erau zile, mai ales vara, când părintele avea mai multe grupuri de
credinciosi, numărând sute de oameni.
Aceasta a fost cea mai mare misiune duhovnicească pe care a făcut-o
în mod neîntrerupt Părintele Cleopa din toamna anului 1964, până la 2
decembrie 1998, când si-a dat duhul în bratele lui Hristos.
SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MONAHI
Întrucât zilnic veneau părinti si frati atât din Mănăstirea
Sihăstria, cât si din alte mănăstiri, pentru spovedanie si
sfătuire duhovnicească la Părintele Cleopa, sfintia sa
căuta să dea fiecăruia sfaturi potrivite cu nevoile sale
sufletesti, precum îl călăuzea Duhul Sfânt.
Monahii, după cum se stie, duc viată duhovnicească
deosebită, au canon special rânduit de duhovnicii lor, au si
încercări deosebite si de aceea au nevoie de duhovnici iscusiti, care
să-i poată povătui pe calea pocăintei spre Hristos. De
aceea Părintele Cleopa întreba pe fiecare ce probleme sufletesti are.
Apoi, de câtă vreme nu este spovedit, cine îi este duhovnic, dacă are
dezlegare sau nu pentru Sfânta Împărtăsanie si dacă îl
mustră constiinta pentru vreun păcat pe care l-a ascuns sau s-a
rusinat să-l mărturisească.
De răspunsul pe care îl dădea fiecare în fata bătrânului,
depindea si sfătuirea duhovnicească pe care o primea. Si întrucât
Părintele Cleopa cunostea bine Sfânta Scriptură, Sfintii
Părinti, Filocalia si Sfintele Canoane, si era inspirat de Dumnezeu, el
reusea întotdeauna să dea răspunsul cel mai bun, potrivit cu nevoia
si frământarea sufletească a fiecăruia. Astfel, cel care primea
sfatul bătrânului si îl împlinea, avea multă bucurie si pace
sufletească. Iar dacă făgăduia că păzeste sfatul
lui si nu-l împlinea, avea mustrare de constiintă si era nevoit să se
reîntoarcă la bătrânul.
Sfatul cel mai des recomandat atât monahilor, cât si credinciosilor, era
acesta: ''Dacă vrei să mergi drept înaintea lui Dumnezeu, îti trebuie
două ziduri. Dar nu de cărămidă, nu de piatră, nu de
pământ, ci două ziduri duhovnicesti. Să aveti frica de Dumnezeu
în dreapta, căci zice Proorocul David: Cu frica de Dumnezeu se abate tot
omul de la rău; iar în stânga să aveti frica mortii, căci zice
Isus, fiul lui Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urmă ale tale
si în veac nu vei gresi. Aceste două fapte bune - frica de Dumnezeu si
cugetarea la moarte -, îl izbăvesc pe om de tot păcatul''.
Alte sfaturi pe care le recomanda monahilor erau si acestea: să facă
ascultare cu dragoste si cu ''Doamne Iisuse'' în minte si în inimă, si
să participe, în functie de ascultare, în fiecare zi la Sfânta Liturghie
si la celelalte slujbe ale Bisericii.
De asemenea, Părintele Cleopa mai recomanda monahilor si fratilor din
mănăstiri să asculte întru toate de duhovnicii lor. Dacă nu
pot împlini un canon, să ceară duhovnicilor un alt canon, pe
măsura puterii lor; să citească zilnic câte un capitol sau
două din Sfânta Scriptură, mai ales din Noul Testament; să
citească viata sfântului din ziua respectivă si câte un cuvânt din
Pateric si alte cărti sfinte.
Recomanda iarăsi vietuitorilor din mănăstiri să fie cât mai
statornici în viata monahală, să nu umble dintr-un loc în altul,
dintr-o mănăstire în alta; să nu aibă nici un fel de avere
personală si să nu facă nimic fără binecuvântarea
staretului si a duhovnicului.
Dacă veneau la sfintia sa călugări sau frati care se sminteau de
unele lucruri, părintele îi îndemna să ia aminte la ei însisi: ''Ce
crezi tu? Un corăbier, când merge cu corabia pe mare, prin locuri
stâncoase si periculoase, crezi că el se uită la altă corabie,
pe unde o duce celălalt? El este cu ochii la cârmă.
Sau cel care merge cu masina pe drum, se uită cum conduce celălalt
masina? El este cu ochii la drumul lui: dreapta, stânga, pantă, deal!
Fiecare este cu ochii la masina lui. Asa si tu. Fii cu mâna pe volanul
sufletului tău! Uită-te la sufletul tău, să nu-l dai în
prăpastie! Treaba lui ce face celălalt. Fiecare se mântuieste
după cum îsi conduce sufletul său.
Trei frati de la Mănăstirea Neamt s-au dus la mosul Gheorghe
Lazăr, un om sfânt, care a făcut minuni în părtile acestea, si
i-au zis:
- Mos Gheorghe, noi plecăm din mănăstirea asta, că ne-am
smintit!
- Dar de ce, drăgută? a spus bătrânul.
- Nu mai este mântuire în mănăstire!
Atunci mosul Gheorghe, care niciodată nu se mânia, a strigat tare de trei
ori: ''Nu fă tu! Nu fă tu! Nu fă tu!'' si s-a dus''.
Dacă cineva din cinul monahal observa vreo abatere mai gravă la
părintele său duhovnicesc, fie iubirea de avere, fie lăcomia de
orice fel, zgârcenia, mândria, mânia si altele, Părintele Cleopa îi
recomanda să-si aleagă un alt duhovnic, fără să-l
judece pe cel dintâi.
Acestea sunt câteva din sfaturile pe care le dădea Arhimandritul Cleopa
fiilor săi duhovnicesti si tuturor monahilor din tară care veneau
să-i ceară cuvânt de folos.
SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU CREDINCIOSI
Părintele Cleopa era un iscusit duhovnic atât pentru călugări,
cât si pentru credinciosi. În primul rând se străduia să
trezească în suflete râvna si dorul pentru Dumnezeu. După acestea
urma cresterea duhovnicească a acelui suflet si înnoirea lui.
El recomanda fiilor săi sufletesti să respecte, în general, următoarele
sfaturi:
Copiii să fie crescuti de mici în frica Domnului. Să învete
rugăciuni pe de rost, să fie spovediti si împărtă-siti
lunar; să fie dusi cu regularitate la Sfânta Biserică, să
asculte de părinti, să facă rugăciuni si metanii pentru
tata si mama, pentru fratii si rudele lor, să învete religia în
scoală, să tină sfintele posturi si să nu fure.
Tinerii să aibă fiecare duhovnicul său. Să se
spovedească o dată pe lună, iar Sfânta Împărtăsanie
să o primească cu multă evlavie, când vor fi vrednici de Trupul
si Sângele Domnului, urmând sfatul duhovnicului. Apoi să asculte întru
toate de părinti, să se ferească de toate smintelile si
păcatele urâte de astăzi; să citească cărti sfinte,
iar care au chemare, să se pună în slujba Domnului, fie învătând
Seminarul si Teologia, fie intrând în viata monahală. Cei care au abateri
grave de la morala crestină să se spovedească la duhovnici
bătrâni si să urmeze canonul rânduit de ei.
Cei care vor să se căsătorească să fie cercetati
canonic de preotii lor, ca nu cumva să fie rude între ei, sau să se
căsătorească fără voia părintilor lor. Apoi
să respecte poruncile date de Dumnezeu celor căsătoriti,
adică să nu-si ucidă pruncii, să asculte de părinti,
să fie crestini buni, să facă milostenie si să
împlinească cu cuget curat sfaturile duhovnicilor lor.
Cei căsătoriti să facă din casa lor o adevărată
biserică. Să nască si să-si crească copiii în
frică de Dumnezeu, să se roage mult, să facă milostenie la
săraci si la văduve, să se spovedească si să se
împărtăsească cel putin de patru ori pe an, dacă au
dezlegare. Apoi să nu primească sectanti si oameni de altă lege
în casele lor, să trăiască în pace unii cu altii, să
îngrijească cu sfintenie de părintii si bătrânii familiei si
să asculte întru toate de păstorii lor sufletesti.
DUHOVNICII PARINTELUI CLEOPA
Până la vârsta de doisprezece ani, Părintele Cleopa, pe atunci elev
la scoala primară, se mărturisea la preotul de parohie, numit
Gheorghe Chiriac, care a botezat pe toti copiii familiei Alexandru Ilie.
După această vârstă, tânărul Constantin se mărturisea
la duhovnicii Schitului Cozancea, din apropiere, mai ales la duhovnicul Conon
Gavrilescu, care era un vestit exorcist si părinte duhovnicesc în partea
locului.
Din toamna anului 1929, când intră în viata monahală la Schitul
Sihăstria, a avut ca duhovnic pe egumenul schitului, Protosinghelul
Ioanichie Moroi, care era părinte duhovnicesc al tuturor vietuitorilor de
aici, întrucât era singurul preot si slujitor al Sihăstriei.
Prin anii 1937-1938, monahul Cleopa se ducea uneori cu oile în apropiere de
Agapia Veche si îsi mărturisea păcatele la vestitul duhovnic
Vichentie Mălău. După anul 1938, când Protosinghelul Vichentie
s-a dus ca preot misionar în Banat, Părintele Cleopa se spovedea atât la
bătrânul staret Ioanichie, cât si la Ieroschimonahul Ioil.
Din anul 1942, după ce a fost numit loctiitor de egumen, Părintele
Cleopa se spovedea de obicei la Ieroschimonahul Ioil Gheorghiu, duhovnicul
schitului, întrucât bătrânul egumen zăcea la pat. Dar si după
hirotonia sa în preot, în anul 1945, si după numirea sa ca egumen la
Sihăstria, se spovedea tot la Ieroschimonahul Ioil, iar uneori la
Ieromonahul Calistrat Bobu.
Către sfârsitul anului 1948, Ieroschimonahul Paisie Olaru se
transferă de la Cozancea în obstea Mănăstirii Sihăstria,
devenind duhovnicul Părintelui Cleopa si al multor părinti. Acest
mare părinte era cel mai iscusit duhovnic din Moldova, în a doua
jumătate a secolului XX. Chiar si în perioadele de retragere în munti,
Părintele Cleopa se mărturisea uneori tot la duhovnicul Paisie, care
se ducea în miez de noapte să-l întâlnească la un loc anumit,
cunoscut numai de ei.
La 18 octombrie 1990, când Ieroschimonahul Paisie se mută la Domnul,
Părintele Cleopa îsi alege duhovnic pe Protosinghelul Varsanufie Lipan, ucenicul
său, la care se mai spovedise si în perioada retragerii în munti.
În primăvara anului 1997, Protosinghelul Varsanufie mutându-se la Domnul,
Arhimandritul Cleopa Ilie si-a ales ca ultim duhovnic, pe Ieromonahul Iacob
Savin, la care s-a spovedit până la moarte.
Acestia au fost părintii duhovnicesti ai Arhiman-dritului Cleopa Ilie, din
copilărie până la sfârsitul vietii sale. Pe acestia îi pomenea
întotdeauna cu evlavie la rugăciunile sale atât în biserică, cât si
la chilie.
DOI MONAHI BATRÂNI CU DARUL RUGACIUNII
Prin anii 1968-1970 se nevoiau în Mănăstirea Sihăs-tria mai
multi călugări bătrâni cu viată aleasă, toti ucenici
ai Părintelui Cleopa. În fiecare noapte erau prezenti la slujba Utreniei.
După terminarea slujbei de miezul noptii, fiecare se retrăgea la
chilia sa. Doar doi părinti bătrâni rămâneau în biserică si
asteptau să iasă ceilalti.
Apoi, nemaivăzând pe nimeni, se asezau la pământ cu fata în jos în
formă de cruce si începeau să se roage cu lacrimi Mântuitorului
Hristos, cerând milă, iertare si dezlegare de păcate.
Aceasta o făceau în fiecare noapte după Utrenie, fără a fi
observati de cineva. Dar într-o noapte se ruga neobservat într-un colt al
bisericii un preot bătrân cu viată sfântă. Era preotul Dimitrie
Bejan, paroh în satul Ghindăoani - comuna Băltătesti, judetul
Neamt, care venea din când în când la Sihăstria.
Cei doi părinti asternuti cu fetele la pământ n-au observat că
mai este cineva în biserică. Si începând ei a se ruga din inimă,
deasupra capetelor lor se ridica o flacără de lumină
străvezie, care se tot mărea. Era flacăra harică a Duhului
Sfânt, care crestea pe măsura rugăciunii celor doi bătrâni.
Preotul, nemaivăzând vreodată asa ceva, se uimea de această
minune si, căzând în genunchi, se ruga si el.
După putină vreme, acea flacără harică s-a micsorat
încet-încet până s-a stins. Apoi cei doi bătrâni s-au sculat în
picioare, au făcut trei metanii, au sărutat sfintele icoane si au
plecat fiecare la chilia sa.
Iată deci că si în zilele noastre mai sunt călugări cu
viată sfântă, care au darul rugăciunii de foc! Numele lor nu
sunt cunoscute nici până astăzi. Dar unii bătrâni
îmbunătătiti ne spun că erau părintii Ianuarie si Casian,
ucenicii Părintelui Cleopa. Însă aceasta rămâne o taină a
lui Dumnezeu!
DESPRE O CRESTINA CARE AVEA DARUL
DUMNEZEIESTII RUGACIUNI
Ne vorbea Părintele Cleopa despre o altă minune de taină
petrecută tot în biserica Mănăstirii Sihăstria:
''În iarna anului 1971, eram de rând la Sfântul Altar. Am venit la
biserică la ora 4 dimineata si îmi făceam rugăciunile pentru
Sfânta Împărtăsanie în fata Sfintei Mese. Nu după mult timp
intră o femeie să se roage, care venise de cu seară la
mănăstire. N-o cunos-team. Se ruga încet pe la toate icoanele si
făcea mereu metanii. Nu stia că mai este cineva în biserică,
căci era întuneric, fiind timp de iarnă. Văzând eu că se
roagă atât de stăruitor, m-am uitat prin sfintele usi să
văd cine se roagă cu atâta credintă. Femeia stătea în
genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate în sus si zicea din
toată inima aceste cuvinte: ''Doamne, nu mă lăsa! Doamne, nu
mă lăsa!''
Atunci am văzut o lumină gălbuie în jurul capului ei si m-am
înspăimântat. Apoi femeia a căzut cu fata la pământ si se ruga
fără glas. Raza de lumină de deasupra ei se făcea tot mai
mare si se ridica deasupra capului. După putin timp lumina s-a stins
încet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserică. Era o femeie de la
tară.
Iată deci cine are darul rugăciunii! Iată că mirenii ne
întrec pe noi, călugării! Eu făceam proscomidia si de mare
emotie am început a plânge cu copia în mână. Numai Dumnezeu stie câti
alesi are în această lume!''
PELERINAJ LA MORMÂNTUL DOMNULUI SI LA MUNTELE SINAI
În toamna anului 1974, la zece ani de la reîntoarce-rea sa din pustie, mai
multi pelerini din tară, împreună cu Părintele Cleopa si
Protosinghelul Ioil Gheorghiu, am plecat să ne închinăm la Mormântul
Domnului si la celelalte locuri sfinte.
Aceasta a fost una dintre cele mai mari bucurii din viata Părintelui
Cleopa. Primul si cel mai sfânt drum pe care l-am făcut împreună în
cetatea sfântă a Ierusalimului, a fost închinarea la Mormântul Domnului.
Apoi am urcat pe Golgota si am sărutat Sfânta Cruce, pe care S-a
răstignit Hristos pentru mântuirea noastră si a întregii lumi. Acolo
am ascultat Sfânta Liturghie si, dând slavă Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, am mers în pelerinaj la celelalte locuri sfinte din Ierusalim, cu
sufletele pline de bucurie si emotie.
În zilele următoare ne-am închinat pe Muntele Sion, unde a adormit Maica
Domnului, precum si la mormântul Proorocului David. Apoi am coborât în
grădina Ghetsi-mani si ne-am închinat la mormântul Maicii Domnului si la
toate locurile sfinte de aici. Cu Noul Testament în mână am urcat pe
Muntele Măslinilor si am poposit la cele două mari mănăstiri
ortodoxe de maici: ''Sfânta Maria Magdalena'' si ''Eleon'', unde se nevoiau si
zece monahii românce.
Asa am străbătut Tara Sfântă până în Galileea, în orasul
Nazaret, unde Maica Domnului a primit vestea întrupării lui Hristos. Cel
mai mult dintre noi însă se bucura Părintele Cleopa, care gustase din
atâtea necazuri ale acestei vieti!
Alt popas l-am făcut în orasul Cana Galileii si la fântâna Samarinencii.
De aici am ajuns la râul Iordan, în care S-a botezat Iisus Hristos, Mântuitorul
lumii, si ne-am reîntors la Ierusalim.
Apoi am plecat spre Betleem, orasul unde S-a născut Hristos Domnul. Aici
am zăbovit o zi, cerând Mântuitorului să se nască duhovniceste
si în inimile si sufletele noastre.
După alte câteva zile am plecat cu totii, cale de peste trei sute de
kilometri, spre Muntele Sinai pe care Moise a primit Tablele Legii. Pe aici a
condus Moise poporul ales spre Tara Sfântă. Doamne, cât de pustiu este
locul acesta si cât de binecuvântată este tara noastră, România,
umbrită si ocrotită de bunătatea Ta cea mare!
În zare se vedea ca o cetate nebiruită a Ortodoxiei Mănăstirea
Sfânta Ecaterina, unde se află moastele marii mucenite. Aici suntem
primiti cu multă bunăvointă de Mitropolitul Damianos, staretul
mănăstirii.
A doua zi am urcat pe vârful muntelui unde Sfântul Prooroc Moise a primit
Tablele Legii. Apoi ne-am întors din nou spre Sfânta Cetate a Ierusalimului,
dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.
După ce ne închinăm iarăsi la Mormântul Dom-nului, vizităm
satul Ain Karem, locul de nastere al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi
Ierihonul si mănăstirile de pe Valea Iordanului. La 30 octombrie ne
reîntorceam în tară.
PELERINAJ LA MUNTELE ATHOS SI ALTE LOCURI
SFINTE
După trei ani de la primul pelerinaj, în septembrie 1977, un grup de patru
părinti din Mănăstirea Sihăstria în frunte cu Arhimandritul
Cleopa Ilie, am plecat cu trenul spre Muntele Athos.
Athosul, numit si ''Grădina Maicii Domnului'', este al doilea loc sfânt al
lumii crestine, după Mormântul Domnului. Athosul este paradisul
tărilor ortodoxe, unic în lumea crestină.
Ajungem la Tesalonic, capitala Macedoniei antice, unde ne întâmpină câtiva
monahi români. O zi întreagă vizităm mănăstirile si
bisericile vechi ale Greciei de Nord, apoi plecăm spre Muntele Athos.
În zare se conturează unele mănăstiri atonite, portul Dafne si
vârful înalt de peste 2000 de metri al Muntelui Athos. Totul ni se pare ca o
minune dumnezeiască. Muntele Athos este o limbă îngustă de
pământ, cu o suprafată de 339 kilometri pătrati, lungă de
peste 80 kilometri, care adăposteste pe ambele laturi 20 de
mănăstiri mari, peste 15 schituri si aproape 200 de chilii mici si
mari, în care se nevoiesc peste 1500 de călugări greci, sârbi, rusi,
români si bulgari.
După două ore de călătorie cu vaporul, coborâm în portul
Dafne, apoi urcăm spre Kareia, capitala Sfântului Munte. După ce
obtinem viza de intrare în Muntele Athos, pornim spre Schitul Românesc
Prodromul, unde poposim două zile. Sâmbătă noaptea, la slujba
Utreniei a fost tuns în monahism rasoforul Ioan, unul din ucenicii Părintelui
Cleopa, care l-a si luat sub mantie. Tunderea a fost oficiată de
Arhimandritul Victorin, staretul Mănăstirii Sihăstria, care i-a
dat numele de Ioanichie.
Apoi s-a săvârsit Sfânta Liturghie, iar Părintele Cleopa a rostit un
frumos cuvânt duhovnicesc. După masă am vizitat toate pesterile si
chiliile pustnicesti din jurul Schitului Prodromul, iar a doua zi am plecat
să ne închinăm în marile mănăstiri atonite vestite în
toată lumea.
Primul popas îl facem la Mănăstirea Marea Lavră. Aici ne
închinăm la mormântul Sfântului Atanasie Atonitul din pridvorul bisericii.
În continuare vizităm chiliile românesti de la Schitul Lacu si
Mănăstirile Iviru, Cutlumus si Stavronichita. Toate au fost înnoite
de voievozii moldoveni si munteni, care le dădeau ajutoare si danii an de
an. Cel mai mult ne-a miscat icoana Maicii Domnului, numită
''Portărita'', de la Mănăstirea Iviru, unde ne-am închinat cu
totii, în frunte cu Părintele Cleopa. În drum spre Kareia, am făcut
un scurt popas la chilia vestitului sihastru, Paisie Aghioritul, un mare cuvios
cinstit si căutat de întreaga Grecie, care ne-a uimit cu sfintenia si
smerenia sa.
Apoi ne închinăm la icoanele făcătoare de minuni de la
Mănăstirile Protaton din Kareia, Pantocrator, Esfigmenu si Vatopedu,
unde se află multe moaste si câteva icoane făcătoare de minuni.
La Vatopedu Stefan cel Mare a construit o arsana, care se păstrează
în bună stare si astăzi.
Continuăm pelerinajul spre Mănăstirea Hilandar. De aici
traversăm muntele si poposim la Mănăstirea Zografu,
ctitorită din temelie de Stefan cel Mare si Sfânt între anii 1475-1502, cu
hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Ne închinăm apoi la mănăstirile de pe versantul vestic al
Muntelui Athos, si anume: Mănăstirea Dochiaru, ctitorită în
întregime de Alexandru Lăpusneanu în secolul XVI; Mănăstirile
Xenofont si Pantelimon. În continuarea pelerinajului nostru, vizităm
Mănăstirile Xeropotamu, Simonos Petra, ctitoria lui Mihai Viteazul;
Filoteu, Grigoriu, ctitoria lui Stefan cel Mare; Dionisiu, ctitoria lui Neagoe
Basarab; si Mănăstirea Sfântul Pavel.
Auzind egumenii atoniti de venirea Arhimandritului Cleopa în Muntele Athos, o
bună parte dintre ei l-au solicitat să rostească cuvânt de folos
la obstea mănăstirilor lor. Astfel, a tinut cinci predici
duhovnicesti cu continut patristic si filocalic deosebit, care au mângâiat
multe suflete tinere si au făcut ecou în toată Grecia, o bună
parte dintre ele publicându-se.
Părăsind Sfântul Munte al Athosului, vizităm Atena cu
mănăstirile din împrejurimi si mergem la marele duhovnic Porfirie,
care avea darul înainte-vederii. Un adevărat sfânt din zilele noastre. El
se nevoia într-un mic schit din Atica. De aici plecăm în insula Kerkira
(Corfu) la moastele Sfântului Spiridon, pentru care Părintele Cleopa avea
mare evlavie.
A doua zi, fiind Duminică, slujim împreună Sfânta Liturghie, iar
Părintele Cleopa este invitat să tină un cuvânt duhovnicesc la
Mănăstirea Platitera din oras. Seara târziu plecăm cu vaporul
spre Italia, la moastele Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de
minuni, la dorinta stăruitoare a Părintelui Cleopa, care voia să
le sărute măcar o dată în viată si să-i ceară
ajutorul.
La orele 10 dimineata am sosit la Bari, unde se află catedrala cu moastele
Sfântului Nicolae. Aici toti ne-am închinat cu lacrimi la racla lui, care se
păstrează sub altarul bisericii mari, si i-am cerut ajutorul si
mijlocirea sa pentru noi si pentru tară. Apoi Părintele Cleopa a
citit cu lacrimi prima parte a Acatistului Sfântului Nicolae, iar noi ceilalti
am continuat, cântând cu totii: ''Bucură-te, Nicolae, mare
făcător de minuni!'' A fost un moment de mare emotie, pe care nu-l
putem uita.
De aici am plecat la Roma si am vizitat catacombele Sfântul Calist si Sfântul
Sebastian. Apoi am făcut un popas la Mănăstirea Celie din
Iugoslavia, la marele teolog sârb Iustin Popovici. Toti doream să vorbim
cu acest dogmatist si teolog cunoscut în întreaga lume, care avea domiciliul
fortat în această mănăstire.
Timp de două zile Arhimandritii Iustin si Cleopa s-au întretinut
duhovniceste prin translator. Apoi Părintele Cleopa i-a cerut un sfat de
taină. Ar fi dorit să rămână până la sfârsitul vietii
în Muntele Athos, dar era în îndoială. Atunci Arhimandritul Iustin i-a
spus: ''Părinte Cleopa, dacă te duci în Sfântul Munte, mai adaugi o
floare în ''Grădina Maicii Domnului''. Dar pe credinciosi cui îi lasi?
Acolo te rogi numai pentru sfintia ta. Dar în tară te rogi pentru toti si
poti aduce la Dumnezeu multe suflete lipsite de povătuitori! Si eu m-am
nevoit un timp în Muntele Athos, dar pe urmă m-am reîntors să fac misiune
în tară.
Eu zic să rămâi în tară, să te mântuiesti si pe sfintia ta
si să ajuti si la mântuirea altora. Aceasta este cea mai mare faptă
bună a călugărilor de astăzi. Mai ales acum, când ne
luptăm cu necredinta, cu sectele, cu indiferentis-mul religios!''
Urmând sfatul său, Părintele Cleopa s-a întors acasă linistit!
IEROSCHIMONAHUL PAISIE SI ARHIMANDRITUL CLEOPA
Dintre toti duhovnicii mănăstirilor noastre din a doua jumătate
a secolului XX, doi au fost recunoscuti în toată tara ca fiind cei mai iscusiti.
Acestia au fost Ieroschimonahul Paisie Olaru (1897-1990) si ucenicul său,
Arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998).
Amândoi erau cercetati de numerosi credinciosi si monahi; amândoi aveau darul
cuvântului si al lacrimilor. Amândoi au crescut în viată mii de ucenici de
toate vârstele, de la copii si oameni simpli de la tară, până la
intelectuali, preoti si ierarhi. Amândoi erau părinti harismatici si
înainte-văzători. Amândoi erau oameni de rugăciune si se jertfeau
pentru mântuirea celor multi.
Îndeobste, acesti doi duhovnici iscusiti foloseau ace-leasi mijloace
duhovnicesti, dar fiecare avea specificul său.
Părintele Paisie avea o fire blândă, calmă, foarte
afectivă. El nu putea respinge pe nimeni de la spovedanie, nu punea nici o
conditie deosebită. Vorbea foarte încet si rar, ierta usor si vărsa
lacrimi pentru fiecare, mai ales pentru mame, pentru copii si bolnavi. Apoi
spovedea ziua si noaptea, întrucât avea multă lume la usă si se
străduia să-i împace si să-i multumească pe toti. De aceea
nu dormea de obicei pe pat, ci atipea putin în scaunul de spovedanie si
iarăsi continua.
Ori de câte ori îl chemai sau îi băteai în usă, el întreba: ''Cine
este acolo?'' Si dacă nu avea pe nimeni la spovedanie, zicea: ''Hai,
vino!''
Printre altele, două lucruri nu am putut afla în mod deosebit despre
Părintele Paisie: niciodată nu stiam cât si când mănâncă
si, de asemeni, când si cât doarme. Zilnic îi aducea ucenicul ceva de mâncare,
asezând vasul pe un scaun. Însă până nu termina spovedania
credinciosilor care îl asteptau, părintele nu mânca nimic.
Când era liber, bătrânul îsi lua sapa si iesea în grădină,
căci avea câteva straturi în jurul chiliei. Odată l-a întrebat un
duhovnic: ''Părinte Paisie, de ce te ostenesti atât de mult cu
grădina? Nu-ti ajunge osteneala cu credinciosii?'' Iar bătrânul a
răspuns: ''Mai ies si eu la aer si mai lucrez câte oleacă la
grădină, ca să mai uit păcatele cele mari care le aud la
spovedanie! Căci are obicei diavolul să aducă mereu în mintea
duhovnicilor păcatele auzite la spovedanie, mai ales cele trupesti, pentru
a le face ispită. Apoi lucrez mai mult singur, ca să mă pot ruga
cu rugăciunea mintii si să mă întăresc sufleteste. Altfel
nu putem rezista în fata oamenilor si cuvântul nostru si rugăciunea nu au
putere să schimbe sufletele credinciosilor''.
Părintele Paisie nu dădea canon prea aspru fiilor săi
duhovnicesti si tinea cont de vârsta, de râvna si de dragostea fiecăruia
pentru Hristos. În general, le spunea să repete în fiecare zi de sapte ori
psalmul 50 si de 15 ori ''Tatăl nostru'', să facă metanii cu
rugăciunea ''Doamne Iisuse'', rugăciunile de dimineată si de
seară, Canonul Mântuitorului, Paraclisul si rugăciunea Maicii
Domnului ''Milostivirea…''. Tocmai de aceea era căutat de multi si reusea
să salveze nu putine suflete pentru împărătia lui Dumnezeu!
Bătrânul zicea credinciosilor care veneau la el pentru spovedanie:
''Să ai răbdare! Să nu cumva să tai din cruce!'' Adică
să nu cârtească si să nu se deznădăjduiască în
necazurile vietii. Plângea cu cei care îsi plângeau păcatele si se bucura
cu cei care se izbăveau de patimi. Ba, mai mult, Ieroschimonahul Paisie
avea si oarecare dar al înainte-vederii. Unora le spunea să nu plece la
drum spre seară, ca să nu pătimească vreun necaz. Altora le
spunea să nu plece neîmpărtăsiti de la mănăstire si,
dacă îl ascultau, toate le mergeau bine, cu binecuvântarea lui. De aceea,
nici unul din ucenicii bătrânului nu iesea din cuvântul său.
Între anii 1973-1985, Ieroschimonahul Paisie a fost pustnic la Schitul Sihla,
schit dependent de Mănăstirea Sihăstria, aproape de pestera
Sfintei Teodora. Si aici a continuat aceeasi nevointă de sihastru si
duhovnic, căci veneau la sfintia sa mult mai multi credinciosi si monahi
ca în Mănăstirea Sihăstria. Nu avea odihnă nici ziua, nici
noaptea, însă era împăcat sufleteste pentru că toti se întorceau
linistiti si bucurosi la casele lor.
În anul 1986, fracturându-si un picior, a fost adus la Sihăstria si a
zăcut în pat până la sfârsitul vietii. Dar si aici avea zilnic
călugări, preoti, credinciosi si chiar ierarhi la spovedanie,
căci harul Duhului Sfânt îl întărea ca să-i multumească pe
toti.
Arhimandritul Cleopa, fiind format si crescut de Ieroschimonahul Paisie la
Schitul Cozancea, avea multe trăsături comune cu părintele
său sufletesc. Aceeasi râvnă pentru Hristos, aceeasi dragoste pentru
sfânta rugăciune, aceeasi milă pentru fiecare om, aceeasi milostenie
pentru cei săraci. Dar avea si însusiri duhovnicesti diferite de ale
Părintelui Paisie.
Părintele Cleopa era un om foarte hotărât, categoric, aspru cu sine
si un mare nevoitor. Apoi era înzestrat de Dumnezeu în chip providential cu o
memorie uimitoare si cu o mare dragoste pentru învătăturile Sfintilor
Părinti, încât cunostea mai multă teologie patristică si
practică decât multi din cei licentiati în teologie. Cunostea foarte bine
Sfânta Scriptură, Vietile Sfintilor, Dogmatica, Dreptul Canonic, Filocalia
si întreaga literatură patristică. De aceea era căutat de multi
intelectuali si teologi si tinea adevărate prelegeri patristice si
canonice la orice nivel.
Ca duhovnic, Părintele Cleopa era, de obicei, mai sever, în special cu
călugării si cu teologii care nu stăpâneau bine pe Sfintii
Părinti si Sfânta Scriptură si care nu păstoreau cu frică
de Dumnezeu turma lui Hristos. Cu unii ca acestia părintele era
întotdeauna aspru si categoric. El cerea preotilor si călugărilor
să ducă o viată crestină exemplară, ca să fie
lumină si călăuză pentru oameni.
Însă cu copiii, cu mamele, cu bătrânii si cu cei săraci,
Părintele Cleopa era foarte blând si milostiv si nimeni nu iesea din
chilia lui fără un mic dar: o icoană, o carte, o
cruciulită, câteva boabe de tămâie, bani pentru cei lipsiti si
obisnuita binecuvântare de plecare. În cazuri grave, cum spun canoanele
Bisericii, părintele trimitea pe cei cu păcate mari la episcopul
locului, să le facă cuvenita dezlegare si să le rânduiască
canon de pocăintă.
Timp de aproape 54 de ani, cât a fost staret si duhovnic, Părintele Cleopa
a crescut si a format pentru Hristos sute si mii de suflete -
călugări, mireni si preoti - care îi respectau întotdeauna sfatul si
împlineau după putere poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Iată pentru ce Părintele Cleopa era atât de iubit si căutat de
toti. Pentru că el spunea fiecăruia deschis, în putine cuvinte, tot
ce trebuie să facă pentru mântuirea sa.
Astfel, putem afirma că acesti doi mari părinti duhovnicesti,
Ieroschimonahul Paisie si Arhimandritul Cleopa, au renăscut din nou
Mănăstirea Sihăstria, în a doua jumătate a secolului XX,
dându-i o dimensiune misionară mult mai mare ca în trecut.
Avem sperantă în Dumnezeu că această latură spirituală
va dăinui încă multi ani de acum înainte.
CARTILE SCRISE DE ARHIMANDRITUL CLEOPA
Întrucât Părintele Cleopa a fost un iscusit autodidact si cunostea bine
Sfânta Scriptură, precum si o bună parte din scrierile Sfintilor
Părinti si Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, la îndemnul unor
ierarhi si teologi a început să-si scrie atât predicile proprii, cât si
unele cărti cu continut patristic, teologic si moral. La aceasta a fost
îndemnat în mod deosebit de Părintele Dumitru Stăniloae, cu care era
foarte apropiat, si de Mitropolitul Antonie al Ardealului, care îi era ucenic.
Primele sale însemnări din anii tineretii, precum însusi ne spunea, le-a
asternut pe hârtie pe când avea ascultare la oile mănăstirii. Dar,
stiind că le-a scris fără binecuvântare, s-a căit de
aceasta si le-a ars. După ce a ajuns egumen la Sihăstria, iarăsi
făcea unele însemnări pentru predici si scurte cuvinte de folos pe
care le dădea la frati să le citească si să se
întărească duhovniceste.
După plecarea sa ca staret la Mănăstirea Slatina, fiind
înconjurat de mai multi părinti teologi, ca: Protosin-ghelul Petroniu
Tănase, Ierodiaconul Antonie Plămădeală, Ieromonahul
Arsenie Papacioc si altii, Părintele Cleopa era îndemnat de ei să
scrie predici si alte cuvinte de folos pentru monahi si credinciosi. El
însă cu greu s-a hotărât să scrie, fiind si foarte ocupat cu
egumenia mănăstirii.
Prezentăm aici pe scurt toate lucrările Părintelui Cleopa Ilie:
1. Prima scriere la care a colaborat direct Părintele Cleopa împreună
cu ceilalti părinti teologi de la Slatina, este intitulată Scrisoare
către Sfânta Mănăstire Vladimi-resti. Ea a fost
alcătuită la 14 octombrie 1954 în vederea combaterii dogmatice si
canonice a unor grave abateri de la învătătura ortodoxă
stabilită de Sfintii Părinti.
2. Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile
stilistilor este a doua lucrare scrisă de Părintele Cleopa. Aceasta a
fost realizată în anul 1955, din încredintarea Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, în vederea lămuririi si întoarcerii crestinilor de stil
vechi din Moldova în sânul Bisericii mamă.
3. Predici pentru monahi (Predici filocalice) este cea mai reprezentativă
lucrare a Părintelui Cleopa. Ea a fost scrisă la liniste, ''pe
rădăcina brazilor'', în timpul celei de-a treia retrageri în munti,
între anii 1961-1962, fiind tipărită în Editura Mitropoliei Moldovei
si Bucovinei cu titlul Urcus spre înviere în două editii: 1992 si 1998.
Cartea contine 50 de predici cu caracter profund filocalic, destinate în
special pentru monahi si pentru crestinii sporiti duhovniceste. Acest volum de
predici a fost tradus si tipărit si în limba greacă în anul 1988 la
Tesalonic.
4. Spovedania arhiereilor.
După reîntoarcerea sa din munti, ne povestea Părintele Cleopa acest
cuvânt de taină: ''Mă aflam într-un bordei, când mi-a venit gândul
să scriu un îndreptar de spovedanie pentru arhierei, dar eram în
îndoială dacă este bine sau nu să-l scriu. Soarele de după
amiază îmi bătea în fată. Am făcut trei metanii si m-am
rugat să-mi dea Dumnezeu pricepere să termin cu bine această
lucrare.
Pe când mă închinam si mă pregăteam să încep, am văzut
în razele soarelui un arhiereu îmbrăcat în vesminte care strălucea de
lumină si m-a binecuvântat cu mâinile amândouă. Atunci am înteles
că Dumnezeu mă binecu-vântează să fac această lucrare
si, însemnându-mă cu Sfânta Cruce, am început să scriu''.
Tot în aceiasi ani de liniste, 1961-1963, Părintele Cleopa, la îndemnul
duhovnicului său, fiind bun cunoscător al Sfintelor Canoane, a
întocmit si alte îndreptare de spovedanie, pentru personalul bisericesc.
5. Spovedania staretilor.
6. Spovedania ieromonahilor duhovnici.
7. Mărturisirea generală a călugărilor.
8. Spovedania preotilor de mir.
9. Despre credinta ortodoxă este o altă carte esentială a
Părintelui Cleopa, care tratează pe întelesul tuturor
învătătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe, si a fost
prefatată de marele teolog român, Pr. D. Stăniloae. Ea a fost
scrisă între anii 1975-1976 si tipărită la Institu-tul Biblic
Bucuresti în două editii, 1981 si 1985. Cartea a fost tipărită
si în a treia editie, la Episcopia Dunării de Jos, în anul 1991, cu titlul
Călăuză în credinta ortodoxă.
10. În anul 1984, când s-a publicat la Editura Episcopiei Romanului si Husilor
primul volum din lucra-rea Convorbiri duhovnicesti, semnată de
Arhimandritul Ioanichie Bălan, între cei 60 de părinti care au
colaborat, s-a numărat si Părintele Cleopa cu zece convorbiri de mare
însemnătate, care au avut un deosebit ecou în rândul credinciosilor din
toată tara, întrucât tratează multe probleme duhovnicesti si canonice
din viata Bisericii.
În anul 1993 volumul a apărut si în a doua editie la aceeasi editură.
Acest prim volum al Convorbirilor duhovnicesti a fost tradus integral în limba
greacă în anul 1985, si partial - numai convorbirile cu Părintele
Cleopa - în italiană în 1991 si în engleză în 1994.
11. În anul 1988, apare de sub tipar volumul al doilea al Convorbirilor
duhovnicesti, la care Părintele Cleopa contribuie cu patru convorbiri de
mare folos pe diferite teme dogmatice, canonice si morale.
12. În anul 1994, convorbirile Părintelui Cleopa, în număr de 14,
extrase din cele două volume de Convorbiri duhovnicesti amintite mai sus,
au fost reeditate într-o editie specială intitulată Lumina si faptele
credintei, la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Iasi. Volumul a fost
retipărit în anul 1999.
13. O altă lucrare mult asteptată si utilă tuturor preotilor de
parohie a fost volumul Predici la praznice împărătesti si la sfinti
de peste an, tipărit în două editii, în anii 1986 si 1996, la Editura
Episcopiei Romanului.
14. După Predici la praznice si sfinti de peste an, s-a tipărit si un
volum de Predici la Duminicile de peste an, în două editii, în anii 1990
si 1996, la aceeasi editură a Episcopiei Romanului.
15. Valoarea sufletului, Galati - 1991, Bacău -1994.
16. Despre vise si vedenii, Bucuresti - 1993, Bacău - 1994.
17-24. Ne vorbeste Părintele Cleopa, în 8 volume, Editura Episcopiei
Romanului, 1995-1999.
25. Minunile lui Dumnezeu din zidiri, Editura Episcopiei Romanului, 1996.
26. Acatistier, Arhim. Cleopa Ilie si Ieroschim. Paisie Olaru, Editura
Pelerinul, Iasi - 1996 si 1998.
''UNIVERSITăTILE''
ARHIMANDRITULUI CLEOPA
Prima scoală de formare duhovnicească a deprins-o Părintele
Cleopa în familie, din fragedă copilărie. Evlavia si lacrimile mamei,
bărbătia si statornicia tatălui, ca si autoritatea morală a
Preotului Gheorghe Chiriac din satul natal, au pus o adevărată
temelie la formarea sufletească a Părintelui Cleopa si a fratilor
săi.
Când copiii au crescut mai mari, au început să se apropie si mai mult de
Dumnezeu prin rugăciune si fapte bune.
Îndepărtându-se de casa părintească, copiii s-au apropiat
duhovniceste de Schitul Cozancea si de Schimo-nahul Paisie Olaru. Cei trei
frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, au stat sub povătuirea
Părintelui Paisie peste 5 ani. În această perioadă de timp,
bătrânul i-a învătat să fie ascultători, tăcuti,
smeriti si nevoitori, si să practice rugăciunea lui Iisus.
Sământa semănată de Părintele Paisie a căzut în
pământul cel bun al inimii lor si a început a da roade. În anul 1929 cei
trei frati s-au stabilit la Sihăstria, slujind întru toate lui Hristos,
departe de casa părintească. Astfel, au urcat o treaptă
duhovnicească mult mai înaltă decât cele de până acum, fiecare
dintre ei având ascultarea si nevointa sa personală.
În anii 1931 si 1933, fratii mai mari ai Părintelui Cleopa, Vasile si
Gherasim, au plecat la Domnul, fiind foarte sporiti duhovniceste. Constantin,
supravietuind, a fost tuns în monahism în 1937 cu numele de Cleopa si crestea
din zi în zi prin lucrarea faptelor bune. Din anul 1945, ajungând staret, a
făcut multă milostenie la săraci si a salvat pe multi de la
moarte în timpul foametei, prin aceasta urcând pe o altă treaptă a
vietii duhovnicesti.
După ce Părintele Cleopa s-a retras pentru a treia oară în
munti, între anii 1959-1964, cu darul lui Hristos, a ajuns la cea mai
înaltă măsură de nevointă, la care putini pot ajunge în
zilele noastre. Căci se ruga neîncetat cu rugăciunea inimii, nu
vorbea cu nimeni, cugeta permanent la moarte, nu avea nici un fel de avere,
nici bani, nici altă mângâiere, decât mila lui Dumnezeu si
rugăciunile Maicii Domnului. Acum dobândise si darul lacrimilor si pacea
inimii si ar fi dorit să nu se mai întoarcă în mănăstire,
căci dobândise dulceata linistii si a rugăciunii. Aceasta a format
cea mai înaltă universitate duhovnicească pe care a absolvit-o
Părintele Cleopa.
Dar bunul Dumnezeu nu a lăsat cu totul lipsiti de mângâiere pe
credinciosii iubitori de Hristos. De aceea, îndemnat de Duhul Sfânt,
Părintele Cleopa s-a reîntors în cele din urmă la
Mănăstirea Sihăstria, făcând ascultare de Dumnezeu si de
oameni, si a continuat aceeasi activitate duhovnicească si misionară,
încă 34 de ani, arzând încet-încet pentru Hristos, ca o lumânare de
ceară curată, asteptând ziua si noaptea ceasul Învierii.
Când veneau la sfintia sa oameni din înalta societate - profesori, teologi,
demnitari - si îl întrebau ce studii are si unde le-a făcut,
Părintele Cleopa le răspundea cu zâmbetul pe buze: ''Vezi acolo
după usă un băt? Cu acesta am umblat eu cu oile. Vezi traista
aceea din cui? În ea purtam cărtile luate de la Mănăstirea Neamt
si le citeam la oi. Uite si opincile. Le vezi? Asta este stiinta mea! Si
scolile mele sunt la Tăciunele, la Piciorul Crucii, la Răscoale, la
Chita Mică, la Chita Mare, la Movila lui Dubău, la Fagii Rari, la
Pârâul Solomâzdrelor, la Piciorul Cucului, la Piciorul Rotunzii, la Pârăul
Ruginii, la Râpa lui Coroi, la Piatra Dediului, la Poiana lui Iosif, la Poiana
lui Serghie, la Poiana Arsitei si peste tot pe unde am umblat cu oile
mănăstirii mai mult de zece ani''.
Acestea sunt ''scolile'' si ''universitătile'' în care s-a format
duhovniceste Părintele Cleopa în cei 86 de ani ai vietii sale,
slăvind pe Dumnezeu, slujind oamenilor si mângâind multimea ucenicilor
săi.
NEVOINTA DUHOVNICEASCA
Rugăciunea
Părintele Cleopa, când era mic, se ruga foarte mult cu rugăciuni din
cărti, pe care le stia pe de rost si le spunea mereu. În anii tineretii iubea
cel mai mult citirea Psaltirii pe care o repeta zilnic. De asemeni, stia pe de
rost Acatistul Mântuitorului, Acatistul Bunei Vestiri, Canonul de
pocăintă către Mântuitorul si Paraclisul Maicii Domnului, pe
care le rostea zilnic. Totodată, făcea până la 300-400 de
metanii si închinăciuni în fiecare zi.
De asemenea, se silea să deprindă si rugăciunea inimii pe care o
practica ziua si noaptea, când avea mai multă liniste. Fratii săi,
Vasile si Gherasim, deja deprinseseră această rugăciune de
taină, fiind mult mai sporiti în lucrarea ei.
Ca egumen si apoi ca staret al Mănăstirii Sihăstria,
Arhimandritul Cleopa Ilie, fiind foarte ocupat în timpul zilei, se ruga mai
mult noaptea. După ce dormea două ore până la Utrenie si alte
două ore după Utrenie, timp de trei ore, până dimineata, îsi
făcea toată rânduiala pentru o zi. Însă cel mai mult a sporit în
sfânta rugăciune în timpul celor zece ani de nevointă în munti,
rugându-se lui Dumnezeu ziua si noaptea.
De multe ori povestea Părintele Cleopa ucenicilor săi despre
rugăciunea cea curată a inimii, vorbind ca din partea altcuiva, care
se nevoia în pustie: ''M-am întâlnit cu cineva care se chinuia cu foamea, cu
setea, cu frigul, cu golătatea în pădure si mi-a spus că a
înnoptat odată la un credincios. Fiind seara spre Duminică, si-a
făcut rându-iala de rugăciune. La casa vecină era o nuntă
cu muzică.
Pustnicul, fiind la rugăciune, avea în fată o icoană a Maicii
Domnului. Stând el si cugetând, se gândea la cuvântul Sfântului Ioan
Scărarul, care zice: ''Unele cântări mirenesti, îi pot ridica pe cei
sporiti la cele mai înalte contemplatii''.
Deci, auzind muzica de la nuntă, si-a zis în sine: ''Dacă oamenii
acestia stiu să cânte asa de frumos, dar îngerii care laudă pe Maica
Domnului, cum cântă ei în ceruri?'' Din această simtire, i s-a
pogorât mintea în inimă si a stat în această rugăciune peste
două ore, simtind multă dulceată si căldură. Lacrimile
îi curgeau continuu, inima i s-a înfierbântat, si-L simtea pe Hristos cum
vorbea cu sufletul lui. Atâta mireasmă a Duhului Sfânt i-a venit atunci si
atâta căldură duhovnicească a simtit, încât îsi zicea: ''Doamne,
vreau să mor în clipa aceasta!''
După două ore, i-a iesit mintea din inimă si a rămas cu o
mâhnire dulce, o bucurie, o mângâiere si o căldură duhovnicească
deosebită si timp de o lună de zile, pe cerul inimii lui nu s-a mai
ridicat ceva din lumea aceasta. Căci lacrimile izvorâte în timpul acestei
rugăciuni, fiind de la Duhul Sfânt, spală orice întinăciune,
orice imaginatie păcătoasă si rămâne sufletul curat''.
Mai spunea Părintele Cleopa si acestea despre rugă-ciune:
''Când se pogoară mintea în inimă, atunci inima se deschide si iar se
închide. Adică inima înghite pe Iisus si Iisus înghite inima noastră.
În clipa aceea Mirele Hristos Se întâlneste cu mireasa, adică cu sufletul
nostru!''
Dacă îi cerea cineva Părintelui Cleopa cuvânt de folos pentru
rugăciunea inimii, vorbea ca despre altcine-va, ca să nu stie nimeni
lucrarea lui. De aceea ucenicii săi din Mănăstirea
Sihăstria nu stiau cum si cât se ruga si la ce măsură ajunsese
cu sfânta rugăciune. Însă darul lacrimilor nu l-a părăsit
până ce s-a mutat la cele ceresti.
Părintele Cleopa, având darul rugăciunii, se ruga pentru toti cei
ce-i cereau ajutor. Dacă cineva se chinuia în ceasul mortii si
părintele era chemat să citească rugăciunea de dare a
sufletului, întotdeauna muribundul îsi dădea sufletul cu pace în mâinile
Domnului, chiar în timp ce se citeau molitfele.
Prin multă rugăciune si post îndelungat, Părintele Cleopa
dobândise darul răbdării, al ascultării, al întelep-ciunii, al
frumoasei grăiri si al memoriei luminate, prin care uimea pe multi.
În ultimii douăzeci de ani, Părintele Cleopa se ruga foarte mult,
până la 14-15 ore pe zi, si avea momente de taină, când nu voia
să vorbească cu nimeni, nici chiar cu ucenicul său de chilie.
Avea si locuri de taină pentru rugăciune. Când era mai în putere, se
ruga în pădure sau pe munte. În anii de bătrânete se ruga mai mult în
chilie, singur. Alt loc preferat era stupina mănăstirii, unde avea o
mică chilie si unde îsi păstra cărtile si manuscrisele.
Rugăciunea sa cea mai puternică era însă cea de noapte, stând
singur în chilia sa sau în marginea pădurii, căci iubea foarte mult
natura, oile si toată zidirea lui Dumnezeu. De altfel, fiecare frază,
fiecare cuvânt rostit de sfintia sa era o rugăciune si o binecuvântare
pentru cel care îi cerea ajutorul. Însă viata sa de rugăciune
rămâne pentru noi toti o taină necunoscută a sufletului
său.
Postul
Deprins din copilărie cu postul, cu rugăciunea si cu ascultarea,
Părintele Cleopa era de mic pregătit sufleteste pentru o
nevointă monahală deosebită.
În casa părintilor săi se practicau în mod deosebit postul si
rugăciunea. Căci nu se întâmpla niciodată să mănânce
vreunul din copii mâncare de dulce în zilele de post. De asemeni, când erau mai
mari si păsteau oile în preajma Schitului Cozancea, nici unul din cei trei
frati nu mânca de dulce lunea, miercurea si vinerea, fiind încredintati
că, dacă ar îndrăzni să facă una ca aceasta, Domnul
i-ar pedepsi. De obicei, la începutul Postului Mare, tineau trei zile de post
după rânduială.
La Sihăstria, toti fratii si părintii posteau complet primele trei
zile din Postul Mare, după tipic. Apoi, a doua masă o primeau vineri
seara. În celelalte zile ale postului, mâncau o dată în zi, fără
ulei, afară de sâmbătă si Duminică. În ultima
săptămână a Postului Mare, primeau o masă pe zi spre
seară, iar din Joia Mare până la Sfintele Pasti tineau post deplin.
Cel mai mare postitor în Schitul Sihăstria a fost egumenul Ioanichie
Moroi, care postea de luni până sâmbătă, multumindu-se doar cu
Sfânta Împărtăsanie si cu prescura ce se cuvenea preotului.
Imitând pe staretul său, Arhimandritul Cleopa nu mânca nimic în prima
săptămână a Postului Mare, de luni până sâmbătă.
În celelalte săptămâni mânca o dată în zi, seara, fără
ulei. Iar în ultima săptămână a Postului Pastelui, mânca o
dată în zi de luni până în Joia Mare si apoi nu mai gusta nimic
până la Sfânta Înviere.
Această rânduială de masă a respectat-o în tot timpul vietii
sale. Dar celor care erau bătrâni, bolnavi, ca si fratilor tineri, le
îngăduia să mănânce de două ori în zi, martea, joia,
sâmbăta si Duminica si în celelalte zile o masă pe zi la orele trei
după amiază. Celor care nu puteau respecta această
rânduială, li se îngăduia, cu binecuvân-tare, să mănânce si
de două ori pe zi.
Uneori Părintele Cleopa se retrăgea în pădure la bordeiul
său, în tăcere si rugăciune pentru o zi sau două. De
asemeni, în perioada postului, vorbea foarte putin si se ruga în taină lui
Dumnezeu, de cele mai multe ori cu lacrimi. Însă despre această
nevointă nu ne vorbea aproape nimic.
Când era în pustie, mânca numai un cartof pe zi si alte buruieni pe care le mai
găsea. Spunea ucenicilor săi că la un lăsat de sec spre
Postul Nasterii Domnului, a avut doi cartofi si o sfeclă si i s-a
părut că are mâncare ca la un praznic.
Ascultarea
Părintele Cleopa a fost un părinte al ascultării, din
copilărie până în ceasul mortii. Orice poruncă îi dădea
staretul său, o împlinea cu sfintenie, fără nici un murmur.
Orice cuvânt de învătătură îi spunea cineva, căuta
să-l împlinească cu bucurie si smerenie. Oricine îl chema din frati
să-l ajute, el venea cel dintâi. Nimeni altul dintre vietuitorii
Sihăstriei, nu era mai ascultător, mai hotărât si mai statornic
decât el. Pentru aceea era mai iubit decât toti ceilalti tineri si fiecare se
folosea de asezarea lui duhovnicească.
Este destul să ne reamintim cum a fost ales egumen. Cu toate că
Schitul Sihăstria era ars, sărac si lipsit de toate, prin ascultarea
si jertfa sa, fiind umbrit de harul Duhului Sfânt, a reusit în câtiva ani
să înnoiască în întregime schitul, să-l ridice la rang de
mănăstire, să adune în jurul său zeci de vietuitori tineri
si să închege o obste monahală deosebită. Toate acestea le-a
realizat cu ajutorul Maicii Domnului, datorită întâi de toate deplinei
sale ascultări. Ascultare fată de Dumnezeu, fată de ierarhul
locului si fată de duhovnicul său.
Dacă pe lângă ascultare adăugăm si râvna sa pentru cele
sfinte si nevointa sa de taină si blândetea sa, întelegem mai bine
personalitatea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.
Lacrimile
Părintele Cleopa avea de mic darul lacrimilor la rugăciune si
adeseori se ascundea să nu-l vadă cei din jur. În mănăstire
lăcrima în timp ce slujea Sfânta Liturghie, mai ales în timpul Sfintei
Epicleze. Dar cel mai mult îl cerceta Dumnezeu cu lacrimi în anii de retragere
în munti, mai ales când săvârsea si rugăciunea inimii. De multe ori
însă, Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe
când se ruga în chilia sa la bătrânete, căci lacrimile îi dădeau
o mare bucurie si mângâiere.
Cugetarea la moarte
Urmând fratilor săi mai mari, Părintele Cleopa cugeta adeseori la
moarte, mai ales noaptea. Când era mai tânăr, stătea de veghe câte o
oră-două în cimitirul mănăsti-rii, îndeosebi lângă
mormintele fratilor săi, unde aprindea lumânări si se ruga pentru
odihna sufletelor lor. Apoi, citind Vietile Sfintilor, se minuna de chinurile
mucenicilor si ale cuviosilor, care primeau moartea cu bărbătie
pentru dragostea lui Hristos si se întărea duhovniceste.
Răbdarea
Părintele Cleopa a fost un om al răbdării si al
îndelungii-răbdări în toată viata sa. Căci numai prin
răbdare, statornicie si rugăciune a reusit să crească
atâtea suflete pentru Hristos si a povătuit ani de zile
mănăstirile încredintate lui.
Fiind urmărit si supravegheat de securitate, el nu se temea, nici nu ura
pe nimeni, căci avea în sufletul său pe Hristos si stia că
fără răbdare, fără rea pătimire si ispite nu ne
putem mântui. De aceea, când vreun părinte venea la el tulburat si-i cerea
sfat, el îi amintea cuvintele marelui duhovnic Vichentie Mălău, care
zicea adeseori ucenicilor săi: ''Ascultă frate: răbdare,
răbdare, răbdare… Si când ti se va părea că ai sfârsit-o, o
iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare… Răbdare
până la usa mormântului. Răbdare până la sfârsit, nu până
la prăsit!''
Linistea
După ce termina spovedania, Părintele Cleopa se retrăgea la
liniste, mai ales noaptea, în marginea pădurii sau în cimitir, unde se
ruga singur. Aici zicea rugăciunea lui Iisus, pe care o practica încă
din tinerete. Linistea îi odihnea sufletul, îl îndemna la rugăciune si îl
umplea de pace duhovnicească. Iar când îl cerceta Dumnezeu cu darul
lacrimilor se retrăgea la un loc tăinuit si se ruga multă vreme
până ce Dumnezeu îi răcorea sufletul.
După ce gustase bucuria linistii din anii pribegiei, Părintele Cleopa
ar fi vrut să rămână pentru totdeauna în viata de
singurătate, căci linistea este mama rugăciunii, a lacrimilor si
a bucuriei duhovnicesti. Dar porunca ascultării l-a îndemnat să se
întoarcă iarăsi în obstea sa.
Smerenia
Un alt mare dar al Părintelui Cleopa a fost smerenia, care este una din
trăsăturile principale ale sfinteniei.
Zicea părintele: ''Eu sunt poreclit călugăr. Pentru că s-a
întâmplat să mă numesc călugăr, dar călugăr nu
m-am făcut niciodată în viată, că a te face
călugăr este mare lucru. Cum să spun eu că sunt monah
înaintea oamenilor, dacă înaintea lui Dumnezeu nu sunt?
Călugărul trebuie să fie înger în trup, nu asa cu viată
lumească, cum o duc eu în păcate si neputintă!''
Sfintenia cea adevărată are ca trăsătură
principală smerenia si pocăinta. Părintele Cleopa se smerea,
pomenind mereu cuvintele din Sfânta Scriptură: Smeritu-m-am si m-a
mântuit.
''Eu sunt un om sec, zicea odată Părintele. Un pom numai cu frunze.
Mori de foame lângă el. Sfântul Isaac Sirul zice: ''Cuvântul
fără lucrare se aseamănă cu cel ce zugrăveste apă
pe pereti si poate să moară de sete lângă ea''. Asa este la
mine. Cu mine mori de foame. Îti spun tie si eu nu fac nimic. Ce vii la o
vacă stearpă? Tu vii să-ti vorbesc aici degeaba? Dar nu-mi spui:
Părinte, dar dormi toată noaptea, mănânci totdeauna, n-ai paza
mintii, n-ai rugăciune, n-ai lacrimi, n-ai zdrobirea inimii. Nu mă
întrebi de trezvia atentiei, nu mă întrebi de lucrarea cea dinăuntru...''.
PăRINTELE CLEOPA,
UN MARE STARET MISIONAR
Predica
După ce Părintele Cleopa a fost rânduit egumen al Schitului
Sihăstria, la începutul anului 1945, cel dintâi lucru pe care l-a
făcut a fost împodobirea bisericii cu slujbe si cântări dintre cele
mai frumoase. Apoi a început să predice, hrănind duhovniceste din
cuvintele Sfintilor Părinti, atât pe călugări si pe frati, cât
si pe credinciosi. Căci, într-adevăr, nu era în partea locului un alt
părinte duhovnicesc din mănăstirile nemtene, care să vorbească
mai frumos, mai cald si mai convingător decât el. Aceasta, atât
datorită memoriei sale uimitoare, cât si cunostintelor scripturistice si
patristice pe care le adunase din fragedă tinerete.
Cuvântul viu, cu care hrănea pe toti, a atras la Sihăstria tot mai
multi credinciosi din sate si orase, care veneau să asculte sfintele
slujbe si predica Părintelui Cleopa. Datorită învătăturilor
sale atât filocalice, cât si a-ghiografice, au îmbrătisat viata
monahală numerosi tineri, care mai târziu au ajuns călugări buni
si preoti iscusiti.
Apărarea dreptei credinte
A doua virtute ce a împodobit sufletul Părintelui Cleopa a fost
apărarea cu sfintenie a dreptei credinte. Sfintia sa combătea cu
multă întelepciune si hotărâre sectele de tot felul si pe cei ce erau
amăgiti de ele.
S-a întâmplat de mai multe ori să întoarcă grupuri mari de crestini
la Ortodoxie, mai ales din Bucovina, care fuseseră amăgiti de
sectanti. Pentru aceea Arhimandritul Cleopa a fost recunoscut la în tara
întreagă ca un mare misionar si apărător al Ortodoxiei din a
doua jumătate a secolului XX. Aceasta o confirmă si scrierile sale,
peste zece la număr, care au întărit în dreapta credintă pe
multi crestini îndoielnici, unele alcătuite la porunca Sfântului Sinod, la
îndemnul unor ierarhi sau teologi de seamă.
În acelasi scop, sfintia sa era chemat la
slujbe misionare, la sfintiri de biserici, la întâlniri cu credin-ciosii prin
sate si orase, si reusea întotdeauna să atragă pe multi la dreapta
credintă si să combată învătăturile sectare. De
asemenea ori de câte ori veneau grupuri de crestini de alte credinte si vorbeau
cu sfintia sa, se întorceau înapoi umiliti.
Milostenia
O altă virtute fundamentală care l-a caracterizat toată viata pe
Arhimandritul Cleopa a fost milostenia. Sfintia sa nu avea nici un fel de avere
personală, dar făcea multă milostenie din cele ce aduceau
credinciosii. Zilnic veneau văduve, cersetori, oameni săraci, mame cu
multi copii, orfani si bolnavi si primeau de la Părintele Cleopa drept
ajutor bani, haine, alimente, cuvinte de mângâiere, si toti se întorceau
acasă multumiti, dând laudă lui Dumnezeu.
Unde a fost Părintele Cleopa staret, a rânduit ca toti credinciosii care
veneau la mănăstire, indiferent de număr, să mănânce
la masa de obste.
Povestea unul din ucenicii săi de la Slatina, că odată, pe când
era o sărbătoare si veniseră multi oameni, le mai
rămăseseră doar putine alimente. Dacă s-ar fi dat masă
si la credinciosi, nu ar mai fi rămas provizii deloc. Atunci bucătarul
i-a zis staretului:
- Părinte Cleopa, dacă punem pentru toti masă acum, n-o să
mai avem ce mânca. Ce să facem?
Atunci părintele Cleopa, care nu-si punea niciodată nădejdea în
cele trecătoare, a spus:
- Frate, pune tot ce ai! Pune tot!
Într-adevăr, după trei ore au venit niste credinciosi si au adus tot
felul de alimente, care au ajuns obstii pentru o bună perioadă de
timp.
Însă cea mai mare milostenie a Părintelui a rămas tot cea
duhovnicească - rugăciunea pentru toti, spove-dania, predica,
sfaturile, scrisul.
Duhovnicia
Părintele Cleopa a fost unul dintre cei mai iscusiti duhovnici din
tară din a doua jumătate a secolului XX, stiind cum să câstige
sufletele oamenilor pentru Împărătia lui Dumnezeu. Sfintia sa nu
numai că mărturisea, ci dădea si multă sperantă fiilor
săi duhovnicesti, dovedin-du-se un adevărat îndrumător pe calea
mântuirii. Nimeni nu iesea de sub epitrahilul său tulburat, nemultumit sau
cu îndoială.
Prin exemplul vietii sale Cuviosia sa atrăgea multe suflete în viata
monahală, care deveneau apoi fii duhovnicesti ai lui pentru toată viata
si ajungeau călugări si preoti iscusiti. El îndemna duhovnicii
să aibă mare grijă de fiii lor sufletesti, să-i cerceteze
la chilii, să le dea canon după puterea lor, să-i
mărturisească săptămânal si să-i
împărtăsească la 30-40 de zile cu Preacuratele Taine. Astfel,
încă din tinerete ajunsese un mare duhov-nic, la care se mărturiseau
numerosi preoti, stareti si chiar arhierei.
Preacuviosia sa, timp de peste 50 de ani, a fost părintele si duhovnicul
cu cei mai multi fii sufletesti din tara noastră. El a fost rânduit de
Dumnezeu să fie un părinte al mângâierii, al bucuriei, al
nădejdii si al bunei sfătuiri, ca o adevărată mamă
duhovnicească, căci toti ieseau întăriti sufleteste din chilia
lui.
Începând din anul 1945, când a primit hirotonia în preot si hirotesia în
duhovnic, până la sfârsitul vietii sale - 2 decembrie 1998 -,
Părintele Cleopa spovedea zilnic oameni de toate vârstele si categoriile
sociale, îndem-nându-i pe toti pe calea mântuirii si a bucuriei, prin harul dat
lui de Dumnezeu, să părăsească păcatele făcute,
să se căiască pentru ele si să pună început de
pocăintă, el însusi fiind un om al pocăintei.
Pentru aceasta, numele său s-a făcut cunoscut în toată tara si
chiar peste hotare, bucurându-se de un respect deosebit. El va rămâne
încă multă vreme pentru majoritatea credinciosilor care l-au cunoscut
nu doar un teolog, nu numai un mare si neîntrecut predicator, nu numai un
rugător înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare, ci va rămâne si un
neegalat părinte duhovnicesc!
Darul deosebirii
Un alt mare dar al bătrânului era si darul deosebirii. Părintele nu
dădea un sfat identic pentru doi oameni care aveau aceeasi problemă.
Unuia îi spunea ceva, altuia altceva. Căci stia inimile credinciosilor,
prin darul lui Hristos.
Stia dacă cineva venea pentru iscodire sau cu credintă. Stia si cât
putem purta, ca să nu ne dea ceva mai greu, astfel încât să nu
cârtim. Pentru aceea multi veneau la Părintele Cleopa si îl întrebau ce
drum să aleagă în viată, iar bătrânul dădea
fiecăruia răspuns asa cum îl inspira Duhul Sfânt, iar cei care
ascultau, erau totdeauna multumiti duhovniceste.
SCRISOAREA PREOTULUI DIMITRIE BEJAN
CATRE PARINTELE CLEOPA
Părinte Cleopa si Părinte Ioanichie,
Vă sărut mâna la amândoi. Mâinile
drepte. Mi-ati fost totdeauna foarte dragi si foarte apropiati pentru că
stiti ce vreti de la Dumnezeu. Să mă ierte Părintele Cleopa, asa
a fost în constiinta mea, de când l-am văzut si până astăzi,
când fac această declaratie, că este cel mai curat călugăr
la ora actuală din Ortodoxia românească.
Poate pe la Sfântul Munte să se găsească oameni superiori
călugărilor nostri. Iar Părintele Ioanichie, el încă îl
caută pe Dumnezeu. Este supraocupat cu cărti. Scrie! Are darul de a
scrie si de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu! Mai ales în partea
practică a crestinismului nostru. Să-l ajute Dumnezeu să-si
facă ucenici!
Dacă Părintele Cleopa si Părintele Ioanichie nu lasă
ucenici în urma lor, pustia se instalează la Sihăstria, si-i
păcat. Atâta duh: Paisie, Cleopa, Ioanichie si a mai fost staretul lor,
părintele Ioanichie Moroi…
Acolo a fost un duh bun încă de la
înfiintarea acestui schit care a devenit mănăstire acum. As fi vrut
să mor acolo, dar cred că Dumnezeu a hotărât să mor aici.
Nu-s supărat. Noi rămânem cu trup, Părintele Cleopa si
Părin-tele Ioanichie… Că trupul se dă firii de Dumnezeu zidite.
Până când? Poate într-o mie de ani, poate în mai putin. Ne prefacem.
Răsar flori din noi; răsar copaci, urzici si spini!
Dacă sufletul nostru este bun la
Dumnezeu, răsare la căpătâiul nostru un prun sau un măr sau
un pom roditor; dacă nu, urzici si spini. Peste o mie de ani nimeni nu va
sti de Cleopa si de Ioanichie. Veti fi în rai! Să vă uitati de acolo,
fără binoclu, la călugării de la Sihăstria; viitorii
călugări. Să veniti si, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i îndrumati.
Este singura noastră obste călugărească care a găsit
drumul direct la mântuire! Poate. Poate să fie si călugării de
la Frăsinei! Poate acolo să fie si mai sporiti, pentru că nu
pătrund femei în mănăstire.
Părinte Cleopa si Părinte Ioanichie, să faceti
călugări, dar mai târziu, pe la 30 de ani. Să treacă întâi
prin foc. Îl iei de pe băncile scolii si-l faci preot la 18 ani? Sunt
preoti chiar aici; sunt foarte tineri, care nu stiu si nici nu au auzit de
canoane. Trebuie crescuti ani de zile la umbra unui duhovnic; si încă un
duhovnic bun, care să fie bun, perfect si cu cunostinte depline.
Sunt unii copii. Sunt tineri. Nu stiu
că au intrat cu un picior în Rai! Nu stiu. Nici nu stiu ce-i acela Rai!
Nu! N-au cum să stie. Să li se spună!… Nu-i obligatoriu să
fie multă lume în mănăstire. Iar mănăstirile să
rămână ca întotdeauna, locul în care mergem noi ceilalti să ne
împărtăsim.
Vă sărut mâna, Părinte Cleopa si Părinte Ioanichie, si,
când o să mor, o să mă duc la Dumnezeu si o să spun că
faceti treabă bună, si vă astept în Rai! Dacă suferintele
noastre pe pământ vor trage 51% în cumpăna lui Dumnezeu, si
păcatele noastre vor fi numai 49%, atunci intrăm în Rai! Adică
Bunul Dumnezeu apasă pe cumpăna aceea a faptelor bune si rele,
apasă cu un deget si zice: ''Hai să fie! Intră în bunătatea
Mea!''
Asta o spun pentru mata, Părinte Cleopa si Părinte Ioanichie, care
îmi sunteti si dragi si superiori ca formatie si ca duh. Nu putem intra la
Dumnezeu decât cu dragoste! Asa se spune în Sfânta Carte. Cu bunătate, zic
eu. Numai cu asta. Trebuie să fii bun nu numai cu cel care îti dă
mâncare si haină. Să fii bun cu cel necăjit…
Eu vă sărut mâna si vă
multumesc si vă zic: Să trăiti încă pe pământ pentru
că sunteti necesari. Amin.
Pr. Dimitrie Bejan - 1 ianuarie 1995
SUFERINTELE TRUPESTI
Multi ani de zile Părintele Cleopa s-a bucurat de sănătate
trupească si mai ales sufletească, fiind binecuvân-tat de Dumnezeu cu
un organism rezistent. Dar, după împlinirea vârstei de 70 de ani,
bătrânul se simtea tot mai obosit si suferind. Anii petrecuti în munti, ca
si încercă-rile prin care a trecut în perioada ateistă, l-au marcat
mult.
Prima suferintă grea a fost o dublă hernie, pentru care a fost
internat în Spitalul Sfântul Spiridon din Iasi si operat în două etape în
anul 1985. După câtiva ani a fost operat de piatră la rinichi tot la
Iasi si, de asemenea, a suportat si o operatie facială din cauza unei
infectii dentare. A mai suferit si o fractură la mâna dreaptă.
În iunie 1996 a avut o operatie de tumoare vezicală la Spitalul de
Urologie - Iasi. Atunci s-a descoperit
că rinichiul stâng era inactiv. La controlul efectuat în septembrie 1996 nu s-au
mai găsit leziunile tumorale, dar i s-a propus o interventie
chirurgicală suplimentară, pe care părintele a refuzat-o.
În mai 1998, având dureri mari, a acceptat cu greutate să meargă la
control la Iasi si a stat o săptămână, dar nu a acceptat să
fie internat, zicând: ''Mă asteaptă fratii mei si mă
pregătesc să merg la ei!'' Aceleasi cuvinte le-a spus si în noiembrie
1998, când i s-a propus un nou control.
Toate aceste suferinte l-au tinut pe Părintele Cleopa treaz, fiind mereu
în asteptarea ceasului celui de pe urmă, cu gândul la Hristos si cu
neîncetata rugăciune în inimă.
ULTIMUL AN DE VIATA
Încă din anii 1996-1997, Părintele Cleopa se simtea tot mai obosit.
Cu toate acestea, era mereu asaltat de credinciosi si pelerini din tară si
de peste hotare. Memoria si vocea fiindu-i încă sănătoase,
reusea întotdeauna să mângâie pe credinciosi, pe bolnavi, pe bătrâni
si pe fiii săi duhovnicesti din mănăstire.
Mergea foarte greu si numai însotit de ucenici, atât în chilie, cât si
afară, la aer. Iar în sala de alături, unde zeci de ani a tinut
predici si cuvinte de folos credin-ciosilor, nu mai putea ajunge decât rareori,
în timpul verii. În schimb, îl scoteau ucenicii pe cerdacul chiliei, iar
credinciosii se adunau în jurul lui si îi sorbeau cuvintele încărcate de
har.
Părintele era foarte retinut la mâncare. Nu gusta decât foarte putin si
apoi îndată spunea: ''Ajunge! M-am
săturat! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!''
Sfânta rugăciune o săvârsea însă regulat, sezând pe pat sau pe
scaun, căci nu mai putea sta în picioare. Iar orele sale preferate pentru
rugăciune erau acestea: dimineata, între orele 4 si 8, după care se
odihnea putin. Apoi se întretinea cu călugării care veneau la
spovedanie si cu credinciosii. Pe la ora 4 după amiază îsi făcea
rânduiala pentru seară: Canonul de pocăintă, două-trei
canoane ale Maicii Domnului din Bogorodicină, Paracli-sul Maicii Domnului,
Pavecernita Mică si altele.
Seara îl scoteau ucenicii la aer pe cerdac, unde se ruga cu rugăciunea lui
Iisus si admira natura pe care a împodobit-o Dumnezeu atât de frumos. După
o oră-două se retrăgea în chilie pentru odihnă si se
destepta iarăsi către miezul noptii.
ULTIMELE ZILE
Zilele de septembrie-noiembrie ne prevesteau sfârsitul apropiat al
Părintelui Cleopa! Acum vorbea tot mai putin, cu voce stinsă si mereu
repeta aceleasi cuvinte: ''De acum mă duc la fratii mei!'',
''Lăsati-mă să plec la fratii mei!'' Apoi iarăsi spunea:
''Mă duc la Hristos! Rugati-vă pentru mine, păcătosul!''
Către sfârsitul lunii septembrie, într-un asfintit de soare,
Părintele Cleopa a cerut să se ducă în cimitir să vadă
pentru ultima dată mormintele fratilor săi, mormân-tul marelui staret
Ioanichie Moroi, mormântul duhov-nicului său, ieroschimonahul Paisie Olaru
si mormintele celorlalti părinti si duhovnici mai vârstnici decât el. A
fost adus cu masina la poarta cimitirului si de aici ucenicii l-au purtat de la
un mormânt la altul, la toti cei dragi si cunoscuti ai săi, care i-au fost
ucenici, frati, fii sufletesti sau părinti duhovnicesti.
La toate mormintele s-a închinat sprijinit de ucenici, a sărutat sfintele
cruci si a rostit câte o sfântă rugăciune, zicând: ''Rugati-vă
si pentru Cleopa păcătosul, că iată mâine, poimâine, ne
întâlnim înaintea lui Hristos!'' Apoi a încheiat, zicând: ''Maica Domnului, ai
milă de noi si de toti părintii din acest cimitir si te roagă
înaintea tronului Preasfintei Treimi ca să dobândim iertare de la Dreptul
Judecător''.
PLECAREA LA HRISTOS
Vineri si sâmbătă, 27 si 28 noiembrie, Părintele Cleopa
încă dădea sfaturi si binecuvânta pe cei care veneau la el,
călugări si credinciosi. Era senin la fată, vorbea calm si
frumos celor care îl întrebau si nu refuza pe nimeni care voia să-l
vadă. Pe toti îi mângâia si îi îmbărbăta ca întotdeauna, în
liniste si bucurie.
Duminică, 29 noiembrie, în ajunul sărbătorii Sfântu-lui Apostol
Andrei, iarăsi a fost înconjurat de oameni. Le vorbea cald, scurt si cu
multă blândete. Unii veneau, altii plecau, iar ucenicii se îngrijeau de
toate.
La ora 11.30 a venit un frate la sfintia sa să ia binecuvântare pentru
tunderea în monahism, zicând:
- Binecuvântati-mă, Preacuvioase Părinte Cleopa, că deseară
mă călugăresc!
După ce l-a binecuvântat si i-a pus mâna pe cap, fratele a cerut un cuvânt
de folos pentru călugărie. Atunci Părintele Cleopa i-a spus:
- De-acum nu mai ai tată, nu mai ai mamă, nu mai ai frati, nu mai ai
rudenii, nu mai ai prieteni, nu mai ai tarini, nu mai ai case, nu mai ai nimic!
Numai pe Hristos!
- Părinte, a zis ucenicul, dacă câstigati îndrăzneală
înaintea lui Dumnezeu, să mă pomeniti si pe mine în rugăciunile
sfintiei voastre!
- Mila Maicii Domnului să fie cu noi cu toti!
Pe la ora 4 după-amiaza a venit alt frate ca să-i ceară
binecuvântare pentru călugărie, dar Părintele Cleopa nu i-a spus
nimic, ci doar i-a pus mâna pe cap.
Deci, începând de Duminică la ora 4 după-amiază, Părintele
Cleopa nu a mai răspuns la întrebările ucenicilor săi si a
rămas nemiscat cu ochii întredeschisi pe scaunul său de spovedanie,
ca într-o răpire, timp de mai bine de unsprezece ore.
Luni dimineată la orele 3.30, bătrânul s-a desteptat ca dintr-un somn
adânc, fiind bine dispus si multumit sufleteste. Apoi a cerut ceva de mâncare,
zicând: ''Ati mai văzut voi vreun călugăr să mănânce
la ora asta?''
Luni, 30 noiembrie, si marti, 1 decembrie, părintele a stat cu
credinciosii si a dat sfaturi ca de obicei. Luni seară însă, în chip
neobisnuit, Părintele Cleopa a început să-si citească
rugăciunile diminetii, desi ucenicii i-au spus: ''Părinte, acum este
seară. Rugăciunile diminetii cititi-le mâine dimineată!'' Dar
părintele a răspuns: ''Acum le citesc, căci mă duc la
fratii mei!'' Ucenicii au privit, ca de obicei, cu neîncredere.
Marti seara s-a culcat târziu, dând semne de mare oboseală. La ora 2,20
miercuri dimineată, ucenicul său a auzit că părintele
respiră din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, părintele a
răsuflat adânc si si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
Îndată s-au adunat părintii, împreună cu părintele staret,
si l-au pregătit pentru înmormântare. Apoi, trupul neînsufletit al
Părintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor si
asezat în biserica veche a mănăstirii, unde a fost privegheat
permanent de preoti si monahi si de nenumărati credinciosi veniti din
toate colturile tării.
Vestea plecării Părintelui Cleopa la cele vesnice, a făcut
degrabă înconjurul tării si a trecut si peste hotare. În zilele
premergătoare înmormântării părintelui, mii de credinciosi
veneau să-si ia un ultim rămas bun de la el, iar în biserică,
unde era depus, monahii citeau în permanentă la Psaltire.
Asa a trăit, asa s-a nevoit si asa s-a săvârsit marele staret si
duhovnic al mănăstirilor românesti, Arhiman-dritul Cleopa Ilie, fiind
plâns de toti părintii si credincio-sii care l-au avut sfetnic,
părinte, duhovnic si povătuitor.
Vesnică
să-i fie pomenirea lui!
ÎNMORMÂNTAREA
Timp de trei zile si trei nopti întreaga mănăstire si credinciosii
mai apropiati s-au rugat pentru odihna sufletului Părintelui Cleopa.
Înmormântarea s-a stabilit pentru data
de sâmbătă, 5 decembrie. Ca o minune a lui Dumnezeu, ziua
înmor-mântării a fost o zi frumoasă cu soare, călduroasă si
luminoasă, după ce zile în sir vremea fusese întunecată si
friguroasă.
Sfânta Liturghie s-a săvârsit de către un sobor de ierarhi,
alcătuit din Î. P. S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei; I.P.S.
Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului; P.S. Ioan, Episcopul
Oradiei; P.S. Casian, Episcopul Dunării de Jos; P.S. Ioachim, Episcopul
Husilor; P.S. Calinic, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor; P.S. Visarion,
Episcop vicar al Mitropoliei Ardealului si P.S. Gherasim, Episcop vicar al
Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăutilor.
După săvârsirea Sfintei Liturghii, în curtea mănăstirii a
fost oficiată slujba prohodului de acelasi sobor de ierarhi. La slujbă au
participat numerosi stareti, ieromonahi si preoti înconjurati de peste zece mii
de credinciosi din toată tara. Incinta mănăstirii, cerdacurile,
drumul spre cimitir si locurile dimprejur deveniseră
neîncăpătoare.
După slujba prohodului, majoritatea ierarhilor, în frunte cu Înalt Prea
Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldo-vei si Bucovinei, au rostit
cuvântări.
Apoi s-a făcut înconjurul bisericii cu racla purtată de un sobor de
12 preoti si s-a mers în procesiune până la cimitirul
mănăstirii. În sunetul clopotelor, al duioaselor cântări, al
buciumelor din Bucovina, Părintele Cleopa a fost asezat de către
slujitori la locul pregătit pentru îngropare în mijlocul cimitirului,
alături de iubitul său duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru.
Multi oameni aveau lacrimi în ochi. Toti doreau să se atingă pentru
ultima oară de mâna care împărtise atâtea binecuvântări în cei
peste 50 de ani de preotie. Printre brazii din cimitir razele soarelui îsi
făceau loc si luminau mormântul proaspăt săpat. Cântarea
''Hristos a Înviat'', repetată de mai multe ori, ca un imn de
biruintă, a răsunat din pieptul tuturor.
Toti cei de fată trăiau durerea despărtirii vremelnice de un
mare părinte, duhovnic si povătuitor sufletesc.
Asa s-a săvârsit slujba înmormântării celui mai mare duhovnic român
al secolului XX, Arhimandritul Cleopa Ilie, care a plecat de la noi în raiul
lui Dumnezeu să primească răsplată pentru multele sale
nevointe.
Prin plecarea Părintelui Cleopa s-a încheiat un capitol bogat al
isihasmului si monahismului românesc de la sfârsitul mileniului al doilea, o
pagină de aur din istoria Mănăstirii Sihăstria si a
Bisericii noastre străbune.
Sperăm că în anii care vor urma, Părintele Cleopa va fi asezat
alături de alti mari cuviosi ai tării noastre ca: Sfântul Paisie de
la Neamt, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, staretul Gheorghe de la
Cernica, Sfântul Ioan Iacob de la Neamt, Ieroschimonahul Paisie de la Sihăstria,
si multi altii, ale căror nume sunt scrise de îngeri în Cartea Vietii,
spre lauda Preasfintei Treimi.
PARASTAS LA 40
DE ZILE
În ziua de 9 ianuarie 1999, la 40 de zile de la mutarea la Domnul a
Arhimandritului Cleopa, s-a săvârsit Sfânta Liturghie si slujba parastasului
după rânduială, în biserica de iarnă a Mănăstirii
Sihăstria. Slujba a fost săvârsit de către Înalt Preasfintitul
Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, împreună cu un sobor de preoti
din zonă. Cuvântul de pomenire a Părintelui Cleopa a fost rostit de
către I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei. Apoi obstea
mănăstirii în frunte cu Î. P. S. Mitropolit si Arhimandritul
Victorin, staretul mănăstirii, înconjurată de un număr
însemnat de credinciosi, au mers la cimitir, unde s-a cântat trisaghionul la mormântul
bunului si neuitatului nostru părinte duhovnicesc, Arhimandritul Cleopa.
La urmă Mănăstirea Sihăstria a oferit la trapeză o
masă comună pentru toti cei prezenti: monahi, credinciosi si
săraci, pentru odihna sufletului aceluia care a fost si va rămâne în
constiinta noastră - Părintele Cleopa.
ULTIMUL CUVÂNT AL PARINTELUI CLEOPA
CăTRE OBSTEA MANASTIRII SIHASTRIA
1 Martie - 1998
În numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.
Prea Cuvioase Părinte Staret, Prea Cuviosi
Părinti si frati, asa cum vă văd aici, dragul mamei, asa, pe
toti, să vă văd la Rai, la bucuriile fără margini ale
Raiului, căci toti sunteti în slujba Mântuitorului si a Maicii Domnului,
si fiecare, săracul, face ascultare în directia lui, unde este pus.
Tare îmi este drag când vă văd! Dar pe multi nu vă cunosc. Eu
vin rar pe aici. Am atâta lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai
cunosc din ei, care vin la mărturisire si care sunt mai vechi... Eu doresc
ca toti, toti să mergeti la bucuria cea vesnică si nici unul, Doamne
fereste, la munci.
Dragii mei părinti si frati, să stiti că Biserica este mama
noastră spirituală. Ea ne-a născut pe noi la botez prin apă
si prin duh. Ati auzit ce spune Sfântul Apostol Pavel: ati luat darul punerii
de fii în baia nasterii de-a doua si a înnoirii Duhului Sfânt. De atunci suntem
toti fii după dar ai lui Dumnezeu, de când ne-am botezat în numele
Preasfintei Treimi.
De aceea vă rog din toată inima să iubiti Biserica, mamă!
Să vă fie dragă Biserica si, cât puteti, ziua si noaptea să
mergeti la Biserică. Care sunt mai bătrâni si nu pot săracii,
să stea mai putin. Care sunt tineri pot să stea mai mult, pentru
că pravila Bisericii îmbogăteste memoria fiecăruia si darul
Preasfântului Duh vine asupra aceluia care ascultă cu evlavie sfintele
slujbe ale Bisericii.
Dragii mei, eu păcătosul si nevrednicul sunt bătrân - 86 de ani,
sase operatii, mâna dreaptă mi-e ruptă, am stat în ghips 32 de zile
-, mâine-poimâine îmi veti cânta Vesnica pomenire! Ce să mai astept?
Psalmul 89 spune clar: Anii lor sunt saptezeci de ani, iar dacă vor fi în
putere optzeci de ani. Iar la stihul unsprezece spune asa: Ce este mai mult
decât acestia, osteneală si durere! Eu am intrat în anii durerii. Am
îmbătrânit, optzeci si sase de ani împlinesc acum, pe zece aprilie.
Dragii mei părinti, vă rog din toată inima, care aveti dragoste
si puteti, să nu mă uitati la rugăciune. Să mă
pomeniti!
Eu am dragoste când vă văd pe toti în slujba Mântuitorului si a
Maicii Domnului. Asa să vă văd la Rai, dragul mamei, pe toti!
Toti sunteti în slujba Mântui-torului si a Maicii Domnului.
Mănăstirea noastră este o mănăstire cu rânduială
canonică: nu se mănâncă carne, spovedania este la vreme,
slujbele merg după rânduiala Sfântului Sava...
Când am venit eu aici am găsit paisprezece părinti, încăltati cu
opinci, cu bărbile până la genunchi, cu metanii de lemn în
mână... M-a adus fratele meu Vasile. Când
am venit aicea aveam cincisprezece ani jumătate, nu stiam...
Si când am văzut la masă călugării toti, si staretul,
bătrânul, citea cuvânt de folos în capul mesei, de la Sfântul Teodor
Studitul, eu am întrebat pe fratele: ''Aici este praznic?'' Că eu am stat la
Cozancea, si acolo era viată de sine: fiecare cu masa lui, cu casa lui.
''Măi frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viată de obste. Asa
stau la masă călugării, cu totii totdeauna!'' Bătrânul le
citea cuvânt... El slujea Liturghia si se hrănea numai cu Sfânta
Împărtăsanie, aproape douăzeci de ani. Numai sâmbăta si
Duminica gusta asa, oleacă, de prin castroane. Stiu, pentru că eu
eram bucătar. Dumnezeu să-l odihnească, săracul! Tare a mai
fost cu frică de Dumnezeu si tare a mai fost cu credintă! M-a
călugărit în anul 1937, în postul Sfintei Marii. Îmi aduc aminte.
Era un părinte, Nicolae Grădinaru, cu barba mare, poate l-ati apucat
unii. El a zis, când m-a dus în fata altarului: ''Prea Cuvioase părinte,
să-i punem numele Cleopa, că nu avem nici un Cleopa aici!'' Si
bătrânul a pus mâna pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris!
Dumnezeu să-i odihnească! Am pomelnicul acasă, al tuturor celor
ce au murit aici; am si episcopi si patriarhi, câti sunt. Cât mai am o scânteie
de viată îi pomenesc în fiecare zi!
Dar vă rog, dragul mamei, pe toti, să nu mă uitati în sfintele
voastre rugăciuni! Si asa cum vă văd aici să vă
văd în Rai, bucuria cea vesnică, fără margini!
Mila Preasfintei Treimi si acoperământul rugăciu-nilor Preasfintei
Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, să fie cu voi cu toti,
dragii mei, si pe toti să vă ducă la Rai. Amin.
-------------------------------
III
FAPTE SI
CUVINTE DE ÎNVATATURA
1. Părintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului,
''Împărăteasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stăpâna
noastră…''. De aceea nu era zi în care să-i fi rămas necitit
Acatistul Bunei Vestiri si câteva canoane din Bogorodicină.
2. Spunea
Părintele Cleopa: ''Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este
Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată
făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, usa luminii,
că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este
usa vietii, că Viata Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea
încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul
Iezechiel''.
3. Mai spunea:
''Maica Domnului este scară către cer, pod către cer; porumbita
care a încetat potopul păcatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit
încetarea potopului. Este cădelnită dumnezeiască, căci a
primit focul dumnezeirii si Biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului
este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului si Biserica Duhului Sfânt''.
4. Spunea
iarăsi: ''Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brate, tu
stii ce vezi acolo? Cerul si pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus
de ceruri; Ziditorul cerului si al pământului. Iar Maica Domnului
reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe fata
pământului, că ea este din neamul nostru. Este din semintie
împărătească si arhierească''.
5. Zicea
bătrânul: ''Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii
heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria în
brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a făcut cerul si pământul si
toate cele văzute si nevăzute''.
6. Iarăsi
spunea: ''Stiti voi cine este Maica Domnului si câtă cinste, câtă
putere si câtă milă are? Este mama noastră, că are
milă si de săraci si de văduve si de crestini. Pururea se
roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toti''.
7. Aproape în
fiecare predică Părintele Cleopa îi întreba pe crestini: ''Aveti voi
icoana Maicii Domnului în casă?'', ''Dar căndelută la icoana
Maicii Domnului aveti?'' Si îi sfătuia: ''Să luati ocrotitoare si
ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer si de pe
pământ! Împărăteasa cerului si a pământului!
Dacă o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu
căndeluta aprinsă si seara un paraclis, veti avea ajutor si în timpul
vietii si în clipa mortii si în ziua Judecătii... Stiti voi cât poate
Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei Treimi? Dacă nu era ea, cred
că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!''
8. Celor care
dădeau slujbe la biserică, le zicea: ''Aici am pus slujbe mari, dar
dacă omul acasă nu face nimic, se împlineste ceea ce zice în Sfânta
Scriptură: Când unul se roagă si celălalt nu se roagă, unul
zideste si celălalt strică! Atât vă dau: după
rugăciunile de dimineată să cititi Acatistul Bunei Vestiri cu
căndeluta aprinsă. O să vedeti că Maica Domnului este
grabnic ajutătoare!''
9. Spunea
ucenicul său: ''Când am venit la Părintele Cleopa, i-am spus că
vreau să rămân la mănăstire. Atunci sfintia sa mi-a zis:
''Dacă esti hotărât să rabzi trei bătăi pe zi si o
dată mâncare la trei zile, atunci rămâi în mănăstire!''
Aceste cuvinte m-au întărit si m-au făcut mai hotărât. Am
înteles că trebuie să pun mai multă vointă si Dumnezeu îmi
va ajuta''.
10. De multe
ori Părintele Cleopa zicea: ''Ce suntem noi? O mână de pământ în
fundul unui mormânt! Din pământ bun am fost făcuti, dar l-am spurcat
si mergem în pământ si spurcăm pământul! Ce suntem noi?
Întinăciune si mâncarea viermilor''.
11.
Părintele Cleopa repeta mereu: ''Mâine, poimâine mă duc la Hristos!
Mâine pleacă Mosul Putregai!'', ''Mâine nu veti mai vedea decât o cruce în
cimitir!'', ''Mâine, poimâine, vesnica pomenire Mosului Putregai!'', ''Ia, un
hârb legat cu sârmă!'', ''Mâine mă duc la fratii mei. Ei strigă
la mine: ''Hai, măi frate! Lasă vorba cu oamenii!''''
12. De multe
ori când cineva îi cânta ''Multi ani trăiască!'', sfintia sa îl oprea
si zicea: ''Nu asa, ci: ''Vesnica pomenire, vesnica pomenire, vesnica lui
pomenire!'''' Sau zicea: ''La multi ani, Mosul Putregai!''
13. Celor care
spuneau că îi munceste patima desfrânării, deseori le zicea
bătrânul: ''Moartea, moartea, moartea! Sicriul, lopata, hârletul,
târnăcopul… Sfântul Vasile cel Mare spune: ''Când vei vedea cea mai
frumoasă femeie din lume, du-te cu mintea în mormântul ei la câteva zile
după ce a murit. Atâta miros greu si curgere puturoasă iese din
trupul ei, încât toate closetele din lume nu miros mai rău''. Iată ce
pofteai!''
14. Când voia
cineva să-l fotografieze, Părintele Cleopa îi zicea: ''Caută un
măgar, fă-i poză si scrie pe ea ''Cleopa''!''
15.
Părintele Cleopa zicea: ''Sfântul Vasile cel Mare spunea că cea mai
mare întelepciune, care îl păzeste pe om de tot păcatul si îl duce în
Rai, la fericirea vesnică, este moartea. Moartea si cugetarea la moarte.
Iar în minte si în inimă să avem rugăciunea ''Doamne Iisuse''!''
16. Altă
dată spunea: ''Trupul acesta ne trage la pământ, asa cum zice Sfântul
Ioan Damaschin: ''Pământul la pământ trage!'' Dar noi nu trebuie
să-l lăsăm, nu trebuie să ne luăm după hoitul
ăsta''.
17. Pe femeile
care spuneau că au soti răi, Părintele Cleopa le sfătuia
să nu divorteze, ci mai degrabă să se roage pentru ei: ''Nu-ti
zic eu, ci Sfântul Apostol Pavel: De unde stii, femeie, că nu îti vei
mântui bărbatul? Nu stii tu că se sfinteste bărbatul
necredincios prin femeia credincioasă si invers?'' Si pe bărbati
asemenea îi sfătuia, si multi se bucurau văzând minuni în casele lor.
18. Multi
crestini astăzi se tem de farmece si de vrăji. Pe acestia
Părintele Cleopa îi sfătuia: ''Nu vă temeti de vrăji!
Să aveti frică de Dumnezeu si grijă să nu-L supărati
cu păcatele. Si farmecele nu vor avea nici o putere! Spovediti-vă de
păcate, postiti si faceti Sfântul Maslu''.
19. Celor
bolnavi care veneau la el, le făcea pomelnic si le spunea: ''Cea mai mare slujbă
pentru cei bolnavi este Sfântul Maslu. Dar nu foloseste, dacă omul nu este
spovedit. Deci mai întâi spovediti-vă de toate păcatele si apoi
faceti Sfântul Maslu cu cel putin trei preoti''.
20. Tinerilor care voiau să se căsătorească, le dădea
sfaturi, îi binecuvânta, le făcea pomelnic pentru sfintele slujbe si le
spunea: ''Rugati-vă la Maica Domnului cu post si metanii si cititi
Acatistul Bunei Vestiri!''
21. Spunea
adeseori si acest cuvânt la crestini: ''Când vedeti că s-a îmbolnăvit
cineva la voi în casă: ori tată, ori mamă, ori fiu, ori
fiică, oricine ar fi, nu chemati mai întâi doctorul, ci preotul ca
să-l spovedească. Căci, Doamne fereste, să-l apuce moartea
nespovedit si cu păcate grele. Nu mai are iertare si slujbele atunci nu îi
folosesc la nimic''.
22. Când cineva
se îngrijora pentru vremurile de acum si îl întreba: ''Ce o să fie,
părinte?'', sfintia sa răspundea: ''Anii si vremile le-a pus
Tatăl întru a Sa stăpânire. Cum vrea Tatăl, asa face!'' Iar
dacă cineva zicea: ''Afară este vreme rea'', părintele
răspundea: ''Tot ce dă Domnul este bun!''
23.
Călugărilor si fratilor care voiau să plece în pustie, le
spunea: ''Ai 20 de ani în mănăstire la ascultările cele mai de
jos? Numai atunci poti să pleci la pustie! Cine vrea să meargă
la pustie, zice Sfântul Vasile cel Mare, să mai ia unul sau doi
împreună cu el si să aibă experientă de ascultare si
tăierea voii în mănăstire''.
24. Iarăsi
zicea: ''Duhovnicul la maici să aibă vârsta de cel putin 50 de ani si
20 de ani de ascultare într-o mănăstire''.
25. Chiar si
când bea apă, Părintele Cleopa cerea binecuvântare de la ucenicul
său de chilie sau de la un frate, ca să ne dea nouă pildă
de smerenie.
26. Uneori când
se întâmpla să intre în chilie si nu putea face rugăciune că
veneau crestinii în urma sfintiei sale, zicea: ''Am intrat în chilie si nu am
făcut rugăciune. Am intrat ca un hot si ca un tâlhar!'' Si se scula
si făcea cel putin trei închinăciuni până la pământ,
zicând: ''Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Tie!'' Apoi
făcea o închinăciune si la Maica Domnului.
27. Acelasi
ucenic spunea: ''Când ceream binecuvântare să mănânc, îmi zicea
Părintele Cleopa cuvântul acesta: ''Mănâncă, bea, dormi!'' Si îl
întrebam: ''Cum vine cuvântul acesta?'' Iar el zicea: ''Mănâncă când
ti-e foame, bea când ti-e sete si dormi când ti-e somn!''''
28. Sfintia sa
vorbea de multe ori de neputintele si bolile sale, zicând despre el însusi:
''Mosul Putregai, 86 de ani, sase operatii, o mână ruptă, coastele
rupte…'' Oricine venea la sfintia sa, punea pe ucenicul său să le
spună acest cuvânt. Unii spuneau ucenicului: ''Ce ne spui tu aceasta? Noi
venim la Părintele Cleopa ca la un sfânt! Ce ne însiri atâtea boli si
neputinte?''
29. A întrebat
odată ucenicul pe Părintele Cleopa dacă poate merge în afara
mănăstirii fără rasă. Iar el a zis: ''În ziua în care
mergi într-un loc si iesi din mănăstire fără rasă,
să faci 1000 de metanii! Chiar dacă n-o porti pe tine, s-o ai cu
tine''.
30. Ucenicul
său mai spunea: ''Pe sfintia sa nu l-am văzut niciodată stând
fără centură sau dezbrăcat de dulamă. Ba încă
mereu avea peste dulamă o vestă sau o bundită''.
31. De multe
ori spunea: ''Biserica este mama noastră! Nu lăsati Biserica,
căci aici ne unim cu Hristos. Aici se împacă Marta cu Maria. Tineti
rânduiala slujbelor si a mesei după tipic. Biserica ne tine pe toti!''
32. Zicea
iarăsi ucenicul: ''Cât timp am fost ucenic la Părintele Cleopa, el
făcea de obicei această pravilă: Rugăciunile diminetii,
Acatistul Mântuitorului cu canonul si Acatistul Maicii Domnului, mai ales al
Bunei Vestiri. Iar dacă în ziua aceea era vreun sfânt care avea acatist,
citea si acatistul sfântului. Apoi citea si la Psaltire si trei-patru canoane
din Bogorodicină (Canoanele Maicii Domnului). Apoi vorbea cu credinciosii
care veneau la sfintia sa.
Pe la orele 15-16 începea pravila de seară si anume: completa glasul din
Bogorodicină (din Bogorodicină citea un glas pe zi, adică 7
canoane), Canonul de pocăintă, Canonul către îngerul
păzitor, Canonul către toti sfintii si din Psaltire. După ce
vorbea credinciosilor si stătea la masă, făcea rugăciunea
de seară.
O dată
pe săptămână citea acatistul Sfântului Nicolae (în cursul zilei
de joi) si a Sfântului Spiridon.
La miezul
noptii se scula si citea Miezonoptica. Alteori citea la Psaltire si zicea
''Doamne Iisuse…''.
Mereu
puteai să-l vezi cu mâna pe metanie , încât unghia de la degetul cu care
dădea fiecare bob de metanie se rupea. Mai citea din Sfânta Scriptură
si din Sfintii Părinti''.
33. Când era
întrebat de crestini dacă este bine să citească la Psaltire,
Părintele Cleopa răspundea: ''Sfântul Vasile cel Mare spune că
''este mai bine să stea soarele din călătoria sa, decât să
rămână Psaltirea necitită în casele crestinilor. Si precum
soarele este mai mare între ceilalti luminători, asa este Psaltirea între
celelalte cărti insuflate de Duhul Sfânt''. Să aveti Psaltirea ca pe
un cozonac bun. Când ti-e foame, mai tai o felie, mai mănânci, mai faci
treabă, apoi mai citesti o catismă, două, trei, cât poti''.
34. În fiecare
seară iesea afară, mai ales după miezul noptii. Chiar si iarna
stătea cel putin o oră. Zicea ''Doamne Iisuse…'', asculta
păsările de noapte, privea cerul înstelat si se bucura de liniste.
Căuta să iasă la aer după ce se termina slujba de miezul
noptii, când toti dormeau, ca să nu fie deranjat. Însă de multe ori
îl deranjau fie fratii, fie oamenii. Atunci, văzând că nu scapă,
după ce le tot zicea să se ducă, le vorbea putin sau fugea în
chilie.
Alteori, fiind foarte obosit, se scula pe orele trei-patru si îsi făcea
toată pravila. Atunci avea mai multă liniste si nu-l deranja nimeni.
34' Uneori,
când îsi făcea pravila, părintele era căutat insistent de
credinciosi. Atunci el iesea si le vorbea un timp, apoi spunea: ''Dumnezeu o
să-mi spună: ''Măi, călugăre, ai prăsit pe ogorul
altora… Dar pe ogorul tău au crescut spini, pălămizi,
buruieni''. Prăsiti voi pe ogorul meu? De aceea trebuie să
prăsesc si pe ogorul meu''. Si apoi mergea la chilie si îsi continua
pravila.
35. Zicea
uneori si aceste cuvinte: ''Ce mă fac că Sfintii Părinti spun
''Fugi de lume! Fugi de lume!''? La fel zice si Mântuitorul: Vai vouă când
vă vor lăuda pe voi oamenii sau când va prisosi lauda voastră
mai mult decât faptele voastre! (Luca 6, 26)''.
36. Pe toti
călugării care veneau pentru cuvânt de folos, bătrânul îi
întreba din ce mănăstire sunt, dacă mănăstirea este
retrasă în pădure si dacă are viată de obste, adică o
pungă, o masă si o biserică. Apoi îi întreba dacă se
mănâncă carne în acea mănăstire.
Dacă spuneau că se mănâncă carne, Părintele Cleopa se
mâhnea si zicea: ''Ei, de as fi eu acolo! Iată, îl vedeti pe Sfântul
Calinic? Se uită la noi!'' Si arăta cu degetul către icoana
sfântului. ''Sfântul Calinic a făcut testament în care scrie: ''Când
călugărul sau călugărita va mânca carne în mănăstire
sau în lume pe la neamuri, atunci să se adune tot soborul
mănăstirii, să-l blesteme pe cel care a mâncat carne si
să-i dea 39 de gârbace la spate!'' Dă-i,
dă-i, dă-i! Si să-l dea afară din mănăstire''.
37. În timpul
prigoanei comuniste, Părintele Cleopa a stat mai multi ani la pustie, dar
nevointele si ispitele pe care le-a îndurat au rămas nestiute. Totusi
câteva s-au aflat. Când părintele era în viată, ne spunea că vom
afla după moartea sa si pe celelalte.
38. - Părinte Cleopa, a zis un ucenic, spuneti-ne cum a fost în cei zece
ani de pustie. Ce fel de ispite ati avut? Am auzit că v-ati luptat cu
vrăjmasul! Cum si cu ce vă ispitea?
- Dacă vrei să stii cum este la pustie, du-te si stai si tu un an
acolo si o să vezi!
39. Un frate
l-a întrebat pe Părintele Cleopa:
- Ce să fac, Preacuvioase, să mă mântuiesc?
- Să ai în dreapta frica de Dumnezeu, în stânga cugetarea la moarte, iar
în minte si în inimă rugăciunea ''Doamne Iisuse Hristoase'', si te
faci sfânt, măi frate!
40. Alt frate
îi spunea bătrânului:
- Părinte, roagă-te si pentru mine, păcătosul, si dacă
te duci la Domnul, să nu mă uiti.
- Da! Frătia ta mănâncă si dormi până te saturi, si eu am
să mă rog pentru tine!
41. Un
părinte l-a întrebat cum să se roage. Iar bătrânul i-a zis:
- Roagă-te întâi cu gura, că de la gură rugăciunea trece la
minte si apoi la inimă. Dar pentru aceasta ne trebuie multă
osteneală, multe lacrimi si harul Duhului Sfânt!
42. -
Părinte Cleopa, dati-mi un cuvânt de folos! i-a zis un părinte.
- Nu uita de moarte. Moartea, moartea,
moartea! Frica
de moarte ne păzeste de tot păcatul!
43. Unui frate
i-a zis: ''Să te pregătesti să rabzi, să iei bătaie,
să flămânzesti si să însetosezi. Iar dacă te alungă de
aici, să nu pleci! Să stai la poarta mănăstirii si
dacă te ia politia să vii înapoi să mori în
mănăstire!''
44. Un frate
l-a întrebat:
- Cum trebuie să mă pregătesc pentru mănăstire?
- Când vii la mănăstire asa trebuie să vii: Să fii
hotărât să rabzi moartea de la toti!
45. Un frate
i-a zis bătrânului:
- Părinte, nu mă pot ruga îndeajuns! Ce să fac?
- Nu auzi ce zice Apostolul? Rugati-vă neîncetat! Deci roagă-te cât
mai mult ziua si noaptea si vei simti harul Duhului Sfânt în inima ta!
46. Un crestin l-a întrebat pe
Părintele Cleopa:
- Părinte, sotia mea s-a sinucis, fiind singură în cameră. Am
găsit-o moartă. Pot s-o pomenesc la morti, la biserică si
acasă?
Atunci bătrânul a spus categoric:
- Nu! N-avem
voie să pomenim pe nimeni din cei ce s-au sinucis, chiar dacă ne sunt
rude apropiate. Rămâne totul la mila lui Dumnezeu! Pot fi pomeniti la
slujbe numai cei care au fost bolnavi psihic.
47. Un alt
frate a zis bătrânului:
-
Părinte, dacă o să fim în închisoare pentru credintă si
dacă ni se schimbă gândirea prin hipnoză, avem vreo vină?
- Nu te
poate schimba nimeni dacă ai în inima ta pe ''Doamne Iisuse…'' Dar trebuie
să ai o treaptă a rugăciunii. Când zici ''Doamne Iisuse…'' se
cutremură tot iadul, numai să zici din inimă!
48. - Câte
haine trebuie să aibă călugărul? l-a întrebat cineva.
- Două rânduri de haine! Ce? Vrei să te faci pustnic cu o
cărută de haine? Iar când se rup, mai pui un petec galben, unul rosu,
unul verde...!
49. Către
cei mai lenesi zicea părintele: ''Pune hoitul, adică trupul, la
treabă si mintea la picioarele Domnului, adică la rugăciune…''
50. Odată
a venit un frate la Părintele Cleopa, după ce îl ascultase de mai
multe ori, si l-a întrebat: ''Părinte, ce să fac să mă
mântuiesc?'' Iar părintele, care îi stia inima, i-a dat un răspuns pe
măsură, zicând: ''Fă ce stii, si te mântuiesti!'' Atunci el, cercetându-se
pe sine, si-a dat seama că nu cunostinta îi lipseste, ci trăirea
duhovnicească.
51. Iarăsi
zicea bătrânul unuia din ucenicii săi: ''Când vei sta nouă ani
în mănăstire si vei lua sapte bătăi pe zi si mâncare o
dată la trei zile, atunci vei fi călugăr bun!''
52. Un frate
l-a întrebat pe părintele cum poate să se mântuiască. Iar părintele a răspuns:
- Răbdare, răbdare, răbdare. Si când ti se va părea
că ai gătit-o, o iei de la capăt: răbdare, răbdare,
răbdare. Si nu până la prăsit, ci până la sfârsit!
Iar fratele a întrebat:
- Dar ce să rabd?
- Să rabzi toate ocările si toate necinstirile pentru dragostea lui
Hristos!
53. Un
părinte l-a întrebat iarăsi:
- Când poti să te faci nebun pentru Hristos?
Iar el a zis:
- După 40 de ani de călugărie!
54. Iarăsi
ziceau fratii:
- Părinte Cleopa, fratii sfintiei tale făceau nevointă
aspră, dar noi nu putem face asa.
- Măi, nu vrei, nu vrei, nu vrei! Ia-o pe Maica Domnului de ajutor!
Fă Acatistul Bunei Vestiri dimineata cu căndeluta aprinsă si
Paraclisul seara si ai s-o poti duce la capăt!
55. Când
vreunul dintre frati îsi arăta dorinta să sufere pentru Domnul,
bătrânul îi spunea: ''O să văd ce veti face, când vă vor
urca în masini si vă vor duce la vale!''
56. Un crestin
i-a zis:
- Părinte, eu nu cred că există diavoli!
Bătrânul, după ce l-a învătat îndeajuns din Sfânta
Scriptură, i-a zis:
- Dacă tot nu crezi că există diavoli, du-te la pustie, pune-te
pe post si pe rugăciune si te scarpină ei pe tine!
57. Un
călugăr din obstea Mănăstirii Sihăstria i-a zis
bătrânului:
- Ce să fac, Părinte Cleopa, ca să mă mântuiesc?
- Moartea să o ai totdeauna înaintea ta si ''Doamne Iisuse'' în minte si
în inimă si nu te mai teme de nimic! Să ai pocăinta tâlharului
de pe cruce!
58. Iarăsi zicea fratilor: ''Toate sunt
trecătoare! Să aveti grijă de suflet, să vă spovediti,
să vă împărtăsiti, să duceti viată curată,
să faceti milostenie, să faceti din toate câte puteti si să
trăiti în dragoste unii cu altii, că dragostea nu moare
niciodată!''
59. Altor
părinti le zicea: ''Din iad nu te poate scoate nimeni, decât mila lui
Dumnezeu si faptele bune''.
60. Spunea si
acestea: ''Să aveti către Dumnezeu inimă de fiu, către voi
minte de judecător si către aproapele inimă de mamă''.
61. Mărturisesc părintii bătrâni, care au fost martori oculari,
despre o minune petrecută la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14
octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând să se închine,
au venit si două crestine bătrâne din Focsani. Văzând lume
multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa:
- Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa
Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem
bolnave, si să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am
adus-o de acasă drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat!
- Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeti
si vă închinati!
În clipa aceea, preotii si credinciosii au văzut un lucru cu totul sfânt
si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singură capul, iar după ce femeile
i-au pus perna adusă si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lăsat
iarăsi capul pe pernă.
62. Un ucenic
l-a întrebat:
- Ce este rugăciunea curată?
- Să zici cu gura, să întelegi cu mintea si să simti cu inima.
63.
Altădată zicea: ''În rugăciune nu teologhisi, nu primi gânduri;
ci varsă lacrimi. La vama imaginatiei sunt arhiconii iadului, care îti
aduc imaginatii si tâlcuiesc Scriptura, zicând: Muntii saltă ca berbecii
si dealurile ca mieii oilor. Apoi vin si te întreabă: ''Cine sunt muntii? Care sunt dealurile?'' Si tot ei răspund:
''Muntii sunt oamenii înduhovniciti, iar dealurile sunt cei de pe treapta a
doua''''.
64. Iarăsi spunea: ''Ascultarea
fără rugăciune este argătie, iar cel ce face ascultare cu
rugăciune, liturghie săvârseste''.
65. Mai spunea:
''Smerenia se naste din ascultare fără cârtire''.
66. Zicea
iarăsi: ''Rugăciunea nu este conditionată de timp sau de loc. Ea
este hrana sufletului''.
67. Un frate
din mănăstire s-a tulburat că veneau uneori copii si făceau
gălăgie si alergau pe dealuri. Venind la bătrânul, a întrebat ce
să facă. Iar Părintele Cleopa i-a spus: ''Ia adu-ti aminte; tu
nu ai fost copil? Mie îmi sunt tare dragi copiii, că sunt ca îngerii! Si
mă tem să nu cadă si să nu-si rupă vreo mână sau
vreun picior careva din ei. Pe acestia îi iubeste si Hristos si zice:
Lăsati copiii să vină la Mine si nu-i opriti, căci a unora
ca acestia este Împărătia Cerurilor''.
68. Spunea
Părintele Cleopa: ''Niciodată să nu dai sfat nimănui,
până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a
trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete. Iar cel care vorbeste
din experienta sa, seamănă cu un izvor de apă vie!''
69. Un frate a
întrebat:
- Ce să fac să mă mântuiesc, Părinte Cleopa?
Iar bătrânul i-a răspuns:
- Ascultă, frate. Tu stii să te rogi, tu stii să mergi la
biserică, tu stii să postesti, tu stii să faci milostenie, tu
stii toate poruncile lui Dumnezeu. Numai să vrei să le faci,
căci altfel nu te poti mântui!
70.
Părintele Cleopa a fost întrebat odată de un părinte din
mănăstire:
- Prea Cuvioase Părinte, ce se va întâmpla cu Mănăstirea
Sihăstria, dacă vă duceti Sfintia Voastră la Domnul?
Iar
bătrânul, privind în jos, a zis:
- Ziduri,
ziduri, ziduri…!
71.
Altădată i-a zis un părinte din mănăstire:
- Prea Cuvioase Părinte, spuneti-ne un cuvânt despre sfânta
rugăciune.
Iar Părintele a zis:
- Rugăciunea este hrana si viata sufletului. Precum trupul, fără
mâncare si băutură, moare; tot asa si sufletul, fără
rugăciune, moare.
72. A zis un
părinte:
- De multe ori suntem obositi de la ascultare si nu ne putem ruga. Ce să
facem?
- Frate, trupul este Marta, iar sufletul este Maria! Marta se osteneste pentru cele
pământesti, iar Maria, care închipuieste sufletul, stă la picioarele
Domnului si se roagă. De aceea, spune Domnul, că Maria partea cea
bună si-a ales. Suntem datori să împăcăm pe Marta cu Maria,
adică întâi să ne rugăm si apoi să facem ascultare, cu rugăciunea
în minte si în inimă.
73. Obisnuia
Părintele Cleopa să repete si acest stih, pe care îl spunea adeseori
Sfântul Grigorie Teologul: ''Mintea se înseală si adevărul se
fură de prea multă dragoste si prea multă ură!''
74. Un
părinte mergea adeseori la bătrânul, se aseza în genunchi si-l ruga
să-l binecuvinteze. Sfintia sa îi punea mâna pe cap si-i făcea semnul
Sfintei Cruci, zicându-i: ''Dumnezeu să te binecuvinteze!'' Si
mărturiseste acest părinte că pleca de la bătrânul cu
multă pace si liniste, simtind pe capul lui, mai mult de o jumătate
de oră, o căldură ca de foc, iar sufletul său se umplea de
umilintă si de lacrimi.
74' Un alt
părinte, pe vremea când trăia părintele, zicea: ''Când ies de la
spovedanie de la Părintele Cleopa, mă duc la chilie si numai atât
spun: ''Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii
Tale si ale Părintelui Cleopa, miluieste-mă pe mine
păcătosul!'' Si-mi vine o umilintă si niste lacrimi, de nu
mă mai pot opri din plâns''.
75. Un
părinte bătrân l-a întrebat pe Părintele Cleopa:
-
Preacuvioase părinte, ce-o să faceti dacă veti fi bolnav si nu
veti putea face pravila citită? Veti pune vreun frate să vă
citească pravila?
- Nu. Iau
pe ''Doamne Iisuse…''.
76. Odată
când cineva i-a arătat noua biserică din livada mănăstirii,
părintele a zis: ''Mai greu este să faci un călugăr
adevărat, decât o catedrală!''
77. Zicea
iarăsi bătrânul: ''Măi băiete, nu sta degeaba si nu pierde
timpul. Ia o carte în traistă oriunde te duci, cu oile sau cu vacile, sau
unde te trimite, si citeste cuvântul lui Dumnezeu!''
78. Mai spunea:
''Dacă citesc o carte de două sau de trei ori, o stiu aproape pe de
rost''.
79.
Părintele Cleopa spunea la ucenici câte ceva din necazurile si ispitele
care îi veneau de la oameni. Dar despre ispitele care îi veneau de la diavoli,
când era în pustie, nu prea spunea. Întâi, pentru că era ascuns, iar al
doilea, fiindcă nu avea cine să-l înteleagă.
80. Uneori ne
spunea: ''Mă opresc Sfintii Părinti să vorbesc mai mult,
căci ei zic: ''Nu povesti ale tale''. Dar eu atât vă zic: dacă
ati fi fost voi acolo în pustie legati de un copac si ati fi văzut un
diavol, ati fi scos copacul din rădăcină si ati fi fugit cu el
în spinare!''
81. Cei de la
Pucioasa i-au scris de vreo câteva ori si Părintele Cleopa le-a dat
răspuns într-o scrisoare bine gândită prin care le spunea: ''La
Pucioasa pute si nu va pleca putoarea până nu veti asculta de Sfântul
Sinod!''
83. Mai zicea
că în jurul anului 2000 se vor arăta semne dumnezeiesti si îl cita pe
Sfântul Agatanghel, care a prezis aceasta.
84. Ucenicul
părintelui ne spunea: ''Multe scrisori veneau pe adresa părintelui
Cleopa cu tot felul de necazuri si probleme, iar sfintia sa îmi zicea să
le răspund. Veneau si multi crestini si părintele mă punea
să le vorbesc si să le scriu pomelnice. Deci fiind foarte ocupat, nu
reuseam să-mi fac toată pravila si canonul călugăresc, si-l
întrebam ce să fac. Iar el îmi spunea: ''Fă ascultare, scrie
scrisori, vorbeste la oameni si zi ''Doamne Iisuse…'', căci ''Folosul
fratelui este roada ta'', zic Sfintii Părinti''''.
85. Iarăsi
zicea ucenicul: ''Când scriam scrisori la credinciosi si aveam o problemă
mai grea, îl întrebam pe Părintele Cleopa, iar el îmi răspundea pe
scurt si-mi spunea să răspund la toti că el este bătrân,
bolnav, si nu mai scrie. Apoi mă trimitea să le spun la oameni
că este neputincios, să nu mai vină la ''Mosul Putregai, că
Mosul Putregai a murit! Nu mai este! S-a
dus…!''''
86. În anul
1996, când a fost adus la Iasi din Grecia capul Sfântului Apostol Andrei, un
frate a vrut să meargă să se închine. Un sofer se oferise
să-l ducă până la Iasi. Dar fratele voia să meargă
fără stirea părintelui staret. S-a dus să ia numai
binecuvântarea Părintelui Cleopa, fiindu-i fiu duhovnicesc.
Bătrânul, când a auzit despre ce este vorba, a zis cu glas tare:
''Măi frate, ai un staret si un Dumnezeu!'' ''Ce să fac? Să merg
la părintele staret să-l întreb?'', a zis ucenicul. ''Da! Du-te si
cere-i binecuvântare'', a răspuns Părintele Cleopa.
87. Odată
l-a întrebat un crestin pe bătrânul:
- Părinte Cleopa, ce să fac că nu reusesc să-mi găsesc
un duhovnic?
- Tu să-l găsesti? El să te găsească pe tine, a
răspuns părintele.
88. Un frate
l-a rugat pe Părintele Cleopa să-l pomenească la rugăciune.
Iar bătrânul i-a spus, arătând cu degetul o dâră imaginară,
serpuind pe pământ: ''Rugăciunea mea este ca fumul lui Cain! Asa se
târăste pe pământ...''
89. Odată,
sezând pe prispă, s-a uitat fix la ucenicul său si a zis sincer si
curat: ''Nu stiu ce caută atâta lume la mine, la un mosneag putred!''
90.
Altădată, după ce a fost spovedit de bătrânul, un frate i-a
zis: ''Părinte, nu mă uitati la rugăciune, că sunt tare
păcătos!'' ''Domnul!'' a zis părintele. Apoi a rostit încet, ca
pentru sine: ''Eu sunt mai rău decât toti''.
91. Un ucenic
spunea că Părintele Cleopa proceda uneori la spovedanie si astfel:
Stiind că ucenicul său este iubitor de laudă, el se arăta
că este mai păcătos, mai avar si mai rău decât toti,
defăimându-se pe sine, ca să-l învete pe ucenic lucrarea smereniei.
92. Odată
a venit un reporter să-i ia un interviu părintelui, zicând:
- Oamenii
vor lumină, vor apă vie…
- Da!…
Oamenii au lumină de la Sfânta Evanghelie, de la Prooroci, de la Apostoli,
de la Sfintii Părinti, de la marii sfinti sihastri si de la milioanele de
martiri… Deci au de unde lua lumină!
De la mine
numai întuneric poate lua cineva. Că eu sunt fiu al întunericului, nu al
luminii. Un om păcătos, plin de răutate, plin de neputinte si
somnoros... N-am dragostea lui Dumnezeu,
n-am înfrânare, n-am dreapta socoteală, n-am nimic! Toate, toate le-am
pierdut prin lenevirea mea si n-am nimic bun pe lumea asta!
Apostolul Pavel spune asa în Epistola către Evrei: Hristos Iisus a venit
în lume să mântuiască pe cei păcătosi, dintre care cel
dintâi sunt eu. Dacă acela care s-a ridicat până la al treilea cer, spune că
este cel dintâi păcătos, eu ce să zic? C-am făcut ceva bun? Niciodată, în veacul
veacului.
93. Când a avut
în pustie o ispită cumplită de desfrânare, i s-a arătat dracul
curviei si i-a zis: ''Dacă ai să cazi acum în desfrânare?'' Iar
părintele a zis: ''Oricine poate să cadă, că ce-i
bărbatul si femeia? Putregai si putoare sunt''.
Altădată, când a avut o ispită asemănătoare, s-a suit
cu picioarele pe jăratec, ca să alunge demonul desfrânării.
94. Atunci când
veneau oameni tulburati că antihrist înseală popoarele, că vor
fi războaie, sau altele asemenea, Părintele Cleopa spunea cu glas
puternic: ''Tata-i la cârmă!'', si cita versetul 10 din Psalmul 32: Domnul
risipeste sfaturile neamurilor si leapădă sfatul boierilor, iar
sfatul Domnului rămâne în veac si gândurile inimii Lui, în neam si în
neam. Apoi îi îmbărbăta: ''Nu vă tulburati si nu vă temeti,
că nu va fi cum vor ei. Ehei, câte vor ei să facă! Voi nu
vă temeti. Rugati-vă si faceti Sfânta Cruce cu credintă si fug
toti dracii!''
95. Mai zicea
Părintele Cleopa: ''Nici un lucru să nu faci, până nu te
însemnezi cu Sfânta Cruce! Când pleci în călătorie, când începi
lucrul, când te duci să înveti carte, când esti singur si când esti cu mai
multi, pecetluieste-ti cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul
tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale si toate ale
tale să fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si
nu te vei mai teme atunci de farmece sau de descântece sau de vrăji.
Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca
praful în fata vântului''.
96. Odată
a venit la Părintele Cleopa o femeie cu nepotul ei care era acuzat de
crimă, nefiind vinovat. Nepotul i-a zis părintelui că este în
proces pentru ucidere, dar nu i-a spus că este nevinovat. Părintele
l-a oprit si i-a zis: ''Nu esti vinovat si nu ai să faci închisoare!''
Într-adevăr, tânărul a scăpat de această acuzatie
nedreaptă.
97. Pe când era
retras la stupina mănăstirii, a venit la sfintia sa un credincios,
plângând că este căutat de securitate. După ce i-a spus
părintelui situatia în care se afla si i-a dat un pomelnic ca să se
roage pentru el, Părintele Cleopa i-a spus: ''De acum să nu-ti mai
fie frică!'' Si într-adevăr, de atunci n-a mai fost urmărit.
98. Un frate,
care venise la mănăstire cu gândul să stea două-trei luni,
a mers la spovedanie la Părintele Cleopa. Dar bătrânul i-a zis cu
glas nevinovat si hotărât: ''Ehei, ai venit la Mos Costache! Nu mai pleci
tu de aici!'' Si asa a si fost, căci cu mila Domnului a rămas în
mănăstire.
99. Cu câteva
luni înainte de moartea părintelui, a venit un ierarh din Grecia si nu s-a
lăsat până ce bătrânul nu i-a dat metaniile sale. Cu mai multi
ani în urmă, Părintele Cleopa, inspirat de Duhul Sfânt, îi prevestise
că va ajunge ierarh.
100. Un frate
începuse unele nevointe mai presus de puterea lui. Nu dormea pe pat, citea mult
la Psaltire si făcea multe metanii; dar nu cu scop bun, ci urmărea
numai linistirea patimilor trupesti, fără a le tăia pe cele
sufletesti. De aceea era mânios, judeca, osândea si avea ispite.
Odată s-a dus la Părintele
Cleopa pentru a-i cere o binecuvântare. Iar bătrânul, numai văzându-l pe acela
apropiindu-se de el, i-a arătat cu mâna un text mare pus pe perete, sub
icoane, zicându-i: ''Ia uite ce scrie acolo: ''Binele nu este bine, când nu se
face bine''. Eu am pus să se scrie asta acolo!''
Atunci fratele, dându-si seama că părintele a spus acestea luminat de
Duhul Sfânt, si-a dat seama că apucase pe o cale gresită.
101. Un
ieromonah s-a dus pentru prima dată la Părintele Cleopa să-i
ceară cuvânt de folos. ''Binecuvintează-mă, Preacuvioase
Părinte Cleopa!'' Sfintia sa, privindu-l, a zis: ''Cine este preotul
acesta?'' După ce Părintele Cleopa i-a dat cuvânt de folos,
ieromonahul s-a retras, uimindu-se că părintele, fără
să-l cunoască, a stiut că este preot.
102. Un
părinte din mănăstire povesteste: ''Venind des pe la
mănăstire si ascultându-l pe Părintele Cleopa, m-am gândit
să iau si eu jugul lui Hristos. Dar
nu eram hotărât. Atunci m-am gândit să-l întreb pe sfintia sa, ca un om ce mi-a pornit
râvna pentru Hristos, si mi-am zis: ''Ce-mi va zice el, aceea fac!''
Când l-am întrebat, Părintele Cleopa, parcă cunoscându-mi inima, mi-a
zis: ''Nu veni! Stai în lume si fă misiune!'' Pe atunci eram mai râvnitor
si răspândeam si cărti sfinte.
După vreo doi ani, când inima mea a înclinat total spre monahism, m-am
hotărât să plec la mănăstire, dar cu oarecare temere,
gândindu-mă la cuvântul bătrânului. Si rugându-mă lui Dumnezeu,
am venit la el si i-am zis: ''Părinte, vreau să vin la
mănăstire''. ''Vino!'' a zis Părintele Cleopa, umplându-mă
de bucurie''.
103. Un frate
i-a zis bătrânului:
- Părinte, la mănăstire este multă muncă si nu este
suficient timp pentru biserică. Ce să fac?
- Frate, când mâna lucrează, mintea să se roage, zicând ''Doamne
Iisuse'' permanent!
104. Doi tineri
s-au căsătorit si au născut copii, însă nu stiau că
sunt rudenii de sânge. Duhovnicul i-a sfătuit să se spovedească
la un arhiereu si să urmeze sfatul lui. Între timp, sotul a fost îndemnat
să ceară si sfatul Arhimandritului Cleopa Ilie, pe care încă
nu-l cunostea.
Mergând la sfintia sa, nu s-a putut apropia, Părintele Cleopa fiind
înconjurat de multi credinciosi, ca de obicei. De aceea astepta să-i
vină rândul. Deodată, părintele chemându-l, i-a zis: ''Antonie,
vino la mine!'' El a crezut că strigă pe altcineva, si nu s-a dus.
După putin timp iarăsi îl cheamă: ''Antonie, vino la mine!''
Dar, nestiind că îl cheamă pe el, iarăsi nu s-a dus. Atunci
părintele, privind fix la el, i-a făcut semn cu degetul si i-a zis:
''Tu, cel de acolo, Antonie, vino la mine!''
Cuprins de frică, Antonie si-a zis în sine: ''Cum de mă stie
părintele acesta care nu m-a văzut niciodată?'' Apoi, ducându-se
la bătrânul, acesta l-a sfătuit îndelung si l-a slobozit în pace.
105. Două
femei bântuite de diavol au venit la Părintele Cleopa, iar el le-a
binecuvântat si le-a zis: ''După trei Sfinte Masluri vă veti
vindeca''. Si asa a fost, cu voia lui Dumnezeu.
106. Un frate,
văzând pe Părintele Cleopa sezând pe cerdac, s-a apropiat de el,
sărutându-i mâna si cerându-i binecuvântare. Dar nu i-a destăinuit
că era foarte luptat în inimă de gânduri rele. Părintele,
uitându-se la chipul lui, i-a zis: ''Frate, mergi la duhovnicul tău,
spovedeste-te curat si să-i ceri canon ca să te izbăvesti de
gândurile cele necurate ce te stăpânesc''.
107. Când
vorbea la lume, Părintele Cleopa zicea adeseori: ''Îngerii Domnului v-au
adus pe la sfintele mănăstiri, mamă! Voi nu-i vedeti, dar fiecare are lângă el
îngerul său păzitor''. Si bătrânul privea blând la oameni, ca si cum ar fi
văzut pe îngerii lor.
108. Odată
a venit la părintele un credincios cu o rudă de-a lui, ce fusese
atrasă la secta ''Martorii lui Iehova''. Credinciosul încercase prin multe
discutii si argumente să-l aducă înapoi la dreapta credintă. Dar
desi sectantul era dovedit din întrebări, el nu-si recunostea
rătăcirea. Atunci credinciosul l-a convins pe sectant să
meargă la Părintele Cleopa.
La chilia Părintelui Cleopa era lume multă, ca de obicei; iar
părintele tinea o predică cu tema: ''Cum înseală diavolul pe
om''. Asteptând să termine predica si găsind un moment potrivit,
credinciosul a vrut să-l provoace pe părintele la discutie cu
sectantul, pentru a se lămuri dreapta credintă.
Dar în acel moment, a văzut că sectantul era cu totul schimbat la
fată. Chipul lui era acum foarte vesel, radiind o bucurie de nedescris.
Ascultând predica Părintelui Cleopa, fusese miscat profund în inima lui,
încât nu mai avea nimic de întrebat. Când credinciosul a vrut să
deschidă discutia cu părintele, sectantul a spus: ''Nu mai am ce
să-l întreb! Asemenea om n-am
văzut în viata mea!''
Acesta este
unul din numeroasele cazuri, când simpla prezentă a Părintelui Cleopa
a fost suficientă pentru a schimba inima unui om.
109. Altă
dată, o femeie credincioasă dintr-o familie de intelectuali din
Piatra Neamt a venit la Părintele Cleopa în mai multe rânduri,
plângându-se de necredinta sotului ei, profesor de fizică, care se declara
ateu convins. La propunerea Părintelui Cleopa, femeia a reusit să-si
convingă sotul pentru a veni la sfintia sa - desi profesorul zicea: ''N-am
ce vorbi eu cu un popă! Pe mine nu mă poate convinge nimeni si
nimic!''
Când au ajuns la Sihăstria, Părintele Cleopa vorbea oamenilor.
După ce a terminat de vorbit cu credinciosii, părintele, obosit
după o zi întreagă, totusi nu s-a crutat deloc. Si a stat cu
profesorul, citându-i date din astronomie, despre distantele interstelare si
altele, din fizică, despre legile naturii, ale creatiei si despre multe
altele.
La sfârsitul discutiei, care se prelungise până la miezul noptii,
profesorul a scos un carnetel si nota, zicând: ''Părinte, în câte scoli am
studiat eu, niciodată n-am auzit asemenea lucruri! De unde stiti atâtea?''
''Dar cine mă opreste să nu stiu?'' a spus Părintele Cleopa. La
urmă profesorul a cerut să se spovedească.
După un timp, sotia lui a venit bucuroasă la Sihăstria, spunând:
''Părinte Cleopa, de când sotul meu a avut discutia cu sfintia
voastră, s-a schimbat complet. Merge la biserică, se roagă si
caută să convingă si pe altii despre existenta lui Dumnezeu!''
110. În
general, Părintele Cleopa nu era pentru o nevointă exagerată,
desi sfintia sa se nevoise mult în pustie. Dar totdeauna sfintii sunt aspri cu
ei si plini de dragoste fată de ceilalti.
Zicea că pădurea nu se teme de cel ce ia multe lemne odată si
încarcă prea tare căruta. Căci stie că se va strica mai
încolo, fiind încărcată prea tare. Pădurea se teme de cel ce ia
câte un lemn, câte o mică sarcină. De acela se teme pădurea,
că stie că încet, încet, o taie pe toată.
111. Un frate
începător a venit, după numai câteva luni de mănăstire,
zicând: ''Părinte, am mare ciudă pe draci. Dati-mi voie să
citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare!'' Părintele Cleopa i-a zis:
''Tu, măi? Vai de capul tău! Ai ciudă pe diavoli? Să vezi
câtă ciudă au ei pe tine! Fugi de-aici, nu cumva să faci asa
ceva… Auzi, a venit deunăzi în mănăstire si vrea să
blesteme pe diavoli si să citească Molitfele Sfântului Vasile cel
Mare. Mare viteaz!''
112. Odată
a venit un staret de la o mare mănăstire din Rusia pentru sfat la
Părintele Cleopa. Si după ce i-a spus că nu au timp de
rugăciune, că este multă răspândire, l-a întrebat,
hotărât să facă ce-i va spune părintele: ''Ce să fac,
Părinte Cleopa? Să limitez la maximum lucrările si munca?'' Părintele i-a răspuns: ''Să tii calea
împărătească!'' Adică fără exagerări, nici
într-o parte, nici în cealaltă. Ci toate să fie cu dreaptă
socoteală.
113. Zicea
Părintele Cleopa: ''Să avem convingerea că în toată clipa
Îl supărăm pe Dumnezeu. Fără
această smerenie din inimă nu ne putem mântui''.
114. Spunea
părintele unui grup de seminaristi: ''Poti să dai canon la oameni
să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogati. Că ei au
buzunarele doldora, vin si-ti pun un teanc de bani pe masă si zic: ''Gata!
M-am mântuit''. Dar Împărătia lui
Dumnezeu nu se cumpără cu bani!
Să le
dai să postească, să facă metanii, să privegheze…
Că atunci se ostenesc si au plată de la Dumnezeu. Milostenie îi dai
să facă la unul mai sărac. Că el ca să facă rost
de bani trebuie să se ostenească, si asa are plată de la
Dumnezeu.''
115.
Părintele Cleopa, când vorbea si când dădea sfaturi, amintea mereu de
bătrânii pe care-i cunoscuse, zicând: ''Asa spunea Părintele
Ioanichie Moroi…'' , ''Asa spunea Părintele Paisie Olaru…'', ''Asa spunea
Părintele Vichentie Mălău…'' Căci marea întelepciune
duhovnicească au purtat-o întotdeauna bătrânii iubitori de Hristos.
116. Fratele
Constantin - viitorul Părinte Cleopa - a făcut multi ani ascultare la
oile Sihăstriei. Iar sora lui, Ecaterina, care se nevoia în obstea
Mănăstirii Agapia, îl vizita uneori. Dar, văzându-l mereu la oi,
îi zicea: ''Măi frate, dar tu tot la oi, tot la oi? Mai cere-te si tu cu
ascultarea la biserică! Acasă la oi, aici la oi!'' Dar fratele
Constantin, ca un ascultător adevărat ce era, îi răspundea:
''Du-te de la mine cu vorbele acestea!''
117. Încă
de pe când era la oi, Părintele Cleopa a cunoscut multi pustnici si
pustnice în pădurile din jurul Sihăstriei si la multi le ducea câte
ceva de mâncare de la stână. O maică, Cleomida, fiică de ministru,
l-a întrebat odată pe fratele Constantin: ''Ia spune, frate Constantin, ai
învătat Psaltirea pe de rost?'' ''Am învătat numai vreo 40 de
psalmi'', a răspuns el. ''S-o înveti toată pe de rost, că asa se
cere călugărului!''
118. Prin anii
1930-1944 trăia în comuna Borlesti-Neamt un cântăret bisericesc care
se chema Neculai Dumitriu. Era un credincios foarte evlavios si venea adeseori
la Mănăstirea Sihăstria. Când cânta el la strană vărsa
multe lacrimi din ochi, încât toti se foloseau de viata lui.
Apoi, îmbolnăvindu-se, a murit si, pe când îl duceau la cimitir, s-a
desteptat din morti si a mai trăit încă multi ani. Când venea pe aici
spunea cu lacrimi cum a văzut chinurile iadului si pe cei care ardeau în
acel foc.
Când cânta el la strană, lumea plângea. Fiind odată întrebat: ''De ce
plânge lumea când cânti dumneata?'', el a răspuns: ''Când cânti din
inimă, la inimă ajunge!''
Pe când Părintele Cleopa era tânăr, venit abia de vreo câtiva ani în
mănăstire, dascălul Nicolae a spus celorlalti frati: ''Râdeti
voi de el - adică de Părintele Cleopa -, dar să stiti că
vă va fi staret!''
Această profetie s-a împlinit în anul 1945.
119. Pe când
era staret Părintele Cleopa la Sihăstria, s-a întâmplat că
ciobanii au pierdut oile. Le-au căutat ei un timp, dar nu le-au găsit
si acum se temeau să spună staretului. Până la urmă, n-au
avut încotro si au venit la Părintele Cleopa. El i-a ascultat si apoi i-a
dus în biserică, unde s-au asezat cu totii în genunchi înaintea icoanei
Maicii Domnului si au început să se roage. După ce s-au rugat,
părintele le-a zis: ''Haideti să mergem împreună către
Sihla si Râpa lui Coroi!''
Pe cale au făcut mai multe popasuri, făcând rugăciuni sub
povătuirea părintelui. În cele din urmă, cu ajutorul lui
Dumnezeu si al Maicii Domnului, au ajuns într-o mică poiană unde au
găsit oile care se odihneau linistite. Atunci Părintele Cleopa a zis:
''Mare bucurie avem că am găsit oile, dar de mii de ori mai mare
că ne-a călăuzit Dumnezeu. Iată ce vă spun vouă:
să nu începeti nimic să faceti în viata voastră fără
rugăciuni înaintea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului''. Pornind apoi cu
oile spre vale, au făcut tot atâtea popasuri câte au făcut si la dus,
multumind Domnului pentru ajutorul arătat.
120. Când a
venit la Slatina ca staret, Părintele Cleopa a început prin a vizita
mănăstirea. Prima oară a fost dus la stăretie, dar el a
cerut să meargă mai departe. Asa a trecut prin mai multe chilii, pe
care le-a binecuvântat, până a ajuns la o cămară mai
dosnică unde mănăstirea tinea sculele si materialele pentru
dulgherie si zidărie. Aici părintele s-a oprit bucuros si a zis:
''Aceasta va fi chilia mea!''
Fratii, fericiti si ei că Dumnezeu le-a trimis un staret spre mântuirea
sufletelor lor, s-au hotărât să facă curătenie în
cămară, dar părintele i-a oprit, zicând: ''Fratilor, nu îmi
trebuie ajutor, voi face eu tot ce trebuie cu mâna mea!'' si s-a apucat de
lucru. Ca mobilier si-a pus un pat cu asternut foarte simplu, pe care îsi
întindea cojocul lui de la oi. Tot pe pat îsi tinea si cărtile sale si
scrisorile primite din toată tara.
121.
Părintele Cleopa a stat mai multi ani în pustie împreună cu ucenicul
său, Protosinghelul Varsanufie, care venise la mănăstire prin
sfatul si rugăciunea părintelui. Si iată cum l-a cunoscut el pe
Părintele Cleopa:
Era căsătorit si lucra în pădure. Într-o zi, i s-a furat tapina;
fiind sărac, nu mai avea alta si nu avea cu ce lucra. Si a venit la
Sihăstria să plătească un pomelnic pentru descoperirea
hotului. Atunci Părintele Cleopa i-a spus câteva cuvinte de suflet, care
l-au făcut să uite de tapină si să se gândească cum ar
putea să intre si el în viata monahală.
Spunându-i acest lucru Părintelui Cleopa, acesta l-a pus mai întâi la
încercare, spunându-i că să vină la mănăstire numai
dacă va trăi un an de zile cu sotia sa în curătie, altfel nu. Si
s-au hotărât si Părintele Varsanufie si sotia sa la acest lucru.
Dar au avut mari ispite de la diavol să nu slujească lui Hristos, ci
să rămână acasă. Într-o noapte, a venit vrăjmasul la
ei, în chip de om urât negru si spân, si a răcnit de s-a cutremurat casa
si au crăpat geamurile, zicând: ''Nenorocitilor, ce îmi faceti voi mie!''
Apoi demonul a dispărut. După un an de zile, au plecat amândoi la
mănăstire, sotul la Sihăstria si sotia la Agapia Veche.
122. În anul
1953, Părintele Varsanufie a fost tuns în monahism, iar în anul 1956 a
fost hirotonit ierodiacon si preot în Mănăstirea Sihăstria. El a
fost unul din cei mai credinciosi ucenici ai Părintelui Cleopa.
În 1997,
când a fost vremea să se ducă la Domnul bătrânul Varsanufie,
Părintele Cleopa i-a citit rugăciunile de darea sufletului. Când a
zis: ''…dezleagă pe robul Tău, Protosinghelul Varsanufie, de
această durere nesuferită si de această neputintă
amară ce-l tine, si-l odihneste pe dânsul unde sunt sufletele
dreptilor…'', atunci părintele Varsanufie a răsuflat de două ori
si si-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar Părintele Cleopa a continuat
rugăciunea, zicând: ''…Că Tu esti odihna sufletelor si a trupurilor
noastre si Tie slavă înăltăm…''.
123.
Păsările îl mângâiau mult pe Părintele Cleopa. Vorbea adesea de
''flăcăii codrului'', de cucuvaie, de babită, si câte alte
păsări, arătându-ne chiar si cum cântau si care le era glasul,
bucurând inimile noastre.
Părintele
ne povestea: ''Vai, ce bucurie mare am avut când m-am împărtăsit
prima oară în pustie, că a venit un stol de păsărele si
mi-au cântat, asa frumos…!'' Si părintele, când putea, hrănea cu
dragoste păsările cerului.
Iar această dragoste nu s-a întrerupt, căci cu doi ani înainte de
sfârsitul vietii lui, după ce s-a împărtăsit la biserică,
mergând spre chilie însotit de doi părinti, a venit un stol de
păsări mici care ciripeau si i se asezau pe umeri, pe cap, pe mâini
si îl ciuguleau de barbă si de rasă, fără însă să
se atingă de ceilalti doi.
Apoi au zburat într-un brad si au început să cânte. Atunci părintele,
suspinând, a zis: ''Cât as dori să mai trăiesc iarăsi cu
păsărelele în pădure!''
124. Spunea
bătrânul: ''Odată am fost arestat de securitate la
Mănăstirea Slatina si apoi dus la Fălticeni. Aici am fost
bătut si băgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri.
Toti care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au băgat si pe mine, ca
să-mi pierd mintile. Nu mai vedeam cu ochii si nu mai puteam de
căldură. Atunci mi-am coborât mintea în inimă cu rugăciunea
lui Iisus.
După o oră m-au scos si s-au mirat toti că încă mai vorbeam
si mergeam fără să mă tină nimeni''.
125.
Părintele Cleopa adesea amintea păcatele izvorâte din iubirea de sine
si îndemna pe toti la pocăintă, zicând: ''Izvorul a toată
răutatea si a tot păcatul este iubirea de sine! Iubirea de sine este
iubirea neratională fată de trup si este cea mai grea si mai subtire
dintre toate patimile care robesc firea omenească.
Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, crutarea de sine, îndreptătirea
de sine, multumirea de sine, trâmbitarea de sine, lauda de sine, plăcerea
de sine, părerea de sine si toate celelalte păcate stiute sau
nestiute''.
126.
Ascultându-l pe Părintele Cleopa nu te mai săturai. Orice ar fi spus era interesant. Povestea din
copilăria sfintiei sale, despre viata la mănăstire, despre cum
fusese prigonit, arestat, apoi fugit în pădure, mai apoi în slujba
poporului, despre călătoriile la Ierusalim, la Sfântul Munte, apoi o
multime de istorioare. Deseori plângeau cei ce-l ascultau, câteodată
plângea si părintele. Toti erau miscati sufleteste, dar nu numai din
pricina a ceea ce spunea, ci în primul rând lucra darul lui Dumnezeu ce era
într-însul; deci simpla lui prezentă - prin lucrarea Harului Sfântului Duh
de care era plin Bătrânul - schimba inimile oamenilor.
127. Când
vorbea părintele, vorbea sub inspiratia Duhului Sfânt. Odată, fiind
sala plină de credinciosi, părintele a început să zică ceva
fără legătură cu ceea ce se discutase până atunci.
Ceva care parcă nu interesa lumea. Dar la sfârsit a venit o femeie
lăcrimând, care stătuse în spate, si i-a zis: ''Iartă-mă,
părinte, că sunt păcătoasă!'' Părintele vorbise
pentru acea femeie.
128. Povesteste
o credincioasă cum s-a vindecat tatăl ei cu rugăciunile
Părintelui Cleopa:
''Era la sfârsitul anului 1995. Eu mai fusesem de câteva ori la Sihăstria
si-l mai întâlnisem pe Părintele Cleopa. Tatăl meu era foarte bolnav
si de aproape 40 de ani era chinuit de patima betiei. După multe
încercări am ajuns cu el într-o zi la părintele. Sedea în poiană
sub un carpen si mai erau câtiva crestini. Ne-am asezat pe bancă chiar în
fata Părintelui Cleopa, care spunea cuvinte de folos celor de fată.
Deodată s-a oprit o clipă, s-a
uitat pe deasupra capetelor noastre si a început să vorbească despre
betie. Tata
parcă încremenise acolo pe bancă. A durat o vreme acest cuvânt de
folos al părintelui, apoi ne-a slobozit dându-ne fiecăruia
binecuvântare, cum făcea de obicei. M-am apropiat cu tatăl meu si
când s-a aplecat, părintele i-a prins capul cu amândouă mâinile, a
făcut o cruce mare si i-a spus: ''Asa, dragul mamei, să vă
spovediti curat si Maica Domnului o să vă ajute. Să ne vedem la
rai!''
Am plecat linistiti. Ce s-a întâmplat atunci,
nu stiu. Aproape 30 de ani nu l-am văzut pe tata făcându-si Sfânta
Cruce, dar acum când ne-am întors acasă, a intrat în sufragerie si a
făcut trei metanii mari. Priveam la mama si ea la mine si ne-am minunat.
De atunci tata se spovedeste regulat si s-a izbăvit de patima betiei''.
129. Ucenicul
său, monahul Iachint, mărturiseste următoarele despre Părintele
Cleopa: ''Eu cred că Părintele Cleopa era văzător cu duhul.
Căci multe mi-a spus când trăia si eu nu le credeam, dar s-au
împlinit asa cum zicea sfintia sa. Eu cred că părintele îmi vedea
inima si îmi spunea ce-mi este de folos. Atunci
nu-l întelegeam. Dar ar fi fost mai bine să fac ascultare mai cu luare aminte si cu
credintă. Însă el m-a iubit si mi-a dat ce-mi este de folos spre
mântuire. Eu cred că Părintele Cleopa este sfânt! Eu îi simt
ajutorul. Simt că este cu mine! Aducerea aminte de sfintia sa îmi dă
pace, liniste, bucurie si nădejde că se roagă pentru mine!''
130. Spunea
unul din ucenicii săi:
''Părintele Cleopa tot timpul spunea lucruri care erau spre zidire
sufletească. Nu se afla cuvânt desert în gura lui. A stiut să înmultească acest talant. Ziua, când nu avea
închinători, îsi lua metaniile si pleca pe munte. De multe ori l-am
văzut stând sub copaci, în genunchi sau pe buturugi, scufundat în
rugăciune. Trebuia să strig de mai multe ori pentru a mă auzi.
Dacă îi aduceam vestea că a venit vreun grup de oameni, la început îi
părea rău pentru pierderea linistii, dar, fiind biruit de dragostea
si credinta celor ce veneau, îi primea si le vorbea, întărindu-i în
credintă si alinându-le supărările si necazurile. Apoi
iarăsi se retrăgea, rugându-se pentru ei ca Bunul Dumnezeu să le
dea ''un colt de Rai''. Mai spunea: ''Dacă as avea o traistă mare,
v-as băga pe toti în ea si v-as duce pe toti în Rai''.
131. În ultimii
ani ai vietii, părintele avea momente de mare oboseală, încât nu mai
putea primi pe nimeni. De aceea zicea către ucenic: ''Închide usa de
două ori si nici dacă vine împăratul Japoniei să nu mă
mai deranjezi!'' Dar dacă părintele nu s-ar fi sculat pentru
împăratul Japoniei, pentru dragostea Împăratului Hristos si a
credinciosilor, el se scula întotdeauna când era chemat si îi mângâia,
învătându-i si binecuvântându-i pe toti.
135. Mai
povestea Părintele Cleopa: ''Când am fost la Iasi pentru operatie, trebuia
să-mi facă o urografie la rinichi. Era în Postul Mare. Mi-a făcut o analiză si n-a iesit. Apoi a venit la mine o
doctorită si mi-a zis:
- Părinte, ca să iasă urografia la rinichi, trebuie să
mănânci trei ousoare!
- Ia ascultă, doamnă. Dacă îmi dai munti de aur de la Nicolina
până la Copou, nu-ti mănânc trei ouă în Postul Mare!
- Iată de aceea veniti la spital si de aceea muriti!
- Si dacă oi muri, ce? Moare un rege? Moare un putregai de mosneag! Ce?
Numai eu mor? Nu moare toată lumea?
- Si de ce nu mănânci ouă?
- Eu nu cred în ouă!
- Dar în ce crezi?
- Eu cred în Tatăl, în Fiul si în Duhul Sfânt!
S-a dus si m-a spus la directorul spitalului.
- Este acolo un părinte care nu vrea să mănânce ouă pentru
analiză!
Dar directorul mă cunostea, si-i zice doctoritei: ''Păi tu stii
cine-i părintele ăsta? Este Părintele Cleopa! El a stat aproape
zece ani la pustie cu un cartof pe zi si ceva buruieni…''
Când a
auzit ea asa, a venit la mine în salon, cu mâncare de post pregătită
de ea, si-a cerut iertare si-apoi am mers din nou la analiză.
Si mi-au făcut urografia aceea fără ouă. Când au venit cu cliseul,
mi-au zis:
- Ia uite, părinte, ce frumos a iesit!
- Doamnă, a iesit fără trei ouă?
Râdeau toti. Rinichiul stâng se vedea mai umflat, iar rinichiul drept normal.
- Vedeti că a iesit fără ousoare?
- Părinte, ne iertati! Asa ceva n-am văzut de când suntem noi!
La iesire, portarul spitalului mi-a spus: ''Părinte Cleopa, dacă mai
stăteati putin în spital, eu îmi terminam casa cu ce primeam de la
vizitatorii care veneau la sfintia voastră!''
134. Povestea
Părintele Cleopa despre aceeasi perioadă: ''După operatie m-au
dus la reanimare. Acolo am adormit pe un scaun pliant si am dormit trei zile si
trei nopti. Când m-am trezit, mi-au zis:
- Părinte, mata stii că ai dormit trei zile si trei nopti si tot
timpul ai vorbit?
- Nu stiu nimica! Ce-am vorbit?
- Părinte, stii câte predici am înregistrat? Ia te uită ce-am
înregistrat! Mi-au arătat casete întregi. Erau predici pe care eu le
vorbisem cu 30-40 de ani în urmă. Însă
eu n-am stiut nimic!''
133. Cât timp a
stat părintele la Iasi în spitalul Parhon, a uimit pe toti. Până si
doctorii îsi făcuseră program de sedintă pentru a-l asculta pe
Părintele Cleopa.
Multi oameni, auzind că părintele este internat în spital, veneau
si-i aduceau tot felul de alimente. Iar el chema asistentele să ducă
tot ce primea la bucătărie si la ceilalti bolnavi. La iesirea din
spital, doctorii i-au spus: ''Părinte, cât timp ai stat sfintia ta în
spital, n-a mai fost nevoie să facem aprovizionare. Tot ce primeati aici,
era suficient pentru întreg spitalul''.
132. Din anul
1996, doi ani de zile a răbdat dureri mari cu rinichiul drept care nu mai
functiona. De la începutul bolii, el nu voia să meargă la doctori si
nici medicamente nu lua. Apoi cu mare greutate s-a dus si la doctori la Iasi,
de ascultare, la cuvântul Înalt Preasfintitului Mitropolit Daniel si al
părintelui staret. Dar cu greu accepta să ia pastile sau să i se
facă injectii.
136. Sfintia sa
era văzător cu duhul. Din toată multimea de oameni care veneau
la el, părintele îi cunostea prin Duhul Sfânt pe cei care aveau fapte
bune, desi nu spuneau nici un cuvânt, si se uita la ei cu deosebită
plăcere si îi binecuvânta.
137. Odată
a venit un autocar cu credinciosi. După ce părintele le-a spus câteva
vorbe timp de 20-30 de minute, ei au început să pună întrebări
privind durerile si necazurile lor. Între ei erau si câtiva bolnavi si au
început să-l întrebe:
- Părinte, de atâtia ani sunt bolnavă. Am mers si la doctor, ce
să mai fac?
- Du-te la doctor si vezi ce ai. Fă operatie, a zis părintele.
- Părinte, am o fiică acasă, bolnavă de câtiva ani. Am necazuri cu ea. Ce să fac? Să merg la
doctor cu ea, sau nu?
- Du-te la doctor, a răspuns bătrânul.
-
Părinte, si eu sunt bolnavă. Ce să fac?
- Să
faci Sfântul Maslu!
- Si
să nu merg la doctor?
- Nu, nu!
Să mergi la Sfântul Maslu!
Apoi
altcineva i-a zis:
-
Părinte, si eu sunt bolnavă, Ce să fac?
- Mergi la
doctor, vezi ce ai…
Asa se
întâmpla ori de câte ori cineva îi cerea sfaturi. Pentru fiecare el avea un
răspuns special, potrivit cu problemele sale.
138. A venit
odată la sfintia un frate nevoitor, zicând: ''Părinte, blagosloviti
să mănânc o dată în zi după apusul soarelui?'' ''Tu, frate?
a zis bătrânul. Nu te uiti la tine cât esti de slab? Să mănânci
de două ori pe zi, mânca-te-ar Raiul!''
139. Alteori
Părintele Cleopa spunea: ''Învătati-vă să postiti, că
va veni vremea când veti mânca un cartof într-o săptămână!''
140. O
credincioasă a venit împreună cu sotul ei la Părintele Cleopa,
disperată din cauză că trei sefi de la serviciu se
pregăteau să o dea afară pe nedrept. După ce i-a spus
situatia, părintele a mângâiat-o cu cuvintele: ''Nu te teme, ai să
vii la mine si-ai să-mi spui: ''Părinte, n-am mai auzit de o minune
asa de mare!''''.
Crestina s-a întors linistită acasă, dar situatia s-a agravat. Mai
era doar un pas pentru a fi dată afară, iar bărbatul ei îsi
pierduse orice răbdare si încredere si nici nu mai voia să mai
meargă la mănăstire, când minunea prevestită a avut loc. În
decurs de o săptămână, au fost dati afară toti cei trei sefi:
luni, cel mai mare în rang, miercuri următorul si vineri ultimul. Când au
vizitat din nou chilia părintelui, amândoi sotii au strigat deodată,
fără să vrea: ''Părinte, n-am mai auzit de o minune asa de
mare!''
141. Un
credincios care divortase, era continuu atacat de rudele fostei sale sotii,
persoane foarte influente. Fusese pus sub urmărire si era amenintat de mai
multi ofiteri de militie. Atunci s-a dus împreună cu sora lui la
Părintele Cleopa să plătească slujbe. Când să plece,
s-au întâlnit cu un călugăr, care le-a cerut să-l ajute
să-si ducă bagajul la Sihla. Pe drum, i-au povestit necazurile pe
care le aveau cu ofiterii de militie. Ajunsi la Sihla, după ce a auzit cum
îl cheamă pe unul dintre militieni, călugărul s-a dat jos, s-a
dus în fata bisericii si a făcut trei metanii, zicând: ''Multumesc Tie, Doamne,
că mi-ai adus răspuns la întrebarea: De ce mă rog eu pentru
Constantin si el are necazuri; eu mă rog mai tare pentru Constantin si el
are si mai mari necazuri?''
Constantin era unul dintre militienii care îl prigoneau pe credincios si în
ultimul timp sotia i se îmbolnăvise grav, iar fetita îi fusese
accidentată de o masină. După ce călugărul l-a sunat
si i-a arătat greseala sa, el a devenit unul din cei mai corecti
militieni.
Dar prigoana asupra credinciosului a continuat. Rudele fostei sotii au apelat
la un colonel care i-a telefonat, spunându-i: ''În cinci zile vei fi în
puscărie! Dosarul este pregătit!'' ''Fără motiv?'' a
întrebat crestinul. ''Eu n-am nevoie de motiv, iar din închisoare vei iesi
numai mort, cu picioarele înainte'' a fost răspunsul colonelului.
Auzind de aceasta, credinciosul a fugit iarăsi împreună cu sora sa la
Părintele Cleopa, chiar în toiul noptii, si i-a spus de amenintare.
Bătrânul i-a primit, dar i-a certat:
- Ce putini credinciosi sunteti! Cum să vă temeti voi de oameni?
- Da, părinte, dar ne-a dat termen precis: cinci zile!
- Lăsati-l în pace, că va fi el în trei zile în puscărie!
Într-adevăr, după trei zile, au aflat de la un judecător,
că ofiterul fusese arestat. De atunci, credinciosul nu a mai fost
amenintat. Când s-au dus din nou la Părintele Cleopa, el le-a spus:
''Niciodată să nu vă temeti, dar nu de câtiva ofiteri, nici de
mii de ofiteri, nici de milioane, nici de miliarde. Chiar dacă stau cu
arma la ochi, cu glontul pe teavă si degetul pe trăgaci; nici o
puscă nu va lua foc, nici un glonte nu vă va nimeri, dacă
sunteti drepti înaintea lui Dumnezeu''.
142. O
credincioasă a plecat de acasă cu mama sa, fără voia
sotului ei, luând si masina, pentru a merge la parastasul unei rude.
Întorcându-se acasă târziu, a trecut mai întâi pe la Părintele
Cleopa, cerându-i să se roage pentru ea, ca să nu aibă probleme
cu sotul când se va întoarce acasă. Cu calm, părintele i-a
răspuns: ''Mergeti cu bine si fără teamă, căci atunci
când veti ajunge acasă, îl veti găsi în genunchi, în fata icoanelor
si nu vă va spune nimic niciodată''. Într-adevăr, acasă ea
si-a găsit sotul exact cum îi prevestise Părintele Cleopa.
Odată femeia l-a întrebat pe bătrânul: ''Părinte, de unde stiati
tot ce se va întâmpla?'' Iar
părintele i-a răspuns scurt: ''Rugăciunea te înaltă pe
treptele stiintei. Cu cât te rogi mai mult, cu atât stii mai mult si mai bine. Si nu te teme
niciodată de nimeni si de nimic - doar roagă-te! Dumnezeu si Maica
Lui te văd si te aud!''
143. Un
părinte l-a întrebat pe bătrân ce va fi după plecarea sa la
Domnul. Iar Părintele Cleopa a răspuns: ''Vor fi friguri puternice si
geruri grele''.
144. Cu putin
înainte de plecarea Părintelui Cleopa la Domnul, au venit la el două
crestine din comuna Poiana Teiului si au primit binecuvântare. Apoi, cerând
cuvânt de folos, bătrânul le-a zis: ''Eu mă duc la Domnul de-acum,
dar pe voi vă asteaptă vremuri grele!''
145.
Părintele Cleopa îsi stia dinainte sfârsitul pe care-l astepta si spunea
despre el în pilde. Odată a spus: ''Măi, ce cruce mare si frumoasă
o să am la cap''. Chiar în zilele dinaintea mortii Părintelui Cleopa,
a fost terminată troita, care se află în mijlocul cimitirului
mănăstirii. La picioarele ei se găseste acum mormântul
părintelui. Altădată, desi troita nu era începută,
părintele spunea ce va fi scris pe troită. Dar nimeni nu stia pe
atunci despre ce vorbeste.
146. Spunea un
ucenic despre Părintele Cleopa: ''Multe sunt de spus despre Preacuviosul
Părintele nostru Cleopa. Dar cel mai mare lucru este că sfintia sa îl
avea în inimă pe Dumnezeu! Trăia în Dumnezeu si Dumnezeu în el!''
147. Înainte de
moartea Părintelui Cleopa un frate a găsit în livada
mănăstirii un măr care avea fructe cu un gust deosebit. De aceea
el le numea: ''merele din grădina raiului''. Voia să ducă câteva
si Părintelui Cleopa, dar îi era rusine. Însă părintele i-a
cunoscut gândurile si i-a spus: ''Du-te si adă-mi acum, căci la anul
nu-mi vei mai putea aduce''.
148. La 3
noiembrie 1998, Părintele Cleopa spunea ucenicilor săi:
- Zilele mele sunt numărate pe degete! În curând o să-mi faceti
vesnica pomenire! Vă rog să mă pomeniti la rugăciuni!
149. Ucenicul Părintelui Cleopa povesteste si acestea: ''Joi noaptea spre
vineri si vineri noaptea spre sâmbătă, cu vreo câteva zile înainte de
a se duce la Domnul, am dormit la sfintia sa în chilie. Atunci m-am minunat de
nevointa lui. Toată noaptea nu a dormit, ci se străduia să
citească rugăciuni si nu putea, căci era foarte obosit si
neputincios. Cu mintea se ruga si mâna îi mergea pe metanie, dar ochii nu putea
să-i tină deschisi ca să citească de pe carte. Se culca
putin, apoi iar se scula si asa se nevoia să se roage!''
150. Multi
crestini ne scriu după plecarea la Domnul a Părintelui Cleopa si ne
spun că simt ajutorul rugăciunilor lui. O crestină spunea
că o rudenie de-a ei, fiind foarte bolnavă, se
deznădăjduia. Dar zicând: ''Părinte Cleopa, ajută-mi …'' a
fost cuprinsă de o asemenea pace si bucurie, încât nu mai dorea nici
sănătate, nici nimic altceva, ci îsi ducea cu bucurie crucea ei.
151. O
crestină din Constanta a venit la Sihăstria cu o lună înainte de
a pleca la Domnul Părintele Cleopa. Era apropiată sfintiei sale. Ea
ne spunea mai târziu următoarele: ''Am venit la chilia Părintelui
Cleopa, la 29 octombrie 1998, să-i cer cuvânt de folos si mi-a spus:
''Soră, când mai vii la Sihăstria, să vii acolo sus la crucea
din cimitir si să-mi spui tot ce ai de spus si, dacă îngăduie
Dumnezeu, eu te aud si te ajut''''.
152. Ucenicul
de chilie al bătrânului mărturiseste: ''Multi, aducându-si aminte de
Părintele Cleopa, dobândesc curaj si râvnă pentru a merge pe calea
Domnului. Pace, bucurie si duh de sfintenie simt multi din cei care intră
în chilia sfintiei sale, chiar si mireni. Aceasta se simtea si când chilia a
fost goală, fără nici o icoană si fără nimic.
Până nu demult, părintele împărtea cuvinte, iar acum împarte duh
în inimile credinciosilor''.
152. O
credincioasă apropiată Părintelui Cleopa, a venit de Sfintele
Pasti la Sihăstria, dar n-a mai trecut pe la chilia părintelui,
gândindu-se că nu mai are rost să treacă pe acolo, de vreme ce a
murit. Dar pe când se odihnea la arhondaric, înainte de slujba Învierii, a avut
un vis. Se afla în fata chiliei Părintelui Cleopa, gândindu-se că el
a murit si deodată părintele a apărut în pragul usii si i-a zis:
- Hai înăuntru, de ce nu intri?
- Dar nu sunteti mort, părinte? a întrebat ea.
- Tu nu vezi că sunt viu? a spus părintele.
A doua zi, de Înviere, femeia a mers la chilia Părintelui Cleopa si s-a
închinat la Sfintele Icoane, crezând cu putere că el este viu si se
roagă pentru toti care îi cer ajutorul.
*
Multă lume se închină în chilia si la mormântul Părintelui
Cleopa, si iau pământ si flori de binecuvântare, spunând că simt
ajutor prin rugăciunile sfintiei sale. Gândindu-ne la mărturiile
cuprinse în această carte si la multe altele care nu s-au mai scris aici,
suntem încredintati că Bunul Dumnezeu l-a asezat în ceata cuviosilor
părinti. Pentru aceea, îndrăznim să ne rugăm si noi la
chilia si mormântul său, zicând:
Preacuvioase Părinte Cleopa, de ai câstigat har si milă înaintea lui
Hristos Dumnezeu, roagă-te si pentru noi, păcătosii fiii
tăi!